Acasa » HARDTOPLEEZE

(Eng. „hard to please” = greu de multumit)

Atunci cand nimic nu te mai incanta… cluburile sunt prea depasite, oamenii pe care ii cunosti nu te mai inspira, nimeni nu te mai atrage si nici macar Costa Rica nu mai pare o destinatie interesanta… se cheama ca ai devenit greu de multumit (hardtopleeze).

Totul a devenit subit fals, fad, pur si simplu nedemn de virtutile tale. Ce sa mai – esti mult prea bun pentru lumea asta, pentru viata asta si pentru tot ce se intampla in jurul tau.

Esti mereu in cautare de ceva, nu stii sigur ce

Joburi mai bune, relatii mai pasionate, prieteni mai devotati. Sigur, e greu in 2010 sa nu devii prada nemultumirii permanente. Dar oare chiar nu a mai ramas nimeni in jurul tau care sa-ti inspire prietenie, siguranta? Chiar nu mai gasesti pe cineva caruia sa-i fii sincer?

Sau ai uitat in asa masura sa te reconectezi cu tine, cu ceea ce iti doreai candva…?

Dupa mine, se cheama ca a trecut ceva vreme de cand n-ai mai fost intr-un “lacas de stat cu capul in maini, in mijlocul sufletului”. In locul acela plin de certitudini, siguranta, de grija si pasare… pentru ceea ce iti doresti cu adevarat. Din partea ta pentru tine. Acolo unde se intampla sa fie sinele tau real, adevarul din tine. Dar asta e doar o teorie – a mea.

Sa ne intoarcem la tine, mereu nemultumit, mereu spunand “voi fi fericit atunci cand…”.

Ne auto-convingem ca viata va fi mai frumoasa dupa ce ne casatorim, dupa ce vom avea un copil, apoi al doilea. Apoi suntem frustrati: copiii nu sunt suficient de mari si vom fi fericiti cand ei vor creste; apoi suntem frustrati ca trebuie sa ne confruntam cu adolescenti. Cu siguranta vom fi mai fericiti cand va trece etapa asta. Ne spunem ca vom fi cu adevarat fericiti atunci cand vom avea o masina frumoasa, cand vom putea merge intr-o vacanta exotica sau cand nu vom mai munci.

Adevarul e ca nu exista un moment mai bun decat cel actual pentru a fi fericiti. Daca nu acum, atunci cand? Viata fiecaruia din noi va fi mereu plina de provocari.

E de preferat sa admiti asta fata de tine insuti si sa decizi sa fii fericit oricum. Asadar, bucura-te de fiecare moment pe care il ai si bucura-te de el mai mult atunci cand l-ai impartasit cu cineva special, suficient de special incat sa-ti petreci timpul cu ea/el… si adu-ti aminte ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Asa ca opreste-te din asteptare… pana cand masina sau casa iti va fi platita. Pana cand iti vei lua o noua casa sau masina. Pana cand copiii vor pleca de acasa. Pana cand vei pierde cele 10 kg in plus. Pana cand o vei gasi pe fata visurilor tale. Pana te vei pensiona. Pana vei muri.

S.T.O.P. – 4 pasi pentru a te bucura de viata pe care o ai

S – Stop

Opreste-te, acorda-ti un timp sa te gandesti la tot ce ai si recunoaste-ti realizarile de pana acum, realizari pe baza eforturilor tale. Atunci cand faci acest exercitiu, gandeste-te la milioanele de oameni care azi inca nu au mancat pentru ca nu au ce.

T – Treci la Fapte

Asumand faptul ca ai reusit sa gasesti cateva lucruri pentru care merita sa fii bucuros pentru viata ta, intreaba-te ce poti face ca sa dai inapoi. Nu incepe sa faci planuri pentru o fundatie de caritate, nu te gandi nici la “zeciuiala” si nici la grija permanenta pentru ceilalti.

Poti sa faci ceva mult mai simplu, facand totusi un efort zilnic de a da inapoi. De cate ori nu am auzit cu totii ca lucurile maruinte sunt cele care conteaza mai mult – in special in relatii? Incepe prin a tine usa deschisa pana cand intra persoana din spatele tau sau spala cana colegului daca o vezi in chiuveta. Posibilitatile sunt infinite, dar partea buna e ca nimic din toate astea nu dureaza mai mult de 5 minute.

