Vin Sarbatorile. Si impreuna cu ele si compasiunea oamenilor. In fiecare suflet de roman va exista un moment in care acesta se va indoi de clipele in care a crezut orbeste ca are dreptate. In fiecare vis oglindit peste an intr-o apa rece ce i-a purtat sperantele vlaguite, omul va fi mai om decat a fost in aproape 12 luni. Va cauta sa se gandeasca mai putin la ce vrea el. Si mai mult la ce au nevoie semenii sai.
Povestea romaneasca a lui Mos Craciun
Desi zeci de ani Mosul a fost poreclit Gerila pe aceste meleaguri, amabilitatea lui nu este imprejmuita de interesele marunte ale unor indivizi doctori in economie. In cea subterana. Chiar daca niste figurine cu imbracaminte de Milano si realizari de prichindei se manjesc in aceasta perioada (acum mai mult decat de obicei) pentru a pune mana pe un ciolan cu iz de licitatii pentru banii publici, vraja stelara a iernii a coborat peste Romania sub forma primelor ninsori.
Acesti fulgi divini prin naivitatea cu care incearca sa ne transforme intr-o comunitate ce lupta pentru binele cetatii au o caracteristica ce ne-a lipsit mult timp. Nu cunosc semnificatia termenului “resemnare”.
De obicei, prima lor tentativa e mai putin reusita. Strazile nu se lasa asa usor cucerite precum se lasa edilii (“Am fost luati prin surprindere. Nu stiam ca e posibil sa ninga. Cum, suntem aproape de inceputul lunii decembrie? Hmm… Mda…”).
Dar asalturile micutilor albi nu contenesc. Si nici dorinta lor de a acoperi toate neimplinirile noastre de peste an. De a le topi sub maretia inimii cu care incalzesc viitoarea recolta.
Avem dorinte latente. Avem posibilitati blocate. Avem teama de a ne alatura zapezii.
Dar ii avem pe cei din jur. Mai toleranti sau mai artagosi, toti oamenii au un fir subtire ce se invarte in jurul rotitei mecanismului emotional. Cu totii avem nevoi sentimentale de netagaduit.
Ne dorim sa nu mai fim mintiti. Ne dorim sa fim mai respectati. Ne dorim sa fim recunoscuti ca fiind cu adevarat importanti in aceasta cursa cu reguli de piatra. Ne dorim sa nu ne mai temem. Ne dorim sa nu mai traim in cazanul plin de tuica al grijilor. Si ne dorim macar sa punem mana pe usa camerei unde sta ascunsa fericirea. Adevaratul nostru vis.
Pentru a face macar un pas in plus pe drumul acestei destinatii, poate ca ar fi bine sa nu iubim doar de Sarbatori. Iar atasamentul sa nu fie doar sub forma unor cadouri cumparate la avalansa promotiilor de iarna.
Banii sunt doar un instrument. Moralitatea si umanitatea s-au nascut cu mult timp inaintea lor. Fie ca veti merge sau nu la urne la sfarsitul saptamanii, nu uitati ca societatea nu poate rezista la infinit pe niste betisoare. Buba se va sparge. Si puroiul sau va scrie un nou capitol de istorie.
Putem fi cetateni in fiecare zi. Putem fi oameni in fiecare secunda.
Ceea ce face o fapta extraordinara este sufletul pe care il pui. Ceea ce face o viata sa fie extraordinara este dragostea pe care o traiesti.
