Am trei exemple. Un manager de echipa online, un seminarist si un director de firma. Oameni foarte diferiti, in domenii distincte, cu interese deosebite. Primul are o echipa si vrea sa o tina impreuna. Al doilea are studenti si vrea sa ii invete ceva. Al treilea vrea si echipa si sa-i invete pentru a evolua, iar asta cat mai eficient, realizand profit.
Managerul de echipa online face proiecte si urmareste impactul lor. Seminaristul vrea sa creasca si sa educe atat personal cat si profesional studentii. Directorul vrea oameni de baza, competenti si constanti, urmarind cifra de afaceri.
Pe toti trei ii leaga un lucru, cel putin pe cei pe care i-am cunoscut, despre care vorbesc acum. Ii leaga faptul ca investesc in oameni.
Ce inseamna sa investesti in oameni?
Inseamna sa aloci un anume timp pentru a discuta cu fiecare coleg, student, respectiv angajat, in parte. Pare foarte simplu, asa-i?
Dar oare cum ti s-ar parea timpul asta, pe care il pastrezi pentru a le da atentie, a le raspunde la intrebari, a le povesti ceva, atunci cand ai deadline-uri, cand poti alege sa investesti in tehnica, ceea ce iti da rezultate imediate si vizibile, cand ai familie acasa si te asteapta, cand esti obosit si vrei doar ca afacerea sa mearga, cand multi alti oameni trag de tine cu diverse probleme?
Cred ca este o arta sa stii cum iti stabilesti prioritatile pentru a investi si in oameni. Trebuie sa ai talent. Si cred ca daca intelegem asta, putem intelege, in parte, ce inseamna sa ai carisma, sa fii iubit si apreciat de ceilalti, sa ai succes pe termen lung.
Este o capcana, intr-un fel, sa nu investesti in oameni. Ai impresia ca ai mai mult timp pentru lucrurile “importante”, “urgente”, insa pe termen lung ai din ce in ce mai putin timp pentru ca va trebui sa cauti alti oameni, daca cei care sunt si nu se simt motivati fiindca nu le-ai dai atentie, pleaca.
Sau nu au chef de nimic si nu lucreaza cum trebuie. Poate nu degeaba se fac team-buildinguri, pentru relatiile intre colegi. Asa cred ca ar trebui sa fie zi de zi, cate putin, si in relatiile dintre manager/ seminarist/ director si cei cu care lucreaza.
Nu spun ca ar trebui sa vorbeasca cu toti din echipa, cu toti studentii, respectiv toti angajatii, insa trebuie sa aiba un simt al oamenilor pentru a fi apreciat. Sa stie cand sa stea de vorba cu cineva mai mult, sa-i explice ceva mai pe indelete.
Este o investitie ce se va intoarce inapoi insutit. Si cel mai bine ar fi, bineinteles, daca ar face asta din convingere, si nu mecanic ca pe orice alta activitate, fiindca astfel oricum nu ar mai avea nici un efect.
Cand investesti atentie ti se va intoarce insutit
Intr-adevar, atunci cand crezi in oameni si ei vor crede in sine, vor fi motivati si vor excela in ceea ce fac.
Intr-adevar, atunci cand dai atentie, cand dai din energia ta si creezi atasament afectiv, pentru ca pana la urma partenerii, studentii, angajatii sunt oameni indiferent de modul in care sunt solicitati si au nevoie de aceleasi lucruri aproape ca in viata personala, atunci ei vor fi recunoscatori si vor da inapoi aceeasi energie pozitiva, prin ceea ce fac.
Intr-adevar, uneori si noi, cei care am primit atentie este bine sa le multumim. Chiar daca stim ca ei au vazut lucrurile din alta perspectiva, a eficientei, totusi te-au crescut intr-un fel. Si chiar daca le-ai dat si tu lor, prin contributia pe care ai adus-o, practica, poti face mai mult, investind si tu putin. Doar cat sa simta ca ceea ce au dat, personal, a ajuns unde trebuie.
Asa ca acum vreau sa multumesc exemplelor despre care am vorbit aici. Lui Andrei Rosca, un bun manager de echipa online. Lui Alexandru Carlan, un bun seminarist al comunicarii. Lui Dorin Ionescu, un bun director creativ. Ei nu stiu ca am scris asta, sper sa nu se supere prea tare. :)
Voi cui multumiti?
19 răspunsuri
Georgianei pentru un articol fain :) .
Mie? Ce anume? :) Regina de cristal? Multumesc frumos
La multi ani si din partea mea pentru ieri :)
Abia asteptam sa ajung la sfarsitul articolului ca sa scriu ca mi se pare foarte-foarte tare. Dupa care mi-am vazut numele acolo si a trebuit sa stau 1 minute sa ma gandesc daca e okay sa mai zic sau nu. Si e okay. :) Deci:
1. e un articol foarte tare
2. multumesc mult si eu :)
:)
Multumesc frumos – si pentru vizita, Gia. Ai un blog savuros, pe care l-am pus imediat pe bara mea de RSS! Scrii tare frumos :) .
