Mie imi plac mult formele rotunde, cercurile, spiralele… Oferi ceva si, pentru ca pamantul este rotund, ceva frumos ti se intampla. Inveti un copil sa spuna intotdeauna ceea ce-i place la ceilalti si tocmai ai oferit lumii un punct de echilibru, naturalete si frumusete. Zambesti si ti se zambeste, saluti si esti salutat, iti deschizi bratele si esti imbratisat.
Iti spuneam saptamana trecuta ca azi o sa facem un exercitiu. Chiar un exercitiu facem saptamana asta, dupa cum iti spuneam. (Ai vazut? Inca un cerc…)
Stroke City
Asa se cheama exercitiul de azi. Autorul lui e acelasi Claude Steiner (care, apropos, are deja cam 75 de ani. Un batranel venerabil!). Steiner a inventat acest joc folosit in cadrul workshop-urilor de Analiza Tranzactionala pornind de la premiza ca a da si a primi afectiune e ceva ce se poate reinvata, de catre oricine, intr-un mediu sigur.
Singura regula a jocului este sinceritatea: nu spui decat ceea ce crezi cu adevarat, din suflet si iti asumi faptul ca celalalt are voie sa nu primeasca stroke-ul pe care vrei tu sa i-l oferi.
Stroke City presupune ca, pentru o bucata de timp prestabilita (de la 15 minute in sus, ca oricum nimeni nu mai vrea sa se opreasca!), fiecare sa darame miturile economiei de stroke-uri despre care vorbeam saptamana trecuta si sa:
- ofere celor din jur stroke-uri, care pot fi zambete, imbratisari, mangaieri, complimente, cuvinte de apreciere, si asa mai departe;
- accepte stroke-urile oferite din suflet. Fara (false) modestii, fara teama de a parea sentimental si cersetor de complimente. Doar cu un zambet, variabil de larg.
- laude! Chiar asa. Sa se urce pe un scaun si sa spuna tuturor, cu voce tare, de ce e el/ea atat de special/a.
- se bucure de tot acest experiment, de reactiile sale si ale celor din jur, de intreaga atmosfera de deschidere, de afectiune si de daruire.
Am avut fabuloasa ocazie sa particip la cateva astfel de exercitii Stroke City. Ca sa iti pot exprima clar cum a fost ar trebui sa ma si ai in fata ochilor, sa pot gesticula, sa pot face grimase fericite, sa-ti arat, ca monstruletii de 4-5 ani, “uite-atat de mare” cu bratele larg deschise.
Pentru ca asta nu se intampla, am pregatit o interpretare aproximativa: spargi, in cateva secunde, bariere sociale si educationale, prejudecati, obstacole emotionale personale. Ai curaj sa faci ceva ce, poate, nu ai mai facut. Sau de care iti e frica. Si… surpriza! Celalalt iti raspunde cu zambet, cu drag, cu deschidere, cu vorbe frumoase.
Chiar ca surpriza. Lumea, uite, e altfel decat credeai tu. Sau, daca preferi sa-ti spui “realist”, lumea poate fi si altfel. In functie de cum te uiti tu la ea si in functie de ce-i oferi.
Energia si sinergia create de exercitiul Stroke City sunt nemaipomenite. O fierbere vesela pune stapanire pe toata lumea si probabil ca in starea respectiva, daca nu ar avea altceva mai bun de facut (adicatelea, sa auda si sa primeasca lucruri bune despre sine), participantii ar putea muta si vreun munte.
Pentru trainer e mai greu: poate spune adio programului sau, pentru ca e tare complicat sa-i mai scoti pe participanti din starea respectiva si sa-i faci sa se aseze iar pe scaune. Toata lumea pare ca tocmai a descoperit Graalul sau secretul de mult ascuns al fericirii.
Orasul tau
Stiu, nu e chiar fezabil sa-ti aduni toata familia, prietenii si persoanele importante din viata ta la un loc si sa le spui “dragilor, azi jucam un joc mai special”.
Ce poti face este sa testezi cum e vremea in Stroke City pe… feliute. Azi un zambet sau, daca te tin balamalele, chiar vreo cinci. Maine, un compliment in plus iubitei/ iubitului, colegei sau domnului vesel, cu ras contagios, de la etajul doi. Poimaine ai putea incerca, daca vrei si daca iti place, o imbratisare.
Si tot asa, in cantitati si cu ingrediente variabile, in functie de cum iti place si cum te simti.
Nu ar trebui sa te surprinda zambetele si privirile sclipitoare si fericite pe care le vei genera. Sa te surprinda insa contagiozitatea comportamentului tau si atmosfera de poveste care se va crea in scurt timp. Sa te surprinda si sa te bucuri mult de ea, oricat ar dura.
Cam asa e in Stroke City! Cam asa poti incerca si tu, daca vrei, sa faci in orasul interactiunilor tale cu ceilalti.
