Daca saptamana trecuta am descris starea de Copil, astazi vom aborda starea complementara – cea de Parinte.
Conflictul tau intern dintre generatii
Starea de Parinte inseamna responsabilitate pentru ceilalti. In aceasta stare ne asumam sarcini, avem grija, fixam reguli si stim ce si cum “trebuie” sa fim.
Invatam aceasta stare de la figurile noastre parentale (mama, tata, bunici, etc.) si o avem in noi chiar daca nu avem copii biologici.
Uneori simtim o nevoie imperioasa de a avea grija de ceilalti. Ii protejam, ii cocolosim, ii ajutam, preluam responsabilitati care deseori nu sunt ale noastre. Avem gesturi largi, invaluitoare si deschise, invitandu-ne anturajul in mrejele grijei noastre. Le vorbim cald, accentuand modulatiile glasului si dam o mare importanta emotiilor.
In starea de Parinte Grijuliu le oferim celorlalti grija si caldura necesara pentru a creste. Ne definim prin sentimentul de utilitate fata de ceilalti si suntem capabili de dedicatie si devotament. In plus, stim sa formam retele sociale prin care ne atingem obiectivele noastre si ale protejatilor nostri.
In exces, Parintele Grijuliu poate deveni exagerat de protector. Cu cele mai bune intentii, isi poate sufoca anturajul si poate impiedica dezvoltarea sa autonoma. La nivel inconstient, Parintele Grijuliu are asteptarea ca si ceilalti sa ii raspunda serviciilor sale. Atunci cand acest lucru nu se intampla (destul de des, de altfel), se poate simti frustrat si poate poza in victima.
Alteori dorim sa stabilim norme si reguli pentru ceilalti. Stim ce “trebuie” si ce “nu trebuie”, ce este “bine” si ce nu este “bine”. Avem gesturi hotarate, care comunica directie si siguranta. Vorbim energic, chiar autoritar, comunicand celorlalti “adevaruri absolute”.
In starea de Parinte Normativ le oferim celorlalti siguranta. Stim sa stabilim contextul si cadrul necesar desfasurarii unei activitati. Suntem clari si coerenti, vorbim despre principii si valori morale.
In exces, starea de Parinte Normativ poate deveni despotica. Putem fi rigizi, putin sensibili la argumentele celorlalti si deloc dispusi la negociere. In mediul social, aceasta stare poate inhiba creativitatea si poate deveni germenul unui viitor persecutor.
Starea de Parinte ne asigura o continuitate transgenerationala – fiecare dintre noi suntem atat grija pe care ne-au purtat-o parintii nostri cat si normele educationale pe care ni le-au insuflat. Si in functie de ce am invatat de la ei, suntem mai atenti la cum facem (Parinte Grijuliu) sau la ce facem (Parinte Normativ).
Revin saptamana viitoare, descriind o stare care ne aduce “aici si acum” – starea de Adult.
3 răspunsuri
Intr-adevar, starea de parinte e cea mai controversata din toate. Parintele e cica acela care isi asuma responsabilitatea, iar in schimbul acestei responsabilitati el revendica dreptul de a stabili reguli.
Nu prea e in natura vietii ca principiu ca noi sa avem o viata guvernata de reguli. Materia lipsita de viata e cea care respecta prin natura ei niste reguli fixe din vesnicie in vesnicie fara abatere. Proprietatile elementelor chimice, fenomenele fizice sau formulele matematice respecta reguli fixe fara nicio abatere din vesnicie in vesnicie pentru ca asa sunt ele si asa e natura lor. Materia cu viata insa nu e asa. Materia cu viata este caracterizata prin capacitatea ei de a avea cat mai multe optiuni de scopuri. Cu cat o fiinta poate realiza mai multe scopuri cu atat ea e mai evoluata. Atunci cand noi murim, noua nu mai ne pasa de consecintele a ceea ce se intampla in jurul nostru. A-ti pasa de o consecinta anume inseamna a avea un scop. Materia fara viata insa respecta reguli fara abatere si fara sa ii pese de consecinte.
Idealul vietii este sa existe cat mai multe fiinte care sa poata realiza cat mai multe scopuri pe o perioada cat mai indelungata de timp. Daca comparam un om cu un vierme, ele se diferentiaza exact prin numarul de scopuri pe care il pot realiza fiecare.
