„Daca vindecarea ar necesita… ati face acest lucru?”
Inlocuiti punctele cu: schimbarea locului de munca, a atitudinilor fata de tine insuti si ceilalti, a obiceiurilor fizice, mutarea in alta parte, a fi singur pe o perioada lunga de timp, a trai experienta indelungata a bolii fizice ca mijloc de a lua legatura cu parti din tine, pierderea a tot ceea ce este familiar.
Raspunsurile altora le gasiti in acest articol. Insa, asa cum suntem si noi invitati, imaginati-va cum v-ati simti, daca ar trebui cu adevarat sa faceti fata provocarii de a vindeca o boala grava.
„Binele”
Chinezii considera boala fizica un efect al insuficientei energetice, care la randul ei provine, in mare masura, din agitatia mintii si senzatia de neimplinire sufleteasca. Sanatatea fizica este perceputa, deci, ca o consecinta a trei factori: energia ce curge si umple organele interne, mintea linistita si sufletul impacat.
Linistea interioara si implinirea sunt astfel izvoarele actiunii corecte, care ne va aduce “binele cel mai inalt”. Orice actiune pe care o intreprindem din starea opusa, de agitatie, de lipsa a profunzimii interioare, de “cautare” reprezinta in fapt un drum al suferintei. Chiar daca, de multe ori, ne place sa consideram ca ceea ce facem este “cel mai bine pentru noi”.
“Binele cel mai inalt” si “ce cred eu ca este bine” – doua notiuni de cele mai multe ori opuse. Va trebui sa renuntam la cea de-a doua pentru ca prima sa isi faca loc in viata noastra. Grea incercare… intrucat e vorba de a renunta la ego in favoarea sinelui.
Trepte
Ego-ul nostru cauta placerea. Nimic de condamnat. Insa, aproape intotdeauna, ceea ce “imi place” sau “ceea ce ma face sa ma simt bine” nu imi sunt de folos. O masa copioasa (care “imi place”) sau o partida de sex fierbinte (la care “ma simt bine”), asa cum sunt ele intelese de oameni, nu duc neaparat la ceva “bun pe termen lung”. Ci dimpotriva, aceste nevoi primare, instinctuale, chiar “animalice”, ne pot indeparta cel mai rapid de pe cale.
Ego-ul cauta si satisfactia. Relatii armonioase la locul de munca, in familie, cu prietenii, simtul “raspunderii sociale”, al “lucrului bine facut”, apartenenta la o “cauza nobila”. Lucruri remarcabile, bineinteles – cu acea conditie de a nu cadea in extrema complacerii pe nivelul atins si dezvoltarii unei mandrii de sine inutile. Pe termen lung, accentul (aproape) exclusiv pe aceste “nevoi umane” ne poate mentine in continuare inlantuiti in iluzia “binelui”.
Ce ne poate elibera este profunzimea, valoarea, semnificatia propriei vieti. Grija sincera fata de noi insine si ceilalti, iubirea, daruirea, constiinta Unimii. Sinele, “fiinta spirituala” fara nevoi, asa cum sunt ele intelese uzual. Ci cu alegeri constiente care duc la “binele cel mai inalt” pentru tine insuti, pentru oameni, natura si intregul univers.
Adevarul
Ce este acest “bine cel mai inalt”? Putem avea oare aroganta ca stim noi ce este? Poate ca nu – dar la un anumit nivel, este evident ca putem constientiza alegerile care ne sunt de folos pe termen lung versus cele care produc “binele de fiecare clipa” prin evitarea efortului “neplacut”.
E simplu doar sa gandim, ca exemplu: daca timp de 1 an stau in pat 1 ora in plus dimineata, in loc sa ma trezesc si sa fac exercitii, meditatii, ce consecinte pe termen lung va avea asta? Dar daca e vorba de 5 ani? Sau 15?
Ceea ce este in realitate bine pentru noi este ceea ce este adevarat in ceea ce ne priveste. Si este adevarat ca, fiinte umane fiind, crestem, imbatranim si murim. La fel de adevarat ca, fiinte spirituale fiind, suntem perfecti in fiecare clipa, fiind creati in imaginea Creatorului perfect. Ne trebuie doar alegerile constiente pentru a patrunde in profunzimea acestui adevar, a-l trai clipa de clipa si a-l face insasi semnificatia existentei noastre.
Suntem oare dispusi sa renuntam la multe – poate chiar la tot ceea ce stim acum – pentru a-l atinge?
7 răspunsuri
Cred ca raspunsul la intrebarea ta este: depinde :)
Depinde in primul rand de cat de constient esti ca trebuie sa renunti la ceva si de capacitatea de a traduce acel ceva. Depinde de vointa de a-ti ducea dupa aceea hotararea pe termen lung. Depinde de momentul / perioada in care ar trebui sa renunti, daca esti in stare sa-ti accesezi resursele interioare pentru a face acest lucru. Da, a renunta la lucruri „importante” e posibil. Dar nu oricui, oricand.
Cred ca este mai usor sa-ti asumi aceste ”renuntari”, iesirea din starea de confort este una constienta, asumata, ca o provocare pe care ti-o setezi singur.
In momentul in care esti obligat sa renunti la ceva este un proces exterior tie, frustrant, greu de controlat.
Eu una cred ca e mai greu sa-ti asumi, ca daca ar fi asa usor, de ce nu facem asta?!
Si mai cred ca situatiile de viata ne vin in ajutor atunci cand ne constrang sa o luam pe un anumit drum, cel necesar.
Vindecarea vine si din subconstient.Sunt sigura de asta.Acum am incercat sa vad la ce as renunta eu pentru vindecare.E greu de spus in momentul acesta mai ales ca nu pot sa fac legatura intre vindecare si celelalte variate pe care le oferi ca substitut.
Draga Marius iti multumesc pentru publicarea acestui articol. M-a facut sa cuget zilele astea la „bine”. Cred ca e de dorit sa se aibe in vedere notiunile de „echilibru”, „constienta”,”responsabilitate” in ceea ce priveste perceptia asupra „binelui”, asupra propriei valori, asupra vindecarii. Deci eu incep sa vindec …….. :)
Multumesc tuturor :)
probabil ca ar trebui sa renunt la ceva la fel de important cum este sanatatea,asa ar fi corect,iar daca sufletul meu ar simti aceeasi durere,banuiesc ca as lupta sa imbunatatesc situatia dar nu as face nici o invoiala.Daca trebuie sa suport dureri crunte nu cred ca are vreo importanta de este capul sau inima,dar voi stringe din dinti si voi incerca sa-mi inabus geamatul