Ne zbatem… si doamne ce ne place sa ne zbatem. Da, ne place, pentru ca ne-am obisnuit sa avem ceva la care sa “muncim”, ne-am obisnuit sa fim stresati, ne-am obisnuit sa iubim pentru ca avem “nevoie” de cineva care sa ne confirme ca suntem OK. Ne zbatem ca sa demonstram ca suntem si noi buni, ca meritam si noi sa avem viata pe care ne-o dorim.
Ne place pentru ca avem “senzatia” ca am facut CEVA sau am facut TOTUL si NU e vina noastra ca nu se intampla. De fapt suntem blocati intr-un noroi ce devine mocirla, ce ne murdareste peste tot, care se lipeste de noi si pe care il simtim pana in adancul sufletului.
Incercam de cele mai multe ori sa ne mai dam cu putina apa, sa ne curatim, insa de obicei nu ne miscam, stam inlemniti acolo, incremeniti de propria noastra situatie.
Simtim ca suntem legati, obligati sa ramanem acolo
Incepem atunci sa cautam raspunsuri, din acelasi loc. Incercam sa aflam “de ce ni se intampla noua asta”. Gasim justificari in carti, in ce ne-a spus cineva, cautam iar in exterior raspunsuri la o intrebare la care ne poate raspunde doar sufletul. Si in ciuda faptului ca ni se pare ca ne-am schimbat, ni se pare ca acum gandim pozitiv, ramanem blocati in aceeasi mocirla, doar ca suntem mai curati putin. Am reusit sa mai facem putina curatenie.
Daca esti in blocajul acesta si mai gandesti si negativ, te plangi de ce ti se intampla, nu faci decat sa te murdaresti si mai tare. Nu faci decat sa faci o groapa in care te tot afunzi.
Totusi ce putem face face?
INTOTDEAUNA inaintea noastra se afla o linie, e linie ce ne desparte de atingerea visului. E o linie ce inseamna de fapt acceptarea situatiei, asa cum e ea, nasoala, dureroasa, trista etc.
Eckhart Tolle spunea:
Uneori renuntarea inseamna a nu mai incerca sa intelegi si inseamna sa nu te mai deranjeze faptul ca nu stii. Orice accepti in totalitate iti va aduce linistea. Inclusiv acceptarea faptului ca nu poti accepta, ca opui rezistenta.
Asadar ceea ce putem face cand ne confruntam cu o situatie dificila este sa nu ne plangem, sa nu incercam sa intelegem prea mult, sa ne gandim ce ne dorim, cum am vrea sa fim noi dupa ce trecem acea linie, cum ne simtim acolo, ce ne-am dori sa avem cu noi etc.
Stim insa ca nu putem ajunge acolo decat daca “salutam” acea linie. Ne punem pe ea, acceptam situatia, multumind ca a aparut in viata noastra, ne abandonam de fapt vointei divine. Facem un dus de lumina care ne curata de tot noroiul, ne curata profund si ne da curaj.
Da, si veti simti atunci eliberare si da, veti primi atunci raspunsurile pe care le cautati. Da, viata pe care ati vizualizat-o dupa linie se materializeaza. Da, se poate si da, nu ajunge gandirea pozitiva. Si da, doar tu poti face asta, nu poate nimeni altcineva face asta pentru tine. Da-ti frau liber din interior si vei face pasi importanti spre implinirea ta.
Lasa-ti viata in pace, renunta la a mai controla totul, controlul e o iluzie. La un moment dat, peste cativa ani, te vei trezi in acelasi loc si nu vei intelege ce ai gresit.
Lasa-ti viata in pace, accepta, renunta la indarjire si vei evolua spre implinirea viselor tale.
21 de răspunsuri
Ce frumos ai zis-o. Si resimt putin influenta ultimei intalniri connect.
Chiar nu e atat de greu sa let it go. Asta mai ales dupa ce realizezi ca nu prea mai poti face.
E greu sa realizeze control freakul din fiecare acest lucru, dar uneori e bien sa ne dam batuti.
Mie una mi-a folosit tehnica asta… si asta s-a intamplat oarecum si dupa discutia avuta cu tine ;)
Ma bucur ca mai sunt si astfel de sfaturi cum ca we have to let go.
Mai era un citat dragut – you have to let it go, and if it comes back it means it is yours.
Eu cand sunt intr-o situatie dificila creez. Nu pentru ca-mi propun asta, pur si simplu se intampla spontan, natural, de la sine. E cea mai puternica alchimie. Pentru ca te detasezi foarte mult, iar daca opera creata a iesit perfect deja devii fericit. Poate fi orice, o pictura, un poem, un cantec.
Sau o alta metoda: scrisul. Pur si simplu in loc sa te plangi si sa te vaiti si sa te smiorcai oh poor little me, iei un caiet si un pix si incepi sa scrii despre problema si solutie. Scrisul este foarte terapeutic si te ajuta si sa te detasezi de situatie.