– Mark Sanborn
8 răspunsuri
Ovidiu, felicitari pentru articol! Respect in Romania niciodata nu ai sa vezi, suntem un popor care adora sa fie prostit PE FATA :)
Felicitari pentru articol; foarte bine punctat: din pacate la noi bucuria intensa a primilor fulgi de nea ce-o traieste orice suflet curat e umbrita cumva de larma ce se face in juru-i. A venit iarna! Cat de frumos poate fi!!! Ne vom mobiliza:azi, maine, incet-mai greu-mai iute…de ce toata isteria asta? Abia dac-o-nceput sa ninga de 3 zile si deja sunt pline canalele TV cu tot felul de prognoze, coduri care mai de care mai galbene-verzi-portocalii, etc. Parca-mi si inchipui o casa in apropierea sarbatorilor cand prichindeii zburda de bucuria primilor fulgi, iar parintii le-o si taie scurt:”ssst, acu’ e prognoza meteo la tv”. E iarna!!! Hellooooo?! La ce altceva ar trebui sa te astepti? Invata, pune in aplicare, treci mai departe, fara sa faci prea mult zgomot, da’ bucura-te, nene! Asta ar trebui sa invete televiziunile noastre, nu sa ne intoxice cu stirile lor negativiste. Imi place extraordinar de mult citatul cu care inchei articolul si cred ca ar trebui sa ne fie deviza in orice moment din viata, nu doar in preajma sarbatorilor, daca ne dorim sa atingem excellenta in ceea ce facem, dar mai ales in ceea ce traim. Intr-adevar „ceea ce face o viata sa fie extraordinara este dragostea pe care o traiesti”. Felicitari inca odata pentru articol!
Lavy, asa e :) .
De asta la noi in tara s-a incetatenit expresia „minte-ma frumos”. Sau celebra fraza din operele lui I.L. Caragiale: „tradare sa fie, dar sa stim si noi”. :P
Multumesc mult pentru incurajari!
Roxana, iti multumesc mult!
Televiziunile sunt negativiste pentru ca ele asa s-au obisnuit sa traiasca. Au impresia ca e singura modalitate de a face rating. Si problema asta nu exista doar in Romania.
Edilii insa ar trebui sa stie ce inseamna „organizare”. Voiam sa scriu si „viziune”. Dar sa nu cerem de unde nu e :) .
Asa e cu banii, moralitatea si umanitatea. Din pacate, acum, valorile s-au inversat…Poate vom trai vremurile in care lucrurile se vor aseza…
De noi depinde, Marius.
Doar de noi. Noi formam valorile, noi le respectam sau nu. Si noi facem lucrurile sa ramana asa sau sa se schimbe.
N-am ce face, intorc patura pe dos…
Cand eram copil, aveam o patura cu Pinocchio, si avea culori diferite pe „partea cealalta”. din cand in cand, cand ma plictiseam de „fata” o puneam pe dos, ca si cum as afi avut o patura noua… Schimbam cum voiam eu.
Si aici, am facut la fel. De Craciun, era o bucurie asa de mare vacanta aia, cu cadouri (primite si in doua serii, caci ai mei luau banii la zile diferite si s-a intamplat sa nu prea fie…) si cu miros de portocale, ca nu ma pot opri, la mirositul zapezii, sa nu simt si aromele vacantei…
Dar am pastrat doar asta, bucuria libertatii de a ma juca in zapada, chiar si doua zile de week-end… Nu ma uit de multa vreme la TV (nu sunt „sectanta”, sunt doar libera de a alege) si asa ca am scapat de reclame. Oricum, si daca iau doar hartie igienica si doua carti din Carrefour, or sa sara pe mine cu reclame, da’ eu am deja muzica mea in urechi… In schimb, am la mine din cand in cand pungute mici cu o ciocolata sau bomboane,uneori o mica jucarie. Asta, pentru ca de sarbatori sunt copiii cu colindul prin „transport”. Nu o sa uit vreodata cum mancam bomboane dintr-o punga si m-au vazut niste pici. „Tanti, ne dati si noua?” Le-am dat punga. O uriasa mirare in niste ochi imensi:”Toata punga, mie?” M-am muiat instant. De atunci, dau, cand am, dulciuri. Nu se face primavara cu asta, stiu, dar… poate ca da, pentru mine se mai imprimavareaza cand imi amintesc de ochii aceia. Da, firul ala, subtire cum e, draga Ovidiu, misca rotita, doar ce-l atingi…
Ca in toate, depinde cum alegi sa vezi, sa privesti.
