Ne obisnuim sa avem o viata cat de cat previzibila, sa stam in zona noastra de confort din care nu iesim. Ne place sa credem ca “asa trebuie sa fie lucrurile”, “nu se poate sa fie altfel, pentru ca n-am avut decat astfel de experiente”.
Oare cati dintre noi nu ne-am aflat in situatii din care ne-a fost teama sa evadam de frica de a nu da de acelasi lucru?!
Imi doresc prin serviciile pe care le ofer sa ii ajut pe oameni sa vada viata si din alta perspectiva. Sa inteleaga ca daca au un serviciu in care sunt profund nefericiti, pot face ceva pentru ei, chiar in conditiile de criza, sa inteleaga ca daca sunt intr-o relatie care nu merge, pot incerca sa schimbe ceva si in primul rand ei pot ALEGE cum sa fie viata lor.
Primul pas pentru a-ti schimba perspectiva este de a privi viata ta, situatia ta detasat. Iesi de acolo… incearca sa vezi viata ta ca pe un tablou, incearca sa il privesti din toate unghiurile, de aproape, de departe. Iti place ceea ce vezi?
Intreaba-te: Asta e viata pe care vrei sa o traiesti?
Cum ti-ai schimba viata? Ce ai face diferit? Vei ramane la acelasi loc de munca, vei ramane in aceeasi relatie, vei incerca lucruri noi etc? Ai constientizat vreodata faptul ca timpul nostru pe acest pamant e scurt, foarte scurt si nu stim sa profitam de asta? Ai constientizat ca in fiecare zi poti alege incotro se va indrepta viata ta?!
Ce ar trebui sa facem? Sa riscam, exista si probabilitatea de a pica in nas…. si de a ne rani sau poate doar juli putin… dar oare daca ai incerca sa nu iti mai fie frica cum ar fi? Cum ar fi daca vei face ceea ce iti doresti chiar daca iti e frica?
Gandeste-te la motto-ul vietii tale, este cumva acela ca in viata totul se obtine greu, cu multa sudoare si lupta?! Crezi ca viata trebuie sa fie o lupta continua?
Nu uita: lupta nu e o conditie a succesului!
In ziua de azi preferam lupta, din acelasi unghi insa al vietii, tinand aceeasi directie, sau aparenta comoditate. Oare cum ne putem schimba viata daca noi continuam sa luptam din rasputeri pentru ceva ce nu suntem siguri ca ne dorim?
Ai incredere in tine, fa acel pas inapoi, uita-te cum poate dai cu capul constant intr-un zid care nu vrea nicicum sa iti lase calea libera. Uita-te daca nu cumva in stanga sau in dreapta exista o poarta in acel zid pe care poti intra fara a-ti face cucui, fara a-ti irosi energia si timpul.
Alan Cohen spune:
Succesul presupune atentie, investitii, actiune, incredere, onestitate, incredere in sine, staruinta, concentrare, munca in echipa, rezolvarea neintelegerilor, invatarea din greseli si hotarare, DAR NU LUPTA!
Schimba-ti perspectiva asupra vietii, renunta la acele lucruri care te fac nefericit, inceteaza sa mergi in directii care clar sunt contra cursului firesc al vietii tale, detaseaza-te si apoi ALEGE viata pe care doresti sa o traiesti! Nu mai avem alta… din pacate!
10 răspunsuri
Mie mi-a fost teama… frica… panica… groaza… Am luptat si am ajuns la aceeasi concluzie: asa e, lupta nu este o conditie a succesului … dar este o conditie a invataturilor de tot soiul… Si nu orice fel de lupta, cred ca acel fel de munca-lupta. In care munca exterioara este constientizarea puterii de munca interioara. Ce este palpabil conduce la stabilitatea in ceea ce este nepalpabil…Sa stai in aer ca si cum te-ai afla pe cele mai solide pamanturi posibile… Sa dansezi cu valul, sa urci pe aer, sa te rotesti cu spirale invizibile…
M-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea cele mai simple lucruri, si el mi-a dat pe cele mai complicate. Credeam ca sunt un om mic si prost, eram fricoasa si plangaciosa. Si Dumnezeu mi-a aratat ca sunt puternica si intelegatoare.. Ca nu aveam nevoie de lucruri tari pe care sa ma sprijin, dar ca eu pot sa fiu sprijin pentru altii, sa invete sa se sprijine si ei, treptat, la fel: am invatat sa ma sprijin de apa, de aer, de nimic.. De nimic, de tot ceea ce nu este vazut de altii, ce este categorisit de multi drept nimic. Cand am vazut prima data un vehicol pe perna de aer, mi-am zis ca este tot ceea ce a fost viata mea.
