In blocurile cu 10, 13 sau mai nou 17, 20 etaje oamenii parca sunt mai retinuti in a-si vorbi, in a se cunoaste unii pe ceilalti. In aer pluteste o oarecare doza de suspiciune. Localnicii ii privesc pe chiriasi din postura celor care au locuit 35-40 ani acolo si acum au vecini noi. Traim vremuri in care oamenii isi schimba serviciul si locuinta mult mai des decat in urma cu 20 ani. Astazi e ceva obisnuit sa te muti chiar si dupa 6 luni.
Atitudini in schimbare
La inceput nu am inteles de ce oamenii nu prea imi raspund la salut. Mi-am intrebat prietenii si am aflat ca in timp lucrurile se vor schimba putin cate putin. Si asa a fost. Doamnele au inceput sa ma salute cu un frumos zambet pe chip. Domnii imi raspund la salut ca si cand ne-am cunoaste de mai multi ani. Am inceput sa vorbim mai mult unii cu altii. Si am inteles ca Norman Vincent Peale avea dreptate in superbele sale carti.
S-au tras semnale de alarma importante referitoare la degradarea termenului de “comunitate”. Oamenii vorbesc mult despre notiuni precum: “resurse umane” sau “echipa”. Dar continua sa puna egoismul pe un loc fruntas in activitatile zilnice. Ii ofera statisticii un loc pe un scaun mai bun decat ar merita si uita ca emotiile sunt cele care au dus lumea inainte, chiar daca a fost vorba de razboi, pace, ura sau iubire.
Tot despre emotii e vorba si intr-o comunitate. Despre promovarea si desfasurarea acestora, sau despre reprimarea lor. Cea de a doua varianta este mai mult decat trista. E paguboasa si degradanta pentru specia noastra. Ne transforma in roboti. Si construieste la nivel imaginar un conflict pentru cucerirea spatiului comun.
Oamenilor le este frica de a mai fi politicosi. Au impresia ca in acest mod ar putea fi considerati naivi si chiar evitati. Si astfel, tind spre adoptarea unui comportament pe care ei il considera dezirabil la nivel social.
Ironia e ca intr-un fel devenim o comunitate. Dar una in care pluteste o evidenta stare de tensiune si banuiala. Ne uitam chioras unii la ceilalti, vorbim doar atat cat avem nevoie si apoi inchidem repede usa in urma noastra. De doua ori chiar.
Cum s-a ajuns la o astfel de imagine? Fiecare dintre noi, prin ignoranta noastra am contribuit la adancimea unor astfel de nisipuri miscatoare. Si nu are rost sa cautam solutia in alta parte.
Va doresc o saptamana excelenta. :) Se apropie primavara.
5 răspunsuri
Mi se pare mie sau o fi boala generala? Am avut si eu o experienta similara cu o colega de-a mea ce parea tare de treaba „a la distance”; cand am fost puse in situatia sa impartim o camera de hotel la o conferinta singurele vorbe ce le-am auzit au fost „noapte buna” la culcare si „la cat punem ceasul maine?”…mi s-a parut total anapoda, si nici n-ai cum sa-i abordezi pe astfel de oameni cand ii vezi asa de ostili, par sa te priveasca de parca n-ai fi in camera, or de parca nu le-ar conveni ca impart camera „taman” cu tine; pe de alta parte, la cina de fata cu toata lumea, o floare si-un zambet! Ce-i asta? Unde-or disparut oamenii? O fi asa de greu sa comunici? Chiar avem mare nevoie de televizor sa gasim subiecte de discutie pt aprobat/dezaprobat, dat din cap si „da, inteleg”, „imi imaginez”‘ „te cred”…Poate si eu am gresit ca n-am initiat eu orice gen de conversatie (in loc sa te plangi trebe sa te asiguri c-ai facut tot ce depinde de tine sa fie bine), dar ai dreptate, mentalitatea oamenilor e de-asa natura incat s-ar baricada cu sapte randuri de usi si de chei, decat sa fie politicosi si amabili. Si de-aia raman inmarmuriti si foarte placut impresionati de ospitalitatea si simplitatea oamenilor de la tara, care sunt in cele mai multe cazuri mult mai politicosi si mai de bun simt decat multi dintre cei de varsta lor de la oras. Este fantastc sa te inconjori de oameni cu suflete simple si curate, alaturi de care sa te simti lejer si cu care poti discuta in liniste si deschis orice (no nick name si alte fasoane). Si pentru noi oamenii comunicarea si socializarea e vitala, politetea si amabilitatea fac viata mult mai frumoasa!
Multumesc de articol, mi-a facut mare placere sa-l citesc.
PS. Tot in ton cu articolul tau, am vazut zilele astea intr-un magazin ce vindeau placute inscriptionate cu tot felul de mesaje, o placuta ce mi-o placut tare mult: „Be Nice Or Go Away”.
:)
Politetea autentica nu costa si aduce beneficii imense celui care o practica.
Aduce sanatate, colegi si prieteni buni, relatii deosebite.
Si lista ramane deschisa pentru a o completa fiecare dintre voi.
Politetea se invata, se practica.
Si daca faceti asta fiecare dintre voi, cum credeti ca va fi viata voastra?
Roxana, stiam eu ca oamenii de la tara sunt mai buni :) .
Au acea simplitate in comportament care de fapt arata sinceritatea si bunatatea lor. E pur si simplu alt mod de a privi lucrurile, viata.
Bun exemplu ne-ai oferit cu colega ta. Si eu iti multumesc mult pentru comentariul tau! :)
Florina :) ,
sunt de acord cu faptul ca politetea se poate invata. Multi romani care pleaca la munca in strainatate spun apoi ca acolo au invatat sa fie politicosi in relatiile cu vecinii, clientii, cei din jur.
Viata devina mult mai senina, in loc de senila :P .