Cred ca sunt doua tipuri de oameni. Unii care muncesc mult, cel putin 10-12 ore pe zi. Si unii care cunosc cel putin pe cineva care munceste mult. Cel putin 10-12 ore pe zi.
Oamenii astia, cei care muncesc mult sunt si ei de cateva feluri. Ori au o relatie serioasa, stabila, de incredere, in care partenerul ii intelege ori pentru ca este la fel ca ei, ori pentru ca este indragostit lulea sau foarte intelept – ceea ce din pacate se intampla foarte rar. Ori nu au nicio relatie sau una pe cale sa se sfarseasca (n-ar fi prima) datorita faptului ca nu investesc destul in ea – ceea ce din pacate de intampla foarte des.
Cati manageri dedicati, de succes stiti ca au casnicii fericite? Sau cati oameni politici importanti nu au divortat deja de doua-trei ori? Cati dintre oamenii pe care ii cunoasteti si muncesc mult au pe cineva care ii asteapta acasa, ii inteleg si ii apreciaza la fel ca in prima zi? Mai ales ca atunci cand ei ajung acasa de cele mai multe ori toata lumea doarme, iar dimineata se trezesc si pleaca primii. Astfel ca mai mult in weekend se intalnesc. Teoretic. Daca nu exista un deadline mai important. Ce bine ca exista messenger…
Un om foarte important din viata mea m-a invatat un lucru. Ca trebuie sa prinzi trenul care iti soseste in gara. La fiecare varsta exista oportunitati, atat personale cat si profesionale pe care nu trebuie sa le pierzi, fiindca nu se mai intorc. Tot ce trebuie sa faci este sa nu le lasi din mana si sa incerci sa le tii intr-un echilibru cat mai stabil.
Dar de ce? Poate ca atunci cand esti tanar iti permiti, pentru ca ai timp, sa renunti la a te angaja doar ca sa te distrezi sau, dimpotriva, sa renunti la distractii, pentru a munci. Totusi, piramida lui Maslow nu ne iarta si nu ne lasa sa fim fericiti implinind numai un set de nevoi. Doar cele superioare, care se implinesc prin munca, sau doar cele de mijloc, de acceptare sociala, siguranta, atasament, care se implinesc prin relatiile pe care le avem.
Asadar chiar daca suntem tineri cu multa energie, putere de munca, pasiune, nu putem neglija ceea ce suntem din punct de vedere emotional. Atat datorita faptului ca vor aparea inevitabil niste frustrari care ne vor vicia chiar modul de lucru, cat si pentru ca timpul trece repede. Foarte repede, mai ales atunci cand suntem preocupati intens de ceva. Si s-ar putea sa ne trezim la o varsta inaintata, singuri si neavand habar cum se construieste o relatie. Sau neavand un copil, desi ne-am fi dorit.
Cei tineri cu ambitie si pasiune pentru ceva au o frica de neinfranat. Aceea de a nu deveni mediocri. Si li se pare ca asa vor deveni daca se vor abate de la drumul lor, fie cel social, fie profesional. Simt nevoia de a se autodepasi mereu si merg indaratnici inainte.
Uita ca au si un suflet care tipa dupa un moment de liniste, calm, relaxare, multumire de sine, o mangaiere tandra si o promisiune pe termen lung. Iar acest tipat se manifesta prin fiecare conflict pe care il au cu ceilalti. Fiindca “orice conflict pe care il ai cu cineva este de fapt o nemultumire legata de tine”.
De unde titlul cu sarbatorile? Am auzit azi cel mai trist lucru in legatura cu ele. De la un om foarte talentat in ceea ce face, care munceste foarte mult. L-am intrebat ce isi doreste de Craciun si initial mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna. Apoi a zis: “sa treaca”.
Eu de Craciun imi doresc ca toti oamenii cu talent, ambitie, pasiune pentru munca lor sa-si dea seama ca este important si sufletul pe care il au si relatia cu cineva. Pot investi mai mult in ea, daca exista deja (fiindca cineva inca ii iubeste) sau pot face astfel incat sa aiba una. Imi doresc ca cei care cunosc pe cineva care munceste mult sa il ajute sa inteleaga ca se poate si altfel, sa obtina aceleasi rezultate avand grija si de latura personala a vietii lor. Totul tine de vointa, managementul timpului si inspiratie.
