„Vedeta X face reclama la TV la produsul Y. Hai sa-l luam.” „Doctorul mi-a prescris medicamentul X si terapia Y ca sunt bune; el stie ce zice, o sa le iau si ma fac bine.” „Nutritionista mea mi-a zis de produsele alea tari si exercitiile alea deosebite… X a slabit n kilograme. Le incerc si eu, sigur o sa mearga si la mine.” „A fost un prieten la cursul ala cu acel trainer sa invete… I-a prins bine, a inceput sa aiba succes. Categoric si mie o sa mi se intample la fel daca ma duc.”
Nu-i asa ca auzim astfel de afirmatii destul de des? Si ca ele constituie o baza pentru multe din alegerile noastre zilnice? In ce masura este insa, oare, justificata, o decizie bazata doar pe recomandari?
Sa detaliem exemplele
Vedeta X face reclama la TV la produsul Y intrucat compania producatoare o plateste suficient de bine incat sa i se permita se se foloseasca de imaginea sa. Produsul comercializat poate fi orice lucru, chiar daunator pentru starea de bine a cuiva. Dar asta nu are nicio importanta – banii vorbesc mai mult decat „moralitatea” sau „constienta”. De ce extrem de multi nu baga asta in seama si „marseaza” doar la imaginea care vinde?
Doctorul a prescris medicamentul X si terapia Y intrucat asa a invatat el in multi ani de studiu a medicinei clasice, de la profesorii lui, de la colegii lui care folosesc aceleasi mijloace. Si pentru ca, uneori, este „incurajat” de anumite companii sa promoveze ceva. In general, stim bine, medicamentele si terapiile alopate nu rezolva cauza niciunei afectiuni, ci trateaza efecte pe termen scurt – multe cu reactii secundare.
Sa incerci sa elimini o afectiune cronica prin astfel de mijloace este o pierdere de timp pe care extrem de multi pacienti nu o constientizeaza. Ei merg in continuare pe „increderea in uniforma” – in acest caz halatul alb: „medicul stie mai bine, ce spune el nu se contesta, se aplica” – un fel de „crede si nu cerceta” specific religiei.
X a slabit n kilograme cu produsele si exercitiile nutritionistei deoarece s-a „intamplat” sa fie potrivite pentru stilul sau de alimentatie, pentru starea sa emotionala, pentru gradul sau de determinare. Nutritionista poate fi bine intentionata sau pur si simplu sa-si promoveze interesul, indiferent de rezultatele bune sau mai putin bune obtinute.
Prietenul a inceput sa aiba succes dupa ce a invatat ceva la cursul X cu trainerul (instructorul) Y. La fel, a fost exact piesa care ii lipsea atunci din puzzle-ul vietii sale, in exact acel moment, impulsul care l-a transferat pe linia ascendenta a „succesului”, orcum ar fi el inteles. Cursul si cel care il sustine pot fi de valoare mai mare sau mai mica, in termeni de popularitate – meritul principal ii revine aici discipolului, nu „maestrului”.
Ce au in comun
Care este elementul comun tuturor acestor exemple? Faptul ca mergem „pe mana altora” fara a verifica noi insine despre ce e vorba.
Daca vedeta, doctorul, nutritionista, prietenul sunt suficient de credibili pentru noi avem tendinta de a nu pune la indoiala ceea ce ei ne transmit. E un obicei impamantenit peste tot – dar este oare in folosul nostru?
Faptul ca o persoana a obtinut ceva datorita recomandarii unuia de incredere e o garantie ca si noi vom obtine acelasi lucru? Daca un medicament l-a tratat cu oarecare succes pe unul, daca un produs sau exercitiu a avut efectul de pierdere a greutatii la cineva, daca un curs s-a dovedit „inspirational” pentru altcineva – inseamna oare ca va fi exact la fel si pentru noi? (Si putem lua orice exemplu dorim, din orice domeniu.)
Da si nu. Da, intrucat in general nu suntem extrem de diferiti unii de altii, de aceea ne putem astepta la rezultate cel putin asemanatoare. Nu, intrucat in particular suntem extrem de diferiti unii de altii, de aceea ne putem astepta la rezultate ne-asemanatoare.
