Toata lumea vorbeste despre schimbare. E la moda, ne place sa auzim despre schimbare. Se schimba piata, se schimba lumea si ne schimbam fiecare din noi. Sau nu?
Schimbarea este inconfortabila
Schimbarea cauzeaza un intreg haos pentru sine si pentru corp deoarece sinele nu mai are sentimente cu care sa rezoneze pentru a se defini. Daca ne oprim din a avea aceleasi ganduri, sentimente sau reactii, ne oprim din a produce aceleasi substante, ceea ce duce corpul intr-o stare de dezechilibru homeostatic (proprietate a organismului de a mentine, in limite foarte apropiate, constantele mediului intern).
Din punct de vedere biologic, atunci cand se manifesta un astfel de dezechilibru chimic, corpul nostru incearca sa influenteze creierul sa se intoarca la o stare cunoscuta, in asa fel incat corpul sa se recalibreze cu sentimente experimentate deja.
Odata ce mintea ne convinge sa alegem intoarcerea la cunoscut, ne vom intoarce inevitabil la situatia in care eram inainte sa incercam schimbarea si ne vom simti usurati. Vom spune despre circumstantele pe care am incercat sa le schimbam, ca pur si simplu nu a mers. E clar ca n-ar fi fost o alegere potrivita.
In alte cuvinte, atunci cand s-a creat dezechilibrul chimic in creierul nostru, pentru cateva momente ne-am simtit foarte inconfortabil. Nu ne-a placut cum ne-am simtit, asa ca ne-am intors la setul de stari familiare iar acum ne simtim bine din nou.
Imagineaza-ti ca ti-ai trait toata viata intr-o vale, intr-un sat inconjurat de munti. La un moment dat, vezi un om coborand aleea ce duce in centrul satului, pe langa casa ta. Curios, il opresti si-l intrebi de unde vine. Astfel afli ca dupa acei munti, nu numai ca se vede pana departe, dar exista multe sate si orase si oameni care vorbesc tot felul de limbi si au tot felul de obiceiuri care par atat de neobisnuite pentru tine.
Ceva te indeamna sa vrei sa vezi toate acele lucruri. Dupa ce pleaca, nu mai stai pe ganduri: iti iei un rucsac cu cateva lucruri in spate si pleci. Pe cand treci de gardul ce imprejmuieste curtea casei tale te uiti inapoi la toate acele locuri familiare, la gardul pe care l-ai vopsit impreuna cu tatal tau si la fiecare colt de gradina ce sta precum o santinela a memoriei intregii tale vieti.
Cand experimentezi schimbarea este ca atunci cand parasesti locurile familiare pentru ceva necunoscut. Odata ce parasesti campul verde de langa casa si te aventurezi in padure, incepi sa urci si intelegi, la nivel intelectual ca faci progrese spre experiente noi. La jumatatea drumului incepe sa fie greu si sa ploua si nu mai esti atat de sigur ca ai facut alegerea cea mai inteleapta. De unde ai venit era un loc sigur, familiar si confortabil.
Acesta e momentul in care cei mai multi dintre noi fac calea intoarsa. Atunci cand experientele noi sunt in contrast foarte mare cu trecutul nostru, trecutul are o putere mult mai mare deoarece nu putem compara viitorul cu nici un sentiment, emotie din trecutul nostru.
Viitorul nu are sentimente deoarece inca nu l-am experimentat
Trecutul are aceasta componenta. Viitorul are doar simtul aventurii pe care l-am experimentat la inceput, dar acesta se pierde curand din cauza starilor corporale si a amintirilor din trecut.
Sinelui nostru i se face dor de casa si vrea ceea ce poate prezice si pe ce se poate baza (depinde) in urmatorul moment. Atunci cand identitatea noastra (care e facuta din amintirile noastre trecute) si starile cunoscute ale corpului nostru domnesc, putem rationaliza cu usurinta intoarcerea la familiar. Credem ca luam decizia corecta deoarece „simtim” ca e decizia buna in acest moment. Astfel rezistam schimbarii si re-alegem in mod constant familiarul.
Toate asocierile care sunt conectate cu schimbarea au insultat continuitatea chimica a modului in care simtim iar sinele conectat cu amintiri trecute este provocat complet. Vechea identitate care definea „sinele” vrea doar sa se intoarca la circumstantele familiare, de rutina si la sentimentele „normale” care le definesc.