Multumesc. :)
7 răspunsuri
Ce articol frumos…m-a pus pe ganduri. Sincer? Si eu imi doresc sa treaca acest Craciun, doar sa treaca, si cat mai repede…”Trebuie sa prinzi trenul care iti soseste in gara”…dar ce faci daca trenul vine dar tu nu esti pregatit sa-l iei? sau esti mai mult decat pregatit sa iei un anumit tren care nu mai vine odata si el tot nu vine, si nu vine, si nu vine? Viata nu e intotdeauna cum ne dorim, dar exista intotdeauna in noi puterea de a o schimba, si mai ales de a ne schimba starea de spirit. Conteaza numai bucuria prezentului trait deplin, acea senzatie catifelata de pace care isi face aparitia uneori si simti cum te invaluie deplin, ii simti textura atat de fina si stralucitoare…
(Aaaaaa… asa…incetisor, tocmai vorbeam cu Daniela…trageti cu ochiul mai la vale!!) noi abia asteptam sa treaca iarna… sa vina vara si sa mergem prin vacante cand mai lungi, cand mai scurticele.. sa ne fie taaaare drag de ele!!)
Acum asaaa.. mai tare!!
Pai chiar daca nu are neaparat omul pe cate un drag alaturi (vorba noastra populara!) ce-l impiedica sa se simta bine in seara de Craciun?? Stiti ce imi place la americani?? Nu au cu cine sa petreaca in casa? n-are nimic!! Ies pe strada, se ataseaza unui grup de cantareti de MosAjun si se simt bine acolo, cantand, vorbind cu unul – cu altul !! Vad ca si pe la noi a prins ideea si nu e rau de loc, cred eu!! De Revelion – la fel!! ‘Ne intalnim la Kretzulescu!!’ suna o hotarare… Radem, lume pe strada.. puteam sa ne vedem la cineva… dar ne-am saturat de cineva-ul mereu-din-casa.. mai schimbam, ne mai improspatam!! Lumea rade, canta, fumeaza, mai o sticla de bere, mai una de cola.. Eu cu suc de porto-grepfruit.. Povestim, aprindem artificii.. Uneori lucrez pana tarziu, asa mi-e mie viata si e bine ca este asa… Dar telefoanele urla intr-o nebunie, sms urile scartzaie…
Nu chiar intotdeauna, dar daca simtim nevoia – NU SUNTEM SINGURI. JAMAIS!! :)
Aici, cred eu, este ceva cu care cel putin generatia parintilor mei s-a confruntat (si sufera acum, cand copiii nu mai sunt copii de prea mult timp, si Dumnezeu nu se poate hotara sa le ia viata..), dar vad ca generatia mea nu a prea avut – in schimb cele ce ne-au urmat au luat-o din nou asa, de la capat. Adica: OAMENII NU STIU SA ISI FACA PRIETENI. Da, da – prieteni asemenea lor.. sa intretina prietenii cu oameni asemenea lor. Eu am prieteni asemenea mie: oameni care lucram chestii foarte variate (contabilitate, spiritualitate, filologie, istorie, firme de familie) dar cand ridicam nasul din hartzoage ne vedem in orice conditii – uite-asa, la colt de strada fara jena.. trag cizmele peste ciorapii de casa, o haina mai lunga peste treningul-pijama (ce, stie cineva pe ce post port eu treningul??) si ies afara ca trece Gabi sau Adriana prin fata blocului si tre sa schimbam 2 vorbe, ca suntem satule de mess si mobile!! ‘Alo?! Anca, vezi ca ma duc prin oras, vino la Spring pe la 4, mancam o salata si radem un pic!!’
Si in rest muncim pe rupte. In pauza scriu pe NOTEPAD un raspuns pe Empower sau un articol la blog, sau un raspuns pentru cei mai timizi pe gmail.