Am invatat sa fiu asa si nu vreau sa fie altfel.
Dar daca va fi sa fie altfel, voi invata sa accept sa fie si asa… Sa iau de la capat o alta munca-lupta, in care sa invat sa folosesc tot ceea ce am strans pana acum…
(…imi spun eu … Acum, ce va fi – va fi…)
Delia draga,
Din nou, bucurie sa citesc ce ne impartasesti :)
Aceasta, schimbarea perspectivei, e o mare arta. Si cei care indruma pe altii sa o faca sunt maestri in Arta de a Vedea. Plecaciune!
Unul din iubitii mei, Wayne W. Dyer, spune ceea ce cred ca multi stiti deja:
„When you change the way you look at things,
The things you look at, change”
(Cand schimbi felul in care privesti lucrurile,
Lucrurile pe care le privesti se schimba).
In Arta Visatului, cea ce face ca lumea sa se schimbe dupa cum o vedem noi este exact aceasta schimbare.
Un alt minunat, intalnit in frumusetea asta de viata, m-a facut si pe mine sa vad. Si mi-a aratat ca in felul nostru de a vedea, inca nevazand de fapt cum stau lucrurile, credem ca lumea e viata. Si ne luptam, credem noi, cu viata.
Uitand ca ea e insasi ceea ce ne tine in lume, de la aducere pana la plecare, si ne ofera tot felul de prilejuri de a fi cum vrem.
Harta construita de noi e lumea. Ce alegem – de multe ori inconstient – sa vedem din viata. Si credem ca e asa sau pe dincolo…
Si noi cu lumea, nu cu viata ne luptam… Lume din ochii si din capul nostru… :) :)
Cu mine, magia a inceput exact cu datul cu capul de zid… Inca o data, si inca o data! Pana ce, la lumina atator stele verzi, am inceput sa vad. Sa pricep ce imi faceam.
Un alt iubit al meu (ce sa fac, am asa de multi!), Roy Martina, ne spunea chiar, la un seminar, ca unii incep sa vada cum fac iar si iar aceeasi ruta si, poc! tot dau cu capul de zid… Se prind de miscarea repetata, vad cursa si trag un pic pe drepta, sperand ca timpul va trece si se va schimba lumea, iar ei o sa o poata lua din loc, mergand mai departe. Error! Timpul trece, si se vad inconjurati chiar de o gramada de altii ca ei, care au facut deja un camping plin de corturi, asteptand ca lumea sa se schimbe si sa aduca acea situatie favorabila care le va permite sa continue drumul pe puf si norisori…
Cand, in fine, am fost la capatul puterilor, am avut prima magie (au fost si altele, desigur inainte, dar asta am vazut-o eu prima data). Satula de tiparul creat de mine insami (nu stiam asta, atunci), am tipat, am urlat, pe urma am pus jos vechile arme (chiar am facut gestul, simbolic, in linstea casei mele, stand in genunchi) si am strigat dupa ajutor. In acea noapte s-a petrecut schimbarea, pe care inca o pastrez si azi ca pe prima minune traita de mine. Si au urmat atatea… Mi-au venit in curgere uriasa, atatea ajutoare, in fel si chip… Si totul a plecat de la acel moment, in care am decis ca ceea ce numeam viata, asa cum era, nu-mi trebuie. Nu-mi e bun. Nu-mi e de folos. Sa se duca, de unde a venit. Si am indraznit atunci sa zic: Viata nu poate fi numai atat. NU. E mult mai mult. Vreau mult mai mult. Ori tot, ori nimic! Eu vreau acum TOT. (I want it all, and I want it now!).
