Creierul uman este cu siguranță cel mai complex obiect din întreg Universul cunoscut. Atât de complex, încât până și noi, privilegiații posesori ai câte unui asemenea miracol, nu-l înțelegem – chiar dacă ne identificăm cu el. Dacă fiziologic nu am evoluat prea mult față de oamenii primitivi, creierul nostru s-a dezvoltat exponențial, așa încât s-ar putea spune că propriile noastre minți ne-au luat-o înainte. Noi suntem la urma-urmei niște primate destul de simple în nevoile noastre, însă creierul nostru vrea să cucerească stelele din cer. Astfel, noi oamenii am fost chiar comparați de specialiști cu niște autoturisme mici, de oraș, echipate cu un motor de Formula 1. De aceea, este esențial pentru omul modern să-și înțeleagă și stăpânească creierul dacă vrea să supraviețuiască cu succes în noul mediu, al civilizației moderne.
„Autocontrolul mental” este conceptul care exprimă cel mai bine încercările noastre de a ne obișnui să utilizăm corect și eficient această unealtă fără egal. În cele mai importante momente din viața noastră nu abilitățile fizice sau profesionalismul nostru sunt decisive, ci modul în care reușim să coexistăm cu propria noastră minte. Comportamentul și atitudinea noastră față de realitate sunt esențiale în succesul personal, și acestea sunt dictate de măsura în care ne putem controla emoțiile și gândurile. Oricât de buni am fi în ce facem, oricât de puternici sau arătoși am fi, fără autocontrol nu vom avea acces la o viață de succes.
De aceea, tehnicile de autocontrol mental abundă. Spectrul este foarte larg: de la simpla respirație de calmare și până la psihoterapii, de la disciplină și până la tehnici de meditație, toate țintesc către câștigarea stăpânirii de sine fără de care viețile noastre ar intra în derivă.
Din tot acest spectru de metode de educare a autocontrolului mental am ales să o descriem aici pe cea mai plăcută dar și una din cele mai eficiente. Este vorba de un simplu joc ce se învață în două minute dar este atât de profund încât se stăpânește într-o viață: jocul de poker.
Probabil că nu exista un joc în care stăpânirea de sine și capacitatea de autocunoaștere să fie mai necesare pentru succes. Motivul este simplu: dacă în alte jocuri obiectivul este să reușim performanțe fizice sau intelectuale și să ne depășim oponenții în abilități învățate, în poker obiectivul este să ne cunoaștem pe noi înșine. Cine reușeste aceasta, va ajunge jucător de poker de succes – dar și un înțelept.
Iar această cunoaștere de sine merge în poker mult mai departe: la un nivel superior, ea ne ajută ulterior să înțelegem mintea oponentului nostru. Apoi, urcând în nivelul de complexitate al jocului, învățăm să ne vedem pe noi înșine nu cum suntem ci cum ne vede oponentul. Așadar, în scenă intra încă un personaj ca de teatru, un eu al nostru virtual ce se află doar în mintea oponentului și pe care noi îl putem manipula cum vrem. Altfel spus, imaginea noastră din mintea adversarului este locul în care putem intra și îl putem modifica dupa cum ne convine. Și complexitatea pokerului nu se oprește aici: pe un următor nivel, noi știm cum ne vede oponentul nostru și începem să-i interpretăm acțiunile prin această prismă. Așa procedează marii jucatori de poker, după un principiu mult vehiculat in lumea lor: „eu știu că tu știi că eu știu că vei bluffa, deci vei încerca să n-o faci, deci voi renunța la acest pot chiar dacă pare că ai bluffat”. Da, sună sofisticat, însă în esență ideea este că un jucător bun de poker știe ce are în minte și el și oponentul său și mai știe și cum pare fiecare din ei în ochii celuilalt. Fara acest pachet complex de informații, el n-as mai fi ajuns în top.
La ce ne folosește însă nouă, nejucătorilor, această strategie, dacă am vrea sa o deprindem? La viața socială, în carieră, în viața personală – pe scurt în toate contextele în care intrăm în contact cu alți oameni. Jocul de poker este de fapt o sinteză a acestor contexte. Poate nu ne dăm seama, dar majoritatea acțiunilor din viața noastră socială sunt de fapt niște negocieri bine disimulate. Fie că avem un interviu, fie că vrem o relație personală armonioasă sau că vrem să ne facem un anume prieten, fie că negociem un salariu sau dorim un avantaj de orice fel de la cineva, totul se petrece între oameni sub forma unei negocieri care la bază e o confruntare între minți umane.
Spuneam mai sus că acest joc se învață in două minute și se deprinde într-o viață întreagă. Am exagerat puțin. Iată o excelentă serie de cursuri instrucționale în limba română pentru începători, suficientă să vă facă o idee asupra mecanicii jocului de poker. Mai departe însă, va trebui să-l încercați practic, fie acasă între prieteni, fie într-un club de poker live, sau chiar online de pe computer sau chiar telefonul mobil.
După ceva experiență de joc, veți ști nu numai dacă v-a prins sau nu, ci veți ști și exact de ce și în ce măsură, căci, după cum am explicat mai sus, pokerul este un fantastic instrument de limpezire a propriilor procese si motivații mentale care multora le sunt necunoscute.