Acasa » Suntem tineri

Pornesc de la o intamplare

Astazi, in drum spre o intalnire, eram in autobuz si citeam. In fata mea, se aseaza un batran. Dupa un timp, ma intreaba ceva legat de subiectul cartii, in a carui titlu era continut numele Dali. Spune ca ii place si lui, imi povesteste de cineva care a fost secretarul lui Salvador Dali, de altcineva care a scris despre suprarealism, si imi spune si despre el ca scrie. Mi-a spus ca scrie texte zvapaiate sau zvelte sau ceva de genul asta, nu mai retin exact.

Din vorba in vorba, mi-a spus ca il cheama Mircea Horia Simionescu. In acel moment, bineinteles, m-am topit de rusine ca nu l-am recunoscut, fiindca a scris romane pe care am vrut sa le citesc si nu am apucat pana acum. Am mers mult pe jos si am povestit, foarte amuzant, cu prezenta de spirit, am avut imediat tendinta de a-l invita la un eveniment, de a ii propune sa facem un interviu, care sa apara pe BookBlog. Toate acestea, fara sa-mi dau seama ca este batran, are 80 de ani.

I-am cerut numarul de telefon si nu si l-a adus imediat aminte. Mergea incet, ajutandu-se de un baston. Spunea ca ar putea veni la un eveniment, doar daca afara nu va fi zapada mare, fiindca are probleme cu inima. Am incercat atunci sa glumesc, sa-i spun ca in viata mereu avem probleme, la orice varsta, cu inconstienta tinerei care nu stie ce inseamna batranetea. Sa ai mintea limpede, sa gandesti frumos, insa corpul sa nu te mai ajute. Memoria, vederea, auzul sa te lase incet.

Am dat acest exemplu de intamplare pentru a constientiza putin ce inseamna trecerea timpului. Iar acest lucru, as vrea sa ne faca sa ne dam seama mai bine ce vrem de la noi acum, chiar in acest moment. Uitam foarte repede ca timpul trece, ca inaintam in varsta si imbatranim. Uitam ca varstele si lucrurile specifice lor pe care le putem face se duc si nu se mai intorc. Uitam sa traim spunand ca “mai e vreme”…

Acum mai mult timp am stat de vorba cu un prieten de familie. A trecut un pic peste 40 de ani si regreta. In cazul lui ca nu a invatat mai mult la timpul potrivit, ca nu a fost intr-o discoteca, faptul ca nu are pana acum un copil, desi este casatorit, are un serviciu bun si o casa frumoasa. Astea si multe altele le regreta fiindca nu le mai poate face. Chiar daca este implinit din anumite puncte de vedere, faptul ca nu mai are optiunea de a face anumite lucruri il intristeaza. Si nu este deloc placut.

In urma experientelor de acest gen, care au fost mai multe, fie ele despre faptul ca imbatranim si timpul ni se termina, fie despre faptul ca unele lucruri pot fi facute in viata doar la anumite varste si nu trebuiesc ratate, daca nu vrem sa le regretam mai tarziu, am hotarat ceva. Sa am toate experientele care ma atrag intr-un fel sau altul, cel putin o data. Sau experientele care mi se ivesc in cale, posibile, oportune, din care pot invata ceva.

Cred ca este bine in viata, mai mult decat sa “profitam” de avantajele fiecarei varste, ceea ce ne ajuta sa nu regretam apoi, sa invatam din ceea ce viata ne pune la dispozitie, in fiecare moment. Nu am inteles niciodata oamenii care au spus „nu”. Nu la o iesire cand ar putea cunoaste oameni noi, nu la un mers la mare sau la munte, nu la face un proiect deosebit, nu, nu, nu. Inteleg sa avem prioritati si sa ne concentram pe un drum daca l-am ales, insa cred ca este bine sa incercam lucruri noi, lucruri specifice fiecarei varste, fiindca avem ce invata.