Bun articol Delia. Cum cita si cineva la intalnire din Rugaciunea ‘Tatal Nostru’: „Tatal nostru Care esti in ceruri…Faca-se voia Ta”-cand poti zice asta sincer cu siguranta te-ai lasat in Mana Vointei Divine.
foarte frumos spus…de multe ori trec anii si realizam faptulca ne aflampe aceiasi treapta in evolutia noastra..ca dorintele noastre au ramas la acelasi sradiu de dorinte…ca totulsenaruiein jurulnostru ..muncim..ne zbatem..dupa o lun a de munca..ni se pare ca totuleste la fel..ca suntem nefericitica vrem mai tot..ca aveam mult mai multca acum o luna dar tot nu e bine..tot ineficienti si lipsiti de puterene simtitm..de curaj de a megre acolo unde trebuia pt a ne indeoplini dorintele.
@Gloria – Acum cu „trendul” de gandire pozitiva suntem invatati ca putem avea orice ne dorim, putem face visele sa devina realitate. Insa nu ne intrebam visele CUI? Chiar imi doresc asta? Chiar e potrivit pentru mine? Chiar e necesar sa lupt. sa ma zbat sa obtin ceea ce imi doresc? Daca lasam lucrurile sa vina spre noi si le acceptam, intelegem si putem evolua. Altfel ramanem pe loc. :(
@Vero – lectia detasarii o invata fiecare, important este sa isi gaseasca fiecare acea resursa, ca e creatie, ca e scrisul, ca e altceva si sa se „piarda” in ceea ce vine din interiorul lui. Si da, scrisul poate fi terapeutic. :)
@Petre – asa si este. Putem cere lui Dumnezeu insa doar dupa ce apreciem ceea ce avem, si daca intelegem ca EL stie ce este mai bine pentru fiecare dintre noi. Am mai scris un articol despre folderul Ceva de Facut pentru Dumnezeu (https://empower.ro/inteligenta-emotionala/ceva-de-facut-pentru-dumnezeu/)
@Bianca – primul pas e constientizarea, apoi e necesar sa lucrezi cu tine si sa lasi viata sa isi urmeze cursul firesc. (aici nu ma refer la „a nu face NIMIC”). Cu siguranta te va duce la implinire.
E bine sa ne lasam viata in pace…dar sa nu ne lase ea pe noi de tot :)
@Marius – nu nu.. nici vorba. :D
Draga Delia, ma bucur ca te-am cunoscut prin intermediul acestui articol minunat care intr-adevar limpezeste sufletul, mintea, chiar si trupul.
Iti marturisesc din capul locului ca sunt in mocirla autocompatimirii, autovictimizarii, autodenuntarii, autoinvinovatirii. Am descoperit ca atunci cand ceva nu imi merge dupa placul celorlalti sau al meu, dar care eu? Acel eu format din cerintele celorlalti? Ei bine, cand lucrurile nu sunt taman pliate pe cerintele supreme ale nele, tind sa ma plang. Am invatat ca nu ma ajuta deloc. Prin urmare, aacept sa imi savurez propria-mi situatie, iar in loc de plangere, autoplangere, deplangere, voi incerca sa ma intreb ce anume as vrea sa am dincolo de asta? Ce anume vreau pentru mine dupa asta? Cum spune o jurnalista la stiri,la sfarsit un motto: „Dragi telespectatori viata privita in prim-plan este o tragedie. Viata privita in plan ansamblu este o comedie!”
Cred ca aceasta constructie filmica a perceptiei vietii o putem raporta la noi insine. Atunci cand ne privim fricile, lipsurile in grosplan ele devin mari, domina egoul, imprastie confuzie si murdareste speranta, creativitatea, elanul, setea de cunoastere, iertarea, autoiertarea, da startul la critica.
Si autocritica. Unde ajungi daca esti critic? Copil cunoaste viata prin zambet, prin dragoste si nu prin critica fata de tot ce il inconjoara?
Dar daca tehnica de filmare isi schimba unghiul,orientarea va determina o alta perceptie, unghiul va naste alte stari si alte sentimente.
Daca ne privim temerile, filmul nostru interior, al mintii, al spaimelor , filmul fumegand al reactiilor, si gesturilor in miscare, fimuul nazuintelor de undeva de departe, de undeva in plan ansamblu, vom fi mai ingaduitori cu noi.
Ingaduinta pentru mine este acest luat de mana al micului copil din mine, care striga de cele mai multe ori dupa ajutor…. Hey you… Copilul striga: Let go your anger!
Let go!
Acest lasa-ti viata in pace este un memento adus fiecarei zile.
Nu inseamna nici pasivitate, dar nici stringenta si incordare.
Nici negare, nici refuz.
Nici opulenta, nici dictatura, nici „am nevoie acum”, nici resemnare.
Nici lupta, nici obedienta.
Acest lasa-ti viata in pace este un apel ADUS INIMII, DE a lasa sa curga prin ea apa iubirii de viata.
Cred ca acea linie, aflata acolo, undeva, nu-i asa seamana cu orizontul este de fapt linia -granita, limita cu propria noastra frica de schimbare, frica de a ne vedea impliniti, frumosi si calmi, odata si odata.
