Am ajuns sa scriu acest articol atat pornind de la o serie de observatii in viata mea, in viata de zi cu zi a altor oameni si a unor discutii si obiectii fata de acest domeniu.
Astfel, pentru acest articol o sa impart oamenii in doua categorii. Cei care sunt amatori de dezvoltare personala si cei care nu sunt si nu inteleg rolul ei. Este un articol in care voi pune la indoiala rolul practic al dezvoltarii personale in viata noastra. Adica, pana la urma tot citim carti si articole, ascultam carti audio, participam la traninguri, dar pentru ce? Pana la urma care este impactul concret in viata noastra?
O sa incep cu a doua categorie: cei care nu sunt amatori de dezvoltare personala si nu inteleg rolul ei. Si acum, pe buna dreptate. De ce sa o intelegi cand sunt doar lucruri de bun simt? Chiar am intalnit oameni de-a lungul timpului care aveau atitudini, comportamente si obiceiuri naturale pe care altii le-au dobandit dupa ani de dezvoltare personala.
Si, cum ar putea deci ei sa inteleaga rolul dezvoltarii personale? Mai mult de atat, nu sunt sustinuti nici de multi dintre cei care sunt “consumatori” de dezvoltare personala pentru ca multi dintre acestia se comporta ca niste “oameni spalati pe creier” in primele etape ale interactiunii cu dezvoltarea personala, in loc sa devina oameni mai buni si mai simpli.
Deci, intrebarea ramane, de ce si-ar schimba ei parerea? Tu ce zici?…te intreb pentru ca imi imaginez ca citirea acestui articol te plaseaza in categoria de amator de dezvoltare personala.
Continui acum cu a doua categorie: cei care sunt amatori de dezvoltare personala. In ultimii ani, atat din postura de participant, cat si din cea de trainer am identificat doua subcategorii aici: cei care sunt “consumatori” avizi de dezvoltare personala si cei care sunt “aplicatori” profesionisti.
Consumatorii am vazut ca se impart si ei in doua subcategorii:
- Cei care au transformat dezvoltarea personala intr-o forma noua de filosofie si stau ore intregi si dezbat pe baza resurselor de dezvoltare personala pe care le parcurg sau despre care aud de la altii.
- Cei care vor sa creada, insa credinta lor e in speranta, nu in ei insisi. Ei spera ca dezvoltarea personala sa ii salveze si nu isi pot imagina ca de fapt se pot salva singuri prin ceea ce le ofera dezvoltarea personala.
„Aplicatorii profesionisti”
Ei sunt cei care au inteles foarte clar valoarea acestui domeniu si il privesc pragmatic si practic ca rol in viata lor. Stiu foarte clar ce competente vor sa isi imbunatateasca sau dobandeasca si cauta in mod specific acele resurse care sa le raspunda specific nevoii lor.
Ei cauta aceste resurse doar atunci cand au nevoie, spre diferenta de consumatori, care sunt in permanenta dornici de noi experiente. Ei sunt, deasemenea, constienti de rezultatele si succesele pe care le obtin in viata lor datorita dezvoltarii personale.
Bineinteles, chiar si aplicatorii profesionisti au o subdivizie: cea a celor care dupa ce au parcurs cartea sau trainingul au senzatia ca, prin faptul ca au invatat ceva nou, comportamentul s-a si schimbat si astfel neglijeaza aspectul implementarii.
Nu stiu cum par pentru tine aceste informatii, insa pentru mine, ca formator (trainer, coach, autor) ele au un impact foarte descurajator. Bineinteles, asta pentru mine inseamna o provocare, nu o renuntare, insa sunt tare curios daca tu vezi lucrurile altfel.
Te provoc deci, la o dezbatere pe aceasta tema: Dezvoltarea personala – Relevanta vs. Irelevanta.
9 răspunsuri
Aici depinde foarte mult de mediul din care provii, in care ai trait. Daca ai avut sansa sa te nasti intr-o familie care se ghida dupa anumite principii de dezvoltare personala si le punea in practica, chiar daca fara sa fie constienti ca ce faceau ei era tine de acest domeniu al dezvoltarii personale, atunci si tu, inevitabil, ai crescut urmand aceste principii si acum ti se pare ceva natural, ceva obisnuit. Sa zicem ca parintii te-au invatat de mic sa te gandesti intr-una la ce vrei sa faci, sa crezi ca totu-i posibil, sa-ti imaginezi ca ai acele lucruri… Ei nu-i spuneau Legea Atractiei sau Principiul Vizualizarii sau altfel.. Pentru ei reprezenta un mod de gandire iar acu, daca le zici de Legea Atractiei, iti vor spune ca ei aplica asta de cand se stiu, doar ca nu stiau ca acest „obicei” are o denumire.