Am invatat ceva cand am stat pe plaja in fata unui foc si am cantat la chitara. Am invatat ceva dupa fiecare interviu la care am mers si dupa fiecare relatie pe care am avut-o. Am invatat de la toti oamenii cu care am colaborat, sau cu care am stat de vorba intr-un autobuz. Am invatat ceva dupa ce m-am intalnit cu un pictor care a zis ca ar vrea sa-mi faca un portret. Am invatat si cand am incercat un sport extrem, si cand am fost la un training despre care nu stiam nimic, si cand am fost la o petrecere de bal mascat, si cand am acceptat sa fiu model pentru un fotograf.

Am invatat din fiecare experienta pe care am avut-o si mi-am propus sa am orice experienta care voi crede ca imi va aduce ceva nou. Sa spunem da, sa “profitam” de timpul nostru, de faptul ca suntem tineri – pentru a nu regreta apoi, insa, cel mai important, pentru a ne dezvolta personal.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

17 răspunsuri

  1. Bun articol Georgiana. Citind m-ai facut sa-mi aduc aminte de oameni pe care i-am intalnit si pe care ii admir. La 72 de ani sa fi student la Sociologie nu e un lucru obisnuit. La 88 de ani sa inveti sa utilizezi calculatorul sau la 90 de ani sa studiezi germana pentru simplul motiv ca ai acasa 3 caini si comunici mai bine cu ei in limba germana, mi se pare ceva nebunesc. Si totusi…cunosc acesti oameni, care au facut acest lucru si pe care ii admir din tot sufletul,admir curajul curiozitetea lor si deschiderea pentru nou.
    Asa cum spuneai sa profitam de avantajele varstei,sa invatam din ceea ce viata ne pune la dispozitie, in fiecare moment.

  2. Un articol interesant. Sunt de acord cu faptul ca trebuie sa profitam de orice experienta care se iveste si care poate aduce ceva nou in viata noastra, dar nu sunt de acord cu paradigma imbatranirii si ca unele experiente le faci la o anumita varsta si gata, la alte varste nu mai poti. Mi se pare absurd.

    Ce il opreste pe acel domn de 40 de ani sa mearga intr-o discoteca? Isi poate serba ziua intr-o discoteca invitand cativa prieteni apropiati, nu vad care e problema. Nu are un copil? De ce nu adopta unul? Sau numai pe copiii sange din sangele nostru ii putem iubi (cat egoism!)? Ce il opreste sa citeasca si sa se informeze, adica sa invete tot ce il intereseaza? Acesti 40 de ani cumva il opresc? Dar e numai o cifra, for God’s sake! La 40 de ani viata nu s-a terminat.

    Mentalitatea „saracul de mine” e cea mai distructiva traire pe care o poate experimenta cineva. Ce anume te opreste sa faci ceea ce nu ai incercat pana acum, sa simti ca reintineresti, sa iti schimbi orientarea profesionala sau sa sari cu parasuta? Varsta? Prostii. Prejudecatile din capul lui, asta il opresc.

    Acest domn de care vorbesti in articol ilustreaza perfect limitarile, conditionarile si prejudecatile la care suntem supusi noi oamenii (ma rog, cu cateva rare exceptii), desigur, din propria noastra vointa. Personal nu cred in paradigma imbatranirii fizice si psihice. Stiu ca pare o nebunie, dar oamenii devin ceea ce gandesc. Ganditi imbatranirea, veti imbatrani. E atat de simplu.

    Oh desigur ca mintea umana limitata nu poate concepe aceasta posibilitate, decat daca are dovezi clare, adica doar cand vor vedea efectiv pe cineva care va fi ajuns la 60-70 de ani aratand ca la 20 de ani, ba mai mult, cu toti parametrii fizici si psihici intacti, nici urma de imbatranire. Nu credeti ca e posibil? Absolut orice este posibil. De ce nu ar fi?

  3. Ai mare dreptate Vero prejudecatile ne opresc Asta e si motivul pentru care eu am dat exemplu acei oameni care la acele varste fac ceea ce simt. Eu ii am ca punct de referinta,si caut sa-mi traiesc experientele noi cu maxima intensitate.
    Problema e ca sunt destui oameni cu prejudecati,cu limitatri care incearca sa impuna si altora modul lor de viata. Stau pe margine si critica pe unul si pe altul pentru ceea ce fac ,dar pentru ei nu iau nici o initiativa,ba mai mult adopta atitudinea „vai saracul de mine” cum spuneai si tu.
    Acel sentiment pe care-l simti in fata unui foc de tabara ,sau satisfactia pe care o ai dupa ce ai facut un curs de dans de exemplu nu au limite de varsta.
    Merita sa ne traim viata din plin si cu maxima intensitate.

