Acasa » Cum sa scapi de bruiajul interior la interviu

Unul dintre cele mai cunoscute modele ale comunicarii presupune existenta unui emitator (persoana care doreste sa transmita ceva), a unui mesaj, a unui canal prin care se transmite acel mesaj si a unui receptor (persoana care trebuie sa primeasca mesajul). Daca lucrurile ar sta atat de simplu, comunicarea ar trebui sa se produca impecabil de fiecare data si toata lumea implicata intr-o discutie ar intelege perfect ce a dorit celalalt sa spuna.

Realitatea ne arata, insa, ca intelegerea este adesea bruiata de ceea ce specialistii au numit „zgomot de fond”, adica perturbari sau distorsionari ale mesajului care pot fi atat de natura fizica sau tehnica (zgomot efectiv in incapere, bruiaj al semnalului), cat mai ales de natura socio-psihologica (idei preconcepute, lipsa de atentie, concluzii grabite, sentimente si intentii diferite, teama etc).

Astazi va propun sa ne concentram asupra „bruiajului interior”, adica asupra acelor interferente in comunicarea mesajului care provin din gandurile si starile noastre interioare si care ne impiedica sa ne descurcam nu doar onorabil, ci foarte bine la un interviu, la o negociere sau in orice alta situatie sociala cu miza ridicata. Deci haideti sa discutam despre trei factori de bruiaj interior.

„Prezicerea viitorului”

Acest faux pas de ordin psihologic are loc atunci cand te duci la interviu convins dinainte ca nu-l vei lua sau, dimpotriva, excesiv de convins de reusita.

In primul caz, in mintea ta se vor derula diverse scenarii negative („Oricum postul se va da pe pile!”, „Nu sunt suficient de bun”, „Nu am eu norocul asta”) care te vor face sa pari timorat, lipsit de entuziasm sau insuficient de interesat de job. In al doilea caz, siguranta de sine excesiva se poate traduce prin aroganta, tratarea de sus a interlocutorului, intreruperea acestuia printr-o atitudine care transmite mesajul „stiu deja tot ce trebuie, nu am nevoie sa mai pun intrebari sau sa-mi spui tu ceva”. Niciuna dintre situatii nu este pe placul recrutorilor.

Atitudinea cea mai potrivita si productiva este una de incredere in sine calma si de minte deschisa. Daca ti-ai facut temele (te-ai pregatit, ai exersat raspunsurile, te-ai interesat despre companie), gandurile tale ar trebui sa spuna „Am facut tot ce a tinut de mine. Stiu ca sunt capabil si am toate resursele sa fac fata oricarei situatii. Acum hai sa vedem ce se intampla!”

Ducandu-te la o intalnire cu o atitudine deschisa fata de orice s-ar putea intampla, te vei concentra strict pe ceea ce se discuta, nu vei interpreta ceea ce auzi prin filtrul asteptarilor tale (dand o tenta fals negativa sau pozitiva unor afirmatii neutre) si vei fi capabil sa reactionezi cu mai multa precizie.

Tine minte ce a spus Bruce Lee, un maestru al confruntarilor: „Marea greseala este sa anticipezi finalul luptei. Nu trebuie sa te gandesti daca se va termina in victorie sau in infrangere. Lasa lucrurile sa se desfasoare, iar armele tale vor lovi la momentul potrivit.” Pur si simplu concentreaza-te pe ceea ce faci si ce spui in momentul respectiv si nu-ti bate capul cu modul in care se va termina interviul. Vei vedea oricum finalul la momentul potrivit!

Judecarea si etichetarea interlocutorului

Hai sa recunoastem cinstit: la un interviu exista atat candidati nepregatiti, cat si recrutori neprofesionisti. Poate ti s-a intamplat ca persoana cu care ai dat interviul sa iti citeasca CV-ul de-abia in acel moment, sa isi barfeasca seful sau compania sau sa iti puna intrebari copilaresti, mult sub nivelul tau de pregatire. In astfel de cazuri, prima reactie este sa critici in gand persoana din fata ta, sa pui sub semnul intrebarii modul in care a ajuns sa detina aceasta functie sau sa ii aplici anumite etichete dispretuitoare.

