Conceptul de „mamosenie” a fost inventat de oameni. Cat de „mamosi” ar trebui sa fim ca parinti? Unde stabilim limitele in relatia cu copiii nostri? Daca doar intrebarile ne trezesc o stare de discomfort, ce se intampla atunci cand trebuie sa actionam?
Relatia dintre noi si copiii nostri este ca orice alta relatie mama-pui, completata cu o doza enorma de iubire. Aceasta iubire este cea care completeaza instinctul matern sau patern si conduce relatiile parinte-copil. Evolutia relatiei parinte-copil are loc de-a lungul timpului schimbandu-se odata cu varsta copilului.
In prima etapa, atunci cand avem in familie un nou nascut, primordiale sunt iubirea, grija, atentia si protectia.
A doua etapa atunci cand copilul este mic, primeaza iubirea, grija, atentia si oferirea de informatii.
A treia etapa implica un copil care merge la scoala. Si aici e nevoie de iubire, grija, atentie dar pe care o imparti cu invatatorul, oferirea de mai multe informatii, libertate.
A patra etapa ne aduce in preajma un adolescent. Acum e nevoie de iubire, oferirea mai multor informatii, de a da mai multa libertate, acestea combinate cu grija si atentie.
Aceasta este etapa in care ar trebui sa se schimbe ceva in metalitatea noastra de parinti. Acum este momentul sa renuntam la „puiul mamei” si sa invatam sa acordam libertate copiilor nostri.
Libertatea in adolescenta
Libertatea este una dintre cele mai mari dorinte ale adolescentilor, iar ea se castiga. Parintii trebuie sa stie sa ofere, dar sa ceara ceva in schimb. Libertate – Incredere acesta este schimbul… :) Daca tanarul dovedeste ca este de incredere cu siguranta va primi mai multa libertate.
Din pacate, instinctul matern ne indeamna sa ne tinem puiul aproape cat mai mult… :) Noi, parintii, suntem cei care trebuie sa ne invingem instinctele si sa stim sa acordam libertatea necesara dezvoltarii unui adolescent echilibrat.
Noi suntem cei care trebuie sa facem o schimbare.
Vrei sa ai o relatie mai buna cu copilul tau? Tine cont de cateva sfaturi desprinse chiar din nevoile lor. Am sistematizat aceste concluzii in urma discutiilor pe care le am cu adolescentii in cadrul seminariilor mele de relationare:
1. Constientizeaza nevoia de libertate a copilului tau.
2. Ofera-i posibilitatea experimentarii diferitelor situatii.
3. Sustine-i activitatile si pasiunile.
4. Cunoaste-i grupul de prieteni.
5. Da-i dreptul sa aleaga.
6. Constientizeaza-l asupra drepturilor si obligatiilor.
7. Constientizeaza-l asupra actiunilor si consecintelor lor.
8. Fii sincer cu tine si cu el!
9. Lauda-l mai mult!
Succes!
Te invit sa dai click pe acest link si vei primi acces gratuit la trei materiale video destinate parintilor si adolescentilor si care abordeaza trei mari „probleme” ivite in aceasta perioada. Cursul va fi disponibil pana duminica!
5 răspunsuri
Foarte interesant articol Simona!
Ma bucur pentru ca l-ai scris, ma ajuta sa imi fac o imagine mai clara despre modul in care pot interactiona optim cu cei 2 baieti ai mei.
Dan,
ma bucur ca ceea ce am spus te ajuta. Si eu am invatat la randul meu cum sa ma comport cu fiica mea, am tinut cont de nevoile ei, dar si de ale mele sau ale sotului meu si… chiar si dupa 16 ani continuam sa ne intelegem perfect, chiar daca adolescenta este in floare.
Conceptul de „mamosenie” a fost inventat de oameni. Cat de „mamosi” ar trebui sa fim ca parinti?
mi-a placut articolul este de actualitate. Citatul de mai sus, mi-a amintit de perioada cand locuiam cu chirie, iar pe pervazul dormitorului isi facuse cuib o pereche de porumbei. Intai au aparut ouale, care au fost clocite pe rand de cei doi parinti, iar mai apoi si puiul, care, in acelasi mod, a fost ingrijit si incalzit, hranit, de ambii parinti, cu randul. A crescut puiul mare si, intr-o zi, am observat cum parintii au inceput sa plece impreuna, lasandu/l tot mai mult singur. puiul a incercat sa iasa din cuib. tremura tot, dar nu a venit nimeni sa il ajute. In alta zi, a reusit singur. parintii il strigau de pe sarma de telegraf din apropiere. In urmatoarele zile puiul a inceput sa isi intinda aripile, sa le miste, dar nu indraznea sa coboarele de pe pervazul protector. mama lui, gungurind de zor, ciugulindu-l si invartindu-se in jurul lui, il tot dadacea. A stat alaturi de pui care, dupa ce si-a batut aripile de zor ca in fiecare zi, a ramas impasibil privind peisajul.
Stiti ce a facut parintele sau? L-a ciupit cu ciocul de picior si i-a facut vant in aer. Ce spectacol a fost, ce strigate si zbateri. Din acea zi, puiul nu s-a mai intors in cuib, dar venea uneori pe pervaz si apoi pleca, pana cand, a ramas definitiv pe sarma de telegraf, „coleg” cu parintii, dar, probabil, cautandu-si alta adresa.
Cred ca modelul Naturii, expus si in articol, este cel mai bun.
Tandrete, dragoste neconditionata, intelegere si ..”consiliere”:), dar e bine sa invatam cu timpul sa ne retragem usor, cu discretie, din rolul de parinte, crescand alaturi in acela de prieten.
Camelia,
Mi-a placut mult povestea ta. Natura este minunata si ne invata atatea lucruri… Daca am putea sa le intelegem pe toate!
Simona,
Frumos si util articolul. Si mobilizator. As vrea totusi sa aduc in discutie „mamosenia” de azi, care difere de cea din copilaria noastra. „Mamosenia”, uneori exagerata, de azi se datoreaza si celor doi ani pterecuti cu bebelusii nostrii. A fost bine si ne-am apropiat de ei, iubindu-i, crescandu-i frumos, educandu-i. Dar acum riscam sa cadem in extrema exagerarii. Si asta si din cauza sistemului de invatamant romanesc, care ne constrange sa fim aproape de ei si la „carte”. Concluzia: sa fim atenti sa nu cadem in extrema, sa constientizam, sa aplicam….