Habar n-aveam ce fac. Ei, eram inca doar la 26 de ani… :)) Satula de cosmar, imi ceream dreptul la a vedea viata. Nu lumea, viata…
L-am primit!
Am inteles ca felul in care vad eu determina ce imi croiesc, ca drum, in viata. Si ca tot timpul, daca stiu sa ascult si sa vad semnele, mi se deseneaza drumul in culorile cele mai frumoase. Oricum, depinde de mine cum aleg sa vad. Si asta, a vedea, inseamna mult si multe. Printre care, intelegerea si acceptarea, inclusiv acceptarea ca uneori nu pot sa inteleg, dar asta nu umbreste viata, ci e doar o perdea deasa, o cortina prin care incerc eu sa vad. Ei, e o poveste lunga, asta cu vazutul…
Dar acum raman la asta: alegerea felului in care vad imi apartine. Pot face ca o situatie sa-mi apara buna sau rea, dupa cum aleg sa o vad. Mie imi place sa zic: cum aleg sa o vad? In felul care ma construieste, ori in cel care ma doboara? Cu ce ma ajuta acum felul in care o vad? Cum imi da putere sa ies din ea? Intai, asa cum zici, trebuie sa ies din ochiul furtunii. Nu am ce face daca stau in vartej, mi se duc fortele pe minut ce trece. Asa ca ma trag afara cu orice pret, chiar daca imi tai ceva din cap (un tipar, un model care ma seaca de puteri – pe aici a fost candva, de pilda, dulapul enorm cu dosarele „Cine are dreptate?”) si fac loc aerului, sa respir. Aer si liniste in caputz. Respirul si ochii cat casa, ca sa vad. Cer sa vad. Limpede, clar, si acum. Si uite-asaaaaaa…. viiiine solutia, chiar daca uneori e cu totul altfel decat cred sau astept. Si o apuc. Aleg sa o iau. Pe urma, cand se potoleste furtuna, stau pe mal si ma uit la „ce-a fost asta”, si caut sa inteleg. Si de cele mai multe ori, inteleg. Cel mai des, concluzia e aceeasi: a fost spre bine tot ce-a fost. Si iara invat ca viata e ceea ce sufla tot timpul in univers, prin tot si toate, ca forma de manifestare a Iubirii.
Si iara, pentru asta, multumesc!
Si tie, draga Delia, care faci magia schimbarii sa „functioneze” pentru atatia, care ai ales aceasta cale, iti multumesc!
Grazie, Gratziei!
@Cristina – Da, din astfel de experiente invatam, dar ce frumos e atunci cand stii ca TU esti scenaristul in propria ta viata… Cand stii ca poti alege cum sa fie viata ta. Cand atunci cand te lupti.. cand simti ca esti epuizat, te opresti si te intrebi: oare asta imi doresc cu adevarat? oare nu exista si alte solutii? Tu nici macar nu mai ai timp sa te intrebi… ci continui lupta si te trezesti peste o vreme ca au trecut anii… si tu esti tot acolo, asteptand sa se intampla ceva…
@Mikka – multumesc pentru cuvintele frumoase. Foarte frumos ai subliniat exact ce am vrut sa transmit prin acest articol. La fel am facut si eu.. am dat cu capul de ma durea… si din incapatanare… din revolta.. incercam acelasi lucru din nou si din nou. Am avut norocul ca viata sa ma ia la palme si astfel m-am trezit, iar cand m-am trezit am vazut portita din zid, dar mai ales am vazut potentialul ce zacea in mine, portita aia eu o cream detasandu-ma. Era drumul pe care trebuia sa merg, iar atunci cand am inteles acest lucru perspectiva s-a schimbat, viata mea s-a schimbat. Atunci cand iti schimbi perspectiva, cand alegi, cand te abandonezi, se intampla toate asa cum e mai bine pentru tine, chiar daca nu intotdeauna intelegi asta.
am invatat o metoda simla de a merge mereu inainte si de a invinge teama de nou, de schimbare, de neprevazut
atunci cand esti pus in fata unei decizii dificile, atunci cand te confrunti cu o schimbare voita sau nevoite si nu stii ce sa faci, intreaba-te* un singur lucru: CE AI FACE DACA NU TI-AR FI FRICA?
pur si simplu, intrebandu-te asta, de cele mai multe ori vei lua decizia cea mai buna si vei infrunta urmarile cu mult curaj
retine: CE AI FACE DACA NU TI-AR FI FRICA?
succes :)
*invatata din Spencer Johnson – Who Moved My Cheese?