Paradoxul
Pare paradoxal, nu-i asa? :) Este cu adevarat paradoxal deoarece, pe de o parte, e normal sa ai incredere in recomandarea cuiva „apreciat”. Si asta pentru ca speri sau chiar stii ca el iti doreste binele, sa obtii o valoare semnificativa din cuvantul sau. Pe de alta parte, insa, e anormal sa mergi in totalitate doar pe recomandare, indiferent cata incredere ai avea in acea persoana. Si asta nu pentru ca persoana te-ar minti intentionat, ci pentru ca s-ar putea sa se insele fara sa-si dea seama, iar valoarea obtinuta de tine sa fie mica sau inexistenta.
Oamenii au un mare talent in a se „auto-hipnotiza”. :) Cand recomandarea cuiva se dovedeste a fi „de succes” proiecteaza asupra celuilalt toata aprecierea. Cand se dovedeste mai putin inspirata, de multe ori dau vina pe altceva, pentru a nu „rani sentimentele” sau a nu „strica imaginea” celui care a recomandat sau promovat ceva. Dar este oare normal? Oare procedand astfel, in ambele cazuri, nu ne transformam in simple marionete – oameni usor influentabili, fara prea multa judecata proprie?
Sigur, sunt cei care spun „n-am nevoie sa ma informez singur prea mult, sa verific bine – eu asa simt”. Ce usor poate fi manipulata si simtirea in ziua de azi… Normal, si ceea ce afli si crezi ca verifici poate fi manipulat. De fapt, astazi, aproape orice poate fi imbracat in haine stralucitoare si prezentat ca minunat. E si asta un paradox – si poti sa-l faci sa dureze oricat, oamenii nu se vor prinde niciodata. Uitati-va numai cate lucruri daunatoare bunastarii noastre ne sunt „recomandate” de persoane apreciate, zi de zi.
Portita de iesire
Esista oare o „scapare”? Putem oare incadra clar vreo recomandare la ceva ce ne inspira sau la ceva ce ne manipuleaza? Putem discerne clar si putem fi siguri ca obtinem ceva de valoare de pe urma ei?
Raspunsul, oricat de dur ar parea, este, din perspectiva mea, nu. In mod realist, nu iti vei da seama decat dupa ce deja ai incercat. Inainte poti doar sa te pui in starea potrivita incat ceea ce primesti ca recomandare sa fie acceptat de fiinta ta. Citeste tu insuti suficient de mult despre acel subiect, obtine suficiente marturii credibile, investigheaza oricat poti de adanc despre ceea ce spui ca te intereseaza (produs, exercitiu, curs, persoana, obiect, serviciu sau orice). Nu lasa doar simpla recomandara a cuiva, oricat de credibil, sa fie unicul tau criteriu.
Dar in final, fii constient ca singura „portita de iesire” este propria ta responsabilitate. Asumarea oricarui rezultat ce iese din recomandare ca fiind decizia ta. Buna, rea, valoroasa sau nu, este decizia ta – luata in acele momente ca un cumul de factori. Unul din factori fiind indicat sa fie propria intuitie – vocea sinelui (cu conditia sa fie antrenata si validata in timp, altfel te poti pacali cu un simplu „asta simt eu”).
Si ceva practic
In final, ca simplu exercitiu, imaginati-va ca recomandati ceva. Sunteti in postura in care altii va cunosc (direct sau indirect) si au tendinta sa aiba incredere in ceea ce promovati (produs, serviciu, activitate etc).
V-ar face placere ca oamenii sa ia de bun cuvantul vostru fara a verifica nimic? V-ati simti mai confortabil daca, pe langa „imaginea” voastra in ochii lor, ei s-ar informa detaliat in legatura cu ceea ce recomandati? Sau vi s-ar parea mai indicat daca cineva ar spune „eu merg pe intuitia mea fara a ma interesa prea mult cine este cel care recomanda sau ce se spune despre ceea ce el recomanda”?
Si pentru cei care ma cunosc, direct sau indirect. Eu sunt in postura de a recomanda acum ceva pe care il consider exceptional (nu conteaza domeniul – cine doreste detalii, in particular) :) Care dintre cele 3 variante credeti ca au fost utilizate cand am luat decizia sa recomand si care din ele credeti ca as vrea sa fie utilizate de cei ce beneficiaza de recomandarea mea? (Indiciu: intrebare capcana) :)
