Cred ca orice demers de dezvoltare personala porneste de la aceasta intrebare fundamentala: Cine sunt eu?
Va propun astazi un instrument folosit in coaching si care ne poate ajuta in calatoria catre noi insine – matricea identitatii (identity matrix), apartinand lui Robert Dilts.
Mi-a placut aceasta abordare deoarece este “holistica”: nu suntem un singur EU, ci mult mai multe fatete ale acestei identitati.
Identitatea – o superpozitie de identitati
Robert Dilts se inspira evident din descoperirile fizicii cuantice legate de superpozitie. Fizica cuantica defineste superpozitia ca suma pozitiilor la care un corp se poate afla la un moment dat pana cand este observata. Daca ne gandim de exemplu la un electron, doar faptul ca noi il observam il “ingheata” intr-un punct; el se afla de fapt intr-o continua miscare.
La fel, identitatea este definita ca o superpozitie, o juxtapunere de ce am fost, suntem si am putea fi. Aceasta privire mai larga asupra identitatii este foarte utila in momentele de blocaj.
In impas, credem ca identitatea noastra este statica – ne identificam cu problema care ne tine pe loc si nu mai stim ce altceva am putea fi. Stiind ca avem “mai multe identitati”, ne putem privi dincolo de aceasta limita aparenta si merge mai departe.
Cine sunt eu sau… cine cred ca sunt eu?
Inainte de a raspunde la intrebarea “Cine sunt eu?”, va mai propun o diferentiere. Este important sa facem distinctia intre ceea ce suntem noi si ceea ce credem noi ca suntem. Asa cum “harta nu este teritoriul”, nici identitatea noastra nu se confunda cu conceptia noastra despre identitate.
In plus, modul in care ne percepem noi identitatea ne poate sustine sau limita dezvoltarea. De exemplu, daca ne identificam cu trecutul nostru, putem deveni usor prizonierii acestuia. Pe de alta parte, daca ne identificam cu potentialul nostru, uitandu-ne catre ce am putea deveni, este posibil sa ne auto-sustinem in demersurile noastre de crestere.
Primele doua raspunsuri
Pentru a ne largi cadrul de referinta, Robert Dilts ne propune 6 raspunsuri la intrebarea “Cine sunt eu?”.
Primul raspuns este: Esti cine esti deja si cine vrei sa fii. Acesta este nucleul tau cu care esti multumit. Esti suma succeselor tale si satisfactia pe care ele ti-au adus-o. Esti suma calitatilor tale. Esti ceea ce ai obtinut si ti-ai dorit atat de mult. Esti tu cu toate lucrurile tale bune.
Esti tu in momentele in care esti prezent, deschis sau atent. Esti tu cel care emana energie pozitiva. Esti tu atunci cand reusesti, cand esti din ce in ce mai bun fata de cel care ai fost.
Esti darul tau unic, pe care il stii doar tu…
Totodata, esti cine esti deja si cine nu vrei sa fii. Esti “umbra” ta. Identitatea ta inseamna si defectele tale, pe care uneori le recunosti, alteori nu…
Esti tu cel care uneori (se) minte, (se) tradeaza, (se) pierde. Esti tu cel care uneori te blochezi, esti tu care nu a realizat intotdeauna ce si-a propus, esti indoiala, esti neincredere, esti teama, esti furie.
Si ti-e greu sa te vezi asa. Esti si ceea ce crezi tu ca este inacceptabil despre tine si ceea ce te face sa te simti rusinat sau vinovat. Esti ambivalent, esti lumina si umbra in acelasi timp si fiind OM, nimic din ce este omenesc nu iti este strain…
Daca vrei sa afli mai multe raspunsuri la intrebarea “Cine sunt eu?”, articolul de saptamana viitoare va continua aceasta tema.
17 răspunsuri
Foarte bune ‘definitiile’ !
Dar ma gandeam, nu cumva mai e ceva dincolo de a fi OM ? Ceva ce cu greu poate fi definit ?
O ‘Fiinta’, ‘Esenta’, ‘Constiinta’ ce poate fi doar observata – si despre care, cand vorbesti…o limitezi ?
Deoarece in meditatii o poti simti…
Ba da Marius, suntem mai mult decat eu-l nostru!
Dar despre acest lucru in episodul urmator :-)
Frumos ,Raluca! Mi-a mers direct la Eu-l sensibil si bun! M-ai facut sa simt iubire si intelegere fata de „bunele si relele” celorlalte Eu-ri ale mele!