@Concedieaza-ti seful: Da, daca nu ti-ar fi frica ai face foarte multe lucruri pe care ti le doresti dar nu indraznesti. Insa dupa ce reusesti sa iti schimbi perspectiva, iar ceea ce esti, ceea ce lucrezi vine atat de natural, incat te intrebi uitandu-te in urma: WOW, EU am reusit asta, si nici n-a fost greu pentru ca totul a venit atat de usor. Toate incep sa se lege. Va dau un exemplu, am inceput un proiect care nu a mers… dar n-am fortat lucrurile, puteam sa o fac, dar am decis sa vad ce altceva pot face. Astfel am inceput un alt proiect, unde totul a mers ca uns… toate s-au legat. Iar cel de al doilea proiect mi-a adus clienti pentru primul. Poate fi chiar atat de simplu. Nu te incapatana daca ceva nu merge, poate nu e momentul, poate nu e persoana… vezi in schimb ce merge si canalizeaza-ti acolo energia. Nu o irosi… si vei vedea cum totul se va aranja, va fi ca un puzzle rezolvat. Succes!
Schimba-ti perspectiva asupra vietii, renunta la acele lucruri care te fac nefericit, inceteaza sa mergi in directii care clar sunt contra cursului firesc al vietii tale, detaseaza-te si apoi ALEGE viata pe care doresti sa o traiesti! …
AM FACUT EXERCITIUL CU SCHIMBAREA PERSPECTIVEI SI ASTA AR INSEMNA SA RENUNT LA SLUJBA, INSA ESTE EXISTA UN RISC PE CARE NU POT SI NU VREAU SA MI-L ASUM . AS DA DOVADA DE EGOISM, IAR CEL MAI MULT AR AVEA DE SUFERIT FAMILIA MEA .
SI-ATUNCI TOTUL NU E DECAT CEVA IMAGINAR …
SI UN ARTICOL INTR-O CARTE MOTIVATIONALA …
Draga Sperantza,
Am facut deja exercitiul. De cateva ori.
E adevarat, mi-a fost mai usor, caci nu au depins copii de mine. Dar si asa, am schimbat chiar ramanand fara servici. O vreme mai lunga o data, vreme mai scurta alta data. Am schimbat pana am gasit ceva mai bun. Am cautat mai bun-ul, platind si pret, desigur. Pretul confortului,al sigurantei. Dar odata, era chiar sa mor. Imi era bine baneste, am avut un salariu bunicel. Era too late… ma secasera de puteri, nu mai gandeam clar, nu mai vedeam cifrele cu care lucram. Am plecat la leafa minima pe economie. O vreme, cat am putut sa ma refac si sa fac si rost de timp ca sa caut alt job. Schimbarea prespectivei nu inseamna sa schimbi imediat cadrul. O faci insa in minte si in inima, hotarasti ca vrei altceva. Vezi situatia altfel. Si indraznesti sa schimbi. Felul (aici iar voiam bolduit!) in care schimbi e chestie de organizare. Pasii tin de perseverenta si curaj. Si de acceptare a faptului ca felul asta poate fi neasteptat, altfel decat crezi initial. Permite cat mai multe solutii. Fa o perspectiva cat mai larga.
Poti sa incepi schimbarea pas cu pas sau „aruncat”.
Poti sa te arunci ca mine (oricum, daca nu o faceam, tot crapam, daca m-am aruncat, puteam sa crap… dar n-am crapat :) ) sau poti sa-ti pregatesti terenul. Vezi cum spune Luca, pregatesti ceva in paralel cu jobul (fie si doar cautarea altui job), daca schimbarea tine de job.