  4. Narciza si Vero, sunt curioasa cati ani aveti :) Ca nu conteaza varsta, ca putem ramane tineri… „Varsta e o stare de spirit”, obisnuiam sa spun si eu. Nu exista limitari, putem face oricand orice vrem…

    Nu cred ca este chiar asa… Oameni la 20, la 30 de ani au amanat lucrurile spunand ca au timp… si au ajuns mai tarziu sa vada ca nu le mai pot face fiindca pur si simplu s-au maturizat, au obosit, ar fi singuri printre tineri – plus ca generatiile se schimba. Nu s-ar simti in largul lor. O data cu trecerea timpului ai alte preocupari sau pur si simplu nu mai ai dispozitie pentru acele lucruri pe care inainte vroiai sa le faci… si regreti. De aia zic ca e bine sa profitam acum de tot ce viata ne ofera :)

  5. Da cu totii stim ca generatiile se schimba.Dar daca esti deschis catre nou nu ai nimic de pierdut. Si eu am avut experiente similare. Ceea ce nu am facut la 18 ani ,am reusit sa recuperez 10 ani mai tarziu. Am intrat la facultate la 27 de ani dupa o casnicie care m-a privat de multe satisfactii. Cand am intrat prima oara in discoteca cu colegii de facultate si eu ma simteam„batrana” si aproape sleita de puteri dupa acel divort. Eram cea mai batrana din grupa dar n-am dat niciodata de inteles acest lucru ,stiau doar 2-3 colege si asta pentru ca m-au dat de gol formulele de matematica. Nu e simplu sa te ei de matematica dupa 10 ani de la terminarea liceului.
    Cu restul colegilor cautam sa ma comport ca o adolescenta de 18 ani cati aveau majoritatea colegilor mei. Mai mult ei au aflat abia in anul lll ca eu sunt cea mai mare din grupa si ca am fost casatorita, asta pentru ca atunci am considerat eu ca e momentul sa le spun. Asta inseamna ca nu am dat nimic de banuit. Am profitat din plin de viata de student, stiu cum e la un chef in camin,stiu cum e sa tragi sa iei bursa ,stiu cum e si sa pici un examen.(sa ai o boaba)
    Dar toate astea le faci daca ai vointa , daca vrei sa schimbi ceva in viata ta altfel peste 10 -20 de ani te gasesti in scelasi punct in care esti astazi.
    Am 36 de ani impliniti pe 21 sept ,de curand mi-am luat casa,acum trebuie sa ma ocup de mine -de sanatate,pana la 40 de ani vreau sa fac un copil eu traiectul vietii mele l-am trasat deja,stiu sigur ca peste 5 ani o sa fiu mai „bogata” din toata punctele de vedere.Trebuie sa avem curajul sa privim inainte,in viitor ,puterea de a implinii ceea ce ne dorim si speranta ca viata ne ofera tot ceea ce e mai bun pentru noi.

  6. La multi ani, Narciza!
    Din punctul meu de vedere aveti (tu si Vero) partial dreptate. Poti sa faci orice(legal,moral,etic,etc), oricand indiferent de varsta, dar timpul nu iarta pe nimeni si poate ca de aceea exista si vorba „toate la timpul lor”. Eu am urmat o facultate la o varsta mai mare dacat a ta, aveam deja un copil ce urma sa inceapa scoala, dar sunt convinsa ca am intarziat momentul. Nu as fi putut, decat falsa fiind, sa ma comport ca la 18 ani. Si mai e ceva, fiecare varsta are frumusetea ei, batranetea, sper din tot sufletul nu inseamna senilitate, singuratate si tanguire. Oamenii sunt liberi sa incerce, sa esueze sa incerce din nou dar tinerete fara batranete… frumos basm si chiar are o morala pe care poate multi o uita.
    Dar desigur, oamenii sunt diferiti, gandesc, relationeaza, interactioneaza, iubesc si sufera diferit. Ar fi altfel foarte plictisitor…
    Numai bine, sanatate si sa va impliniti visele!

