Acasa » „Raul” care ne salveaza

„Raul” care ne salveaza

Afganistan, anii ’80. Razboiul dintre trupele sovietice, sustinute de armatele comunistilor afgani (pe de o parte) si rebelii mujahedini (pe de alta parte). Un detasament sovietic cantonat langa o pestera. Un soldat gaseste inauntru cateva oua de sarpe din care ies pui – cobre mici. Mama lor, pe nicaieri.

Soldatul ii hraneste zile in sir. Intr-o zi, dupa ce le aduce mancarea, dand sa iasa din pestera si sa se intoarca la camarazii sai, gaseste intrarea blocata. De catre cobra, mama puilor. Soldatul incremeneste infricosat. Ramane blocat in pestera 3 zile, timp in care aproape ca nu face nicio miscare pentru a nu alerta cobra.

Dupa 3 zile cobra pleca, lasand iesirea din pestera libera. Ajuns la suprafata soldatul constata ca intreg detasamentul sau fusese ucis. Era unicul supravietuitor.

Cobra ii salvase viata.

Obstacole “bune”

Nu stiu in ce masura povestea este reala (indeosebi partea cu cele 3 zile in care soldatul a “incremenit” pentru a nu atrage atentia cobrei – fizic vorbind, e aproape imposibil, dar cine stie). Esenta povestii este insa remarcabila si deschide noi orizonturi in a intelege viata. Atat situatia noastra de viata, in mod individual, cat si ceea ce se intampla in acest moment pe planeta, la nivel global.

Oare de cate ori o situatie pe care o consideram ceva “rau” ne impiedica sa intram intr-o problema mult mai grava? De cate ori micile “rele” ne salveaza de “marele rau” de care ne-am lovi in absenta acestor “obstacole”?

Eu cred ca de nenumarate ori. Poate chiar intotdeauna, de fapt.

Nu ne poate salva la nesfarsit intrucat “supremul rau”, moartea, ne ajunge din urma pe toti. Dar, cine stie, poate exista cineva, acolo “sus”, care are grija ca viata noastra sa se termine la un moment dat pentru a nu intra in probleme mult mai grave ramasi in viata, probleme ce se vor perpetua catre viitor. Sau poate asta e doar e filozofie a mintilor noastre, ce incearca sa gaseasca justificari, minti prea slabe pentru a atinge nemurirea.

Sunt obstacolele bune? Nu doar pentru a ne provoca, antrena, intari – ci si pentru a ne indeparta de la prapastiile spre care gonim inconstient, oferindu-ne astfel timpul, ocazia de a ne “corecta” directia. E si asta o “recadrare” folositoare uneori.

Micul dezastru si marea schimbare

De cate ori ati auzit povesti cu oameni ce au pierdut avionul, ratand astfel excursia planificata demult (sau calatoria de afaceri importanta pentru cariera lor), plangandu-se de tragedie… doar pentru a fi recunoscatori Cerului peste numai cateva zeci de minute sau ore ca sunt in viata, fiind unicii “supravietuitori” ai unui dezastru aviatic?

Sau persoane ce au suferit accidente (de masina sau orice), internate in spital, iar la analize mai detaliate descopera (si apoi trateaza) o boala grava ce ar fi avansat pe tacute daca “soarta” nu i-ar fi adus in acel loc?

Sau oameni carora le suna telefonul ca tocmai s-a produs o inundatie in apartament si e nevoie de prezenta lor urgenta inapoi acasa (sau copilul a patit ceva la scoala), ratand astfel “destinul” de a intra intr-o cladire ce avea sa explodeze sau un mijloc de transport ce avea sa fie implicat intr-un tragic accident?

Sunt exemple extreme, asa este. Poate tocmai pentru a ne demonstra, permanent (daca ar mai fi nevoie) ca in spatele realitatii fizice sta o tesatura invizibila ce orchestreaza “realitatea” noastra.

Insa putem gasi nenumarate astfel de exemple minore si in viata fiecaruia dintre noi. Exemple in care un mic “dezastru” a insemnat de fapt o uriasa transformare a cursului propriu. Poate nu una care sa ne salveze viata, ca in cazul soldatului rus. Dar, cu siguranta, suficient de importanta pentru a binecuvanta, in cele din urma, “cobra”.

Pastrand aceeasi recadrare, nu cumva incredibila dezagregare si distrugere a societatii umane in aceste vremuri, manipularea, controlul, epuizarea resurselor energetice (ale planetei si fiintelor umane) – deci, nu cumva acest “big picture” de care devenim constienti ne salveaza de la un “biggest picture” pe care nici nu indraznim sa-l concepem? Poate disparitia rasei umane pentru totdeauna, in scurt timp, datorita unor forte de care ne amuzam in SF-uri? Nu vom sti niciodata, probabil.

Ce stim insa e ca nu trebuie sa asteptam “raul” pentru a merge pe carare.