Schimbarile pot fi de multe feluri si nu doar jobul e important. Sunt relatiile noastre, starea de sanatate, proiecte, vise… in special mentalitati.
Daca aleg sa gandesc intr-un fel constructiv o situatie care m-a secat de puteri pana la momentul de fata, nu pun pe nimeni in pericol. Ba chiar fac un servicu celorlalti, caci le ofer in persoana mea o prezenta detensionata, care in loc sa se consume actioneaza, cauta solutii cu cat i-a mai ramas din energie. In loc sa mentin ceva ce-mi dauneaza, otravind si viata mea si a celor din jur, mai bine ma folosesc de toate fortele sa schimb. Si cand pornesc sa fac asta, vin in ajutor nebanuite forte, in neasteptate forme.
Eu am schimbat cautandu-mi mai binele si avand fix in cap cum doresc sa lucrez. In ce fel de atmosfera, cam ce sa fa, in functie de ceea ce imi pace sa fac. Am ajuns sa fac asta. Am cerut timp, am primit. Oameni placuti langa mine. Comunicare armonioasa, lucrul cu oamenii, contacte, implicare atat cat imi este placut, fara zbucium si fara temeri.
Am avut pe drumul meu un fel de miscare asa, ca de surub care-si cauta locul, si cauta pana gaseste fix locul potrivit, si nu se lasa fortat sa intre unde nu-i e bine. Chiar ieri am vorbit cu o fosta sefa, cu care am pastrat o relatie frumoasa, si de linga care am plecat de … trei ori. Ma privea atunci ca pe o ciudatenie. Ieri mi-a spus ca pentru ea sunt un model, ca am stiut sa fac pasul schimbarii cand nu mi-a fost bine. Chiar model nu sunt eu, dar ma bucur ca a inteles!
Felul in care am ajuns acum la ce am dorit este pentru mine o dovada clara a functionarii legii Atractiei. Nu am gasit acest loc, aceasta oaza, batand la usi, de data asta. De fapt, in ultimii ani, schimbarile le-am facut cand am inceput a cauta. Constant, perseverent, calm, cu rabdare de chinez care exerseaza arte martiale. Mereu venea un telefon… Cautau EI oameni. Asa a fost si acum. Tinta fixata cam de un an, „chemarea” a venit si am apucat-o cu ambele maini, dar am pus si conditii la interviu: „yo in decembrie tre’ sa plec in Peru”. Si asa a fost. Am primit concediu, credit, timp.
Toate se pot implini daca vei crede. In primul rand, in tine. Daca o sa tii cu tine. Altfel, cum spune si Ionut, n-are rost macar sa cauti cu pivirea barca aia, spre o insula spre care nu crezi c-ai putea sa pleci…
Iti doresc sa ti se implineasca toate sperantele, si chiar mai mult!
PS Daca se pare ca insasi viziunea cere sa lasi jobul, nu e neaparat sa fie asa. Eu asa am crezt si am rupt-o cu ce facem. Pe urma, perseverand, chiar ce fac acum e parte din implinirea viziunii. In alt mod, neasteptat, cu totul diferit de ce credem inital. O interesanta poveste ca exemplu: ” Cei ce aduc lumina” de Neale Donald Walsch. Mie imi e leit povestea mea (mai putin „maretia” de la final- eu inca mai ma trepte de parcurs…)
Mikka, multumesc pentru mesaj .
In urma cu 4-5 ani am inceput sa citesc articole si carti legate de dezvoltare personale – stabilirea viziunii, vise, obiective , imbunatatirea aptitudinilor de comunicare ………………lista e lunga . DAR – din pacate – nu am reusit sa fac acel pas decisiv pentru a schimba ceva . Poate ca am obtinut ceva: am idei si puncte de vedere noi, am schimbat perspectiva, am scapat de prietenii si colegii care ma privesc ca pe o ciudata , nu-mi ramane decat sa ma simt ca la 20 de ani.
Pe de alta parte, am participat, in cadrul companiei in care lucrez, la diverse cursuri de comunicare, schimbare , planificarea timpului etc si am vazut aceleasi simptome : imediat dupa curs, 99% din cursanti uita de conceptele cursului si se comporta si au o atitudine similara cu cea de dinainte de inceperea acestuia .
