Acasa » De la internet la carte

De la internet la carte

Eu fac parte dintre generatiile care nu s-au trezit cu internetul in viata lor. Pe vremea copilariei mele singura sursa de informatii erau cartile. Programul la TV era o unealta de propaganda, in marea lui majoritate, mai ales in ultimii ani ai regimului. Era vremea comunismului, vremea cenzurii, in toate domeniile, cu atat mai mult in cel al cartii.

O multime de subiecte erau interzise. Tin minte cum circulau copii dactilografiate ale cartii lui Raymond Moody, Viata dupa moarte, pentru ca se auzise de xeroxuri dar nu gaseai asa ceva.

Apoi l-au impuscat pe Ceausescu, lucrurile s-au schimbat. A fost o explozie de carti. Prima carte din domeniul dezvoltarii personale pe care am citit-o in 1990 a fost Arta de a reusi in viata, a lui Dale Carnegie. A fost un soc pentru mine, pe atunci nici nu se vehicula termenul de dezvoltare personala in Romania. Era un univers nou, pe care il descopeream brusc, asemeni unui indian care vede pentru prima data caravelele lui Columb.

Cu cartile de finante personale m-am intalnit mult mai tarziu. Nu pentru ca nu se publicau, ci pentru ca eram student, apoi medic si o duceam bine cu banii.

Dupa ce am citit prima carte de educatie financiara m-am orientat rapid spre internet. Erau primii ani ai retelei in Romania, tin minte ca mi-am cumparat un modem de 36K, era ultimul racnet in materie, il legam la linia telefonica si piuia ciudat. Parca a fost acum o suta de ani.

A urmat o perioada in care am citit numai surse de informatii online, mai ales de finante personale si investitii imobiliare. Numai in engleza, pentru ca nu se scria pe atunci in romaneste. Chiar si acum gasesti putine surse de informatie pe net despre finante personale si investitii in romaneste iar despre carti ce sa mai vorbesc: autorii romani abia au inceput sa apara. Poti numara pe degetele de la o mana titlurile scrise de specialisti locali, adaptate pentru Romania.

In general, in ziua de azi, lumea incepe sa se documenteze despre finantele personale si investitii pe internet. E simplu, e (aproape) gratuit, gasesti cantitati imense de informatie… in limba engleza. Pentru unii poate fi un handicap.

Dupa un timp, dupa ce cunosc subiectul si aud aceleasi recomandari din nou si din nou, multe dintre ele fara aplicabilitate pe plaiurile mioritice, oamenii incep sa caute autori locali. Apoi cartile acestora. Cu mare greutate se pot gasi materiale ale autorilor care vorbesc din proprie experienta, care sunt dispusi sa impartaseasca succesele lor financiare obtinute in Romania. E o zona relativ goala, pe care a venit timpul s-o abordez.

Cei care imi urmaresc blogul stiu ca am inceput sa scriu o carte

Va fi ceva hibrid, finante si dezvoltare personala, un melanj rar intalnit, chiar si in literatura de limba engleza.

Cele doua subiecte trebuie atacate simultan pentru ca banii sunt capabili sa scoata ce e mai bun sau mai rau din noi, sunt oglinda perfecta. Modul in care facem bani ne defineste mai bine decat orice analiza psihologica. Ca atare, daca vrei sa ai succes financiar trebuie sa fii in stare sa te schimbi din interior, ceea ce inseamna dezvoltare personala.

Partea introductiva a cartii contine Cuvantul inainte si cinci capitole care sunt dedicate in marea parte unor teme de dezvoltare personala. Insasi titlul cartii (Iesi din labirint) pune accent pe latura de transformare a vietii pe care o presupune rezolvarea problemelor tale financiare.

Din aceasta cauza, urmand exemplul lui Robert Kiyosaki, a carui ultima carte este disponibila gratuit pe internet, am decis sa public partea introductiva a cartii mele, capitol cu capitol, pe masura ce termin cate o sectiune.

Pe internet veti gasi Cuvantul inainte si de fiecare data cand voi termina una dintre cele patru parti ale cartii, va aparea cate un nou capitol.

Va invit la site-ul cartii, unde va puteti inscrie gratuit pentru a avea acces la texte, pe masura ce le voi posta. Cei care vor citi partea introductiva de pe internet vor avea dreptul sa cumpere cartea cu o reducere generoasa si vor primi un exemplar semnat de mine.

Lectura placuta!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!