Unii trec prin viata fara a-si pune prea multe intrebari, sunt multumiti, se complac intr-o viata care de cele mai multe ori nici macar nu e a lor. Nu despre ei voi vorbi aici, ei nu vor fi interesati de dezvoltarea personala.
Altii insa, ca mine si ca tine cititorule Empower, avem perioade ciudate… cu introspectii multe, perioade cand ne scufundam in adancul sufletului nostru, iesind la suprafata doar pentru a lua o gura de aer, apoi scufundandu-ne din nou.
Sapaturile noastre constante pot aduce comori la suprafata, dar din pacate nu intotdeauna gasim comori… ba de cele mai multe ori nu gasim nimic, nu gasim niciun raspuns la intrebarile noastre, sau din contra gasim lucruri care nu ne plac, care ne provoaca repulsie dar mai ales gasim lucruri pentru care nu suntem pregatiti.
E intuneric acolo si niciodata nu stii peste ce poti sa dai
Da, e o surpriza acest proces.
Asa cum scriu in articolele mele este mai usor sa renuntam, e mai usor sa ne complacem, e mai usor sa stam in zona noastra de confort, dar cel mai greu e sa traiesti: sa respiri, sa privesti, sa auzi, sa simti, sa te uimesti de minunea care esti de fapt TU.
Poti face lumina daca iti permiti sa te accepti neconditionat
Avem perioade in viata cand n-avem chef sa traiam… nu va ganditi la chestii sinucigase, pur si simplu nu reusim sa ne mai bucuram de nimic, ne lasam coplesiti de evenimentele din viata noastra.
Ne legam de tot felul de factori externi: ca nu e soare, ca e frig, ca nu e primavara, ca nu am bani, ca nu ma place seful, ca jobul e solicitant etc.
Sau incercam sa gasim solutia uitandu-ne in interior… dar mare grija ca uneori sapam atat de adanc incat „sangeram”, ne criticam, ne invinovatim, dam cu biciul in sufletul nostru.
Nu intotdeaua a fi atat de analitici este solutia ci uneori e foarte simplu. Trebuie doar sa traiam… dar ce greu e sa faci asta.
V-ati gandit cate compromisuri faceti pe zi? V-ati gandit de cate ori v-ati refuzati o placere? V-ati gandit daca ati savurat cu adevarat momentele petrecute cu cineva drag? V-ati iubit vreodata ca si cand timpul nu ar fi existat? Doamne, frumos poate fi si greu e sa te pierzi in tine si in abisul vietii tale.
Acceptati-va, iubiti-va, TRAITI, nu va lasati amortiti. Oameni buni… nu va lasati prinsi in mrejele propriei vieti, propriilor introspectii. Dezmortiti-va… poate durea la inceput dar lumina din sufletul vostru va va ghida.
7 răspunsuri
foarte frumos…inspirational too :)
E intuneric acolo si niciodata nu stii peste ce poti sa dai – e frica de a gresi, e frica de necunoscut…e riscul pe care multi dintre noi nu ni-l asumam.
Poti face lumina daca iti permiti sa te accepti neconditionat – daca stii ca indiferent care va fi rezultatul…esti TU si te accepti cu bune si rele :), inveti din greseli si mergi mai departe pana reusesti.
Frica de necunoscut face pe multi sa se intoarca din drumul lor. Ce e necunoscutul? E viata! Traieste-o! Niciodata nu vei sti ce surprize iti rezerva :))
O zi frumoasa,
Ella
foarte frumos spus, exceptional…
dar putin mai greu de aplicat
nice…merge cu soarele de afara :)
Delia, mi-a placut teribil incursiunea!
Mai ales ca o stiu cu toate fibrele mele. Si stiu ca si tu o stii. Nu e doar „poveste”, si chiar poveste adevarata.
„E intuneric acolo si niciodata nu stii peste ce poti sa dai
Da, e o surpriza acest proces.
Asa cum scriu in articolele mele este mai usor sa renuntam, e mai usor sa ne complacem, e mai usor sa stam in zona noastra de confort, dar cel mai greu e sa traiesti: sa respiri, sa privesti, sa auzi, sa simti, sa te uimesti de minunea care esti de fapt TU.”