Ca-ntr-un film, se duce un american intr-un bar din brazilia, se uita la niste alune si zice ca ei, acolo in SUA, le zic „alune braziliene”, iar barmanita zice: „noi suntem in brazilia, asa ca le zicem doar alune”. Asa si cu persoanele care sa zicem au aplicat Legea Atractiei toata viata lor, dar fara sa stie ca asa se cheama: noi ii zicem Legea Atractiei, ei il considera modul firesc de a gandi:) Cred ca n-a inteles nimeni nimic din cometariul meu :))
Ma inscriu si eu la aceasta dezbatere privind dezvoltarea personala.A auzit cineva de Legea Suferintei?
Legea Suferintei zice asa : o persoana nu are chef sa se schimbe atata timp cat starea actuala nu i-a provocat suficient de multa suferienta.Si cand spun ca nu are chef ma refer la pregatirea de a se schimba.
Si nu ma refer la decizia rece, rationala de a face ceva ci la emotia arzatoare,ce potenteaza orice actiune intreprinsa (invatare si implementare) care va face schimbarea un proces inevitabil.
Parerea mea personala este ca atata timp cat un om nu este pregatit, nu se va schimba.Iar atunci cand este pregatit sa se schimbe va gasi resursele necesare si va face orice ii sta in putinta ca sa se schimbe, nu pentru ca si-a propus niste obiective pe care le rosteste cu o voce litanica in fiecare dimineata in fata oglinzii ci pentru ca simte ca acesta este „drumul corect” pe care doreste sa-l urmeaze.
Mai cred ca atata timp cat orice program „forteaza” aparitia unei schimbari,acel program are sanse minime sa ajute pe cineva (experienta mea persoanala mi-a dovedit in numeroase randuri veridicitatea acestui lucru).
Revenind la titlul articolului : „Dezvoltarea personala.Incotro?”,eu pariez pe Legea Suferientei.Desigur nu vinde atatea „bilete” ca si Legea Atractiei insa cred ca poate da contur acelui grup destul de restrans de oameni care sunt „copti” pentru schimbare.Odata ce stii ca lucrezi cu un om pregatit (motivat si activat emotional)sa parcurga procesul transformarii personale (care de multe ori nu este deloc usor), succesul programului tau (ca si trainer,formator, coach, etc) va atinge cote incredibil de ridicate.
In final,doar rezultatul conteaza.Ramane de vazut totusi cat de „vandabila” ar putea fi o asemenea abordare radicala si destul de dificila.Este contraintuitiv pentru un trainer sa-si trimita clientii potentiali „la plimbare” spunandu-le ca nu sunt pregatiti.
La fel de contraintuitiv este sa-si dedice intrega energie si competenta ajutandu-i pe cei putini care pot intr-adevar sa faca schimbarea dorita.
Dezoltarea personala, da – asa cred si eu, nu este inteleasa de toti oamenii la fel. Unii nu o inteleg asa cum o intelegem noi – daca ma pun in aceeasi banca cu voi.. Si aceia se revolta, si au dreptate.
Tot asa cum si tu, de exemplu, te-ai revolta daca ti-as spune ca dezvoltarea personala nu se rezuma doar la a face ceea ce faci tu… Ceea ce fac eu ti s-ar parea revoltator sa amestec cu ceea ce faci tu..
Poate. Poate nu. Poate ca ai avea doar abilitatea cucerita deja, urmare a muncii proprii, constiente (cred ca aici este deosebirea intre diverse categorii – dar este mult de discutat aici!! v-ar trebui un forum!!!) de a intelege pe altul fara ca sa simti deocamdata nevoie sa faci la fel. Sau gandindu-te ca o sa luam cu totii incet , treptat, fiecare pe unde simte nevoia, si poate ca ne vom intalni candva in acelasi punct, pentru a ne desparti formal din nou… Si tot asa , intr-o spirala al carei final tinde spre infinit !!!
Eu privesc acest aspect ‘pragmatic si practic’. Ceea ce insa aduce revolta celor care cred ca dezvoltarea personala TREBUIE sa mearga doar pana la un punct… NU SCHIMBAND VIATA NOASTRA…
PANA LA CE PUNCT SA … SCHIMBAM VIATA NOASTRA? Pana acolo incat sa nu te recunoasca si sa te respinga lumea pentru ca esti prea echilibrat? Ca putini draci sunt omenesti? (…asta cam da!) Ca o mica betivaneala e de folos oricui (…asta cam nu!!), ca o injuratura si un cuvand deocheat sunt sarea si piperul vietii?? :) !!!