ASTA – zic eu – POATE FI O VIATA. Chiar daca avem vise, avem idealuri – dar barbatii nu au parte de femei care sa ii inteleaga si femeile se satura de barbatii care le pretind. Si se poate avea un Craciun frumos, care sa nu fie dorit sa treaca… Multora le e frica sa nu stie .. lumea ca nu au ‘pe nimeni’.. dar ce?? l-am furat ‘pe nimeni’ de undeva?? Am jignit societatea cu ceva??
Dar SUNTEM OAMENI SI AVEM NEVOIE DE SOCIALIZARE. Cineva mi-a dat o replica: N-AM NEVOIE DE TURMA !! Eeee… aici e aici!! Daca dispretuim ‘turma’ ne trezim aiurea, si nu stim sa gestionam acest ‘aiurea’ care de fapt este in inima noastra.
Nu ne revenim din dureri, pentru ca oamenii buni si de incredere nu ii gasim oriunde. Dar daca suntem atenti – putem sa ii gasim.. Nu ca sot – sotie, dar se poate si ca prieteni, simplu, omeneste.
Vero, lasa trenul. Iesi din gara, peroanele pot fi si ele pustii, dar dincolo de ele poate sunt multe locuri pline de oameni buni!! Bine ca este totul pregatit, lasa asa ca e bine, dar pana vine trenul – plimba-te, simte-te bine cu oamenii din jurul tau, Craciunul este o metafora care nu presupune neaparat romantismul hollywoodian sau chiar national cu slujba neaparata la biserica si pe urma mancare si bautura c-asa-i viata la romani!! Uite-asa, cu o sticla de .. suc de portocale (stiu ca adori naturistele!!) si o paine (fie si cozonac!!) afara, in casa, cu acea clipa pe care ai numit-o atat de frumos ca mi s-a destins inima pentru clipa aceea!! Cum suna…
‘…acea senzatie catifelata de pace care isi face aparitia uneori si simti cum te invaluie deplin, ii simti textura atat de fina si stralucitoare…’
Viata poate fi plina de oameni buni, prietenosi, curati la suflet si la chip, care se bucura de orice-o r i c e !!
Pregateste-te de excursie (Gia, atentie…pe locuri.. fiti gata… da??!!) nu scapa nimeni de veselia noastra!!!
Foarte frumos articolul, felicitari. Ai punctat bine si deja am purtat de 2 saptamani discutia asta sau una apropiata cu doua persoane… despre faptul ca vrei sa ai pe cineva langa tine dar nici nu faci nimic pentru asta. Timpul e scurt, te trezesti dimineata si seara ajungi acasa, obosit ramai in casa sa te odihnesti si daca cineva te intreaba daca ai poe cineva langa tine gasesti tot felul de scuze. Astazi cineva imi spunea ca trebuie sa treci peste oboseala si sa iesi, cand vi de la lucru sa iesi prin oras si sa socializezi real nu doar virtual.
Da piticstyle asa e, ce bine ar fi daca toti ar intelege… :)
Cristiana esti pur si simplu extraordinara! Ai dreptate in tot ce spui, si m-ai si nimerit la faza cu sucul natural de portocale si cozonacul (sunt nebuna dupa cozonaci!!!). Iti multumesc pentru bucuria ta molipsitoare si pentru cuvintele intotdeauna frumoase si sincere adresate tuturor. Am vazut cumva cuvantul „excursie” sau doar mi s-a parut? :)
Aaaaaa… BINEINTELES CA ESTE AICI CUVANTUL EXCURSIE!!!
(Si multumesc pentru cuvintele frumoase, Vero!)
Vrei – nu-vrei, te luam pe sus in excursie!! In mai multe!! :)
Ai vazut ce i-am scris Danielei?? Traiasca rucsacul, trenul si izoprenul!!! ca n-o sa omoram Giei masina de fiecare data cand ni s-o face dor de muntele acesta frumos si bun!!!
Gia!! hei, pe unde esti?? mustacesti pe acolo… pe undeva… ce ne pregatesti??!!!
Aaaaa… bei si tu suc de portocale.. si ceai.. buuun-bunutz… :) Te pomenesti ca ai dat iama prin cozonaci deja… :)
Cristina, pei ai dreptate ce sa mai spun, si e frumos, caldut, aromat, ca un cozonac :)