Ne intrebi cui multumim… eu sunt un exemplu viu al articolului tau: tocmai am decis sa parasesc o companie dupa doar 4 luni – unul din motive este cel despre care ai scris. Diferit este, insa, ca acesti oameni au investit in mine dar au facut-o haotic, o bifare de actiune, planul pentru integrarea mea a fost facut pe coltul mesei. Recunosc, e neplacut sa stiu ca ei pierd banii investiti in mine dar stiu ca vor invata din feed-back-ul meu. Iar eu le multumesc. Pentru ca am descoperit ce nu vreau.
Evident, ei au pierdut cel mai mult. Poate vor ajunge la articolul asta si isi vor da seama, sa nu mai faca aceleasi greseli in viitor. Ma bucur ca ti-ai dat seama ce vrei, chiar daca in urma unei experiente neplacute. Sunt, cum am vazut, si din cei care investesc in oameni, pe ei ii vom cauta si cu ei vom colabora. Sper sa gasesti cat mai repede pe cineva asa, sa lucrezi cu placere :)
Frumos spus….Ei…ca sa investesti in oameni e nevoie sa iubesti oamenii. Ceea ce e foarte greu cand esti la conducere la nivel inalt…sa luam cazul companiilor mari…
Ai tendinta sa-i vezi pe oameni ca simpli ‘pioni’ in ‘afacerea’ pe care o conduci. ‘Investesti’ de fapt sa-i faci cat mai buni muncitori pentru tine (si bineinteles sa comenteze cat mai putin). Dezvoltare profesionala cat mai multa (ceea ce e o capcana, pentru ca esti fortat astfel sa ‘uiti’ cea ce esti tu cu adevarat – fiinta umana, nu salariat sau manager, simple functii). Dezvoltare personala cat mai putina sau zero (ca ai putea sa-ti ‘trezesti’ partea de fiinta umana din tine si nimeni nu are interesul asta…incepi sa vezi adevarul, sa comentezi, nu e ‘productiv). In ritmul asta, companiile se autodistrug desi pretind ca avanseaza.
Termenul meu : maxim 5 ani pana la crize profunde de constiinta. Sper ca atunci cineva sa investeasca in oameni cu adevarat.
Termenul meu: pe parcurs, va fi o trezire lenta, pornind de jos si din margini spre centru, o trezire insa sigura si productiva :) Mai ales daca cei care inteleg impartasesc oricui in orice moment :)
Gia cum vezi profilul managerului organizatiei militare, unei structuri militare, pe sleau comandantul militar, din punctul de vedere al subiectului abordat binenteles?
Eu fiind din „interiorul” sistemului pomenit percep problema asa cum o vede Marius. Si aceasta este realitatea, sistemul „meu” se autodistruge, simt, vad si se vede peste tot (de la cel mai proaspat soldat voluntar angajat si pana la ministrul ap.).
Ai analizat vreodata fenomenul militar? indiferent de punctul de vedere.
Pt. Marius. Nu vad nici un termen pentru trezirea celor din bransa mea.
Da, probabil ca este cum a spus Marius acolo. M-am gandit la asta chiar zilele trecute cand povestea cineva despre posturi de sergent sau maior. Insa nu stiu nimic despre ce activitati se fac acolo. Ce se invata. Ce fac acei oameni angajati in organizatia militara?
Indiferent ce se intampla, chiar daca cu mai multa seriozitate, superiorii ar putea investii in cei pe care au datoria de a-i coordona si invata. Pot fi atenti la ei pentru a le spune pe „limba” lor ce au de facut si astfel spori eficienta. Se pot face multe lucruri pentru a nu se ajunge la autodistrugere.
In caz de razboi insa ar fi mai complicat. Cred ca este foarte greu atunci sa te mai implici in vreun fel. Insa, daca ai citit discursurile marilor comandanti ai omenirii, ei puneau in primul rand pret pe oamenii lor si astfel reuseau sa-i motiveze. Este un subiect de analizat. Tu cum vezi lucrurile, find in „interior” ?
Avram, da, e adevarat, sistemul militar e ceva aparte – deosebit de o corporatie, sa zicem. In sistemul militar nu ai ce sa discuti – orinul e ordin, chiar daca e o tampenie. N-ai cum sa-i contesti pe superiori, nu exista comunicare ci doar spalare pe creier. Cum altfel mii de soldati americani ar fi acceptat sa moara departe de tara in Irak pentru un razboi care nu era al lor personal ? Cred ca ai vazut ‘The Manchurian Candidate’ ….In bransa ta intr-adevar, nu prea e termen…poate doar daca s-or adapta la realitatile lumii din jur, ceea ce e complicat pt ei.
Dar tu gandesti – spre deosebire de altii – asa ca lasa-te cat mai putin influentat de spalaraea pe creier si deschide-ti mintea catre noi realitati. Vin vremuri deosebite – e aproape inevitabila confruntarea Iran-SUA (termen anul viitor). Dupa aceea…Dumnezeu cu mila, cum se zice…vom trai si vom vedea. Ori la bal, ori la spital…Si mai sunt multe provocari in urmatorii 5 ani. De asta zic acest termen, poate e dur spus, dar vom vedea.
