Ai admirat vredata concentrarea unui pianist sau a unui patinator in timp ce acesta isi executa partitura sau exercitiul de parca nimic altceva nu ar exista pe lume? Te-ai intrebat vreodata cum reusesc marii maestri spirituali sa se conecteze la nivelele superioare ale constiintei sau cum de poate lucra colegul tau in mijlocul unui vacarm de nedescris? Toate acestea au in comun o abilitate: aceea de a fi atent.
“Dar”, vei spune, “ce mare lucru e cu atentia asta? Pot sa traversez strada, sa conduc masina, sa urmaresc un film sau o carte, sa port o discutie sau sa duc la bun sfarsit o sarcina de serviciu… Deci sunt atent!”. Desigur, cu totii posedam o astfel de atentie “primara” care ne permite sa functionam in rutina cotidiana. Insa mai exista si o atentie de rang superior, un tip de atentie care se refera la capacitatea de a ramane centrat, stabil, in momentele dificile sau haotice.
Capacitatea de a-ti focaliza atentia este modalitatea perfecta de a intra in contact cu tine insuti si cu sursele de stabilitate, putere, creativitate si dragoste din interiorul tau. Fara ea, ai fi ca o frunza in bataia vantului, purtata de colo-colo in functie de circumstantele schimbatoare.
Majoritatea oamenilor, atunci cand seful ii critica in plina sedinta sau cand partenerul de viata face ceva ce nu le place, reactioneaza pe baza atentiei primare, adica se enerveaza, se sperie, se plang sau adopta orice alt fel de comportament cu care sunt obisnuiti si pe care l-au mai utilizat si in trecut.
Ei nu sunt atenti la ceea ce au de invatat din aceasta situatie si nici la importanta pe termen lung a relatiei cu seful sau partenerul de viata, ci se lasa instantaneu purtati de un torent de ganduri si emotii negative. Prin urmare, impresia pe care le lasa este aceea a unor persoane care nu sunt stapane pe sine, iar de aici lucrurile iau de obicei un traseu descendent.
Vorbeam la inceput de concentrarea artistilor sau sportivilor. Ceea ce diferentiaza un jucator de tenis obisnuit de unul exceptional este atentia pe care si-o acorda sie insusi. Jucatorul obisnuit se concentreaza sa balanseze racheta, sa loveasca mingea, sa judece lovitura ca buna sau nereusita si sa incerce sa loveasca mai bine data viitoare. Un jucator exceptional, pe de alta parte, este constient de sine insusi, este atent la starea lui interioara, iar acest fapt il ridica la un nivel superior de performanta.
Ce fac marii performeri
Toti marii performeri, fie ei oameni de stiinta sau de afaceri, maestri spirituali sau chirurgi, artisti sau sportivi multipremiati au in comun aceasta atentie profunda, superioara, indreptata catre interior, nu catre circumstantele externe.
Un alt aspect pe care vreau sa-l aduc in discutie este cel al directiei in care alegem sa ne indreptam atentia. Cand ne concentram asupra unor idei sau emotii negative, practic le animam prin atentia noastra, le investim cu puterea de a actiona asupra noastra si in final le dam o viata proprie care ne scapa de sub control.
Cel mai bun exemplu in aceasta directie este scurta povestire a lui Cehov, “Moartea unui slujbas”.
Un marunt functionar care se afla la Opera stranuta in timpul spectacolului chiar peste chelia unui consilier de stat asezat in fata lui. Desi importantul personaj trece cu usurinta peste incident, functionarul isi cladeste in minte un intreg edificiu de lucruri teribile care i s-ar putea intampla in urma nefericitei gafe, asa ca incepe sa-l urmareasca pe consilier si sa-l terorizeze cu nenumarate vizite in care isi cere scuze.
