Pavel Nedved este cel mai valoros fotbalist al Cehiei moderne. A castigat Balonul de Aur, cel mai prestigios trofeu acordat unui fotbalist. A jucat si joaca la echipe uluitor de puternice si iubite. Aflat aproape de finalul carierei, la 36 de ani, Nedved lasa in urma sa o dara de speranta.
Povestea sa e zguduitoare si trebuie data drept exemplu tinerilor din scolile noastre. Cand avea 15 ani, antrenorul sau de atunci i-a spus pur si simplu ca n-are nicio treaba cu fotbalul! Ca e un anti-talent, ca nu e facut pentru acest domeniu. Ca mai bine se apuca de altceva.
Tacerea care ne-a fost impusa
Cati astfel de copii avem in scolile noastre? Cati astfel de profesori care ucid vise se ascund in spatele sistemului? Cine raspunde pentru urmarile resimtite in timp ale acestor ciocniri intre aspiratie si descurajare?
Cine are barbatia sa ia taurul de coarne si sa sparga buba plina de puroi? Pentru ca nerezolvarea unor astfel de probleme duce la starea de fapt din prezent. Elevi plictisiti de materia care li se preda, profesori jigniti (pe buna dreptate) de nivelul salariilor care li se ofera si parinti ingrijorati de cum merge procesul de instruire al propriilor odrasle.
Fiecare dintre noi are partea sa de vina. Ca nu tragem semnale de alarma, ca nu venim cu solutii, ca ne stabilim alte prioritati, in timp ce educatia (principala prioritate reala) e lasata de izbeliste.
Tinerii confunda atitudinea cu obraznicia, profesorii interpreteaza gresit disciplina si uneori o inlocuiesc cu mentalitatile depasite de vremuri.
Mai tarziu, asa ne educam si noi copiii. Le impunem propriile noastre aspiratii. Si le fixam reguli “foarte importante”. Uitam ca daca un om nu are pasiunea necesara pentru a face un lucru, totul e apoi cladit pe o temelie de nisip. Daca nu simti un gol in stomac atunci cand ai in fata ochilor mintii tot ce vrei sa faci, inseamna ca ceva nu e in regula. Inseamna ca acolo nu esti tu.
Sigur ca e bine sa fim indrumati pentru o cariera spre care am avea aptitudini. Dar cat de precise sunt astfel de evaluari? Cine ne poate spune cu adevarat cat suntem de buni? Cine imi poate spune mie astazi ce nu pot face peste 5 sau 10 ani?
In Romania si in intreaga lume sunt zeci de mii de sportivi super talentati care mor in anonimat. Si asta pentru ca cineva le-a spus cand erau tineri faptul ca la ce talent au, nu au cum sa nu reuseasca. Cine raspunde mai tarziu pentru esecul lor? Chiar ei, cei care au esuat, culcandu-se pe rogojina stropita cu mierea de albine din borcanele „oamenilor cu experienta”.
Intr-un articol memorabil, Ionut spunea ca viziunea e ceea ce conteaza. Sunt de acord cu el. Si mai cred ca pasiunea e cea care sta la baza viziunii. Armele letale pentru cei care inca mai au impresia ca ne pot tine intr-o inchisoare a ingerilor.
16 răspunsuri
Super articol! Tocmai ceea de ce aveam nevoie acum cynd sunt pe cale sa’mi aleg profesia si la fiece incercare a mea mi se spune ca nu e pt mine, totul e deja ocupat …/ un sincer multumesc!
Super articolul Ovidiu! Lucrez in consilierea de cariera si am de a face cu multi oameni nu stiu ce isi doresc profesional sau le e frica sa aspire. Stii expresia: „e bine ca ai un loc de munca, ce aspiratii mai vrei”. Cand le pun intrebarea legata de pasiuni se uita mirati ce legatura au oare pasiunile cu partea profesionala.
Sau atunci cand merg la un interviu oamenilor le e frica sa puna intrebari, intrebari esentiale.
Oare la cati dintre ei nu li s-au taiat aripile si li s-a INOCULAT „multumeste-te cu ce ai”, „nu poti decat ATAT”. Alaturi de noi e necesar sa avem persoane care au incredere in visele noastre si sunt alaturi neconditionat. Persoane, ca si tine, care sa ne reaminteasca de pasiuni si viziune. Multumiri!
Sarut mana, Natalia :) !
Si eu iti multumesc mult pentru frumoasele cuvinte. Iti doresc sa ai succes in cariera. O sa fie bine, ai sa vezi :P .
Delia, ma bucur ca ti-a placut articolul :) .
Ai dreptate, sunt multi oameni care accepta pur si simplu sa le fie taiate aripile. Ei uita ca tot ce nu e cladit pe pasiune are sanse infime de a rezista.
Iar pretul e sacrificarea unor destine.
Cred ca adevarata problema este sa-ti descoperi pasiunile in timp util, ca sa le poti fructifica. „Aripile” nu pot fi taiate asa simplu; pot fi ciuntite, intarziate in crestere, dar taiate cu totul e greu…
Intradevar majoritatea persoanelor pe care le cunosc nu isi construiesc viitorul dupa pasiunile lor, ci dupa anumite idei ce le-au fost impuse, chiar daca nu realizeaza acest lucru, iar daca cineva incearca sa faca ceva mai deosebit va primi binecunoscutul raspuns „nu vei reusi!”.
