Acasa » Piramida lui Maslow si selectia prioritatilor financiare

Piramida lui Maslow si selectia prioritatilor financiare

Realitatea in care traim, ca fiinte vii, are cateva legitati pe care nu le putem ocoli, legitati care trebuie respectate. Pentru suprvietuirea noastra fizica avem nevoie de:

  • aer;
  • apa;
  • mancare;
  • un adapost contra intemperiilor;
  • sanatate.

Dincolo de necesitatile corpului, vin necesitatile speciei (reproducere) si cele psihologice si sociale. Avem nevoie de:

  • partener sexual;
  • iubire;
  • prietenie;
  • recunoasterea dreptului de proprietate de catre altii;
  • recunoastere sociala;
  • stima de sine.

La final sunt valorile personale si morale spre care tindem:

  • creativitate;
  • spontaneitate;
  • morala;
  • lipsa prejudecatilor;
  • capicitate de a rezolva probleme.

Piramida lui Maslow

Toate acestea au fost sistematizate de catre Abram Maslow, doctor in psihologie, sub forma unei piramide care poarta numele sau.

Piramida nevoilor - Maslow
Piramida nevoilor - Maslow

(sursa Wikipedia)

Piramida lui Maslow are o legatura indisolubila cu comportamentul nostru financiar. Traim intr-o lume in care ne procuram direct, prin intermediul banilor, multe resurse din cadrul acestei piramide:

  • mancare;
  • apa;
  • adapost;
  • sanatate;

Restul elementelor se pot procura fie prin efort individual (de exemplu prin educatie si comportament adecvat) fie indirect, prin bani. Sa luam doua exemple: sexul (reproducerea) si respectul social.

Sexul si reproducerea

Iubirea poate fi gasita „pe gratis”. Daca esti o persoana cu valori morale asemanatoare cu cele de la o persoana de sex opus (respect, integritat, grija pentru nevoile celuilalt etc.), daca arati sentimente de iubire fata de acea persoana, ai sanse de a fi iubit inapoi. Intr-o relatie de iubire, sexul si reproducerea apar in mod natural.

Pe de alta parte, exista o categorie de femei care isi „selecteaza” sotii exclusiv dupa aspectul potentei financiare. Cauzele sunt simple si se regasesc in aceeasi piramida a lui Maslow: acele femei doresc sa-si rezolve problemele de securitate fizica si financiara atat personala cat si pentru copilul (copii) lor plus obtinerea unui statut social (recunoastere sociala).

Privita inves, situatia barbatului cu bani presupune ca acesta va obtine, cu relativa usurinta, un partener sexual si de reproducere (a se citi „sotie”) datorita resurselor financiare pe care le are, fara niciun alt efort in zona „valori molare, iubire/respect”. Sunt sigur ca gasiti nenumarate asemenea exemple in tabloidele romanesti sau din alte tari.

Respectul social

Respectul social poate fi obtinut prin etalarea unui comportament moral si/sau prin obtinerea unor realizari deosebite (in domeniul stiintei, artei, contributiei sociale).

Respectul social poate fi obtinut „pe scurtatura”, prin bani, fie ca e vorba de bani proprii sau bani imprumutati (cum o fac majoritatea reprezentantilor clasei de mijloc a societatii). O casa intr-un cartier de vile, o masina cu pret peste medie, concedii in locatii exotice sau afisarea cu gadgeturi scumpe produce instantaneu un reflex de respect social.

Din pacate este vorba de un reflex care se poate transforma rapid in invidie. Majoritatea oamenilor ii invideaza pe cei bogati, mult mai putini dintre ei o invideaza pe Maica Tereza (laureata a premiului Nobel pentru pace), care are un respect social larg raspandit.

Finantele personale si piramida lui Maslow

Exista doua comportamente de baza, antagonice, in alocarea banilor catre necesitatile prezente in piramida lui Maslow:

  • alocarea de la baza spre varf;
  • alocarea de la varf spre baza.

Intre cele doua tipuri de comportamente, se regasesc variantele intermediare.

O impartire mai usor de folosit este cea in care:

  • predomina alocarea de la baza spre varf;
  • predomina alocarea de la varf spre baza.

Caracteristicile alocarii baza-varf

  • Pe lista de prima prioritate sunt necesitatile de supravietuire (hrana, apa, adapost, sanatate).
  • Dupa indeplinirea acestor necesitati urmeaza obligatiile financiare deja asumate (credite la banci).
  • In final, daca raman bani, ei vor fi distribuiti pentru restul necesitatilor (stima de sine, recunoastere sociala, etc).
  • Acest tip de comportament poate fi definit a fi „inteligent din punct de vedere financiar”.
  • Asigura o buna supravietuire fizica si financiara pentru ca se axeaza pe aceasta componenta.
  • Asigura stabilitate si stres minim.
  • De multe ori se poate opri la indeplinirea nevoilor de baza (dar aceasta nu este o regula).

Caracteristicile alocarii varf-baza

  • Pe lista de prioritati sunt necesitatile legate de ego (placere personala – fumat, tigari – sau cele legate de recunoastere sociala – haine, masini, gadgeturi „de firma”, case si vacante scumpe).
  • Pentru patura de jos (ca nivel al castigurilor) produce o subminare a supravietuirii fizice.
  • Pentru patura medie si de sus (a castigurilor financiare) aduce o subminare a sigurantei financiare.
  • Acest comportament produce periodic amenintari legate de insolvabilitate (nu sunt bani pentru indeplinirea obligatiilor financiare asumate – chetuieli cu intretinerea locuintei, credite, etc).
  • Desi pare orientat spre hedonism, acest tip de comportament produce placeri trecatoare, completate cu o stare continua de stres determinata de frica pierderii statutului (respectului personal, al respectului social) si de frica falimentului financiar.
  • Aceste frici sunt mascate puternic de constient, fiind negate (mai bine zis trimise spre subconstient), ceea ce determina stari continue de nemultumire, oboseala, lipsa de motivatie, depresie, chiar stari de panica, angoase, etc.