Eu ma uit la ce pot sa fac eu. Sa nu mai astept sa vina iarna ca sa fac daruri, de orice fel. Pot si fac gesturi de respect de sine in fiecare zi. Si chiar ca asta mai misca ceva! Pana si mutra super mirata (Ooooo!) a celor care ma vad ca pun in cos hartia de pe strada, aia pe care n-am aruncat-o eu acolo, dar am gasit-o chiar aproape de el, pe jos… E respect pentru mine, ca si copil al Mamei Pamant.
Imi aleg fiecare zi ca experiment, ca o aventura, in care mai pun ceva la acest teritoriu pe care mi l-am recuperat din ape, ca olandezii. Nu mai primesc minciuna altora si imi construiesc popria strategie, cu oarece inspiratie de la Tom Hodgkinson – Ghidul lenesului. Modul in care pot sa-mi fauresc propriile instrumente de lucru intr-un sistem bolnav depinde de cum aleg sa privesc lucururile. Si pentru mine este „foarte” valabila aceea:
„When you change the way you look at things, the things you look at, change.”
Am experimentat-o cu destul de multe reusite per numar de incercari.
Poti schimba modul in care „tratezi” chiar cu functionarii de la Primarie, faimosii functionari de la Primarie!!! Mi-a mers si cu cei de la Circa Financiara (Oooo!) Si chiar cu (unii) medici… Bineinteles ca sunt blocaje, ziduri de care ne lovim. Dar am o incapatanare de chinez, o perseverenta, mai bine zis, in a crede ca omul ala se va purta „uman”, daca il abordez in stilul „ca si cum”. De multe ori acest sistem functioneaza. Nu am avut inca vreun tete-a-tete cu un om politic, dar daca ar fi sa fie, as aborda aceeasi tactica. Chiar daca imi sparg capul… E destul de tare si stiu sa cos!
Oricum, multe nu merg asa cum as vrea, asa ca imi fac eu loc, ma strecor si aleg o varianta in care sa nu vin cu invinovatiri, ci cu propuneri de solutii, cat ma duce capul. Si cu ceva „action”.
De sarbatori, sarbatoresc. In celelalte zile, sarbatoaresc. Nu mai e important prilejul. M-am saturat atat de tare sa astept – atunci cand erau prilejuri nu aveam sau nu mai aveam resurse (nu doar materiale, ci mai ales chef) – sa sarbatoresc, incat am ajuns in fine la sfarsitul asteptarilor si asta a fost bine. Asa am ajuns sa descopar ca nu depind de altii ca sa imi sarbatoresc propria viata, zilele si noptile. Asa ca acum vad toata parada asta ca pe ceva venit „in plus” si ma ocup de felul meu de a face sa ma simt bine, impreuna cu cei din jur. Nu mai astept de la vreun cineva. Suntem mai multi care facem asta. Ne ajutam unii pe altii si ne oferim reciproc daruri de prezenta, de vorbe bune, si chiar actiuni in favoare unora si altora, ajutandu-ne si atunci cand „sistemul” nu o face.
Si poate ca si Tom, ne vom face impreuna casute undeva, departe de oras, lucrand impreuna si oferindu-ne placute ocazii de a ne bucura unii de altii, fara fizte, pomposenii si asteptari de la primarie… Bucurandu-ne ca suntem, pur si simplu, oricat de imperfecti, de trazniti si mai ales iubindu-ne pe noi si pe cei din jur, exact asa cum suntem!
Revenind la patura cu Pinocchio, aceea avea doar doua fete. Adica aveam doar doua variante. In cele de zi cu zi insa, am mult mai multe posibilitati. De mine depinde sa imi largesc orizontul pentru a cuprinde cat mai multe. Si sa aleg, bineinteles!
Putem alege fericirea, Mikka :) . Iar aceasta consta tocmai in lucrurile aparent simple, dar uriase in acelasi timp.
Cel mai important este sa avem parte de liniste.