Ceea ce ma deranjeaza cel mai tare este ca nu am reusit sa desprind din aceste carti si articole de pe blog acele lucruri care trebuie facute pentru a simti ca ai schimbat perspectiva .
Probabil sunt prea multe dorinte si vise pe care doresc sa le realizez, iar timpul trece prea repede .
Am incercat sa am o activitate part-time, complet diferita de activitatea de baza, tocmai pentru a-mi dezvolta acele abilitati de comunicare si de relationare care imi lipsesc .
Si daca in prima saptamana, sub entuziasmul acestei nemaipomenite perspective de a face ceva nou, am reusit sa fac cate ceva, in urmatoarele saptamani si ani ( ANI, ai citit bine ) nu s-a mai intamplat nimic . Adica nu am mai facut nimic .
Am gasit si scuza: nu am timp pentru ca ajung acasa in jurul orei 18:00, cam pana la ora 21:00 sunt angrenata in activitati gospodaresti, iar de la ora 21 la ora 22 citesc o carte sau vizionez un film . Daca renunt la job-ul actual , cu siguranta voi avea mai mult timp, dar voi face ce-mi place?
Nu ramane decat sa adresez o cerere Universului si voi atrage toate fortele care sa ma ajute sa se implineasca aceasta dorinta ! (dupa cum ne invata Joe Vitale ).
Articolul e atat de metaforic si atat de visator ! Ramane totusi intrebarea , si de ce nu, subiect de blog:
” Oare cum ne putem schimba viata daca noi continuam sa luptam din rasputeri pentru ceva ce nu suntem siguri ca ne dorim? ”
weekend placut
Heeeee…
Parca spui povestea mea.
Tocmai de-aia spun ca inteleg. Acuma, nu traiesc in locul altuia, doar inteleg si eu cat pot caci seamana foarte bine ce imi spui cu ce am patit.
Daca luam
” Oare cum ne putem schimba viata daca noi continuam sa luptam din rasputeri pentru ceva ce nu suntem siguri ca ne dorim? ”
Si
Articolul e atat de metaforic si atat de visator !
Si :) :) :)
schimbam perspectiva, obtinem niste chestii concrete.
Cred ca asta iti doresti, draga Sperantza, chestii concrete!
Si eu am cautat si am gasit un part time, cu totul diferit de ce facema ca job, si a mers o vreme… Am descoperit ca ma descurc binisor, ma formam pe vanzari prin seminare si citit Zig Ziglar si Og Mandino, Anthony Robbins si Robert Kiosaky, plus alte stive de carti de dezvoltare personala. Dar asta nu mi-a hranit ce faceam caci eu (subliniere) nu-mi hraneam cu entuziasm activitatea. Asa cum intrebi tu, si foarte bine faci, am zis si eu:”cand voi face ce-mi place?”
Am facut si ce-mi placea, dar nu ma organizam bine. Aici mi-ar fi fost de folos sa-l fi stiut eu pe Luca! :) Si pe multi altii care sunt acum pe empower :)
Si atunci m-a luat teama . Am pierdut tinta din vedere. Am revenit la modelul stiut si confortabil.
Am invatat insa despre mine: ce vreau si ce nu mai vreau. Buuun!
Vezi? deja fara sa-mi fi propus asta, ca aici, in articol, in mod constient, sa schimb, o facusem. Am vazut insa drumul parcurs dupa multa vreme, cand am inceput sa invat in fine din viata mea… privind in urma si intelegand. Si inca mai desprind o multime de invataturi din viata mea de pana acum.
Daca lupti din rasputeri, si inca pentru ceva ce nu esti sigur ca iti doresti, atunci, in modul cel mai academic vorbind, si dupa exemplul maestrului Ionut, atunci AI PUS-O!
Asta pentru ca
1. In lupta pierzi, nu castigi. Mersul contra curentului e ca urcatul pe scara rulanta care coboara…. :) – scuze de pleonasm, dar am vrut sa fac o imagine cu linii mai groase.
