Se spune că nu e destul să faci o facultate de relaţii publice, marketing sau comunicare pentru a fi un specialist în marketing de succes. Strategiile învăţate acolo cu siguranţă îţi vor prinde bine într-o carieră în acest domeniu, dar să nu uităm că marketingul înseamnă arta de a vinde, deci trebuie să ai abilităţi de negociere, convingere şi altele foarte importante, pentru a determina pe alţii să cumpere produsul sau serviciul tău.
Care sunt cele mai importante calităţi ale unui specialist în marketing?
În primul rând – trebuie să fii creativ, pentru că azi vei promova produse cosmetice, de exemplu, iar mâine s-ar putea să convingi clienţii să cumpere de la tine lacuri și vopsele pentru uși și ferestre. Va trebui să ai multă creativitate ca să promovezi o varietate mare de produse, pentru că tehnicile utilizate în cazul produselor cosmetice nu vor putea fi folosite şi la vopselele pentru uşi şi ferestre. Este vorba despre alt public, alte posibilităţi etc.
Diplomaţia este o altă calitate necesară pentru un specialist în marketing. Va fi nevoie deseori să discuţi sau să te confrunţi cu diferiţi oameni, să ajungi la un anumit compromis. Trebuie să zâmbeşti mereu şi să comunici deschis şi calm cu clienţii. De asemenea, trebuie să manifeşti interes şi să te bucuri de orice întrebare de la orice persoană. În caz contrar, ai putea pierde un client, care nu va mai manifesta interes pentru produsele tale.
Dicţia bună – la fel destul de importantă, aduce un plus de încredere pentru specialistul în marketing. De ce? Pentru că el va prezenta produse, va ţine discursuri, din care cei prezenţi vor avea nevoie să deducă mesajul principal. Aici nu-și au locul bâlbâielile, ezitările sau ticurile verbale, căci de felul cum vei vorbi publicului depinde foarte mult dacă vor lua sau nu produsele promovate.
Cu siguranță, cei din sfera marketingului au o doză bună de curiozitate, nu ne referim la curiozitatea ce se referă la viața personală a cuiva, cu toate că și asta în anumite momente te poate ajuta. Vorbim despre o curiozitate legată de tot ce se întâmplă pe piață. Specialistul trebuie să fie mereu atent și la curent cu toate noutățile din domenii diferite – economic, social, cultural, chiar și politic, pentru că ele pot avea impact asupra afacerii. Într-un cuvânt, trebuie să fii asemeni unui jurnalist.
Chiar trebuie să o faci de multe ori pe jurnalistul, pentru că scrisul tot face parte din funcția ta de specialist în marketing. Anunțuri, comunicate de presă, strategii, noutăți, articole promoționale, mesaje de felicitare și alte tipuri de materiale – toate cad deseori pe umerii tăi. De aceea, o condiție foarte importantă este să stai bine cu gramatica și să ai simțul scrisului.
Trebuie să cunoști foarte bine și calculatorul, nu doar gestionarea rețelelor sociale care devin din ce în ce mai puternice, precum Facebook, LinkedIn, Twitter, Flickr și altele, dar să te poți descurca cu Excelul, Indesignul, Microsoft Picture Manager și altele.
Ce face mai face un expert în marketing?
El face multe lucruri în cadrul unei companii, le enumerăm doar pe câteva:
- supraveghează piața și face analize de piață;
- analizează țintele de pe piață și preferințele clienților
- creează strategii și planuri de promovare
- organizează campanii de promovare
- elaborează studii de marketing;
- este prieten cu concurenții, adică îi monitorizează permanent J
- informează conducerea companiei în caz de eșec pe piață și asupra nevoii de schimbare din aceste motive;
- cooperează cu agențiile de publicitate