Si vazura ochii mei… Minune!
Dorit de mult, asteptat cu atat de putina speranta, drumul acesta s-a cladit pe… nori. Da, pe nori. Sa vad cu ochii mei minunea, la ea, acasa, asa vis! Pana si visul parea peste marginile indraznirii. Si totusi… ce m-a adus la a atinge cu ochiul, mana, talpa, cu trupul intins pe iarba sau unduit serpeste printre stancile unde am experimentat renasterea, ce m-a purtat acolo?
Ati spune: „sincronicitatile” si n-ati gresi… prea mult.
Ati spune: oamenii… la fel, foarte aproape de adevar.
Ati spune: destinul… tot asa… (desi aici am o „tema” larga de tot, deschisa de mult).
Cam toate ar fi ingredientele unei perfecte retete de atins visul
Dar mai e ceva. Acel ceva ascuns in casa inimii. De neatins, nemasurabil, ingnorat de multi, negat cu strasnicie de altii. Cum ar fi fost fara acest graunte nepretuit visul meu, si asa prea mare pentru orizonturile mele de visare, pe atunci inca inguste? Caci inca nu stiam atunci ca „pe mine ma defineste universul” (Socrate – personaj din „Calea luptatorului pasnic” – Dan Millman).
Cu o insiruire de evenimente care tin de miracol, am ajuns “acolo unde se avanta vulturii” si condorii. Cu multa veneratie, la atingerea unui loc sfant in primul rand pentru mine, am pasit pe micuta poteca si m-am oprit, asteptand ca cei din fata mea sa-si traisca minutul de extaz in liniste, inauntrul lor, simtind deja clocotul lor in undele din inima mea. Asteptand, rosteam in mine, amestecat, lasand suvoiul sa-si faca singur curgerea:
„Am venit! Iata-ma, aici, in fata ta, in poarta casei tale! Multumesc ca m-ai primit! Multumesc ca m-ai adus aici! Multumesc, iubitul meu, Soare! TataInti! Multumesc, iubita mea Mama Pamant, Pachamama!”
Cand mi-a venit randul, am atins cu mainile pietrele vechi de sute de ani apoi m-am inclinat si am pasit printre ziduri, pe Poarta Soarelui. Da! Asa cum abia indrazneam sa visez cu un an in urma, acum eram acolo, pe Machu Picchu, in Intipunku – Poarta Soarelui. Exact la solstitiul de decembrie. Ca si vechii incasi, sabatoream stralucirea soarelui si… inca ceva!
Sarbatoream implinirea viselor. Si un nou inceput. Si pe mine, care am crezut.
Implinirea asta a fost adusa de acele „ingrediente” de care vorbeam si de acel graunte care face ca toata lumea noastra sa se invarteasca si sa-si schimbe forma. El face sa ne construim, constient si de cele mai multe ori inconstient, intreaga realitate. Sa continuam drumul inainte si chiar in sus, sau inapoi si in jos, cand alegem asta… Este vorba de…
A crede
Toti stiti povestea lui Santiago, baiatul care, in „Alchimistul”, invata despre Legenda Personala. Si stiti fraza deja devenita clasica: „Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, intreg universul conspira la implinirea dorintei tale.”
Asta, a-ti dori ceva cu adevarat, din toata inima, inseama sa crezi. Sa pui in inima ta grauntele si sa traiesti in „ca-si-cum”. Ca-si-cum-esti-deja-acolo. Cum ar fi asta? Hmmmm… Ce e simplu ni se pare atat de complicat…
Cel mai simplu asta se poate realiza prin…
A simti
Poti construi, bineinteles, diverse tipare ajutatoare, cum ar fi o serie de tehnici din NLP, iar cele vizuale pot ajuta enorm, poti sa-ti scrii ce doresti si apoi sa-ti faci, pe pasi, planul atingerii obiectivului, astfel incat sa-l aduci din ce in ce mai aproape de tangibil, sau sa te impingi tu spre el (depinde de perspectiva).