As putea sa-mi intitulez comentariul… Demonii de azi au fost ingerii de ieri…
Profesori care ucid vise pt. ca si ale lor au fost ucise… la fel si preoti care ucid credinte sau medici care privesc sanatatea si viata cu aerul vadit de derizoriu…
Generatii de parinti care nu au putut sau nu au stiut sa inteleaga viata pe care ei insisi au creat-o…
Ne ucidem intre noi fara sa vrem, fara sa ne constientizam adancurile, firea.
E mai simplu sa dam vina pe o abstractizare inteligent construita (satana – subconstientul colectiv al biosistemului planetar). Si mergem intr-o veselie sau intr-o intristare, dezolare, mai departe…
Gia a facut un concurs inteligent: probleme care ne nemultumesc si solutiile pe care le vedem chiar noi. Eu nu sunt un om nemultumit, in general, chiar daca uneori prind niste idei. Nu am gasit decat vreo 5, din care 2 am inteles ca s-au rezolvat intre timp (he he he!! puterea gandului!!) Restul..nu ca am solutii, dar chiar actionez. Si atunci nu am mai trimis Giei nimic si ea ma va intelege.
Scriu. Scriu si fac bloguri, o sa mai fac, fac site, fac tot ce pot cu talentul meu, pe care au incercat in van altii sa mi-l ucida in tinerete. Sunt si eu un virus cu perioada de incubatie luuunga!!(este vorba unui prieten!!)
Ies in lume. Vorbesc cu oamenii, indemn mai cu seama tinerii sa faca la fel.
Devenim profesori, la orice varsta. Cu parintii, cu copiii, nepotii, prietenii, colegii, calatorii din tramvai. Chiar si cu tiganii din piata. Si merge!! Invatam de la ei, la randul nostru.
As putea sa scriu o carte groasa cu talente ratate. Urmasi ai generatiilor stiute clar de talente ratate. Ei zic ca asa e viata… Asta mi se pare cel mai groaznic, sa te simti inel in lant. Sa nu ai dorinta de a rupe lantul. Sa nu doresti sa fii creator de altceva… de orice.. Ii indemn ca macar acum sa faca un pic din ce nu au putut face de tineri. Sa-si redescopere pasiunile, sa-si aminteasca si sa-si dezvolte viziunile, asa cum spuneti si voi, aici.
Si multi o fac. Altii se mai gandesc.
E bine si asta…
Asa chief, da in ei ca merita hihihi (glumeam).
Profesorii…simple victime ale sistemului. La fel ca parintii, copiii si noi toti…Doar cand ne trezim avem responsabilitate…
Ovidiu,
mi-a placut articolul!
cu aprobarea ta, va apare in DVD-ul editiei 2009 a proiectului AVANTAJ LA START
Alladin, ar fi bine sa fie asa cum spui tu. Uneori este.
Partea proasta e ca unii oameni se lasa descurajati atat de tare, incat uita ca au avut candva aripi de campioni.
Andrei, e greu sa lupti impotriva sistemului.
De asta multi prefera lasitatea unei vieti mediocre.
Cristiana, felicitari pentru atitudinea ta! :)
Chiar si cei care se mai gandesc sunt cu un pas in fata celor care se ascund in cutia ignorantei.
Marius, nu dau in profesori. Cei mai multi dintre ei sunt oameni si profesionisti minunati.
Eu trag un semnal de alarma in privinta posibilitatii ca talentele sa fie sugrumate inca din fasa. Asta e o situatie cu adevarat de evitat.
Luca, e o mare onoare pentru mine! :)
Multumesc mult!
:) :) …
Draga Ovidiu,
Asa cum m-am obisnuit, primesc de la tine un material „revolutionar”…
Imi place teribil spiritul asta. Faci parte din cei care duc „Lupta Dreapta”…
Am sa pun ca si comment ceva ce m-a impresionat.
Pe blogul lui Mugur („Despre evolutie”), e un comentariu al Geaninei Codita.
Imi permit aici sa pun acel comment, ca sa vezi de ce m-a impresionat.
Spune Geanina:
„Zilele acestea particip la o competitie internationala, una din lucrari apartine unui elev alaturi de care am lucrat 3 ani, insa care din pacate a decedat pe 8 februarie anul acesta. S-a calificat in ianuarie pentru finala din aprilie insa soarta se pare ca a fost potrivnica, isi dorea mult sa revina la aceasta competitie, a muncit mult pentru calificare, anul trecut obtinuse aurul. Tatal lui mi-a spus ca au comentat cam asa „prietenii”:”Ce rost mai are sa i se prezinte lucrarea?”Pai asa greu o fi de inteles ca acest copil isi dorea din toate inima sa participe in aceasta competitie?Iar noi cei care l-am iubit si respectam tot ceea ce a realizat el am hotarat sa ii indeplinim acest vis care din pacate este se pare ultimul.”
(articolul comentat este aici http://mugurbadarau.blogspot.com/2009/04/despre-puterea-vorbelor.html)
Sa sustii asa un vis al unui copil… Superb exemplu!
Imi doresc pentru toti copiii acestei tari si ai acestei lumi asa niste profesori.
Modele in multe, pentru copii si pentru parintii lor…