Despre cum sa fim parinti minunati

Bine v-am gasit, dragi prieteni, cu ocazia primului meu articol pe 2013.

Astazi mi-am propus sa impartasesc cu voi cateva dintre lucrurile foarte interesante pe care speakerul Oana Popa ni le-a prezentat in intalnirea cu numarul 91 din seria Empower Live! in Bucuresti: „Alege sa fii un parinte minunat”. Evenimentul s-a derulat, ca de obicei, in spatiul cald si familiar al gazdelor noastre de la British Council si s-a vorbit despre parinti si provocarile intampinate in relatia cu copiii lor.

Ce fel de parinte sunt eu?

Pentru a putea merge mai departe, catre radacina subiectului, vom face o scurta incursiune in clasificarea stilurilor parentale realizata de psihologul John Gottman. Asadar parintii, pornind de la propria educatie si experientele acumulate de-a lungul vietii, se impart, conform acestei clasificari, in patru mari categorii:

A. Parintele care neaga sau ignora emotia. Din dorinta normala ca suferinta copilului sa fie cat mai mica, acest parinte face gesturi menite sa distraga atentia copilului de la ceea ce simte. Desi intentia este buna, rezultatul poate fi pe dos fata de cel dorit pentru ca in mintea copilului incep sa prinda radacina concluzii eronate privind realitatea, iar pe termen lung aceasta stare de fapt poate influenta viitoarea stima de sine.

Interesant de mentionat este ca parintele care neaga sau ignora emotiile copilului are el insusi dificultati in gestionarea propriilor emotii, convins fiind ca tristetea, teama sau furia sunt toxice si trebuie reprimate.

B. Parintele care dezaproba emotia. Acest tip de parinte crede ca viata este o lupta permanenta si, pe langa faptul ca dezaproba emotiile pe care le percepe ca fiind semne de slabiciune din partea copilului sau, judeca aspru si poate chiar pedepsi manifestarea cu pricina.

In timp, o astfel de atitudine va duce, foarte probabil, la un copil confuz care se indoieste de propriile trairi pe care nu le intelege si care, mai tarziu, se va transforma intr-un adult cu o stima scazuta de sine dublata de un complex de vinovatie.

C. Parintele „laissez-faire” sau cel care lasa emotia sa se manifeste. Desi porneste de la o atitudine sanatoasa intelegand si acceptand trairile copilului sau, nu stie cum sa actioneze mai departe pentru a-si ajuta copilul sa-si gestioneze emotiile. Foarte posibil, copiii vor creste interiorizati, cu probleme de concentrare si de memorare.

D. Parintele coach-emotional. Ei bine, acest stil este varianta fericita pentru ca parintele actioneaza asemeni unui coach care isi „antreneaza” copilul sa isi recunoasca si sa isi gestioneze emotiile, fie ele pozitive sau negative.

Parintele insusi este pe deplin constient de propriile emotii, le recunoaste, le identifica si accepta ca oricine le poate „experimenta”, chiar si un copil. Orice situatie devine pretext pentru apropierea dintre parinte si copil care, la randul sau, invata firescul oricarei emotii, nu o neaga, dar evita sa devina prizonierul ei. Vorba din batrani „ce-i prea mult strica” este foarte adevarata, caci excesele, indiferent de sensul in care se manifesta, sunt toxice.

Stilurile de mai sus, desi clar delimitate, in viata de zi cu zi, sunt contextuale. In functie de starea de spirit sau de situatia concreta, fiecare parinte poate „imprumuta” la un moment dat comportamente specifice oricaruia dintre cele patru stiluri, totusi doar unul dintre ele este dominant si marcheaza relatia cu copilul sau.

Cum pot fi coach emotional pentru copilul meu?

1. Inainte de orice, devino tu constient emotional! Fii atent la emotiile tale, identifica-le si accepta-le asa cum sunt. Astfel, le vei putea recunoaste si la copilul tau si vei fi capabil sa il ajuti sa se „imprieteneasca cu ele”.

2. Conectarea. Acest pas „vorbeste” despre recunoasterea momentelor in care copilul tau are nevoie sa simta ca emotiile lui sunt importante pentru tine.

3. Invata sa il asculti cu empatie. Asculta-l fara sa il critici, fara sa-l dezaprobi si mai ales, nu fi indiferent. Arata-i ca esti cu adevarat acolo pentru el, deoarece copiii sunt extrem de sensibili si detecteaza rapid comportamentele disimulate.

4. Sprijina-l in numirea emotiei si valideaz-o impreuna cu el. Asculta-l activ, fii acolo pentru el. Fie ca iti place sau nu, fie ca accepti sau nu, copilul tau va continua sa simta ceea ce simte. Negarea nu este o optiune.

5. Implica-te in gasirea unei solutii pentru problema lui si seteaza limitele comportamentale. Poti, si chiar e indicat, sa iti lasi copilul sa gaseasca solutia. In felul asta, va capata incredere in el insusi si in capacitatea de a lua decizii corecte. Stabileste totusi limitele in care au voie sa se incadreze solutiile descoperite si nu te abate de la ele.

Ca parinte, ai totusi dreptul la ultimul cuvant si poti refuza solutia propusa de copil, daca ti se pare ca aceasta se indeparteaza de limitele sau valorile pe care le-ati discutat impreuna. Copiii au nevoie de disciplina si de modele, insa in acelasi timp sa nu uitam ca au nevoie si de spatiu, de rabdare, de intelegere, dar mai ales de multa, multa iubire pentru a „le da aripi” si pentru a-i transforma in adulti cu stima de sine ridicata si incredere in fortele proprii.

Toti parintii isi doresc copii veseli si optimisti, insa chiar daca uneori sunt tristi sau speriati, le putem arata ca este foarte normal sa se simta si asa. Pana la urma, orice emotie ascunde in ea un mesaj pozitiv. Cu conditia sa fie de scurta durata, iar noi sa ne ajutam copiii sa inteleaga mesajul corect si sa actioneze pe masura.

In incheiere

Va invit cu caldura sa reflectati la cele scrise aici, increzatori in prezent, eliberati de regretele trecutului si de angoasele viitorului. Fara sa va judecati si fara sa va criticati pentru ca aceasta intalnire nu a vrut sa judece sau sa critice pe nimeni. Ea a vrut doar sa arate ca niciodata nu este prea devreme sau prea tarziu sa ne TREZIM si sa „dam verde” la SCHIMBARE.

Schimbarea NOASTRA in BINE.