Avem in noi busola ce ne indica directia potrivita pentru fiecare dintre noi – e nevoie doar s-o ascultam, in tacere. Si sa fim sinceri cu noi insine si cu ceilalti inca de acum pentru ca, in momentul “supremului rau”, sa putem spune ca am trait cu adevarat. Si ca, in ciuda tuturor dificultatilor, am reusit sa gasim in noi puterea de a schimba totul.

WEBINAR GRATUIT: Dublează-ți Vânzările pe Social Media în doar 3 Luni

Pentru Antreprenorii care vor să profite de schimbările Algoritmului Rețelelor Sociale pentru a-și Dubla Reach-ul și Vânzările în doar 3 Luni.

Există oare o METODĂ prin care te folosești de rețelele sociale ca să obții o creștere exponențială a reach-ului și a vânzărilor?

Da, există! Vezi ce rezultate am obținut eu pentru clienții mei folosind această metodă și cum o poți replica și tu.

10 răspunsuri

  1. Referitor la povestea cu soldatul, putem sa zicem ca „a fost norocul lui”… insa a fost in aceeasi masura ghionionul camarazilor lui.

    Probabil el era omul decisiv in lupta de afara, daca era el prezent, soldatii ar fi castigat lupta… n-avem de unde sa stim .:)

    Asadar in aceeasi masura in care a fost un nororc pentru el, se poate interpreta ca fiind ghinion pentru ceilalti :p

  2. Nu stiu de ce, dar „busola” mea interioara imi spune ca disparitia rasei umane nu ar fi un rau asa de mare. Rau pentru cine? Rau pentru ce? Planeta ar fi mai libera si mai usurata. Asa simt eu. :)

  3. Razvan – azi am aflat si un alt amanunt al povestii (care se pare ca e reala) – in cele 3 zile, soldatul a trait o ‘trauma’ atat de mare incat a albit…un rau mic pt a evita moartea…cine stie ce ar fi fost, cu el in lupta…

  4. ” Avem in noi busola ce ne indica directia potrivita pentru fiecare dintre noi – e nevoie doar s-o ascultam, in tacere.”
    Este ff adevarat ceea ce spui. Pacat ca uneori ego-ul nu tzine cont de primul instinct si ne indreapta pe calea gresita ajungand sa ne ranim atat de rau incat chiar daca reversul medaliei rasplateste inzecit din toate punctele de vedere ducandu-te din iad in rai , ranile emotionale nu mai pot fii vindecate niciodata… ele iti raman incrustate in suflet.
    Si eu experimentat „Raul – care ne salveaza ” – ;) – desi mi se daduse libertatea de a alege , dar din pacate am ignorat toate semnele.A fost cea mai dura lectie a vietii mele si sper sa ramana si ultima ….:))
    Marius , felicitari ptr tot ce faci .Intotdeauna astept cu nerabdare fiecare articol al tau .

  5. Pentru Razvan!

    Cu toata stima pt. tine, pentru ca esti unul dintre cei care se mai hranesc si cu informatie benefica uneori. Dar! Referitor la comentariul tau, cred ca e putin absurd sa ne gandim ca poate soldatul ii putea salva pe restul… Intr-un fel ai dreptate, poate era cel cu prezenta de spirit si ii vedea, sau poate sfarsea si el in acel atac, nimeni nu are de unde sa stie… Poate intr-un univers paralel s-a intamplat ce ai spus tu, iar in altul chiar a murit impreuna cu soldatii, iar in altul poate a murit muscat de cobra iar camarazii lui n-au patit nimic.
    Oricum… Ideea este urmatoarea sau intrebarea: Daca totusi nu s-ar fi ocupat de puii cobrei si i-ar fi omorat, cobra l-ar fi lasat in pace? pt ca e imposibil ca ea sa nu il fi simtit totusi!

  6. Uite ca a trecut 1 luna si am uitat de comentariu asta.
    Insa vorba ta…. toate cu un scop… un scop benefic noua.

    Uitandu-ma la ce am scris realizez ca eram sub influenta unui pesimism si a unei frici de a rata ocaziile „unice” in viata.

    Acuma am o convingere mai puternica… ca totul sta in mana divinintatii si asa cum zice in biblie „Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu”.

    Nu mai zic de mosise care si-a intrat in rol la varsta de 80 de ani. Deci daca Dumnezeu a avut in plan cu el, varsta era irelevanta.

    Da! cred ca toate sunt spre binele nostru….insa unele situatii tot te pun pe ganduri. Prima care-mi vine in minte e cea din filmul Valkyrie. Stai si te intrebi…. de ce n-au putat sa mearga lucrurile cum erau planuite… macar ca aveau un scop nobil.

    Anyway, faci o treaba minuntata cu articolele. Intr-unul din ele am auzit pentru prima data in viata mee chestia aia… „Ca fiinta umana, tu insemni A FI si nu A FACE”… si de atunci imi tot suna in cap. ;))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
2 SESIUNI LIVE cu același conținut

Înscrie-te la webinar

Pentru Antreprenorii și Marketerii care vor să profite de schimbările Algoritmului Rețelelor Sociale pentru a-și Dubla Vizibilitatea și Vânzările în 2024.