Doi tineri urmeaza sa se casatoreasca. Planuri peste planuri, intalniri cu nasii, discutii cu prietenii si… spre sfarsit se pune totul pe hartie.
Ea: – Stii ce? M-am saturat! E nunta mea si eu asa vreau sa fie. Nu ma mai intereseaza ce spui tu!
El: – Da, dar stii ca avem un buget limitat…
Ea: – Platesc din banii mei si daca nu iti convine, asta e!
El: – Nunta e si a mea si a ta, deci decidem impreuna.
Ea: – Bine, dar ce am spus ramane!
Comunicare?
Din punct de vedere al comunicarii in cuplu, un astfel de inceput de relatie este dezastruos. Un cuplu implica doua parti, fiecare parte cu propriile idei, dorinte, motivatii, satisfactii. Nu exista doi oameni la fel, iar in cuplu fiecare este diferit.
Prima regula a unei comunicari eficiente in cuplu este respectul reciproc. Apoi vin pe rand atentia, empatia, compromisul, toleranta, increderea si ascultarea. Nu neaparat in aceasta ordine si nu neaparat doar acestea…
Atunci cand incepi o relatie, o casatorie sau doar viata in doi cu tipete, crize, fite, mofturi si egoism… sansele ca aceasta relatie sa continue sunt infime. Ca dovada sta numarul mare de divorturi din ziua de azi.
Totusi nu acesta este lucrul despre care vreau sa va povestesc azi.
Mesajul…
Ma gandesc de unde vine un astfel de comportament. De unde atat egoism si credinta ca „totul mi se cuvine” doar pentru ca asa vreau eu. Felul de a fi al fiecaruia dintre noi se modeleaza inca de la inceputul vietii. Fiecare avem propria personalitate care este marcata de ceea ce se afla in jurul nostru. Crestem cu ce avem!
Copiii nostri se nasc perfecti… ceea ce le oferim noi ii transforma.
In ziua de azi unii parinti ofera TOTUL. Orice dorinta a copilului este indeplinita instantaneu. Jucarii, telefoane, haine, petreceri cat mai extravagante, mofturi indeplinite pe moment. TOT!
Ce invata copilul de aici – MI SE CUVINE TOT!
Asa creste un copil rasfatat care de cele mai multe ori devine si infatuat pentru ca se lauda cu tot ce are. Si are cu ce se lauda, chiar daca nu are niciun merit. Acesta este modul de viata care i se imprima in minte ca NATURAL. Asa trebuie sa fie viata: „sa am tot”, „sa fie totul cum vreau eu”. Ce poate rezulta de aici decat o atitudine ca aceea din dialogul de mai sus.
Atitudinea parintesca…
Nu incercati sa gasiti scuze!
Nu incercati sa va motivati atitudinea prin faptul ca vreti astfel sa compensati lipsa voastra din viata copilului!
Nu va ascundeti dupa deget!
Nu spuneti ca „daca eu n-am avut, macar el sa aiba”!
Scoateti-l pe NU acum din propozitiile de mai sus si veti descoperi, UIMITI, exact atitudinea voastra de acum!
O astfel de atitudine nu este una parinteasca, este una manipulatoare. Este o atitudine care va satisface pe voi, ca parinti, dar care nu este una benefica pentru copii. Este o metoda prin care vreti sa castigati ceva de la copilul vostru pentru ca nu stiti sa faceti altfel.
Vreti note bune – cumparati jucarii!
Vreti disciplina – cumparati telefoane, tablete, computere!
Vreti iubire – cumparati, cumparati, cumparati…
Daca v-a atins si va doare ce am spus, puteti sa ganditi ce vreti. Si dupa ce ati terminat, raspundeti-va la urmatoarele intrebari:
Sunteti dispusi ca parinti sa imprimati un astfel de drum copiilor vostri?
Pana cand le veti oferi TOTUL?
Ce veti face cand vor fi adulti? Le veti da si atunci totul pe tava?
Am spus si voi continua: ca parinti modelati prin actiunile voastre fiinta careia i-ati dat viata. Aveti o responsabilitate enorma… Deschideti bine ochii! Si in cazul in care nu v-am suparat prea tare, va astept in cateva zile sa cititi partea a doua a articolului.
