Joi seara, Catalin Oprisan a povestit in cadrul SmileyTV, emisiunea sa de pe GSPTV, o intamplare tragico-comica.
Orele de sport in Romania sunt pe duca. Cu cat vedem mai multe locatii unde gasim mancare gen fast-food, cu o asemenea viteza scade numarul orelor de educatie fizica din scolile romanesti. Intamplarea de care aminteam se refera la un tanar profesor de sport care e abordat de una dintre elevele sale tocmai coborata dintr-un X5: “Domn’ profesor, da’ noi doi cand facem o rotire de trunchi?”. :)
De ce s-a ajuns aici
Dincolo de hahaielile oamenilor, trebuie sa realizam absurditatea unei asemenea situatii. Si pericolul care ne paste. Incurajam o societate alintata. Incurajam o societate comoda. Incurajam o lume plina de superficialitate. Criza economica pe care o traversam in aceasta perioada are la baza fara indoiala o mare problema de moralitate. Si de educatie.
Ne-am invatat sa nu ne mai privim profesorii cu respect. Ne-am invatat sa confundam atitudinea cu obraznicia si dreptul la opinie cu primitivismul. In ziua de astazi ii vedem invitati la televizor pe infractorii care cer taxe de protectie si ne ataca in locurile publice in care am iesit sa ne plimbam cu familia si prietenii. Si culmea, acele cvasi-emisiuni mai sunt si vizionate! Astazi ne intoarcem cu spatele atunci cand 2 betivi injura in metrou.
Ne-am invatat sa nu ne amestecam “daca nu e treaba noastra”. Ne-am invatat sa tacem, sa plecam capul si sa refuzam abordarea unor subiecte incomode. Ne prefacem ca e in regula ca un tanar roman sa fie ucis in Ungaria si ca politia romana sa trimita drept ajutor pentru autoritatile de acolo un individ care seamana mai degraba a purtator de cuvant, decat a ofiter de interventii speciale.
Ne-am invatat sa ne mintim singuri, spunandu-ne ca noua nu are cum sa ni se intample asa ceva. Ne-am invatat sa uitam.
In tot acest timp, hamburgerii devin tot mai mari. Iar sanatatea poporului nostru din ce in ce mai subreda. E un simbolism uluitor in aceasta stare de fapt. Imbatranim ca si populatie, ne pierdem manierele si usor-usor suntem cotropiti de niste impostori a caror inaintare se bazeaza pe ignoranta noastra.
Cum sa trec, nene in locul matale, eu in viata mea n-am condus, lasa-ma intai macar sa mangai volanul. “Bai!” a strigat ala la mine. Nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului, sa te conduca toti tampitii?!”
– Dan Puric, Despre omul frumos
13 răspunsuri
Pai da, pentru ca raul sa triumfe este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic. Cu ce ne sugerezi sa incepem? :)
Da, asa e…suntem cu sanatatea la pamant, sportul nu mai e ce era odata in scoli, cand mergeai de placere…
Gabriela, ideal e sa incepem prin atitudine. Apoi prin actiune.
In cazul acestui articol, putem incepe prin a face mai mult sport.
Nu doar ca ne vom simti fizic mai bine, dar si mental vom capata o
alta forta. Starea de lancezeala este mediul ideal pentru ratare.
Si asta se reflecta in mai toate domeniile vietii noastre.
Vezi bine care sunt rezultatele programului de analize din Romania.
Marius, baza de selectie a ajuns la un nivel revoltator de mic. Nu mai
avem juniori, nu mai avem copii interesati de un mod de viata sanatos.
Hamburgerii au ajuns in top si noi suntem intr-o etapa periculoasa
din existenta acestui popor.
Ha, ha ha! Burgeri in Romania? sa ajunga astia in top? pe criza asta :)) ? Hai ca-i tare! Asta chiar nu-mi imaginam…oricum, mi se pare cam tras de par sincer…si cam dus la extrem acest articol (sa nu te superi e doar parerea mea), totusi sunt destui romani foarte preocupati macar de felul cum arata si nu mi i-as inchipui eu infulecand burgeri direct proportional cu popularitatea lor. Si avand in vedere ca-n Romania cuvantul de baza erau „fitze” vacanta asta, as putea spune ca mai populare sunt gratarele, salata, migdalele, apa consumata regulat, sala, yoga, fitness, you name it.
de acord ca profii sunt tratati cu dispret…am vazut destule si asta intr-adevar lasa de dorit, la fel ca si indiferenta oamenilor vis-a-vis de nesimtirea din mijloacele de transport in comun (si de fapt mai pretutindeni), daaaaar…nu prea te cred cand prezinti imaginea asta americanizata despre romani si burgeri.
