Multora dintre noi ni s-a intamplat sa avem o relatie fericita. Un an, doi, cinci… 25. Ajungi la acel punct in relatie cand esti sigur/a ca ti-ai gasit partenerul perfect si te astepti ca veti trai fericiti pana la adanci batraneti. Te astepti sa fi invatat pana acum destul de multe despre dragoste si sa nu mai faci aceleasi greseli pe care le faceai in trecut. Te astepti sa fi dezvoltat deja impreuna o relatie pasionata, intima, asa cum a fost in primele luni ale relatiei. Se dovedeste ca ai si nu ai dreptate.
S-ar putea sa ai dreptate daca sunteti inca impreuna; daca inca crezi in versurile lui Robert Browning: „Grow old along with me! The best is yet to be.”
Fara indoiala mai faci unele greseli din trecut: inca devii gelos usor, inca esti atras de alte femei (desi nu mai actionezi), inca nu ai gasit cartea succesului unei relatii, inca te intrebi de ce este atat de dificil si de ce atatia in jurul tau par sa se piarda pe drum.
Jed Diamond (psihoterapeut, autorul cartii Looking for Love in All the Wrong Places) a analizat de ce multi dintre noi au o predispozitie spre a cauta dragostea in locurile gresite.
El a cautat raspunsuri in genele noastre. El spune ca atunci cand ne gandim la ceea ce ne face fericiti, ne gandim la persoana pe care o iubim, la acel parteneriat pasional. Dar cand ne uitam din punctul de vedere al genelor, putem vedea o imagine oarecum diferita. Din punctul de vedere al genelor, succesul nu are nici o legatura cu “a trai fericiti pana la adanci batraneti”. Are legatura cu progenituri si tot mai multe progenituri. Succesul pentru genele noastre implica sa fie transmise cat mai multe gene in urmatoarea generatie.
La bine si la rau, suntem toti descendenti din stramosi care si-au facut treaba extrem de bine. (Nu suntem urmasii acelora care au stat cu un partener intreaga viata si care erau monogami din punct de vedere sexual “pana cand moartea i-a despartit”).
Ca s-o spunem pe sleau, suntem descendenti din stramosi (barbati) care erau gelosi, isi “pazeau” consoartele de alti barbati, si care faceau sex cu atatea femei cate puteau atrage. De asemenea, ne tragem din femei care erau capabile sa-si convinga sotii cum ca aveau ochi doar pentru ei – in timp ce ele faceau sex pe ascuns cu parteneri mai atractivi (a se citi gene mai bune) sau care isi tradau barbatii pentru un vanator mai de succes.
Asadar – suntem condamnati sa inselam?
Se prea poate ca nu. Unul dintre cele mai grozave lucruri despre a fi o fiinta umana este acela ca avem posibilitatea de a alege.
Nu trebuie sa ne lasam condusi de gene. In schimb trebuie sa recunoastem (fata de noi insine) ca genele noastre au o minte a lor. In plus ele au si o puternica influenta asupra noastra. Genele noastre nu dorm niciodata si au propriul lor creier. Si ele nu dau nicio ceapa degerata pentru fericirea noastra.
Ele vor sopti in urechea barbatului ca sotia lui este la varsta la care nu mai poate avea copii si ca ar face mai bine sa gaseasca motive pentru a incheia socoteala cu ea si sa se uite mai bine la secretara lui atragatoare si tanara. Ele vor sopti in urechea femeii ca barbatul ei nu este nici pe departe atat de atent pe cat ar trebui sa fie, dar baiatului de la apartamentul de vizavi (sau celui de la biroul vecin sau celui de pe internet) chiar ii pasa de ea.
Nu suntem nevoiti sa urmam ceea ce ne dicteaza genele noastre, dar ar fi mai bine sa fim constienti de ceea ce vrem. Mesajul lor este ca a cauta iubirea in toate locurile gresite, este exact locul corect unde sa cauti.
Trebuie sa ne intrebam pe noi insine, ce anume ne va aduce cu adevarat cea mai multa bucurie si fericire. Daca genele ne imping in directia gresita, trebuie sa invatam sa rezistam cantecului sirenei lor.
Ce ti-au spus genele tale sa faci? Le-ai ascultat sfatul? Ai rezistat solicitarii lor? Ce a functionat? Ce nu?
7 răspunsuri
Interesanta abordare. Bine ca avem pe ce da vina. ;)
Sunt atat de multe variabilele care duc la „devieri”, incat pare chiar usor sa „dai vina pe gene”.
Probabil ca au si ele vina lor. Dar cred ca, exact faptul ca suntem oameni ne face sa gresim. Faptul ca putem alege intotdeauna ne-a ingreunat sarcinile.