Cum zicea Don Miguel Ruiz, nu de moarte ne temem noi, ci de viata. Ne e frica sa traim viata. Fiindca nu o vedem, asa cum spui tu aici. Cu ochii astia. Ai uimirii. Nici nu stim ce este. Pana nu trecem, intr-un fel sau altul, prin abis…
Niciodata nu stii peste ce poti da in intuneric… Asa e!
Sapatul adanc in tine te face sa infrunti umbre si demoni personali, da’ dupa… dincolo… Daca avem forta sa sapam pana dincolo de ei, desi nu stim daca dam de ceva, desi ni-s obosite toate ale noastre, s-ar putea sa dam… Nu, nu chiar de petrol :) Desi ceea ce tasneste dinauntru are o forta muuuult mai mare decat petrolul care darama sondele cautatorilor din filmele americane cu „Texaco”…
Posibil sa nu ne dam seama dintai ca e mult mai valoros decat petrolul, ca lumineaza mult mai mult. Ca si Patrice Van Eersel, in „La source noire”, in negrul intunericului putem da de sursa vietii. De aceea multumesc tuturor incercarilor vetii mele, care m-au adus tot mai adanc, tot mai „inauntru”, pana am dat de vana aurului, de Lumina.
Cat despre imprejurarile si oamenii care m-au adancit in mine, pot spune, cum zicea si iubitul meu Neale, ca recunosc deplinul adevar din: „V-am trimis numai ingeri”…
@ Gabriela – Da, necunoscutul e viata, necunoscutul e ceea ce avem nevoie sa descoperim important e sa nu fim aspri cu noi. Raspunsul pe care il gasim acolo nu e intotdeauna ceva la care ne asteptam. Multumesc pentru aprecieri!
@ Dorin – asa e, poate fi frumos spus, doar niste randuri asternute aici si greu de aplicat. Nu spune nimeni ca e usor, e important insa sa incerci si sa fii perseverent in drumul tau.
@ Simona – merge cu soarele ca bine zici. Ar fi bine sa ne oprim din valtoare vietii, sa admiram un pom inflorit, o pasare care canta bucuroase, un ras de copil… ar fi bine sa traim.
@ Mikka – draga mea prietena, minunat mai stii tu sa le spui. :) Ai dreptate, e o poveste adevarata. Daca ne acceptam neconditionat gasim forta de a trece peste toate greutatile, gasim forta de a nu ne rani in procesul acesta si a vedea cat de important e sa TRAIM.
Va trimit o raza de soare care sa va lumineze drumul spre voi. Sper sa ajute :)
Draga Delia
Am citit cu intarziere articolul fiindca am fost plecata in concediu. Ai atins o coarda foarte sensibila cu ceea ce ai exprimat in randurile scrise. A fost revelator pentru mine felul in care ai abordat problema trairii autentice si calatoriei in sinele nostru. Si cata dreptate ai! Dar ma bucur ca pot sa-ti spun ca simt asta pe pielea mea! (Scuze daca limbajul e prea colocvial.) Au fost momente in viata mea cand – desi nu aveam motive majore sa fiu nemultumita – parca nu-mi gaseam locul, si gaseam motive exterioare ca sa ma lamentez: ba ca e prea frig, ba ca e de prea mult timp noros, iar eu sunt o fiinta solara, ba ca ma enerveaza vecinul ce-mi ocupa constant locul de parcare…. nimicuri adica.
Acum sunt o proaspata somera…..dar pofta de viata, bucuria de a trai ce m-a acaparat de cateva luni, s-a pastrat intacta. Nu stiu ce va fi maine, cand imi voi gasi un job, cu criza asta, dar, la naiba, viata e frumoasa, eu ma am pe mine, ma accept si ma pretuiesc, iar noua mea filosofie de viata e ca ce e mai bun de acum va sa vina.
Multumesc, Delia, ca ma faci sa constientizez lucrurile astea.
@ Daniela – nu pot decat sa te felicit. Esti un exemplu pentru altii care poate se afla intr-o situatie similara. Daca ai viziunea, unde vrei sa ajungi, cu siguranta se vor cladi pe parcurs poduri ca tu sa ajungi acolo. Succes!