Vezi ce spune Delia de lupta. Nu lupta!
Incearca sa urmaresti seria deschisa de Marius Stan, sa vezi cum e cu lupta.
Yo (si) de-aia iubesc pe Lao Tse si pe maestrul meu de qigong si taichi, care m-a asezat in fata lui Lao Tse. Pentru ca stiu acu (bolduit, daa?? :) ) din viata mea, ca singura batalie pe care o castig este cea pe care nu am duso.
E o smecherie aici. Ce sa-i faci, tot Marius o sa te lamureasca… Sa faci ca-n aikido, cand te folosesti de miscarea deja inceputa de adversar si de un anume „model” de priza, ca sa imprimi acelei miscari deja incepute o directie care sa-l arunce frumusel la podea.
Nu lupti. Te folosesti de energia pe care o da „starea de lupta” :furie, suparare, frustrare, chestii de pumni stransi… :) etc. Si actionezi. Dai un sens constructiv acelei energii. Eu cand m-am necajit am inceput sa caut.
Si faptul c-am fost pusa la zid a fost cel mai mare favor care mi s-a facut. A trebuit sa vreau sa schimb.Daca statem pe caldicel, si acum eram acolo, barfind si carcotind, dar fiind tot acolo, in nemultumirea aia. Brrr! Si nu m-as fi intrebat ce imi doresc in viata, ce isi doreste ea de la mine.
2. De fapt, asta e numero uno : „nu suntem siguri ca ne dorim”.
Vezi, daca privesti altfel articolul, o sa observi ca e vorba de viziune. Cam asta e sa faci ceea ce iti doresti. Ce te implineste. Se leaga de ce spune Ionut, care parca a lucrat (ei parca) mina in mina cu Delia si cu Ovidiu… :)
Am zis in prima mea povestire legata de articolul lui Ionut ca e vorba de viziune, nu de dorinta. De ce te mana in viata. Ce te hraneste, ce te umple, ce vrei cu viata ta, ce are ea pentru tine, ce ai tu pentru ea de daruit, ce-ti place, cum spui tu, ce-ti face inima sa cante, cum spun eu. E diferit de a avea, desi se manifesta si prin asta. Dar e a fi ceva ce vrei sa fii, un fel de a fi.
Femeie iubita si iubitoare, poate (nu neaparat sotie, ci iubita, asta e ideea de cum te simti, nu de statut), creatoare (in ce fel, nu stim inca), poate om liber stand intr-o casuta si admirand natura si copiii si cerul, poate omul care canta, poate omul care inventeaza, poate descoperitor, poate reparator de oameni, poate omul care alrearga, sau care invinge boala, sau care citeste ori uda suflete, sau ajuta oamenii sa descopere ca pot sa zboare… poate astea, adica felul in care te simti fiind astea.
O sa zici ca sunt metafore. Nu stiu. Pentru mine, sunt viziuni. Depinde de perspectiva, nu?
Eu am crezut ca-i vizune cand doream timp liber. Dar nu era deloc asta visul. Ca m-am intrebat pe urma: de il vreau? (lucram de la opt dimi si pana la 11 in noapte, si fiecare ora era cu foc la cazane… cu cifre) Habar n-aveam ca de fapt vreau sa cant, sa dansez, sa scriu, ca forme din tabloul care-i viziunea mea. Eu sunt povestitor, cantaret, dansator… si inca mai aflu… :)
Sa descoperi viziunea nu e usor. E coborare in tine, intrebare, meditatie. E cel mai important lucru sa stii ce vrei sa faci cu timpul vietii tale. Mai important decat multe altele. Cand gasesti ce e, STII ca asta e. Nu este nesiguranta, lupta dispare, caci atunci cand ai descoperit, ai deja sub picioare corabia echipata, echipajul pregatit la panze, carma solida, si voce cu care sa strigi „sus ancora!”
De crezi ca intru-n poezie, pastreaza doar bucuria si asculta mai departe. Am cerut si mi s-a dat. Cand comanzi ca si Columb, cu credinta ca vei atinge un pamant despre care se crede ca e undeva, acolo, si o tii pe-a ta, caci Inima iti spune ca asa e, vin neasteptate oportunitati.