Binele si raul nu se refera nimic altceva decat la modul in care se raporteaza un mijloc in vederea realizarii unui scop.
Dar sa revenim la starea de parinte. Daca ea e definita prin schimbul responsabilitati contra drepturi, ea nu e nimic altceva decat definitia ideii de societate la modul cel mai abstract.
Eu am definit societatea ca fiind acea incredere dintre oameni care e bazata pe legi, drepturi, hartii si iscalituri. Societatea este deci o incredere in relatiile interumane. Deci daca singurul motiv pentru care tu ai incredere in mine sunt niste hartii iscalite care sunt aparate de legi inseamna ca intre noi e o relatie sociala. Asta e societatea.
Familia insa eu am definit-o ca fiind acea incredere care se bazeaza pe planurile noastre personale de viitor. E o definitie foarte abstracta pentru ca scoate in afara ideea de crestere a copilului. In mod traditional familia e definita ca fiind uniunea dintre femeie si barbat in scopul reproducerii, cresterii si educarii copiilor. Copiii sunt viitorul lumii totusi. Pentru un viitor al lumii noi trebuie in primul rand sa avem niste planuri. Daca increderea dintre noi nu se bazeaza pe planuri personale de viitor ci pe ceea ce spun legile atunci nu e o familie ci e o relatie sociala.
E mai cudat pentru ca e excesiv de abstract dar asta e esentialul.
Responsabilitate oferita contra drepturi. Cam asta e societatea in care zicem ca traim.
Ar mai exista si un opus al acestei societati. Adica un fel de: Nici responsabilitate dar nici drepturi care in practica ar fi un fel de: nici responsabilitate dar nici pret. Aceasta economie functioneaza sub numele de „Open Source”. De obicei este intalnita in lumea IT. Acolo tu iei un software fara sa dai nimic pe el dar in schimb nimeni nu isi asuma responsabilitatea daca se produc daune din pricina acelui software. Cu toate acestea increderea exista si ea dar e data de marimea comunitatii acelui software.
In concluzie deci, responsabilitatea, drepturile si regulile sunt asociate „starii de parinte”, iar acest parinte e asociat cu ideea de familie fiind cica „cap al familiei”.
Cuvantul fara de fapta este minciuna, fapta fara de cuvant este realitate si numele faptei este adevarul. Aceasta e maxima pe care eu o propun pentru atunci cand vrem sa formulam o definitie la ceva.
Cat despre starea de adult eu as anticipa ca ar trebui sa aiba in cemtru relatia de competitie. Dar sa vedem.
Haideţi să mai fac câteva precizări legate de comentariul de mai sus.
Cel mai pe scurt spus, în primul rând viaţă înseamnă mijloace şi scopuri pe când fără viaţă înseamnă doar cauze şi efecte.
Deosebirea dintre mijloace şi scopuri, şi cauze şi efecte, e că mijlioacele şi scopurile pornesc de la viitor şi merg spre prezent şi trecut, pe când cu cauzele şi efectele este exact invers. În al doilea rând mijloacele şi scopurile sunt opţiuni, pe cănd cauzele şi efectele sunt reguli. Regulă înseamnă când ai numai o singură opţiune şi trebuie să se respecte numai ea.
Mijloacele şi scopurile sunt şi ele tot nişte cauze şi efecte, numai că explicarea lor se face pornind de la viitor spre prezent şi trecut. Un mort este caracterizat exact prin faptul lui nu îi mai pasă de niciun viitor. Ceea ce este este ceea ce lipseşte atunci când iei. Deci atunci când îi iei viaţa unui om, lui îi iei exact posibilitatea ca lui să îi pese de vreun viitor care să explice comportamentele lui din prezent.
În rest aş mai preciza că încrederea o definesc ca fiind acea situaţie în care pui pe altcineva să ia decizii pentru tine, însă sub responsabilitatea ta pentru consecinţele acelor decizii.
Responsabilitatea înseamnă acele despăgubiri pe care le garantâm pentru situaţiile in care nu ne respectăm un angajament şi drepturile reprezintă ceea ce aşteptăm să primim de pe urma angajamentului altuia.
Remus,
Multumesc pentru comentarii!
Mi-a placut foarte mult definitia pe care ai dat-o familiei – „acea increderea care se bazeaza pe planurile comune de viitor”.
Raluca