Daca ne dam batuti acestor dorinte facem alegeri doar prin intermediul corpului nostru, niciodata cu mintea si nu ne vom schimba niciodata. Viata noastra va fi mereu o oglinda a ceea ce simtim si a modului in care suntem „setati” neurologic.
Pentru a avea orice noi experiente, trebuie sa traim mai presus de gandurile, amintirile si asocierile din trecutul familiar.
In urmatorul articol: schimbarile mari se fac cu pasi mici.
10 răspunsuri
Excelent articolul, Sergiu! Mi-a placut foarte mult ca ilustrezi si concretizezi procesele neurobiologice in legatura cu schimbarea :) Si totusi, mie imi pare asta mai mult ca un model general de explicare a schimbarii, mi se pare ca la nivel individual apar diferentieri mari… ca sunt personalitati intr-o paleta atat de variata, de la unii care traiesc pur si simplu pentru si in permenenta schimbare, pana la cei care tind catre un nivel cat mai solid de stabilitate… toate astea si in functie de schemele si „programele” psihice dupa care „ruleaza” personalitatile lor, si pe care le-au deprins de-a lungul evolutiei si formarii lor (deci in trecut, dar sunt totusi mai mult decat amintiri). Si fara a le cunoaste pe ele mi-ar fi greu in fiecare caz in parte sa inteleg relatia acelui om cu schimbarea.
Dar asta ar fi asa, o completare de-a mea; abia astept si partea a2a a articolului, suna foarte promitator!
foarte misto , si vad argumente palpabile pt cei care simt intodeauna nevoia de explicatii riguroase :P , mersi !! pornim in aventura
:) Merci Cristina. Da, categoric suntem „programati” diferit si reactionam diferit la schimbari. Cred ca asta e farmecul…sa gasim fiecare din noi acel ceva care ne poate ajuta sa facem schimbarile pozitive pe care ni le dorim.
…Si da, aventura a inceput Andrei! Let’s go for it!
Nu m-am gindit niciodata ca rezistenta la schimbare ar putea avea (si) cauze biologice. Poate ca de aceea tind sa imi fac reprosuri atunci cind nu reusesc sa fac o schimbare pe care mi-o doresc. Sa stii ca uneori creierul meu aproape paralizeaza la gindul ca as putea face un anumit lucru, care altora li se pare banal: de exemplu sa conduc o masina. Sau atunci cind sotul meu isi dorea sa avem copii, iar eu ma simteam total nepregatita. Daca in cazul din urma mi-a dat timp sa ma obisnuiesc cu ideea si acum sint mama, in privinta condusului inca mi-e frica de schimbare.
Partea buna este ca dupa articolul asta ma simt usurata si imi voi reprosa mai putin atitudinea de rezerva pe viitor. Ceea ce sper este ca ma va ajuta si sa realizez schimbarile mai usor, sau mai repede.
Da, reprosurile nu pot sa te ajute. In plus, cercul vicios in care ne invartim poate fi „distrus”. Daca facem efortul de a constientiza „mecamismul” caruia ii cadem prada, putem sa facem cativa pasi pentru a incepe schimbarile pe care ni le dorim. Nu uita, poti la 101 ani sa te uiti inapoi si sa te intrebi: „Oare ar fi trebuit sa invat sa conduc?” Dar va fi prea tarziu chiar si pentru intrebari. Inscrie-te la scoala! Restul va veni pe parcurs.
Multumesc Dana!
Producerea schimbarii depinde de foarte multe lucruri.Suntem obisnuiti sa ne complacem in anumite situatii.Eu imi doresc schimbarea si de aceea imi e usor sa plec in aventura…
Super, asta e atitudinea!!!
Apropo de schimbare, ca tot am pomenit de ‘dificultatea’ ei la asa-zisii lideri in articolul meu de azi. Si mediul inchis in care traim fiecare dintre noi ne limiteaza atat de mult…vezi Bruce Lipton…si tot el e, partial, si cheia ‘iesirii din matrice’…
E greu uneori sa pui in practica…
Da, subscriu la ideea ca mediul ne limiteaza, sa nu uitam ca mediul ni-l cream tot noi. Multumesc Marius.
Cris, atitudinea pentru schimbare presupune sa iesim putin din tiparul…e greu… In schimb: Ce pot sa fac eu pentru a aduce schimbarea pe care mi-o doresc in viata mea, ar putea fi un inceput promitator.