Poti face multe, dar, asa cum se tot vorbeste acum din ce in ce mai mult pe teme ca „The Secret” si Legea Atractiei, toata smecheria e sa traiesti starea. Adica tot complexul de simtire care tine de asta.
OK, dar cum sa simt ceva ce nu stiu cum e? De pilda, eu, cum sa ma fi simtit pe Machu Picchu, daca nu stiam cum e acolo? Veti spune: „Pai, poze, texte, Wikipedia”.
N-nu. Astea tin de citit, de informat, nu de simtit. Asa e, cum sa simti asta? Cum sa simta un barbat sau o femeie ca e iubit/iubita inainte de primul sarut? De prima mangaiere? Ei? Si totusi… ei recunosc chemarea si setea ii impinge unul spre altul, desi nu stiu ce vor simti… E acolo, inauntru, nedefinit, ascuns, dar simtit.
Concret, „marea tehnica sofisticata” este cea de a inchide ochii cateva clipe, in liniste, si a „adulmeca”. A simti cum e. Cu intreg trupul. Acest fantastic instrument de simtit.
Asa am facut eu. Nu stiam cum e sa stai in Poarta Soarelui. Am inchis ochii (in RATB poti sta mult asa, in liniste…) si am cautat sa simt. Am bajbait cu antenele simtirii, pana am atins. Cu timpul, simti mai mult, mai complex. Devine „cale batuta”. Si tragi visul de fir, spre tine. Totul e sa nu opui rezistenta acelui „ceva” nedefinit, impalpabil, iar asta tine de…
A permite
A, veti spune, asta deja e un sablon, ne-am saturat de el! Si cat sa mai permit? Si tot eu? Cam da. A permite, in sensul de a nu lasa mintea sa scoata in calea visului toate smecheriile ei, sub forma de obstacole („sa fim realisti!”, „se vede clar, cu hartia si creionul, iti demonstrez ca NU” samd).
Planul e bun, analiza la fel, dar… De multe ori acest graunte, abia incoltit, al increderii, moare fara apa, daca nu il udam si lasam doar planul sa fie cel care ne conduce. Permitandu-ne sa credem si in ce simtim, nu doar in „palpabil”, combinand glasul mintii cu glasul inimii, avem motoare de nava cosmica, nu doar un „prapadit de avion cu reactie”.
Asa s-au facut marile inventii, descoperirile, operele de arta, campionii olimpici si… lista poate continua. (Puneti, va rog, in lista, visul meu cel implinit, si atatea altele ale voastre, tot implinite. Suntem si noi in lista asta.)
S-ar potrivi aici un echivalent al celor trei „ingrediente” de mai sus, care e chiar o combinatie intre ele, plus actiune:
A indrazni
Da, stiu, va veti duce la „Indrazniti. Eu am indraznit si am cucerit lumea.” Atat de adevarat! Poate unii va veti duce acolo cu acel licar de neincredere si plictis, ca in fata unui alt sablon. DAR… povestile adevarate ale atator oameni care au indraznit sunt inca faruri pentru noi, daca stim sa le vedem.
Despre asta, despre faruri si indraznit, voi povesti, ca si Seherezada, la ivirea zorilor altei zile, stand si asteptandu-va tot acolo unde stau acum, cu inima: in Intipunku…
13 răspunsuri
A crede, a simti, a permite si a indrazni :) Mikka, esti un om fabulos si curajos, cu vise frumoase si puternice.
O sa iau cu mine gandul tau ca ne construim drumul cu mainile noastre, in toate directiile in care avem nevoie atunci :)
Acum ma bucur de articolul asta, insa in cateva zile imi voi dori sa citesc si continuarea, cu omuletii-faruri si cu indraznelile lor.
Ce bine ca ne-ai povestit si noua! :)
Mikka, stiam eu ca scrii uimitor de bine! :P
Superb articol, fenomenale idei! :)
Prea frumos…trebuie sa ne iei si pe noi o data acolo, la samani, la mayasi…
Sau poate o sa fie ca in ‘Alchimistul”…
Sa ne mai scrii !