Aceste cuvinte vin din mine, ca raspuns al acceptarii frumusetii articolului de mai sus.
Nu stiu insa daca articolul de mai sus cladit in viata si cu viata imi poate pune o caramida la constructia unei vieti in deplina let it go, dar anunta in mine venirea unor eforturi de lasare in voia Domnului a ceea ce vine si va mai veni.
@Flavia – Minunat comentariu tau. Ai nuantat foarte bine si completat cele spuse de mine in articol. Da, acest lasa-ti viata in pace inseamna sa iti asculti inima, sa te abandonezi minunii de „a fi”, inseamna constientizarea clipei prezente.
Asa cum zice si motto-ul Schimbare Pozitiva (www.schimbarepozitiva.ro) O noua perspectiva asupra vietii, atunci cand decizi sa privesti altfel lucrurile, prin detasare, se deschid cu totul si cu totul alte orizonturi, orizonturi reflectate de fapt de inima ta.
Stiu ca vei reusi, pentru ca deja ai facut pasul dincolo de linie.
Bine zice Marius :)
Foarte interesant ca dupa ce am citit articolul, care se lega de intalnire, m-am pus sa ma uit la The shift.
Si acolo era mesajul de let go si cum plecau oamenii ca sa se regaseasca.
Eh si daca din atatea surse ti se spun aceleasi mesaje, trebuie sa fie adevarat, trebuie sa fie asa:)
(La jurna am invat ca trebuie sa fie cel putin 3 surse si uite ca sunt)
De abia astept sa vad ce subiect mai atingi pe aici :)
Mi-a placut articolul plin de intelepciune!este interesant! -chiar zilele acestea am citit despre cea mai importanta lege a Universului- L.gravitationala! si as mai aminti si de cea -L.corespondentei!(precum sus asa si jos).Adica gandeste peste -linie-(precum sus)si asa va fi si jos,in realitatea ta!
minunat articol,insa ,ce facem atunci cand nu putem sa acceptam viata asa cum e ea?ce facem cand simtim ca nu meritam ceea ce ni se intampla?e simplu:ne gandim cum sa ne schimbam modul de a gandi!Einstein spunea asa:nu putem rezolva problemele folosind acelasi tip de gandire pe care l-am folosit atunci cand le-am creat.foarte,foarte adevarat.folosind acelasi TU din trecut ajungi la aceasi TU din viitor.hai sa ne gandim unde gresim pentru ca e evident ca gresim din moment ce nu suntem multumiti de viata noastra si ne plangem ca viata e o t…a.hai sa punem intrebarile potrivite pentru a afla de fapt ce vrem noi insine de la noi si nu ce vrea societatea,mama,tata,sotul,prietenii.hai sa vedem ce vrem noi pentru ca numai asa putem fi NOI…si nu o copie proasta.va doresc tuturor intrebari potrivite!
@Gloria – nu e nimic intamplator ca vin din atatea parti aceste mesaje pentru tine. :)
@Lili – Multumesc pentru aprecieri. Legi sunt mai multe, mai e si cea a bumerangului. :)
@madlennee- Asa, e important sa fii autentic, sa fii tu, nu o copie proasta. Si pentru a afla asta e important sa ne putem intrebari, insa nu trebuie sa insistam prea mult. Intrebarea potrivita are intotdeauna un raspuns pe masura.
o multime de ganduri scrise,frumoase,care iti cresc starea de bine!/ dar ce ne facem cand in atatea roluri de sotie,mama,sef,subaltern,debitor la o banca…nu mai stim in ce loc si in ce moment am lasat Eu-l din noi?! /poate ar trebui nici sa nu ne mai intrebam unde si cand atunci cand sufletul iti plange dupa EU ,ci pur si simplu sa-l cautam in fiecare zi , chiar daca cei din jur percep schimbarea mai mult sau mai putin..este greu,dar nu imposibil!/ ne putem bucura de fiecare zi fara a mai cauta in trecut greselile ,cauzele,persoanele …care au contribuit la starea de nemultumire,depersonalizare a noastra/ cuvintele voastre de mai sus imi intaresc convingerea ca se poate,ne putem regasi! /va multumesc si va promit ca de azi imi caut ,,cararea,, pierduta,abandonata ,chiar daca o regasesc plina de frunzele toamnei ! o sa le iau in brate si o sa ma bucur de ele…:)
Frumos articol! Cu alte cuvinte, „Mai relaxati , baieti, ca tot acolo ajungeti!”
Suna frumos…oricat de greu ar fi drumul, nu uita scopul !
Bine, bine .. si ce faci cand piedicile puse sunt prea mari ca sa le mai poti depasi? Am inteles, gasesc tot felul de mijloace: scrisul, rugaciunea, sfatul prietenilor…Insa sunt momente cand simti ca nu mai poti , ca tot ce faci se intoarce impotriva ta . Stii ca nu poti claca , ca visul tau e prea mare , dar.. simti cum fortele iti slabesc si ai vrea sa pleci undeva , departe …Lasi totul atunci in voia vietii, speri ca cineva , altcineva, va rezolva totul in locul tau . Si , cateodata , chiar se intampla asa…