Deci identitatea asta ar consta in niste stari de spirit anume.
In general noi trebuie sa avem o identitate pentru ca altfel s-ar face confuzii intre noi. Astfel noi avem nevoie de niste elemente distinctive prin care sa ne putem identifica.
Intrebarea e unde anume sa ne putem identifica? In ce domeniu sa ne putem identifica?
Mai exact care ar fi pagubele pe care le-ar produce o eventuala confuzie?
De exemplu daca niste oameni sunt intr-o competitie de alergat, atunci nu ar fi prea placut sa se faca confuzia intre cel care e primul si cel care e ultimul daca castigator trebuie sa fie numai primul.
In principiu trebuie sa stim cine cu cine stam de vorba, cine pe cine ajutam sau cine pe cine pedepsim.
Omul insa este numai si numai tot ceea ce trebuie sa iei pentru ca sa dispara numai el si atat. Ceea ce este, este ceea ce dispare atunci cand iei si apare atunci cand pui.
Eeee!
Asta trebuie sa fie scopul, iar restul trebuie sa fie mijloacele pentru acest scop!
Este esential sa nu unim mijloacele cu scopurile. Tot ceea ce „avem” trebuie sa fie niste mijloace care sa ne aiba pe noi drept scop. Daca vom face confuzie intre mijloace si scopuri, in cazul acesta oamenii vor deveni mijloacele si ceea ce au ei vor deveni scopurile.
Daca iei ceea ce au oamenii nu dispar oamenii, deci ceea ce au oamenii nu sunt oameni.
Oamenii care vor o „identitate” cat mai complexa sunt cei care vor avea cel mai mult de suferit si care vor face si pe altii sa sufere cel mai mult. Lor e suficient sa le spui un singur cuvant urat si ei vor avea de suferit si vor cauta sa te faca si pe tine sa suferi in asa fel incat sa iti inveti locul.
Dar nu asta vreau cel mai mult sa scot in evidenta. „Identitatea complexa” e ceea ce vreau sa scot in evidenta. Lucrul acesta va aduce in mod inevitabil foarte multa suferinta. Nu e nevoie neaparat de un cuvant urat. Este vorba despre frica de ceea ce ar putea simti cei care te „cunosc” sau care te-ar putea „cunoaste”.
Frica e acel sentiment de incapacitate de a putea apara ceea ce avem, iar dorinta e acel sentiment de incapacitate de a obtine ceva ce nu avem.
Daca tu ai o identitate complexa pentru ca probabil asa e cultura in care suntem crescuti atunci vei avea de aparat foarte multe si de dorit foarte multe.
Identitatea asta complexa e ca si cum ai crede ca ai avea un capital foarte mare sau o suma foarte mare de bani pe care ii ti blocati pentru ca nu sti sa ii investesti in altceva si iti este frica sa nu ii pierzi.
Noi traim intr-o cultuta a „proprietatii”. In realitate insa toate obiectele pe care le detinem si toate gandurile si intelegerile dintre noi nu sunt nimic altceva decat un timp. Atunci cand iti cumperi o masina noua, tu de fapt nu ai cumparat o masina ci ai cumparat un timp si anume timpul pe care ti-l petreci legat de acea masina. Asta e ceea ce detinem cu adevarat.
Totul e un timp, exact ca o banda de caseta care nu va mai putea niciodata sa fie ascultata inca o data de noi pentru ca nu va mai fi timp. Ceea ce inregistram acum pe acea caseta e prezentul nostru si asta e tot ceea ce avem. Daca nu inregistram acum pentru noi inseamna ca noi inregistram pentru altcineva si deci traim pentru altcineva! Dar oare macar traim pentru altcineva? Nu! Nu pentru ca toata lumea e nefericita! Noi am vrea ca ceilalti sa fie oglinda noastra si nimic mai mult! Am vrea ca acea oglinjoara sa ne arate cum ca suntem cea mai frumoasa din tara si asta e tot.
Ne traim viata incercand sa facem din lumea exterioara o oglinda care sa ne arate cum vrem noi dar asta nu se va intampla niciodata! Nu se va intampla niciodata pentru ca a spune „Sunt mai bun decat tine!” e tutuna cu a spune „Esti mai rau decat mine!”. Oamenii nu pot fi „buni” sau „rai” decat comparandu-se intre ei!