Excelent, excelent, excelent!
Am incercat sa citesc repede, „in diagonala” acest articol, pentru ca nu avem timp, suntem intr-o permanenta alergare in care te straduiesti sa iei „totul”. N-am reusit, m-am intors iar si iar pana am putut „sa primesc” intreg mesajul acestui articol. Exceptional! Multumim!
Draga Mikka,ti-am citit comentariile la articole si de fiecare data am gasit ceva frumos si deosebit in cuprinsul lor.Dar acum ,cu acest articol ,te-ai depasit pe tine insati! Tu vibrezi la Intipunku,visul meu e sa merg in India.Si cred cu atata convingere in posibilitatea realizarii lui ,incat, parca sunt deja acolo.Ajungand atat de sus -Machu-Picchu- ai putut vedea si simti ceea ce eu cred cu toata fiinta mea,faptul ca raiul e pe pamant.Cata frumusete ai cuprins cu privirile cata emotie ti-a fost dat sa simti acolo(sigur te-au putut convinge de asta).Felul in care descrii minunatiile pe care le-ai trait se explica prin enorma sensibilitate si frumusete a sufletului tau.Iar asta se simte la fiecare fraza din articol. Inaintea mea te-au felicitat autori consacrati de pe Empower,eu sunt un simplu cititor dar ,la fel ca si ei,nu pot spune decat ca scrii si povestesti minunat.Bravo,Mikka! Succes in continuare! Eu am sa astept cu placere fiecare nou articol de-al tau.
Ooooo! Ce bucurie!
Aparitia articolului e o surpriza chiar si pentru mine!
Cu incurajarile voastre si cu sustinere si indrumare de la Ionut, iata un alt vis al meu care se implineste! Acela de a povesti despre minunatiile din viata noastra.
Cu un mate de coca aburind in fata mea, va multumesc pentru tot:
@ Dragii mei Daniela si Ovidiu, primii care m-ati incurajat sa povestesc… :) Multumesc!
Ideile sunt aici, pe Empower.ro, au fost mereu, in ceea ce scrieti voi. Am pus aici o minunatie din viata mea, care este marturie ca aceste idei functioneaza.
Pastrez ceva pliculete de ceai de coca sa le bem cand va fi sa ne intalnim, pentru a celebra implinirea acestui vis al meu de a scrie, un copil al meu caruia ii sunteti nasi!
A propos, pana la degustare, Mate de Coca am pus… pe blog (urmati firul… :) unde sunt si linkuri la pozele lui Nicolae – un artist adevarat – si un prim album de poze incarcat pe net)
Bucurati-va!
@ Draga Marius, ma bucur ca ti-a placut.
Cred ca tre’ sa incepi sa te pregatesti de drum… :) Eu deja povestesc zicand tot mai des „data viitoare”.
Stii, ce e curios e ca acolo nu am facut mari experiente shamanice. Dar totul a fost o experienta uriasa. Si locurile, cu traditiile lor incase pastrate vii, trecute din gura in gura (din inima in inima) sunt cele ce au lucrat in noi. Si ne-au invatat sa traim la fel de intens in orice parte a acestei lumi. Fiindca purtam cu noi ceea ce am descoperit, iar pamantul si soarele sunt cu noi pana la sfarsitul veacurilor…
@Draga Mihai,
Si eu citesc in diagonala! Dar daca imi place, ma intorc.
Ma bucur ca ai prins ce e acolo. Asta inseamna ca e totul deja inauntrul tau. Si de aici, incepe magia… :)
@Draga Elena,
Si eu ma bucur ca suntem in aceeasi simfonie. Orice „simplu cititor” este o coarda care vibreaza cu cei care au scris notele si cu cei ce canta si el face ca toata creatia sa fie o armonie. Tot ce conteaza este ca exista rezonanta…
Cred cu toata inima ca vei ajunge in India. Stii deja sa visezi. O sa povestesc candva mai mult despre visat si cum se face, mai „concret” visatul, nu fantezia. Adica ceea ce chiar se sustine pana la materializare, caci e nascut si crescut in inima.