Insistenta lui il agaseaza din ce in ce mai tare pe consilier care reactioneaza tot mai agresiv, iar functionarul este din ce in ce mai inspaimantat, neintelegand ca mania consilierului nu mai are nicio legatura cu stranutul de la Opera ci este provocata chiar de scuzele lui neincetate si inutile.
Pana la urma, functionarul moare pur si simplu de inima rea deoarece nu realizeaza ca numai atentia lui focalizata in mod gresit asupra unui incident marunt i-a dat acestuia proportii nemasurate.
Chiar daca acest gen de intamplari nu se termina neaparat tragic in viata de zi cu zi, calitatea vietii ne este deseori afectata de faptul ca acordam atentie unor ganduri inutile.
De exemplu, reluam la nesfarsit in minte o disputa avuta cu cineva in urma cu o saptamana, ramanem nervosi toata ziua pentru ca un sofer ne-a taiat calea de dimineata, ne reprosam ca “ar fi trebuit sa zic” sau “as fi putut sa fac” sau ne chinuim ingrijorandu-ne pentru lucruri din viitor asupra carora oricum nu detinem controlul. Ca urmare, reflectam aceasta energie prin comportamente distructive: suntem artagosi, mancam sau bem in exces, ne cumparam lucruri inutile etc.
De aceea este important sa retinem ca, refuzand sa acordam atentie gandurilor neproductive, retragem energia care le anima si le da putere asupra noastra.
De asemenea, atunci cand ne concentram asupra a ceea ce se petrece in noi insine si cand ne pastram neabatut in minte scopul final, putem ramane neclintiti chiar daca in jurul nostru apar tot felul de elemente destabilizatoare. Atentia “adevarata” ne ajuta sa actionam de la un nivel superior al constiintei.
13 răspunsuri
Foarte frumos !
Atentia asta catre interor se exerseaza constant…chiar daca o mai si pierdem…
@Marius: Multumesc. Si pentru mine este un exercitiu constant. Iar cand o pierd… tot in interior o gasesc. :)
Cat de adevarat:)
Din ce am observat eu, „uitandu-ma” in interior, este ca orice stare de iritare sau enervare nu are legatura de fapt cu elementul exterior, ci mai degraba cu neputinta noastra de a face fata lucrului exterior respectiv…
Da, neacceptarea a ceea se intampla, lipsa de detasare…e si asta o practica…
Articolul este foarte bun, Iulia, felicitari.
As vea in plus ceva de comentat, pornind chiar de la comentariul tau, Marius.
Un lucru putin inteles azi, cred eu.
Da, lipsa de detasare este cu adevarat o practica. Este o practica constienta. Caci destul de multi oameni considera ca a se implica in orice, cu gandul si cu vorba, este datoria de om, prin care el se detaseaza de animale.
Si este o realitate de care, in dorinta altora de a incerca sa se detaseze de exagerari – de fapt – generalizeaza prea mult detasarea, ducand ceva din ea catre dispret sau, in cazul cel fericit, catre nesimtire. Si spunem ca asta ne deosebeste de cei care rontzaie orice clipa, orice lucru care le apare in cale.
De fapt, eu chiar cred ca suntem grupuri spirituale cu sarcini aflate in faze diferite. Cred ca toti ne concentram pe ceea ce credem ca avem de facut, caci intuitia omului este mare. Chiar si omul care citeste un ziar de sport si tine minte clasamente ale echipei preferate de fotbal savurand o sticla de bere cu prietenii intr-un parc… Ceea ce trebuie unora la un moment dat nu trebuie decat partial altora si ajungem sa impunem sau sa dispretuim pe cei care nu fac ceea ce facem noi…
Si acesta este un fel de concentrare a omului: asupra celor cu care nu sunt de acord, o concentrare pe ideea proprie, pentru a cauta cu orice pret sa le impuna altora punctul propriu de vedere. Spune-i ca se concentreaza pe ceva care poate fi doar atentionat si atat, si concentrarea sa pe o idee da in patima! DAR omul e coNcentrat pe patima sa, din nefericire, iar altii se arunca, conceRtat, sa-l desfiinteze!!
