Seara trecuta am fost martor al unei situatii care m-a transpus puternic in adolescenta mea. M-am trezit in anii in care nu aveam decat foarte putina libertate de a fi si de a face lucruri pe care alti tineri aveau libertatea sa le faca. Vin dintr-o familie foarte iubitoare dar si foarte protectoare in acelasi timp. Aceasta dorinta puternica de protectie se manifesta prin faptul ca ei trebuiau sa aiba grija de orice nevoie a mea. Practic, singura mea indatorire era sa invat si sa iau note bune.
Cativa ani mai tarziu aveam sa imi iau zborul si sa imi gasesc propriul drum in viata. Asa am descoperit cat de importanta este libertatea si cat de multa putere, creativitate si iubire imi aduce in viata.
Ambele experiente, puse cap la cap, m-au facut sa fiu foarte atent la spatiul personal si in momentul asta pot sa spun ca imi este foarte usor sa imi dau seama cand am nevoie de libertate si in ce forma. Mai mult de atat, m-a ajutat sa invat si cand si cum sa creez un astfel de spatiu si celor din jur.
Trecand peste aceasta introducere, poate prea lunga despre experienta mea, as vrea sa revin la episodul care m-a inspirat sa scriu acest articol, episod care a mai fost sustinut de inca o discutie interesanta in parcul Cismigiu.
Am observat ca noi oferim celor din jur un spatiu unde ei sa se manifeste liber cand avem incredere in noi insine si in persoanele respective. Pentru a face asta ne asteptam de la acei oameni sa fie responsabili fata de ei insisi si sinceri fata de noi. In cateva cuvinte suna foarte simplu.
Am mai observat ca de multe ori, din dorinta de a oferi un spatiu unde cei din jur sa se manifeste liber, ajungem sa nu ii sustinem atunci cand poate ei ar avea nevoie. Aici intervine un aspect foarte subtil “Cand sa intervin si sa imi asum responsabilitatea pentru persoana respectiva, cu riscul de a avea impresia ca ii invalidez libertatea?”. Raspunsul, la prima vedere, este simplu “Cand prin sustinerea pe care o oferi, pe viitor persoana respectiva va fi cu adevarat libera”.
Sa luam un exemplu. Daca cineva stie deja sa inoate si la mare fiind eu insist sa poarte colac si sa stea doar in preajma mea, nu pot sa spun ca ii las spatiu sa fie liber. Dar, daca persoana respectiva nu stie sa inoate si eu nu ma ofer sa o invat, sa o sustin, chiar daca se vede clar ca nu stie ce sa faca si probabil continuand asa va ajunge sa nu prea mai aiba chef sa mearga la mare, atunci interventia i-ar fi de folos si i-ar sustine un spatiu de libertate in viitor.
Si, pentru ca mi-ar placea sa vad si ce parere ai tu despre libertate, te intreb:
Tu cum vezi libertatea si relatia cu altii prin prisma libertatii?
5 răspunsuri
Salut Mihail,
În situația cu înotul nu m-aș oferi să o învăț să înoate. Aș întreba-o ce vrea? Dacă mi-ar spune vreau să învăț să înot, aș întreba-o. Ai ne voie de ajutor? Dacă mi-ar spune da, aș proceda ca tine…
mulțumesc pentru poveste.
Tu cum ai procedat cand ai invatat sa inoti?
ca parinte ,printre altele ,esti responsabil cu libertatea acordata copiilor/ ca si in povestea ta,sunt convinsa ca nu mi las copiii adolescenti sa faca multe din lucrurile pe care altii tineri de varsta lor le fac/ este tare greu (cel putin asa simt eu ,care sunt o mama prea grijulie si protectoare) sa lasi copiii sa experimenteze…consider ca sunt prea multe tentatii,ca inca nu -si pot da seama de consecinte,ca oricum as spune tendinta varstei este sa respinga sau sa considere ca nu le oferi suficienta libertate…dar,sunt de acord ca libertatea este necesara in orice relatie..probabil imi mai trebuie ceva timp si convingerea ca stiu sa se descurce si sa si asume consecintele/libertatea …oferi prea mult,prea putin?!
Buna,Mihail!LIBERTATEA este f buna,dar sa stii ce sa faci cu ea!Libertatea este buna,te ajuta sa fii”creativ”,adica,sa stii sa.ti faci un drum in viata bine stabilit,nu sa fii nauc sa stai la raspantii sa nu stii pe ce drum s.o apuci,apoi altii sunt vinovati de nereusitele tale.De exemplu,fiica mea pe care am crescut.o singura cu multe sacrificii,am fost f protectoare spre binele ei(asa cum au f si parintii tai cu tine)pana la 26 ani cand si.a luat”zborul”.I.am respectat libertatea si spatiul de intimitate.Asa de mult a inteles libertatea incat nu mai stiam incotro a”zburat” timp de 9 ani nu mai a dat niciun semn.Nu mai stia ce semnifica cuvantul MAMA de multi ani.Acum la 34 ani,cand a vazut ca nu a facut nimic in viata si.a amintit de mine si prin intermediul altei persoane mi.a transmis sa vand casa sa.i dau bani.Casa nu pot sa o vand pt ca este mica si s.ar alege praful de bani aiurea fara ca sa mai pot sa mai cumpar ceva.Din cauza nereusitei ei in viata,ma uraste pe mine(tipic Oana Zavoranu,macar ele au ce imparti).De aceea spun ca daca nu stii cum sa te folosesti de libertate…esti pierdut in spatiu.Scuza.ma,te rog,draga Mihail ca am scris atata,dar mi.a placut subiectul atins de tine si am vrut sa adaug si eu un exemplu.Atingi de fiecare data subicte f interesante,astept si altle!Felicitari!
@ Ioan – Coaching approach :) Nice!
@ Amelia – Am fost la un curs de inot in Austria.
@ lia – Cred ca esti in cea mai provocatoare ipostaza posibila…mai ales in ziua de azi, cu toate oportunitatile si nebuniile la care tineri au acces. Succes in a gasi calea potrivita pentru copil si pentru tine.
@ elisa – Libertatea este ceva cu care ne nastem si pe care cei din jur ni-l suprima ca dar. Tocmai de aceea, daca regasim acest dar la o varsta la care am uitat cum sa il folosim, trebuie sa avem alaturi de noi si oameni care sa ne sustina in a ii gasi locul potrivit in viata noastra. Cu cat un copil are spatiul sa se bucure de libertate de la o varsta mai frageda, cu atat viata lui este mai prospera si bogata.