Si nu e vorba doar de relatii. Intotdeauna suntem predispusi mai mult spre nefericire. Daca avem ceva, intotdeauna ne dorim si altceva, sau ne intrebam cum ar fi fost daca. Daca cineva are ceva, chiar daca noi nu ne doream pana atunci acel lucru, vedem ca mai aveam o optiune pe care o luam in considerare… si atunci cresc optiunile, creste bolul din care trebuie sa alegem si devine din ce in ce mai greu.
Cred ca si frica are un rol mare. Frica de a nu fi facut alegerea potrivita. And then…we keep searching
Ce-mi place subiectul asta. N-am mai scris de mult despre el intrucat probabil ar fi prea socant ceea ce observ, realist vorbind hihi
‘Nu-ti fa iluzii sa n-ai deziluzii’ ar fi o vorba buna de urmat si de catre barbati si de femei. Din pacate greu de aplicat – conditionarile de sute de generatii deja setate in gene, plus nivelul scazut de constiinta (singurul ce le poate elimina) vor face probabil ca mult timp de acum incolo genele sa ne conduca spre incercari de ‘reproducere haotica’ – oriunde si cu oricine (daca nu fizic, macar in imaginatie).
Foarte bun articol, insa. Cu o precizare : „Unul dintre cele mai grozave lucruri despre a fi o fiinta umana este acela ca avem posibilitatea de a alege”. Doar o fiinta umana constienta poate alege – iar aceia sunt extrem de putini. Noi restul suntem inca ‘masini’, vorba lui Gurdjieff, condusi de alte forte interioare – abia acum le observam si incepem sa le contracaram. Daca am avea posibilitate REALA de alegere ar fi ceva…dar e doar o impresie…
Mda… Articolul asta vine exact dupa ce aseara m-a chinuit gandul geloziei. Ok, e f bun articolul, se poate sa fie intr-adevar genele vinovate. Insa! Eu in calitate de femeie cuminte si devotata, cu o capacitate psihologica foarte mare de a intelege ca barbatul cauta confirmarea faptului ca e barbat in alta parte si ca astfel isi hraneste orgoliul masculin si isi maseaza egoul… Eu ce sa fac? Sa dau vina pe gene?! Parca e prea mult :)) Chiar ma amuza :) Sa fac si eu la fel? Sa caut atentia altor barbati care pot sa-mi confirme ca (inca) sunt o femeie frumoasa si SPECIALA? Parca nu pot si nici nu-mi doresc asta. Mai exista oare rationament in mintea barbatilor orbiti de atractii sexuale?! Cred ca se pierde si rationamentul si constiinta… Sau poate n-a existat niciodata, nu stiu.
Raluca – n-au existat niciodata. Sau mai bine zis inca nu s-au ‘creat’, sunt in stadiu incipient. Insa ai dreptate cum gandesti, cu totul.
Articolul lui Sergiu si comentariile m-au ‘urnit’ sa mai scriu si eu ceva pe tema – chiar daca poate va fi socant hihihi Deci saptamana viitoare, nu dati cu pietre haha
Marius, abia astept. Chiar am citit o carte recent „Ce nu spun barbatii despre ei, dar noi femeile trebuie sa stim” si inca n-am avut cu cine sa o comentez :)
Raluca, tot ce pot sa spun, si nu ma bazez pe experienta mea ci a altora din jurul meu, e sa ne lasam vrajiti intr-un dans/cer vicios, in care el incearca incontinuu sa-si maseze orgoliul masculin si ea, cuminte, spera ca o data, cand el se va fi maturizat suficient, sa o vada doar pe ea. De ce sa irosesti astfel o iubire?
Marius, astept cu nerabdare articolul. Inainte sa dea cineva cu pietre, citim! :)
Iubire, relatii…. din fericire nu putem trai fara ele indiferent prin cate trecem si cum. Interesant articol, dar as vrea sa spun ceva. Eu sunt impreuna cu sotul meu de cativa ani buni ( niciodata nu ii numar :)). L-am ales pe el caci este cel mai minunat om din lume ( sau mai bine zis din lumea pe care eu o doresc). Dupa atata timp am invatat sa traim impreuna, sa aprofundam iubirea pe care o avem si sa lasam la o parte orgoliile, necazurile, geloziile si sa profitam de anii care ii avem in fata. Bineinteles ca nici o relatie de iubire nu este perfecta, nu este usoara si nici nu trebuie sa fie( in fond in asltfel de relatii ne modificam personalitatea la care am muncit atata in timpul primei tinereti, scapam de orgoliul si entuziasmul varstei adolescentine etc, dar eu personal am invatat sa nu dau vina niciodata pe el, sa ma gandesc de doua ori atunci cand ma cert ( sunt impulsiva din fire), caci daca relatia mea ar da gres, s-ar schimba in rau atunci, nici genele, nici oamenii din jur nu ar fi de vina ci doar Eu si El.