N-as putea sa te copar de complimente (cum probabil erai obisnuit cand scriai pe empower), da’ sa-ti spun numa’ si punctul meu de vedere.
Roxana, nu sunt perfect. Asa ca nu merit sa fiu doar laudat :) .
M-as bucura sa ma insel si sa ai tu dreptate. Citeste insa te rog
campania dusa in aceste zile de Gazeta Sporturilor(www.gsp.ro).
Acolo sunt prezentate niste date care ar cam trebui sa ne dea de gandit.
Iti multumesc mult pentru opinie. Sa ai o saptamana excelenta! :)
Salut tuturor,
Traim si mostenim un stat paternalist. Ne-am invatzat sa ni se spuna ce sa facem. Ii lasam pe altii sa aleaga pentru noi.
In situatia in care-i spun omului ce sa faca la fiecare pas ii creez un reflex de tip: „Sefu” eu acuma ce fac?.
Daca-l raspunzi cu o intrebare l-ai bulversat. Iti spune ca la o intrebare nu se raspunde cu o intrebare. De ce? Asa e politicos… :).
@ Ovidiu supermorala… Imperfect, nu poti fi laudat? :)
Ioan, ai surprins esenta articolului :) .
Multumesc mult pentru aprecieri. Cred ca cititorii merita mai multe
laude decat noi.
O zi frumoasa iti doresc :) .
ovidiu,
sunt perfect de acord cu tine
dar, sincer, stiu foarte bine ce se intampla in jurul meu, cata prostie este samd
in loc de `cum am ajuns`, as dori sa citesc mai degraba articole de genul `Ce fac eu sa schimb ceva? in afara de a scrie articole, concret, de fac eu?!`
eu, de exemplu, ma straduiesc de fiecare data cand dau peste un badaran in trafic (sau in orice alta circumstanta) sa ii zambesc si sa fiu politicos
daca vad ca am ajuns la 110 kg (pe bune :P), ma trezesc cu 1 ora mai devreme dimineata si ma duc la sala inainte de serviciu
daca vad ca timpul este pretios si nu prea mai citesc, imi propun sa citesc minim 1 carte / saptamana (si ma tin)
daca vad ca banii nu imi mai ajung, dezvolt o afacere in timpul liber
daca vad ca oamenii sunt dezorientati si au nevoie de indrumare, ma pun sa scriu o carte, tin prelegeri, ii sfatuiesc pe forumuri si bloguri etc
ei si asa mai departe :)
multumesc :)
PS: articolul este f bun, doar ca nu spune nimic nou si, mai ales, nu vine cu solutii, doar pune problema pe tapet
succes :)
Sa stii ca nu tot timpul e in regula sa iti concediezi seful :) .
Felicitari pentru carte! :P
Dap, asa e. Solutiile sunt cele mai importante. De asta am si indemnat la mai putini hamburgeri si la mai mult sport. La mai putina pasivitate si la mai multa implicare. Si asta in situatiile concrete de zi cu zi.
Multumesc pentru sugestii!
Daca ar fi, draga Ovidiu, sa-ti spun cum sta acum invatamantul romanesc, cred ca as minti ceva, as omite ceva, si nu stiu bine cum mai e. Am prietene ramase in scoala, de unde eu am plecat in ’91, dar nu vorbim prea mult de asta. Ce cred, asa optimista cum sunt, e greu se scos pe gura si in litere. Pot spune ca nu stiu cum va fi peste zece ani. Cine va mai creste si invata copiii care vor fi de varsta scolii. Ma uit la Liceul Pedagogic care e in cartierul meu. Nu stiu cati copii mai vin sa fie invatatori, cati – profesori. Cine mai face de drag scoala cu copiii. Sunt cativa, dar sistemul nu mai e sustinut nici financiar nici altfel. Scolile se repara mai mult cu banii parintilor. Prainti care nu au timp sa lucreze cu copiii acasa, si au baby-sitter, caci ei, parintii,ajung sa puna capul pe perna la ore tarzii din noapte. Se rup unii de altii: parinti, copii, invatatori, profesori… Cine va ma invata pe copii peste zece ani? Cine o mai face acum? E trist in orase, e dramatic in sate…
Si totusi…
Cum m-am invatat ca omul sfinteste locul, stiu ca nu astept de la altcineva prea mult.