  7. Narciza, felicitari pentru vointa, pentru lucrurile implinite si pentru planurile pe care le ai :)

    Subscriu la ce a spui Ioana, fiecare varsta are frumusetea ei. Sa avem grija sa pastram lucrurile asa. Daca insa se intampla ca lucrurile sa nu poata sta in acest fel si cauza este ceva ce nu tine de noi, atunci da, putem avea curajul de a recupera :)

  8. Foarte frumos, Gia – felicitari !

    „Sa am toate experientele care ma atrag intr-un fel sau altul, cel putin o data” – aici e un pic cam complicat….(era sa zic mai multe dar ma abtin).

  9. Marius, eu zic sa spui tot. Nu stiu la ce te gandesti insa eu ma refeream la ceva cat se poate de simplu (sa mergi pe varful Omu, sa mananci pastrama de oaie la o stana, sa inveti vals si tango, sa citesti o carte pe iarba in parc – lucruri de genul asta :) )

  10. Dar sper ca totusi ai mancat pastrama de oaie la stana… (sau macar branza buna de burduf , sau cas in scoartza? ceva?) .. sper ca ai valsat vreodata… tangoul este mai comun !!! Daca nu, crede-ma… nu pierde ocazia…
    Nici eu nu am pierdut ocazia sa citesc pe furis pe iarba unui parc, sau sa scriu stand pe malul de piatra al Herastraului intr-un loc unde te poti balaci cu picioarele in apa !!… na!!boala curata!!!

    Drumurile Omul-lui… El Camino-al nostru… Cat de putini stiu asta…
    E frumos sa stai la Babele noaptea, sa le vezi sub stele ..de fapt cel mai spectaculos mi s-a parut inainte de furtuna, in iulie, cand te inconjoara negurile calde si pufoase iar fulgerele si tunetele sunt langa tampla ta… atunci te simti de 1000 de ani si totusi sufletul iti canta si nici nu simti ca esti trup langa pamant, parca esti fat inainte de a te naste…
    Iar a doua zi sa vezi rasaritul soarelui, cand in fiecare clipa el poarta alta culoare, iar lumea cu ceruri si pamanturi, stanca si brad se -nvolbureaza in culorile adanci… Atunci sa pornesti la drum spre Omul, sa vezi Cerdacul sculptat de mana dacului, culmile de-nvatatura ale stra-oamenilor nostri… sa urci pe seile… pe dupa stancile care si azi mai ascund tacute case de oaspeti – urmele calatorilor din vremurile departate si numai de moshi stiute… Sa stai sub soarele de vara la umbra sub gusha Gushterului sau in spatele Porumbelului si sa privesti in departare cum se infasoara ierburile cu cararile spre vai si catre ceruri…

    Si sa-ti ramana drept in inima, sa nu mai vrei sa-l pierzi de-acolo niciodata…

    Ca si un vals…. sau un tango…
    Si sa te simti asa cum esti: in tine cu tine…
    Nenascut si nemurit…

  11. Uau ! Superb ce spui Cristina, o sa tot visez la imaginile astea pana o sa merg acolo :)

    Pastrama de oaie la stana da, branza de burduf si cas in scoarta da, vals si tango da :) Mmmm mi-ai facut dor de ele :)

    Vreau sa ma simt, in mine cu mine, nenascut si nemurit

    Multumesc

  12. Asa sa faci… Zina Portocalelor !!!
    (Poate gasesc foto cu rasaritul acela uluitor de soare si ti le trimit… ai sa vezi ca nu degeaba am facut aceasta comparatie cu portocalele !!! chiar daca nu suna… prea neaosh !!!)
    Iti doresc (si va doresc la toti) un week end plin de viata !!! :)

  13. Hei! Gia, la cantec ma gandeam si eu cand am scris asa… il fredonam cu gandul la foto aceea uluitoare pe care o caut … a uluit o lume intreaga!!! Si atunci mi-a venit in inima … Fata… Zina Portocalelor !!! Phiiii!!! What a day !!!!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!