Dar cine oare mai pot fi bun sau rau daca nu doar mijloacele? Numai mijloacele pot fi „bune” sau „rele” fata de niste scopuri! Socopuri „bune” sau „rele” e absurd! Scopurile sunt ceea ce trebuie sa fie, iar mijloacele sunt ceea ce trebuie sa sacrificam pentru ceea ce trebuie sa fie! Daca n-ar mai trebui sa fie nimic, atunci nimic nu ar mai putea sa fie „bun” sau „rau” pentru acel nimic! Nimic nu mai poate fi un mijloc daca nu exista mai intai un scop!
Inca un mic patch de securitate pentru mesajul de mai sus care deocamdata a fost sters pentru „moderat” probabil.
Omul insa este numai si numai tot ceea ce trebuie sa iei pentru ca sa dispara numai el si atat numai in momentul respectiv.
Sunt foarte multe filozofii frumoase care fac abstractie in mod abuziv de factorul timp.
Acest „cand” este de fapt viata noastra si trebuie sa fim foarte atenti cu el.
In economie cica munca e orice activitate remunerata. Fals! Munca e orice activitate desfasutata sub presiunea timpului! Atunci and nu muncim spunem ca suntem in timpul liber! Daca iei timpul liber inseamna ca pui la munca!
Prostitutia este de fapt orice activitate remunerata. Nu trebuie sa ne gandim neaparat la prostitutia sexului! Putem spune ca munca platita e prostituare a muncii sau ca talentul platit e prostituare a acelui talent.
Fara timp nu poate exista miscare pentru ca orice se misca se face musai intr-un anumit timp!
Fara timp nu pot exista planuri de viitor de niciun fel pentru ca planuri inseamna sa pui pe hartie toti pasii care trebuie facuti in ordinea in care trebuie facuti si la timpul in care trebuie facuti.
Numai in mintea noastra putem fi liberi sa ne alegem timpul si spatiul, dar cu realitatea nu e asa. In realitate daca nu planifici tu nimic, atunci tu vei fi cel planificat. Atunci ce rost mai are atata filozofie daca tu esti cel planificat iar tu nu planifici nimic?
Eu am insistat in mesajul de mai sus pe acest factor timp. Tot ceea ce avem e doar un timp nu? Obiectele toate pe care le detinem sunt doar un timp. Tot ceea ce simtim si tot ceea ce ne amintim e doar un timp.
Identitatea daca e sa fie relevanta e relefanta numai daca vrem sa nu facem confuzie inre eul real si cel din oglinda care este lumea. E adevarat ca foarte multi valorizeaza faptul ca aceasta oglinda poate oglini o vesnicie o persoana. E mai mult un tablou decat o oglinda. Insa ceea ce este, este ceea ce lipseste atunci cand iei si apare atunci cand pui in momentul respectiv. Daca iei oglinda sau tabloul nu vom disparea noi.
Ralu’, ai acest dar al intelepciunii simple si scrii dintr-un spatiu al identitatii tale care e in armonie. As fi pariat pe masura ce citeam, ca Esti Tu.
Si eu, caut sa detectez impreuna cu clientii identitatea care vorbeste. Si s-o separ de topic -ai scris mai sus ca le suprapunem. Trecerea contienta prin mai multe fete ale identitatii noastre, in raport cu topicul, schimba nivelul de energie al clientului si perceptia. De-aici el poate construi diferit.
Multumesc!
Raluca, cea mai tare tema!
Pai, aici e mult de spus… sau nu. Caci oricat ai spune, tot nu e ce e…tot.
Mie intrebarea asta mi-a schimbat viata. Nu stiam atunci in ce intru. In ce sunt trasa, pur si simplu, ca de un vartej.
Eram in perioada in care imi era greu. Foarte greu, ziceam eu, crezand ca aia e cea mai trista faza… Habar n-aveam ca exista si mai si. Lucram intr-o zona de birouri, de aia gri si la propriu si la figurat. Pereti despartitori cenusii, birouri cenusii, oameni cenusii, zile cenusii… rumul spre locul eliberarii noastre (toaleta) era mai lung, si trebuia sa strabat o alta zona de birouri, trebusoara care imi lua ceva timp. In acea desprindere din cenusiul lucrarilor zilnice, imi simteam coplesirea, apasarea, griul ala peste minte si inima, si abia mai respiram… Pana intr-o zi cand, pe acel drum, ca o broasca testoasa, am ridicat capul de sub carapace, am privit un pic mai atent si am auzit pur si simplu inauntrul meu aceasta intrebare: „Cine sunt eu?” Intrebarea m-a lovit in plin. „La urma urmei, cine sunt eu?”
