Acasa » Cum te poate ajuta un website să sporești notorietatea câștigată pe rețelele sociale

Cum te poate ajuta un website să sporești notorietatea câștigată pe rețelele sociale

Este foarte plăcut când vezi cât de mulți urmăritori / abonați ai pe conturile tale de pe rețelele sociale, însă poate fi frustrant când observi că acest lucru nu îți aduce o monetizare prea bună și trebuie în continuare să ai și alte activități profesionale în paralel pentru a obține venituri safisfăcătoare. În România, doar pe YouTube se poate monetiza în mod direct traficul, pe alte rețele sociale chiar și conturile cu multă activitate fiind nevoite să găsească soluții pe cont propriu. De obicei, se publică postări plătite, cu conținut mai mult sau mai puțin publicitar în mod evident.

Dincolo de bani, rețelele sociale aduc faimă pe care o poți valorifica în diverse moduri în viața personală și profesională (totul duce de obicei, direct sau indirect, tot la partea financiară…). Partea neplăcută este că deși ai senzația că ai dreptul de proprietate al canalelor tale pe rețelele de socializare, depinzi de fapt 100% de aceste platforme, care au dreptul oricând să îți cenzureze conținut din motive subiective sau chiar să îți șteargă conturile. Tu ai doar calitatea de utilizator și nu de puține ori s-a întâmplat ca unele conturi ale unor influenceri și vedete să fie șterse subit, fără ca acestea să poată avea un cuvânt de spus.

Cum să câștigi mai mulți bani și în același timp să îți sporești notorietatea câștigată pe rețelele sociale, ba chiar să îți consolidezi brandul personal în mod independent? Lansează un website propriu, de tip platformă de publishing / blog. Poți lega acest website de toate postările de pe rețelele de socializare, în ambele sensuri (de la website spre acestea și de la acestea spre portalul tău web). 

Website-ul îți aparține 100%, ai control absolut indiferent ce s-ar întâmpla la un moment dat. În plus, vei contura un brand personal mai solid, pe termen lung. Website-ul este ca o asigurare a faptului că totul este sigur pentru tine, investiția ta este supusă mai puținor riscuri. Având fanii activi inclusiv pe website, dacă la un moment dat decizi – de voie, de nevoie – să o iei de la zero pe o rețea socială, totul va fi mai simplu.

Traficul de pe website este controlat ușor și este considerat mai valoros pentru advertiseri, căci vorbim despre un proiect de publishing care poate concura cu publicații online de prestigiu, cu ziare de știri sau reviste de modă, în funcție de profilul website-ului tău. Implicit, îți va fi mult mai simplu să câștigi bani din conținutul pe care îl creezi și din faima ta online.

Nu este nici scump, nici complicat să lansezi un astfel de website. Ai nevoie de un domeniu web .ro, de un plan de găzduire web de la o firmă de web hosting și de o platformă WordPress unde totul este flexibil. La fel cum îți personalizezi pagina de Facebook, tot așa vei observa că personalizezi propriul tău website. Existe multe teme ușor de adaptat și te poți descurca fără a avea nevoie de ajutorul unui specialist pe partea de programare si web design (deși ideal este să treci la nivelul profesionist la un moment dat, pe cont propriu sau prin externalizare). Nu mai amâna această decizie de a lansa un website propriu, cu fiecare zi vei observa cum brandul tău personal câștigă și mai multă notorietate!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!