Povestile sunt si nu sunt ale mele. Mie imi este data doar vocea, dar cantecul este al intregii lumi. Asa ca eu doar incerc a pune intr-o forma ceea ce ne incanta pe toti: minunea vietii.
Daca te-a incantat, este pentru ca esti deja in acest cantec! IL STII!
@Pentru Ionut, care m-a incurajat sa povestesc, primindu-ma „in familie” pe Empower.ro, toate multumirile si un buchet de bucurii!
Pentru bucuria voastra si a celor care se vor mai atinge un pic de ce am incercat sa cuprind eu aici, ma simt, iata, a nu stiu cata milioana oara, plina de recunostinta fata de Mana Care A Scris, care aduce impreuna oamenii care traiesc in bucurie!
“Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, intreg universul conspira la implinirea dorintei tale.”
Multumesc ca mi-ai adus in atentie acest adevar, pentru ca intrasem intr-o scurta perioada de deznadejde.
Minunat articol, minunata abordare.
CRESIMPERIND, UN NOU CUVNAT PENTRU A CUCERII LUMEA, O MODALIATE DE A-TI IMPLINI VISELE. FRUMOS.
Am sa-l tin minte. Felicitari pentru ce scrii si nu numai.
un articol foarte frumos.
vreau doar sa precizez ca fraza aia cu conspiratia universului a scris-o Goethe… la vremea lui fiind si el un om interesat de alchimie.
Mikka, sarut Soarele din tine!
Cineva spunea ca eu nu pot fi ‘prinsa’, trairea mea este verticala, Universul, Spirala..
Doar ca azi as adauga: iata, cineva m-a ‘prins’, si numai tatal meu – urcand printre primii romani spre Machu Picchu – m-a mai ‘prins’ inaintea ta!!
Clipa aceasta in care m-ai ‘prins’ este un dar nepretuit, frumos si bun, tandru, cald… Toata viata mea m-am plimbat ‘visand’ cu ochii deschisi printre drumurile si casele Invatatorilor, caci iubesc tarmurile Sudului si drumurile spre culmile deschise Soarelui ale strabunilor acestor locuri…
Invart in mana o mica legatura impletita de oamenii aceia buni si calzi, si puterea pe care Universul a sadit-o in mine ma arunca in sus, spre Soare, in aerul caldut si tare, cautand urma pasilor tai..
Tu ai dat acum o noua viata trairilor mele…
Multumesc din tot sufletul, fata draga!!
Mmmm… ce bucurie, cand suntem atinsi de aripa Condorului, a Libertatii…
@ Draga Avram,
Multumesc pentru CRESIMPERIND. Am sa tin si eu minte…
Ia cu tine starea asta. Te va sluji fara conditii. E din tine.
@ Draga 9vieti,
Multumesc, nu stiam ca primul care a vorbit despre asta a fost Goethe. Pe care il iubesc si eu. E unul din saditorii de Libertate.
@ Draga mea Cristiana! Tovarasa de drum, de dumuri multe…
Eu ma bucur ca ne-am intalnit, esti darul meu din toamna trecuta, si este un mare privilegiu pentru mine sa fi avut de la tine descrieri ale pasilor tatalui tau si ale tale! Suntem pe aceeasi poteca, pe Munte! Soarele este aici!
Pentru mine, drumul cel mai lung a fost sa descopar Muntele si sa ajung la poalele lui. Restul a venit de la Sine… (Stii tu… :) )
Sa ne bucuram, asadar, caci SUNTEM!
Buna Mikka,
S-au spus deja asa multe… incat tot ce pot sa iti spun e: multumesc ca existi.
Draga Delia,
… :) tinand seama ca existam impreuna,in aceeasi respiratie a Universului, (mult mai intim si mai concret decat as putea povesti eu aici) si eu iti multumesc… :)
multumesc Delia, ai explicat pe intelesul tuturor SECRETUL, asa cum o face si Ionut de ff multe ori. Multumesc ca existati!