Am putea-o continuna cu intrebarea pisicii de Cheshire,din Alice in Tara minunilor, intoarsa asa cum mi-am pus-o eu: „What’s a nice girl like me doing in a place like this?”
De la „Cine sunt eu?” a inceput totul…
Descoperirea. Jocul si caderea mastilor de care povestesti. Luminile si umbrele. Reintregirea si acceptarea. Si multe altele. Cu multe inaltimi, foarte multe, ale lui Cine sunt…
Astept cu nerabdare sa povestesti. Simt ca urmeaza „chestii grozave”, pe care precis le voi regasi in cele ce mi s-au intamplat mie, de cand intrebarea cheie a vietii mele a reasezat toata viziunea si mi-a deschis privirea spre infinit…
Felicitari pentru articol, este foarte placut si cuprinzator.
Am o singura intrebare – care sunt instrumentele necesare pentru a ajunge la ceea ce ai spus pentru ca intr-un fel sau altul cu totii ne punem acele intrebari.. insa motivatia si lipsa instrumentelor ne pot retine in acel punct mort/moment/stare.
Multumesc.
Ce fain…este chiar prima intrebare din cartea pe care o voi publica in curand :D
Verovika – foarte bune comentarii ! Indeosebi cele despre identitateta complexa si suferinta – de acord. Cred ca identitatea noastra ar trebui sa fie cat mai ‘simpla’ – sinele autentic, dincolo de definitiile ego-ului despre identitate…E vorba de o unica stare…
@ Elena – Multumesc pt. comentarii! Cred ca singura cale de a simti iubire pentru ceilalti este sa ne iubim (si acceptam) pe noi, cu toate … eu-rile noastre
@ Verovika – Eu cred ca identitatea e tot ce am spus si mult mai mult decat atat; probabil articolul viitor va fi mai explicit!
@ Ioan – Am simtit si eu schimbarea de energie care apare impreuna cu schimbarea identitatii, sau mai degraba cu schimbarea perceptiei asupra identitatii. Am vazut-o mai ales in extreme = blocaj sau flux…
Nu pot de cat sa va multumesc pentru aprecieri domnule Marius Stan!
Nu am adus chiar toate argumentele acolo dar am adus argumente suficiente.
Sper ca cu identitatea asta de acum sa nu mai supar pe nimeni cu aerul meu de superioritate. :)
Tot am venit aici cu un aer de superioritate, dar promit ca de data asta o sa tin numai pentru mine orice pareri acuzatoare.
Multi oameni au multe slabiciuni pe care nu vor pur si simplu sa le infrunte pentru ca probalil vor mai multa liniste sufleteasca. Alta explicatie nu stiu cum sa gasesc acum.
Ideea e ca la cimitir de exemplu, e parca un pic de liniste asa. In vremurile de demult cand lumea era mai primitiva oamenii asa procedau pentru ca sa faca liniste. Asta era solutia cea mai sigura de a scapa unii de altii. Nu conteaza moartea ci conteaza scopul! Scopul nu era acela de a omori ci de a obtine linistea scapand unii de altii! Nimeni nu vroia de fapt sa omioare pe nimeni!
Noroc ca am reaparut cu o noua identitate de aceasta data. :) Am sa mai pun asa la incercare puterea unora de a recunoaste fata de ei insisi ca au gresit. Din pacate fara asa ceva nimeni nu poate evolua. Si eu trec mereu prin asta.
Am unele lucruri destul de frumoase de care as vrea sa se ocupe si altcineva. Este peste puterea mea deocamdata de a face ceva singura si vestea cea mai proasta e si ca trebuie sa ma grabesc cat pot.
Uneori pretul este sa te apuci de un lucru chiar si daca nu ai nicio speranta. Trebuie sa ai rabdare si sa lasi sa te caute speranta pe tine si nu tu sa o cauti pe ea.
Nimic nu iese din prima! Mai ales acolo unde natura este cea care face legea si nu omul! Autoritatea omului e o prostie daca vrei sa te ocupi doar de autoritatea naturii. Autoritatea naturii se observa numai facand greseli si iertand! Cine nu are aceasta putere nu e facut pentru asta pentru ca el nu vrea asta.