Marius, „Cum altfel mii de soldati americani ar fi acceptat sa moara departe de tara in Irak pentru un razboi care nu era al lor personal ?” aici nu prea sunt de acord fiindca nici un razboi nu e al tau personal pana nu e incarcat cu valori – si asta inseamna comunicare, motivare. De asta e nevoie in orice razboi, asa zisa „spalare de creier”, defapt o orientare catre anumite scopuri. Insa asta este alta discutie. Revenind, cred ca se poate investi in oameni si aici, sa nu fie considerati doar robotei fiindca in felul asta nu vor fi cei mai buni, nu vor rezista. Asteptam si parerea lui Avram, mai avizata :)
Valori false – in spatele oricarui razboi sunt interese financiare. In al 2-lea razboi mondial Rotschild si Rockefeller au sponzorizat atat pe nemti cat si pe americani, pornind razboiul pt interese financiare – asa zisele valori, praf in ochii soldatilor. Cum ai zis si tu , ‘orientare catre anumite scopuri’. La fel e si acum.
Se poate investi in oameni si in sistemul militar, fara discutie. E mai greu ca in sistemul corporatist (unde si aici e foaaaarte greu).
Pt. Gia. Raspunsul are o doza de subiectivism si influenta a experientei proprii mediu indelungate.
In scolile de formare a militarilor se invata multe lucruri si cu multa seriorizate. Insa nu se invata „aproape” nimic despre oameni, despre suflet, despre comunicare, ce sa mai pomenim analiza tranzactionala.
….in realitate nu se investeste nimic in oameni. Atunci cand sunt oamenii indrumati si coordonati intotdeanua se adauga o doza de critica, repros, „spalare de creier”, de genul< problema respectiva nu asa se rezolva, de ce nu ai indeplinit la timp, tu executa cum iti spun, regulamentul nu-ti da voie sa comentezi(a se intelege- inovezi/initieizi), etc.
Marius, exista mai multe nuante. Soldatii americani se inroleaza in armata din varii motive: bani, cariera, obtinerea cetateniei (a se intelege- emigrantii), etc.
si sa nu uitam si soldatii romani mor intr-un razboi care nu-i al lor, si stii pentru ce? pentru bani. ….e realitatea cruda, se merge acolo pentru: 97% bani, 1% teribilism, 1 % cariera, 1% sa dea bine la CV.
Stii care cea mai tare chestie. In curand la semnarea unui contract cu armata iti vei asuma obligativitatea plecarii in misiuni internationale la cererea ministerului, deci nu va mai exista voluntariat.
Multumesc mult pentru punctele voastre de vedere.
Mai am o replica. Pe vremea cand „imi completam studiile si obtineam o licenta in managementul org mil.( a se citi – o etapa de transformre a armatei)”, un domn profesor militar spunea ca „razboiul este o continuare agresiva a politicii”. (Replica nu era a lui personala, era un citat din …. probleme de Altzhaimer?!…… hihi si hoho…).
Ma scuzati. Plec. Imi sarbatoresc la „five o`clock” un prieten care schimba prefixul din 3 in 4. La multi ani si voua. Ne mai auzim „pe taste”, in curand.
Mda…nasol cu armata, te inteleg. Chestia cu obligativitatea…ce sa mai zic. Ca se merge la razboi pt bani…si asta e foarte adevarat…
Foarte bun articolul. Si ma bucur pentru cei care au norocul sa faca parte din echipe manageriate in acest fel.
Se poate si in sistemul militar. Exista exceptii de la regulile aratate in comenturi si sunt fericita ca ele exista fiindca stiu din experienta proprie.
Sunt sigura si de faptul ca modelele vestice vor influenta pozitiv evolutia relatiilor in toate mediile. Omul trebuie sa fie activ si creativ fara sa fie sufocat de stresul celor care-i conduc (chiar si la lupta, sau mai ales la lupta unde primeaza spiritul de echipa, altfel esti mort). Sa fiti siguri de faptul ca exista o reala camaraderie pentru cei care „se apara” impreuna pe campul de lupta. Lupta propriu-zisa creeaza legaturi indestructibile intre cei care formeaza echipa. Este adevarat ca la birou, lucrurile stau altfel, in sensul ca se nasc dispute de orgolii, iar comandantii gen „zbir” nu accepta miscari de trupe in afara regulamentelor.
Insa, exista si buni comandanti, buni diplomati care au grija sa aplice ceea ce ai scris in articol, cu precadere „Cand investesti atentie ti se va intoarce insutit”
Felicitari!
Multumesc de aprecieri, Gabi. Cand o sa ajungi manager sa-ti amintesti de lucrurile astea :)
,,Omul trebuie sa fie activ si creativ fara sa fie sufocat de stresul celor care-i conduc ” asa cum se intampla in sistemul bugetar.
E mare adevar in cele spuse de Gabi.