Acasa » Test: jumatate tu, jumatate eu

Noi traim intr-o poveste. In teorie, fiecare dintre noi avem libertatea de a ne raporta la viata cum dorim. O putem considera o suferinta continua sau un miracol ce izvoraste clipa de clipa.

In practica, nu noi suntem cei care alegem cu adevarat asta. Ci trecutul nostru conditionat care se exprima prin deciziile noastre actuale, de la felul in care ne imbracam pana la partenerul cu care ne insotim in calatoria aceasta in jurul Soarelui.

Un exercitiu de imaginatie

Sa presupunem, cu totii, cei 7 miliarde de locuitori, ca ne aflam in bancile unei enorme scoli. Dar e o scoala deosebita. Jumatate vizibila, jumatate… invizibila. :)

Iar scoala are un singur scop: cand intri in ea, jumatatea invizibila contine toate manualele si materialele pe care sa le folosesti in cea vizibila. Dar exista o regula: cand iesi din ea, trebuie sa returnezi materialele puse la dispozitie. Sa le dai inapoi jumatatii invizibile.

Cand se „inscriu” la aceasta scoala deosebita, cu totii sunt de acord. Pe parcurs insa cu totii uita astfel incat, la sfarsit, aproape nimeni nu mai returneaza nimic.

Directorul scolii nu se supara. Sunt suficiente manuale si materiale… cantitate aproape nelimitata. Asa ca, la urmatoarea scoala (si ea, jumatate vizibila, jumatate invizibila) ai parte de tot ce ai nevoie. Regula s-a schimbat insa: cand o termini, trebuie sa dai inapoi… dublu fata de cat ai primit.

Elevii cam stramba din nas insa… accepta. Si se intampla la fel ca la prima scoala. Invatam, ne distram si cand o terminam, aproape cu totii uitam sa returnam ce ne-a fost oferit.

La a treia scoala, la fel – regula e insa, acum, sa dai inapoi de 3 ori mai mult. La a patra… in mod corespunzator. Si tot asa.

Datorii acumulate

O sa spuneti „daca tot acumulez datorii de la o scoala la alta, n-as putea pur si simplu sa renunt la ea?” Ei, exact asta e problema. Nu poti. E obligatorie. Nu in sensul ca te forteaza cineva, ci prin simpla ta existenta ai fost de acord cu scolile la care vei merge (si nu, nu poti sa nu existi). :)

Banuiesc ca v-ati dat seama despre ce e vorba. E povestea simpla a existentelor noastre, o stim cu totii. Si a „datoriilor” pe care le acumulam, prin mostenirea genetica, de la „noi din trecut” si de la stramosii nostri.

Nu exista „intamplari” in viata noastra – doar un enorm de lung sir de cauze care au dus la ceea ce traim acum. Si nici macar asta nu e adevarat in totalitate, intrucat „acum”, „atunci”, chiar si „candva” (in viitor) sunt simultane.

Sa ducem exercitiul de imaginatie mai departe

Unii dintre noi invata mai bine, se straduiesc mai mult si, in mod miraculos poate, reusesc sa returneze jumatatii invizibile o parte din ce au primit. La scoala urmatoare, la fel… si tot asa. In cele din urma, datoria catre „jumatatea” ce i-a trimis la scoala este stinsa. Iar elevul e pregatit sa mearga in alte scoli ale universului, despre care nu stim decat ca sunt mult mai pline de minuni decat cele de aici. :)

Dar povestea celor doua jumatati ale scolii se dovedeste mult mai interesanta de atat. Intrucat se pare ca si elevii au aceleasi doua jumatati! Sunt 2 in 1. :)

Si se mai intampla (aproape intotdeauna, chiar) ca jumatatile sa-si „incurce” atributiile. Ce nu stiu elevii, dar unii isi dau seama pe parcurs, este ca directorul scolii a ales intentionat acest mod de invatare. „Sa-i lasam sa se piarda in labirintul cu milioane de tunele pentru a invata singuri sa gaseasca iesirea.” Nu ne grabim… avem eternitatea la dispozitie.

E un profesor sever, cu intentii rauvoitoare? E bland si intentiile sale sunt dintre cele mai bune? Cu raspunsul afirmativ la prima intrebare ar fi de acord majoritatea elevilor. Pentru a doua… ei bine, acolo trebuie sa treci testul.

Teste

Tot ceea ce traim in jumatatea vizibila e un test cu unicul scop de a-ti intari jumatatea invizibila. Nestiind asta, alergam prin viata epuizandu-ne materialele cu care venim, golindu-ne jumatatea invizibila a fiintei, acumuland datorii pentru scolile urmatoare. Pana cand ne prindem de intentia directorului.

Maestrii adevarati ai acestei lumi ne-au spus asta intotdeauna, ne-au aratat-o prin exemplul lor. Ei au trait jumatatea vizibila a vietii cu unicul scop de a strange resurse pentru a le duce in invizibil. Sigur, bucurandu-se si de aceasta existenta, dar neuitand niciodata de „cealalta parte” a lor. Descalcind atributiile fiecareia, construind punti de comunicare, transportand materiale intr-o parte si in alta. Si toate acestea, paradoxal, facand din ce in ce mai putin si obtinand din ce in ce mai mult.

Citim si auzim despre adevarati maestri ai lumii vizibile si invizibile – persoane care au avut capacitatea de a „transmuta” materia in energie, vizibilul in invizibil, accesand astfel propria fiinta complexa dar unificata, avand libertatea de miscare in mai multe dimensiuni. Oameni care la 70-80 de ani au mai multa vitalitate decat la 30-40, oameni pentru care timpul pare ca are un efect invers. :)

Oameni care au trecut testul suprem.

Nu trebuie sa tragem de noi pentru a ajunge ca ei, sau sa ne acuzam pe noi insine ca nu avem acea capacitate. Dar trebuie sa dam tot ce avem mai bun pentru a trece testele pe care existenta le da fiecaruia. Mai mici sau mai mari, am fost de acord cu ele prin simpla noastra existenta.

E singurul lucru pe care avem nevoie sa il acceptam profund. Dupa aceea, totul devine mai usor. Nu a fost niciodata vorba de suferinta continua. Doar de un joc cu etape-test.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!