Tu in ce tip te incadrezi?

O simpla analiza a comportamentului financiar si a starii de stabilitate financiara iti va spune in care dintre comportamentele financiare, legate de piramida lui Maslow, te incadrezi.

Trebuie sa analizezi daca alegerile pe care le faci, cand iti cheltuiesti banii, sunt determinate de prioritati legate de indeplinirea necesitatilor superioare (stima de sine, recunoastere sociala) in dauna celor de la baza piramidei.

  • Casa ta are mai multe camere decat persoane care locuiesc in ea?
  • Masina pe care o conduci este peste clasa medie?
  • Ai tendinta de a cumpara ultimul tip de gadget (telefon mobil, laptop) care este la moda?
  • Trebuie sa te imprumuti cand cumperi un gadget sau cand mergi in concediu?
  • Iti cumperi preponderent haine, electronice, automobile „de firma”?
  • Aloci bani preponderent pentru placeri intelectuale (carti, filme, etc), in dauna obligatiilor financiare (rate, intretinere)?

Daca raspunzi cu „DA” la cel putin cateva din intrebarile de mai sus, si la altele de acest fel, inseamna ca ai un comportament financiar in care cheltuielile sunt orientate spre satisfacerea necesitatilor de la varful piramidei lui Maslow.

Ce trebuie sa fac?

Asta depinde de tine si de norocul pe care il ai.

S-ar putea sa ai norocul sa fii angajat toata viata la o multinationala, ceea ce iti permite sa duci o viata in clasa de mijloc, in care iti cumperi casa, masinile, concediile, hainele de firma si gadgeturile cu cretedit de la banca. S-ar putea sa poti sustine acest stil de viata fara probleme.

La fel de bine, s-ar putea sa „ai ghinionul” unei crize financiare/economice internationale sa de alta natura, care sa te lase fara job, dupa ce ti-ai construi bunastarea pe seama creditelor „luate la maxim” pe care nu le mai poti plati din cauza reducerii veniturilor.

S-ar putea ca veniturile tale sa fie scazute si, in acelasi timp, sa ai cheltuieli axate spre indeplinirea nevoilor de stima de sine si recunoastere sociala (haine de firma, celulare noi, etc), ceea ce te va plasa in permanenta in situatia de a nu putea sa-ti indeplinesti obligatiile financiare asumate (vezi mai sus).

In aceste ultime doua cazuri, daca nu ti-ai planificat si dimensionat cheltuielile conform piramidei lui Maslow, vei avea o stare de instabilitate financiara si de stres.

Concluzie

Cu alte cuvinte, situatia in care te afli nu se datoreaza unei crize exterioare, ci a modului in care iti aloci resursele financiare: spre stabilitate sau spre indeplinirea dorintelor de respect social sau stima de sine.

Luca Dezmir este autor specializat in domeniul finantelor personale si a investitiilor. Experienta sa personala si metodele de investitie pe care le foloseste sunt relatate in cartea „Iesi din labirint” pe care o puteti achizitiona in cadrul Empower Club.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

3 răspunsuri

  1. Acest mod de a prezenta prioritatile personale din punct de vedere financiar ar trebui predat la gimnaziu .
    Asa s-ar putea evita multe din dramele sociale din societate si ar avea mai putin material ‘stirile de la ora 17’

  2. Parerea mea ca piramida lui Maslow are o scapare.
    Nevoia de a pastra lucrurile la fel este uneori mult mai puternica decat nevoia de supravietuire fizica.
    La un anumit nivel putem spune ca sunt legate(uneori a pastra lucrurile la fel ne ajuta sa supravietuim), dar uneori vine in conflict direct cu aceasta.
    De ce spun asta?
    Pentru ca sunt persoane care uneori nu vor sa traiasca fara cel iubit, in clipa in care se produce o despartire.
    Sa dam un exemplu: Maria vrea sa se desparta de Ion (nu conteaza motivul), iar Ion cand afla, vrea sa se sinucida, pentru ca in mintea lui crede ca nu poate trai fara Maria!
    Paradoxul este de fapt ca Ion nu mai vrea sa traisca fara imaginea pe care o are el despre Maria… Pentru Maria este altfel in realitate decat imaginea pe care o are Ion in minte! ( NLP – “Harta nu este tot una cu teriotoriul”).

    Asta se observa din simplul fapt ca Maria cea reala vrea sa se desparta… in conditiile in care Ion nici nu poate concepe acest lucru!
    Deci, uneori atasamentul fata de imaginile din mintea noastra si impotrivirea in fata schimbarii sunt mai puternice decat instinctele de supravietuire fizica!

    In viata, unul din putinele lucruri sigure este faptul ca TOTUL SE SCHIMBA! TOTUL SE TRANSFORMA! NIMIC NU RAMANE LA FEL!
    Nu ne putem opune…
    Avem de ales in schimb cum sa privim aceste schimbari. De fapt in asta consta liberul nostru arbitru…
    In a alege cum sa privim experientele prin care trecem, ce inteles sa le dam, si ce sa simtim in legatura cu asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!