O – Organizeaza-te

Uneori ne aflam neputinciosi in fata atator activitati, desi stiam dinainte ca ni le-am planificat. Organizeaza-ti timpul in asa fel incat sa ai 30-60 min in fiecare zi in care sa nu ai planificat nimic.

Nu este un timp special pentru meditatie, sport sau un pui de somn. Acest timp este cu “… puncte-puncte”. Acordandu-ti aceste 30-60 minute in fiecare zi, iti transmiti mesajul ca viata ta este “despre tine”. In acest timp vei face ceva ce nu are legatura cu nimeni altcineva decat cu tine insuti. Va fi o eliberare, trebuie sa incerci!

P – Participa

Ultimul pas in acest proces este participarea, ceea ce inseamna sa fii proactiv in viata pe care o duci, si nu reactiv. Majoritatea dintre noi ducem cativa saci prin viata simtind ca ar trebui sa-i ducem, dar oare cati din acesti saci sunt eforturi constiente pentru a participa la ceea ce se intampla in vietile noastre si cati sunt pe principiul de a face ce trebuie facut? Asadar intreaba-te in fiecare zi “Cum as putea participa proactiv la crearea vietii mele de azi in asa fel incat sa ma simt bine”?

Pentru a-ti aminti cum sa te bucuri de viata ta, pur si simplu spune STOP. Asuma-ti responsabilitatea pentru propriul nivel de fericire in fiecare zi.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

12 răspunsuri

  1. Marius: Intelegerea vietii – ca o felie de pepene vara. Vorba asta va face istorie :) Iti multumesc pentru incurajari.
    Catalin, merci, cateodata fiecare din noi trebuie sa spunem STOP. In special sa ne oprim din goana.
    Multumesc!

  2. omuleee…. imi deschisei „chinul” meu de zi cu zi…PC-ul…. si trecui repede prin ele….repede repede si pe articolul tau….. am inceput cu cei 4 pasi….sfarsitul, bai si imi dau seama ca pierd, pierdeam 5 minute de „mine”…. multumesc, m-ai ghidat pe ziua de azi, am primit cu optimism alea 5 minute…multumesc inca odata! … pentru ca mi-am reamintit cum e si cum trebuie sa fie!
    Trebuie facuta treaba asta pentru cati mai multi!
    nicu

  3. STOP:)!
    Super fain spus: „Dupa mine, se cheama ca a trecut ceva vreme de cand n-ai mai fost intr-un “lacas de stat cu capul in maini, in mijlocul sufletului”.” Felicitari pentru articol, foarte autentic si real!

  4. si cum sa fac, ca eu atunci cand ma trezesc cu vreo ora de pauza ma panichez?
    Nu prea ma pot bucura de timpul acela, am impresia ca mai pot face atat de multe in timpul ala si nu-mi dau seama ce si ca de fapt ora aia o pierd…?
    Chestia cu pauza aceea mi-a atras atentia, in rest sincer ma pot bucura de multe din viata mea, mai ales de oamenii fain de care ma tot impiedic. :)

  5. Merci Alina :)
    Gloria – Fa orice iti vine in pauza aceea. Numai fa ceva. Plimba-te. Du-te intr-un loc in care n-ai nici un motiv sa mergi, undeva unde n-ai mai fost demult. Fa ceva pentru tine. Fa-ti manichiura daca altceva nu gasesti. Sa fie despre tine si pentru tine. Dar nu uita: ceea ce faci atunci nu trebuie sa fie planificat dinainte. Daca te panichezi totusi pentru ca ti se pare ca pierzi vremea, ia o gura mare de aer si gandeste-te in continuu ca nu pierzi vremea – ci e timpul tau din zi pentru tine.

  6. STOP… after all people die, computeres crash, relationships fall apart. The best we can do is STOP, breath and reboot.
    Costa Rica pare ca e prea aproape, Parisul mult prea nou, Antwerpenul prea calduros dar intr-adevar fiecare reprezentam elementul de baza al fericirii noastre. Ori unde am merge fericirea sau nefericirea ne va insotii. Fie ca cele 5 minute sa fie tot mai dese si mereu cu un zmbet pe buze… Cred ca asta ne ajuta sa le simtim cu adevarat.
    Bravo Sergiu! Foarte faine idei!!!

  7. :)) aia cu manichiura o mai fac din cand in cand…dar si aia mi-o cam programez – atunci cand ma uit la un serial sau la o emisiune pe tv atunci imi fac timp si pt asta:))

    dar ai dreptate, trebuie sa ma obisnuiesc sa trag guri mari de aer:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!