Eu sunt cam severa cu mine insami din acest punct de vedere. Percep bine aspectele societatii , ma interesez de ele, le analizez si hotarasc daca e cazul sa ma implic sau nu in ele.
Incorect pentru multi. Am caile mele care ‘sapa’ si aduc rezultate. Unii le vad. Altii nu, pentru ca nu ii intereseaza.
Corect.
Insa fiecare trebuie sa-si asume ceea ce simte si felul in care se manifesta in aceasta lume: prin ceea ce simte sau prin marcajele societatii… Care este doar aparent entropica… Care poate fi inteleasa dar… VREI S-O INTELEGI PANA LA CAPAT?
Nu-mi raspunde.. Raspunde-ti tie personal…
Siiiiii…. CE ESTE MAI IMPORTANT… NU TE DESCURAJA NICIODATA.
NICIODATA.. INCEARCA.. APOI STRADUIESTE-TE. TINE-TE PE DRUM APOI… CU ORICE PRET. FII GATA SA IL PLATESTI.
P.S. ..chiar cu pretul unor suferinte.. Ele sunt jaloane.. Daca le intelegem ele devin elemente de orientare, eaxct cum este cand mergi pe carari de munte.. Daca te sperii de la inceput de munte.. te duci la mare.. daca si acolo traiesti suferinte, stai acasa. Vei suferi inca si mai mult. Si atunci vine momentul cand omul intelege suferinta altfel. Si sunt extrem de multi oameni care traiesc asa, doar ca numesc asta altfel !!! Pot-nu pot… Vreau- nu vreau… dupa cunoasterea personala, dar si multe alte repere…
@ Cheia Succesului – ba e chiar foarte clar ce ai spus :)
@ Andrei – trist, insa destul de adevarat ce zice legea asta. Sunt total de acord cu „Parerea mea personala este ca atata timp cat un om nu este pregatit, nu se va schimba.”… observat acest lucru mai ales la oamenii care vroiau sa se lase de fumat.
eu ma incadrez la aplicator profesionist:)…pe mine simplul fapt ca particip la un training sau ca citesc o carte ma face sa ma simt mai bine prin prisma faptului ca stiu ca fac ceva benefic pentru mine, ca incerc sa ma dezvolt, dar de fapt ce caut este sa fiu impacata cu mine insami ca nu ma irosesc si ca incerc sa imi valorific calitatile. Da, vreau sa fiu mai buna in fiecare zi. Desigur am trecut si prin faza cand doar citeam dar nu prea aplicam nimic…si la urma urmei cam toate cartile din domeniu (ma refer la autorii straini) dezvolta ideiile lui Napoleon Hill si aveam senzatia ca citesc aceesi cam aceeasi chestie over and over… de aceea acum citesc mai mult carti de psihologie. Cu privire la cei care nu sunt amatori…da, am prieteni carora dezvoltarea personala li se pare un fel de useless mumbo jumbo, dar te intreb poti cu adevarat sa te dezvolti daca nu iei o decizie constienta si faci eforturi in acest sens?
@cheia succesului si eu am inteles ce ai spus si sunt si de accord cu tine
@ Liv – probabil ca nu la fel de mult precum ai putea daca ai lua o decizie constienta (ca raspuns la intrebare)…parerea mea.
Când am luat contact pentru prima oară cu acest domeniu m-am încadrat la categoria „consumatori care speră că ceea ce vor citi/auzi îi va schimba”, și asta pentru că nu-mi cunoșteam deloc resursele interioare (nici acum nu le cunosc prea bine, dar sunt pe drumul cel bun). Am rămas cu așteptările.
După câțiva ani de pauză și diferite experiențe de viață, m-am întâlnit din nou cu „dezvoltarea personală” chiar aici pe Empower, unde am descoperit articole și discuții mult mai pragmatice decât cele cu care fusesem obișnuită. M-am regăsit în spiritul comunității și am început să aplic unele chestii (nu mult, în pași micuți). În sfârșit, pot spune că merge și că dă rezultate.
Acum dau peste mulți autori, antrenori, pregătitori sau cum le-o mai zice, pe internet desigur, dar selectez mult mai atent ce citesc, aplic doar ce îmi dau seama că sunt pregătită să aplic și sunt conștientă că am nevoie de multă răbdare ca să devin mai mulțumită de ceea ce am devenit.
@ Dana – Suna a un comportament responsabil. Tine-o tot asa, si spre mai bine!