Cum am putea face ceva?
Zice si „Concediaza-ti seful!” ca totul e sa facem noi ceva.
Aici, pot spune ca, daca domnului Trandafir ii cam cad petalele, pana ne vom intoarce la el si vom face iar sa infloreasca gradina (si asta se poate, doar sa vrem), va povestesc de
Domnu’ Caraman
Probabil ca urmariti zilele astea mailuri cu Bucurestii anilor ’60 si ’70.
Multora le plac spatiile largi si lipsa aglomerarii de masini. Fara a intra in discutii nostalgice, amintesc aici de anii copilariei mele.
In ’70 nu existau Nintendo, messenger, multiplayer games, nici skate-board-uri sau role.
Dar aveam patine cu rotileeeeee!
Aveam “fatza blocului” si campul cu oile peste drum…
Aveam si spatii verzi – care se imputinau, caci apareau blocuri, dar aveam ceva. Strazi. Alei. Si o parcare, nu chiar plina de masini.
Si erau si hartii pe spatiul verde.
Eram copii in cartier muncitoresc, cu blocuri date in folosinta cam in acelasi timp, si eram cam de aceeasi varsta destui copii sa facem gasti si sa ne urmarim cu lanternele , in “cutari” nocturne. Aveam mingi si jucam “partizanii” pana la zece-unspe noaptea, de raguseau mamicile strigand la noi pe geam…
Si aveam si
Domnu’ Caraman
Un om ca toti oamenii, un tata de doua fete. Muncitor, ca si tatal meu.
Avea omul asta un dar! Ne lua pe toti duminica, singura zi libera la romani, si ne aduna in echipe. Faceam intreceri de alergare si campionate de patine cu rotile. Pe etape: optimi, sferturi, semi, finale.. Duminici la rand eram ca nebunii pe aleile cam inguste, cu rotielele care abia ne mai cuprindeau picioarele in crestere.
Nu erau premii, la castig. Doar enorme satisfactii, si ateptarea urmatorului “campionat”…
Eu eram mereu a doua. Sorin, baiatul de la cinci, era mai inalt si avea picoarele mai lungi.. :) . Da’ nu ma intristam, ca “dupa” mergeam la el si ne uitam la diafilme. Avea o colectieeee!
Si mai facem si fooooc! Adunam hartiile si ce betze gaseam in spatiul verde si faceam foc, seara, si cantam, si spuneam povesti. Domnu’ Caraman era sefu’ si avea grija sa nu intindem focul pe unde nu era locul lui. Iarna ne coordona sa facem cazemate de zapada si urmau batai cu bulgari. Plus ca uneori mai organizam si cate un adapost pentru cainii vagabonzi, din cartoanele si laditele de lemn aruncate de aia de la cofetarie si de la aprozar.
Era o figura, Domnu’ Caraman asta!
Mie mi-a luminat copilaria. Si nu avea indicatii de la partid si nici de la primar. Era asa, de la inima lui.
Omul asta inca e viu aici, unde a sfintit locul. Si asta a facut pentru toti copiii care am fost atunci, acolo.
Desi am aflat ca ar fi plecat sa organizeze campionate de rotile cu ingerii, eu vreau sa cred ca el inca mai umbla si printre noi, chiar daca astazi poarta un alt nume…
La multi ani, Domnu’ Caraman! E primavara! S-au uscat aleile! Putem pune rotilele! Cand incepem?
ovidiu,
multumesc pentru raspuns si pentru felicitari :)
in ceea ce priveste „De asta am si indemnat la mai putini hamburgeri si la mai mult sport.”, si eu trebuie sa iau seama la asta :D
succes :)
@Mikka, sa aibe lumina spiritul domnului Caraman si spiritul ala care ne face jucausi curiosi si frumosi.
@Ovidiu imi place asta cu cititorii in centru… Imagineaza-ti ca ai scrie s ti-ai pune marfa pe luna sau intr-un loc innacesibil…
Nimeni nu se bucura si parca si cand scrii pentru ce o mai faci…
;-)
ps. Observ ca v-ati pus avataruri… respect…
pentru cei care vor sa-si faca… click http://en.gravatar.com/