De fapt, eu cred ca trebuie doar sa luam exemplu de la oricine si sa ne intarim atentia, temporar, pe un obiectiv: poate ca am slabit atentia sau nu am dat de la inceput toata forta noastra pentru a ajunge la un rezultat concret.
Avem nevoie de toate, pana la urma….
Excelent articol Iulia. Ceva bibliografie pentru aprofundarea subiectului ne poţi impartasi ?
@Anamaria: Exact, mai precis are legatura cu neputinta noastra perceputa si cu importanta pe care noi insine i-o acordam. :)
@Marius si Cristiana: Va multumesc pentru completari. Echilibrul concentrare-detasare este unul foarte fin si intr-adevar, poti cadea din detasare in nepasare sau din concentrare in patima sau in pacatul de „a trai prea mult in capul tau”, fara sa mai dai atentie la ce este in exterior. Din nou intervine exercitiul… si probabil si experienta de viata isi spune cuvantul mai pregnant la un moment dat.
@Mihai: Pentru „managementul” dialogului interior si al reprezentarilor interioare in vederea performantei, iti recomand cu mare caldura cartile si cursurile de NLP (Programare Neuro-Lingvistica), iar despre detasare poti citi in scrierile lui Eckhart Tolle sau in cele despre filozofia zen.
Iata un articol ce dezbate sindromul intregii umanitati,identificarea cu ganditorul.
Faptul de a ramane prezent reprezinta o etapa importanta in nivelul constiintei fiecaruia dintre noi,cu toate ca este foarte greu,cel putin la inceput.
Pentru o intelegere mai aprofundata recomand cartile lui Eckhart Tolle:Puterea prezentului si Un nou pamant
Da, exceptionale carti. Insa, vorba romanului, ‘practica ne omoara’…
Cum poti sa iti indrepti atentia asupra ta cand ai un copil care are nenvoie tocmai de aceasta atentie?
@monk: Nu pot sa-ti raspund la aceasta intrebare deoarece nu am copii. Prin „a-ti indrepta atentia asupra ta” nu inteleg a fi egoist, ci a nu pierde din vedere esenta, ceea ce conteaza cu adevarat.
Daca te gandesti o clipa la tine in momentul in care copilul te-a exasperat, vei percepe propria furie, propria frustrare si propria pornire.
Te vei reculege, vei aplana, apoi te vei analiza pe tine insuti. Te vei cunoste mai bine pe tine insuti.
Daca te vei cunoste pe tine insuti mai bine, vei intelege la un moment dat ca cel care este copilul tau are nevoie de libera exprimare, de independenta si bucuria de a gusta viata asa cum o simte EL, nu asa cum o simti TU. Si il vei intreba chiar de la 7 ani: Ce vrei sa faci? Asa… sau asa… Trebuie sa inveti sa alegi, copile!..
SI IL VEI AJUTA SA IASA DIN TOATE INCURCATURILE DIN CARE EL VA INVATA, PRIN FORTELE SALE PROPRII, CUM TREBUIE SA PRIMEASCA VIATA.
Nu il vei proteja decat atunci cand e necesar, nu ii vei taia experienta doar pentru ca tu, personal, stii ca ar putea sa nu se descurce….
Sau vei intelege ca …el se descurca mai bine decat ai facut tu, intr-o situatie similara, la aceeasi varsta..
Si vei invata de la copilul tau.
Si copilul tau se va dovedi ajutatorul tau… si vei primi ajutor de la el, recunoscand ca, de fapt, TU aveai nevoie de ajutor de la el…
Iertata sa fiu daca am suparat cu ceva…
Caci am spus-o cu mult drag pentru noi toti…
Doamna Cristiana, va multumesc pentru comentariul plin de intelepciune. Eu una am invatat ceva din el si sper sa pot pune in aplicare aceste principii cand voi avea copii.