Identitatea daca e o problema a autoritatii omului atunci ar trebui sa fie considerat ceva destul de grav. Legile naturii nu pot fi niste intelegeri intre oameni ci ele sunt deasupra oamenilor. Pentru ca sa poti descoperi noi astfel de legi trebuie sa iti asumi mai dinainte o gramada de greseli fara sa le cunosti macar si sa le si ierti.
@ Mikka – Probabil ca e o intrebare pe care ar fi util sa ne-o punem in fiecare zi. Foarte simpatica si totodata profunda intrebarea lui Alice; ma bucur ca ai scapat de gri!
@ Violeta – Cred ca primul pas este sa ne punem constant aceasta intrebare si … sa lasam raspunsul sa vina. Cred ca demersul este mai degraba ca o calatorie plina de peripetii decat ca o concentrare intr-un punct fix.
In ceea ce priveste instrumentele, cred ca ele ne apar in cale atunci cand suntem pregatiti. Pot sa iti impartasesc doar ce m-a ajutat pe mine – formarile in terapie, coaching-ul, yoga, meditatia, religia, carti (iata doar cativa autori – Eckhart Tolle, Stephen Covey, Wayne Dyer)…
@ Mihail – Iata o sincronicitate care nu ma surprinde! Astept cartea cu dedicatie :-)
Stimata Raluca Mohanu eu nu pot decat sa va felicit pentru ca sunteti atat de increzatoare!
Sa vedem insa, daca a fi corect fata de niste reguli va fi totuna cu a ci corect si fata de niste posibilitati de optiuni pe care sa le comparam!
Vom vedea care sunt posibilitatile de optiuni si daca acele reguli sunt cele mai bune optiuni!
Pentru inceput ma intereseaza care este scopul sau intentia de baza care justifica totul, apoi care este relatia acelui scop cu alte scopuri, adica daca e una distructiva sau complementara. Si daca cel scop este la locul care trebuie ca prioritate.
Dupa care evident voi fi interesata sa vad daca s-au ales cele mai bune optiuni de mijloace pentru acel scop.
Idealul vietii este dupa cum spuneam sub o alta identitate, sa existe cat mai multe fiinte care sa poata realiza cat mai multe scopuri pe o perioada cat mai indelungata de timp.
Deci daca ajuta pe oameni sa poata realiza mai multe scopuri atunci e OK! Cu cat o fiinta poate realiza mai multe scopuri cu atat ea e mai evoluata. Niste simple bacterii de exemplu nu pot realiza prea multe scopuri. Asta inseamna ca nu prea sunt evoluate!
Sa vedem care va fi directia! :)
draga Raluca,
aceste instrumente ‘holistice’ cred ca sunt cele mai eficiente din punct de vedere al beneficiarului; si eu le folosesc in consiliere in cariera, in training.
un alt exemplu de asemenea instrument pe care il folosesc si eu – care faciliteaza accesul la reprezentari interioare, incurajeaza exprimarea, comunicarea, imaginatia si introspectia – sunt cardurile OH; carduri de asociere, nu au interpretari standardizate – traditionale sau oficiale, instructiunile cu care vin incurajeaza imaginatia si interpretarile personale ale imaginilor reprezentate pe ele; sunt „surse de informatie” neconventionale.
acum au ajuns si in Romania (www.OH-cards.ro). se folosesc practic de traineri, consilieri, consultanti, psihologi, psihoterapeuti, asistenti sociali, educatori, profesori, coach, mentori, chiar si de parinti (acasa) sau de alte roluri de suport sau educativ.
sunt instrumente puternice care pot scoate – din ‘lacasuri ascunse’ adanc in noi raspunsurile la intrebarile ce care spuneai, de tip ‘cine sunt eu?’, ‘cum ma vad pe mine?’, ‘cum ii vad pe ceilalti?’ – intr-un fel simplu.
zile senine!
Cine sunt eu? Intrebare veche… si de cate ori revin la ea (aproape in fiecare zi) am sentimentul ca ea nu cuprinde ce vreau eu defapt sa intreb, sa stiu. Nu ma satisface suprafata ci adancimea in cazul acesta. Tot mai des ma bate gandul ca raspunsul o sa-l aflam la sfarsitul, ultima secunda a vietii. Pentru ca, daca as afla raspunsul acum, as deveni CEL MAI FERICIT om din lume si restul vietii nu ar mai avea sens.
Nu stiu daca o sa aiba cineva rabdare sa ajunga cu cititul pana la acest comment, insa daca o va face, va afla de cartea „Eu cine sunt?” – http://www.eucinesunt.ro :)