Problema este ca aceste ganduri nu numai ca te impiedica sa te concentrezi, ci se reflecta si in limbajul trupului. Chiar daca tu ai impresia ca poti sa te controlezi, iti vor scapa microexpresii de furie sau dezgust, vei „fulgera” din priviri, vei zambi fals (adica doar din buze, nu si din ochi), te vei foi, vei da din picioare – posibilitatile sunt, practic, nelimitate si nu este nevoie de un recrutor experimentat ca sa citeasca aceste semne, deoarece ele sunt inscrise in ADN-ul nostru si cu totii avem, la nivel subliminal, capacitatea de a le descifra si interpreta.

Daca ti se intampla sa faci asta in timpul interviului, spune-ti ca nu este treaba ta cum au obtinut recrutorii acel post sau de ce nu isi fac bine treaba, si ca momentan tu esti cel evaluat, nu invers. In viata nu poti avea de-a face numai cu persoane care sunt pe placul tau si trebuie sa te adaptezi la orice situatie, sa extragi tot ce poti din ceea ce gasesti la fata locului. In cazul de fata, obiectivul tau este sa te descurci cat mai bine la interviu, indiferent cu cine il tii, si sa obtii jobul dorit.

Ridica-te deasupra tentatiei de a critica in mintea ta si aminteste-ti ca inteligenta emotionala este despre depasirea reactiilor viscerale si abordarea unei atitudini echilibrate si impartiale. Daca tii neaparat, il poti evalua pe recrutor dupa terminarea interviului, dar nu in timpul acestuia – este energie prost folosita.

Opunerea de rezistenta mentala

Ce se intampla daca in timpul interviului versi cafeaua pe tine, dai un raspuns insuficient de bun sau recrutorul face o remarca rautacioasa? In aceste cazuri, majoritatea oamenilor opun rezistenta mentala care se manifesta sub forma furiei („Cum isi permite?!”), negarii („Nu pot sa cred ca am zis asa ceva!”) sau victimizarii („De ce mi se intampla mie asta?”).

Rezistenta mentala duce la blocaj (senzatia de vid, de disparitie a oricarei idei) sau la scaderea calitatii prestatiei tale pana la finalul interviului asa cum, atunci cand tii prea multe fisiere deschise pe computer, acesta merge mai incet sau se blocheaza.

Solutia este sa inchizi toate „fisierele” si sa-l pastrezi numai pe cel „de lucru”. Desi poate parea paradoxal, cu cat accepti mai curand faptul ca ai avut un moment prost, cu atat esti mai pregatit sa il depasesti mai repede. Acceptarea nu inseamna resemnare, ci concentrarea pe solutie: „OK, am facut o gafa, cum pot sa o repar?” Practic, de la „de ce-ul” autovictimizant te reorientezi pe un „cum” reparator.

Daca simti ca gandurile tale au luat-o razna, ca te-ai „dezumflat” si ca nu mai gasesti nimic inteligent de spus, respira adanc si concentreaza-te pe senzatii – simte scaunul pe care stai, masa pe care iti sprijini mainile, constientizeaza lumina, zgomotele ambientale, mirosurile care te inconjoara, atingerea hainelor pe trupul tau. Faptul ca „iesi din capul tau” si te ancorezi in senzatiile exterioare iti va permite sa iti recapeti stapanirea de sine si sa te concentrezi pe ceea ce ai de facut mai departe.

De asemenea, intrucat atunci cand gandesti iti misti involuntar si limba, un truc pentru a-ti atenua fluxul gandurilor, folosit si de cei care mediteaza, este sa iti presezi cateva momente limba de cerul gurii (stiu, ti se pare ciudat, dar verifica si vezi ca in mintea ta se va face temporar liniste si vei putea sa te regrupezi).

Ecuatia succesului

Fara a avea pretentia ca am prezentat exhaustiv aceasta tema, inchei cu o remarca: rezultatele pe care le obtinem in situatii de stres sunt egale cu potentialul nostru minus bruiajul interior.

Diferenta dintre cantaretii, sportivii sau speakerii de succes si cei mediocri sta atat in stapanirea aproape de perfectiune a ceea ce fac, prin antrenament si exercitiu, cat si in capacitatea de a se transpune voluntar intr-o stare productiva, de a nu fi la cheremul gandurilor si emotiilor automate si de a se remonta rapid dupa un moment dificil.

Cu alte cuvinte, cu cat suntem mai capabili sa ne gestionam gandurile si starile interioare, cu atat ne putem ridica la inaltimea momentului si chiar mai sus.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!