Toate erau bune. Va iubeati, te iubea, va aveati toata noaptea iar ca sa prelungiti dulcele noptii va mai iubeati o ultima data, sfarsiti in zori de zi. Era tot ce-ti puteai dori. Dupa toate dezamagirile gasisesi in sfarsit leacul: era iubirea. Si te-ai lasat umplut de ea. Simti cum te-a inundat. Si acum nu mai iese. Toti iti spun ca s-a terminat. Dar nu si iubirea ta pentru tot ce-a fost, pentru ce va mai fi. Pentru ca va mai fi. Tu stii asta!
Si pana la urma ce-a fost tot acest film mut? Si cum s-a incheiat inainte sa inceapa?
Nu a fost dragoste, era doar dopamina!
In termeni biologici, asa e. Si totusi iubirea – per se – nu este doar dopamina. Helen Fisher, antropolog la Universitatea Rutgers, a ajuns la concluzia ca iubirea nu este o emotie, asa cum am fost invatati sa credem, ci, mai degraba, un soi de instinct. La fel de important ca si cel sexual sau cel matern. Asta cu atat mai mult cu cat vine din parti ale creierului care sunt asociate motivatiei.
Iubirea romantica este cu certitudine mai… puternica decat instinctul sexual, mai greu de controlat. Nevoia de sex ti-o controlezi; cea de iubire mai greu. In marea ta iubire platonica esti capabil sa faci lucruri nesabuite: sa omori, sa te sinucizi… da, da, toate ti-au trecut prin cap.
Dopamina, prea-vinovata dopamina
Pare-se ca acest neurotransmitator este responsabil pentru toate dramele pe care le traim si retraim cand iubim. Luati-l ca pe un stimulent natural. Ne da de toate: extaz, atentie concentrata, motivatie, ne concentreaza comportamentul spre atingerea unui obiectiv. Cat de frumos, nu-i asa? Bine, cica se asociaza si cu frici, anxietate, adictii… ADICTII – precum iubirea ta pentru ea/pentru el.
Substitut pentru dopamina?
Este de cumparat la magazin sau la farmacie: alcool, nicotina, morfina.
Ca si voi, si ilustrii oameni de stiinta au avut atat reactii pozitive cat si negative la dopamina aceasta si la constientizarea efectelor ei. Marea majoritate au luat partea goala a paharului plin: „iubirea” a fost brusc adusa in mojicia terestra, direct dintre luceferi si stele.
Toata speranta omului pentru fericirea ce va veni si ea odata, doar CERUL stie cand si sub ce forma, a devenit brusc o buna pacaleala de 1 Aprilie. Dragostea a devenit o caracteristica neplacuta, un instinct animalicesc, primitiv, care trebuie pedepsit pana la umilinta. Ca si celelalte instincte, si iubirea, datorita acestei dopamine, a devenit un impuls barbar si medieval. Am ajuns sa o percepem ca pe ceva la ce se pot deda doar animalele (ele au mai ramas sa se iubeasca, dragele).
Mai problematic e ca si curajul, creativitatea si profunzimea iubirii au ajuns ceva impersonal. Nu ne mai pretam la asa ceva, caci oameni suntem!
Revenind la subiect, nu putem lasa un singur domeniu de expertiza sa ne influenteze adevarul-adevarat! Musai sa mai cautam alte pareri obiective. Desi „iubirea” pana la urma nu are nimic obiectiv.
De aceea, haideti sa dam o conotatie artistica iubirii. Adevarata dragoste, daca ar fi sa o asternem pe un canvas, ar fi ceva care ar incepe cu o baza, fundamentul insasi – celalalt, jumatatea, jumatatea sufletului, ceea ce ai experimentat tu de curand (e ceva ce poti experimenta doar atunci cand esti langa cel pe care il iubesti cel mai mult).
Ca oameni, vom constientiza acest lucru de indata ce dopamina va iesi din hipotalamus. Dar stati putin. Cum a iesit dopamina din hipotalamus?! Cum si de ce?
Aici se incheie cu explicatiile „neuro”: totul se incheie cand incercam sa definim fundamentul iubirii noastre. Nu este pur fizic, e clar; nici pur chimic nu e. Spiritual? Dar cum? Existențial? Cum adica?!
Ei bine, pare-se ca am gasit vinovatul! HA-HA! Asta era: existenta insasi. Universul. Motivul pentru care existam. Da, da, asta e! Si totusi, ce e pana la urma? Existenta nu stim ce si cum e, iar dopamina pare sa fie doar al doilea strat de vopsea pe canvas.
Puzzle-ul e incomplet. Nu a fost nici dopamina dar nici vopsea de canvas nu e! O concluzie pe ziua de azi? Dopamina e doar urmatoarea scuza evolutionista. Mai incercati savanti, mai incercati!
2 răspunsuri
Excelent – ce-mi place cand mai multi oameni ajung la aceleasi concluzii – dar de ce doar baietii :) la fete e mai greu :)iubire, iubire :) adica gelozie si posesivitate :) – dar sa nu generalizam :)
Dragostea e un eufemism pentru sexualitate. Sau mai putin dur, sexualitate foarte complexa. Dar oamneii nu pot sa nu idealizeze, e una din trasaturile noastre specifice.
Si ca sa-ti dau un exemplu, poate un pic fortat, dar arata foarte clar ce vreau sa zic : inchipuie-ti ca omenirea intra in contact cu o specie de pe o alta planeta, cu un intelect foarte asemenator cu al nostru si cu acelasi tip de sexualitate. N-o sa poti niciodata sa manifesti dragoste de tip eros fata de un individ al aeclei specii, oricat de mult te-ar atrage spiritul acelei persoane. Ceea ce arata foarte clar care este natura dragostei :).
Tocmai complexitatea ei ne face sa nu ii realizam natura.