Eu asa am facut. Si am ajuns pe mal. Au venit in cale oameni care m-au dus acolo. Fara sa-i stiu. Fiecare a pus un fir de pamant mai aproape de mine.
Mi-a placut ca a functionat, si acum ma pregatesc sa incarc din nou corabia si sa ridic ancora si panzele, caci inca mai sunt culori de zugravit in tablou.
Iti doresc sa gasesti intai viziunea ta. Ce-ti face inima sa-ti cante. Apoi urca in barca.
Tine carma bine (viziunea) si nu scapa din ochi tinta!
Astept sa povestesti cum iti merge, stiu ca daca te increzi inimii tale si universului, vei reusi!
Vant bun in pupa si curaj in cautarea viziunii tale!
@Sperantza – Ma bucur ca ne-ai scris. Articolul e dovada vie a ceea ce am trait eu. Nu scriu decat despre experiente prin care am trecut, nu e un vis.. nu e ceva metaforic. Asa cum a precizat si Mikka, si iti multumesc Mikka pentru comentarii, viata mi-a dat palme, palme grele si care au fost DOAR spre beneficiul meu. Si eu am ramas fara job, n-am stiut incotro sa merg.. prima data am fortat nota si am incercat un job similar, job care a fost o lupta continua… care m-a secatuit. Apoi am decis sa imi schimb perspectiva si ce am facut? Am VIZUALIZAT, m-am vazut cu ochii mintii intai cum vreau sa fiu, ce mi-ar placea sa lucrez etc. Si am actionat in sensul asta… eu nu vorbesc din carti… nu aveam nici 1 leu Sperantza asa sa iti imaginezi, si eu m-am vazut avand firma mea si facand ceea ce fac azi.. Am inceput sa imi caut sediu de firma, fara a aveam vreun ban, fara a avea un contract, fara a avea vreun sprijin decat 2-3 prieteni care credeau in „nebunia” mea. Sprijinul meu era VIZIUNEA MEA. Stiam ca voi ajunge acolo si stiam ce voi realiza. Am gasit sediu… si apoi au inceput efectiv sa rasara persoane care sa ma sprijine financiar, cu tot felul, iar in momentul in care am terminat de amenajat spatiul am prins un contract pe 6 luni de zile, contract care imi asigura un trai decent pana ma puneam pe picioare. Daca nu m-as fi detasat nu as fi vazut ca fac aceeasi greseala si persistam in acelasi gen de job, pentru ca oferte aveam. VREAU sa ii fac si pe altii sa constientizeze ca SE POATE, atata vreme cat va doriti. In cadrul firmei mele ajut oamenii sa faca acest lucru, vin la mine spunandu-mi ca s-au saturat de munca pe care o fac acum. Ce fac eu? Ii ajut sa constientizeze starea actuala/jobul actual si apoi ii rog sa vizualizeze jobul dorit/situatia dorita. Cum e sa traiesti si sa ai ceea ce iti doresti cu adevarat?! Astfel subconstientul tau iti spune ce vrei cu adevarat… am avut persoane care imi spuneau ca vor sa lucreze in resurse umane ca dupa exercitiu sa descopere ca vor sa fie educatoare. Mi-ar placea sa te ajut si esti pe drumul cel bun. Sa stii ca niciodata insa schimbarea perspectivei nu vine fara un cutremur. De ce? Pentru ca te forteaza sa iesi din zona ta de confort, unde ne e bine orice ar fi. In orice situatie avem si beneficii… nu ne place jobul actual, dar avem siguranta ca lunar ne luam salariu. Ei… pentru a reusi sa iti schimbi perspectiva trebuie sa iti constientizezi si beneficiile pe care le ai in situatia actuala. Spre exemplu daca ai investit 5 ani in specializare pe resurse umane si descoperi ca vrei sa fii educatoare, va trebui sa iti asumi acest lucru. O vei lua de la 0. Si e bine sa afli toate aceste lucruri cat mai devreme, doar o viata avem… Eu iti doresc mult mult succes.