7 copilarii. De pastrat.

Copiii trec direct la subiect. Nu mi s-a intamplat sa aud un copil facand o introducere la cererea de inghetata.

Martieni vs. pamanteni

Eric Berne, nenea cu Analiza Tranzactionala, zice ca la nastere suntem toti martieni si ca vorbim toti limba martiana. Datorita ei avem o intelegere diferita, mai ampla si de esenta a lumii si a oamenilor cu care venim in contact. Martiana inseamna esenta.

Copiii sunt toti martieni. Treptat, parintii ii modeleaza dupa propriul tipar. Eric Berne numeste asta “programare parentala”.

Cele 7 copilarii

1. Simplu. Se spune ca daca nu poti explica un lucru sau un concept astfel incat sa-l inteleaga si un copil, ei bine, atunci nu ai priceput nici tu acel lucru sau concept. Exista versiuni simple si (mai) clare pentru absolut orice.

2. “De ce?” “Dar de ce?” Daca ai vreun copilas prin preajma (permanent sau doar in parc, autobuz, pe strada), ai auzit lantul de „de ce”-uri. Vor sa inteleaga, li se pare important sa inteleaga. Mai tarziu, mult mai tarziu deprind de la parinti rusinea care-i face pe unii adulti sa spuna “hmmm, daaaa, inteleeeeeg” in timp ce au privirea confuza.

3. Zambetul si rasul. Stiu sigur ca exista cercetari si statistici care spun, cu tot cu marja de eroare, cu cat la suta rad copiii mai mult decat adultii. Diferenta importanta e la nivel de… punere in practica.

Spune-i unui adult (din categoria “individul mediu statistic”, apropos, amuzanta expresie) aceste rezultate si o sa cada pe ganduri, cu o fata grava, apoi o sa incerce sa gaseasca o explicatie. Pe cand un copil o sa inceapa sa chicoteasca si cand termina o sa te intrebe daca exista aparat de masurat rasul.

Cat despre zambet, copiii zambesc pentru ca vad un nor, pentru ca vad un catel, pentru ca bormasina vecinului suna a motocicleta, pentru ca tanti aia are pantofi caraghiosi, pentru ca vor inghetata, pentru ca il vad pe tata… Nu au nevoie de motive speciale, sau, mai degraba, orice motiv e suficient de bun.

4. Atentia la oameni. Si sensibilitatea. Stii deja ce se spune, ca trebuie sa te feresti de omul pe care nu-l plac copiii si cainii. Datorita supra-intelegerii lor si modului deschis de a privi, copiii vad lucrurile mai clar. Ajung chiar sa vada la oameni acele lucruri pe care acestia au invatat sa le ascunda de ceilalti, care ceilalti la randul lor sunt prea ocupati pentru a se ascunde ei insisi ca sa mai fie atenti la ce se intampla in jurul lor.

Daca ai deja astfel de intuitii despre oameni, ai putea chiar sa crezi in ele. Daca nu le ai, nu e nevoie decat sa fii putin mai atent la privirea, la limbajul nonverbal, la tonul omuletilor cu care interactionezi. Intuitia e de fapt atentie bine directionata.

5. Jocul si jucariile. De trei minute stau cu degetele suspendate deasupra tastaturii si ma gandesc ca poate nu ar trebui sa mai completez nimic la capitolul asta. La urma urmei, ce este de explicat in faptul ca toti copiii se joaca? Nu e asta atat de natural?

Apoi mi-am adus aminte de o vorba pe care mi-a spus-o trainerul meu pe cand lucram intr-un lant de restaurante fast-food si probabil ca eram vizibil stresata de ritmul in care se lucra: “Stai calma, ca nu faci bombe atomice. Sunt doar niste sandwich-uri.”

Amintirea asta m-a facut sa rad si uite-asa, pentru ca rasul intotdeauna te ajuta sa gandesti mai bine, mi-am amintit si de Mary Poppins: “In everything that must be done there is an element of fun.”

6. Relatiile cu incredere totala. Copiii au incredere absoluta in parintii lor. De fapt, ei nu cunosc neincrederea, nu stiu ce-i aia sa fie circumspecti, reci, suspiciosi si banuitori. Absenta acestor trasaturi pe care adultii le deprind mai tarziu in viata da o mare parte a echilibrului mental. Cumva, lumea inconjuratoare si viata iti raspund diferit in functie de ochelarii cu care le privesti, iar oamenii, “ceilalti”, fac la fel.

7. Liniutele de pe tocul usii. Cand eram mica parintii mei marcau o liniuta pe tocul usii de fiecare data cand ma masurau. Ma laudau pentru centimetrul sau centimetrii in plus de parca i-as fi crescut cu premeditarea unui obiectiv SMART.

In buna traditie “monkey see, monkey do”, ma laudam si eu cui avea urechi de auzit. In general primeam si cate o rasplata pentru efortul meu de a creste. Asa ca ai putea uita sau estompa putin modestia exagerata.

O stii, e atunci cand ti se spune ca arati bine si tu raspunzi ca ai cearcane totusi, cand esti laudat pentru cum te-ai descurcat si tu raspunzi insirand lucrurile care nu au mers, cand ti se multumeste si spui ca nu ai facut nimic important… versus copiii care abia asteapta sa spuna cuiva despre progresele lor.

In engleza exista o expresie tare frumoasa, “to celebrate success”. Oare cum ar fi daca am face o sarbatoare din fiecare liniuta pe care o crestem?

Deeeeeci…

Asa ca pana saptamana viitoare sa fii plin de energie si curiozitate ca un copil care abia astepta sa se trezeasca a doua zi sa se mai joace si sa mai descopere.