17 răspunsuri
Stroke City! Oooo, daaaaa! E o mare bucurie sa fii in asa un oras!
Interesanta rotirea asta, a cercurilor! Si chiar ca ceea se intampla cand dai si se intoarce la tine inmiit, in cercul frumusetii acesti vieti, e o magie…
Frumos darul tau, draga Daniela, sa ne duci in acest exercitiu de magie. Multumim pentru dar! Sa ti se intoarca inmiit! Cu bucuria de a vedea cum se schimba stralucirea din ochii celor de langa tine, cum se naste acolo tot bucurie!
Imi amintesc de cum s-au spart zidurile care ne strangeau, pe fiecare si pe toti impreuna, in biroul in care lucram prin ’95-’96… Intr-o zona de activitate care este „de felul ei” stresanta, ne mai bateam si noi cuie in talpa, cu propria harta plina de intunecimi. Ne venea sa inchidem ochii, sa nu mai vedem, sa disparem pe undeva, pe sub birou, sa nu mai auzim sefa care intreba mereu „de ce nu ai facut…?” in loc sa ne explice sau sa ceara : „aici trebuie sa faci asta” . Era trist, cenusiu, secator la ficati, cum se zice. In plina penurie de stari de bine, m-am trezit ca incep sa adun momente de glumite cu colega de birou din fata mea. Pe urma, unul din colegi si-a serbat ziua si a fost introdus obiceiul de… bere (fara alcool) si alune. Si a urmat uriasa cucerire: cumpararea unui radio-casetofon „la comun” . Aaaa, si a unei cafetiere.
O sa ziceti: ce are de-a face asta cu Stroke City? Pai, pentru mine, are! Dimineata nu prea erau voluntari la facut cafeaua. O faceam eu sau colega aceea glumeata, si o puneam in cani, oferind-o cu o „firitiseala” sau o urare de „sa-ti fie ziua la fel de mareata si stralucitoare ca privirea ta”. Evident, „subiectul” in cauza, cu ochii inca lunecati sub perdeaua grea de „calculatorit” de ieri, cand predase pe la vreo 9 seara o lucrare la semnat, se scotea brusc din somnolenta si se intreba „Cat de stralucitor oi fi, Doamne?”, da’ radea un pic de el, si gata! Era scos din „ciulamaua” aia de dimineata, cand nu esti nici treaz , nici… (adica „nici cal, nici magar”).
Iar casetofonul… asta a fost prima-ntai, ca aveam atunci o sucursala in Belgrad, si venise cineva cu muzica, si descoperiseram pe Bregovic, pe cand inca nu prea se stia la noi de Arizona Dream… Si lucram tranzactii la greu, pe „Mesecina”, „Ringe ringe raja” si „In the death car”…(sau…mai tineti minte? „The fish doesn’t think because the fish knows everything”…)
In timp, am inceput sa fredonam, sa facem mici-mici pauze de ras si sa invatam sa ridicam ochii din ecrane… Am facut insulite de luminis in acea atmosfera gri, si asa de mult ne-au placut, ca am tras de ele sa le marim… La urmatoarele sarbatoriri, am pus muzica si am improvizat si noi cate ceva, miscari de dans, seara, pe la sapte-opt… Apoi, alti colegi, de la alte departamente, au vrut sa serbeze pe cate careva la noi in birou, „ca e mai bine le voi!”
M-am prins atunci de efectul uluitor al muzicii, ca forta ce trece dincolo de orice bariere mentale si ajunge direct la suflet, schimband instant starea cuiva. Schimbarea poate fi cu plus sau cu minus, desigur, depinde mult de gustul muzical al fiecaruia, dar exista „muzici” care aduc stare de bine tuturor.
Am invatat ca e o magie in atingerea asta muzicii. Pe urma, pe unde m-am tot mutat cu jobul, am lasat cate un mic aparat de radio. Si m-am perfectionat ca „DJ”.
Am descoperit pana si suprema gaselnita cu radio ascultat pe net… Asta da, libertateeee! (sunet bun si economie – fara aparat si baterii… Yessssssss!)
Facut cu bun simt, cu masura unei selectii placute si la o valoare discreta a decibelilor, jocul acesta aduce enorm in mediile stresante… Sunetul se insinueaza acolo unde, oricat ai incerca, te izbesti de cate o fortareata (nu un biet zid) de frici, manii, resentimente, frustari… Taie ca-n branza prin peretele gros si deschide drum firavelor raze de destindere si buna dispozitie, care apoi se inmultesc, dau reactii interioare rapide si formeaza un mic teritoriu pe care apoi poti sa tesi usor-usor un covoras de iarba verde a relaxarii, a starii de bine. Pe acesta il uzi in fiecare zi, in cultivi cu grija in jurul „subiectului” atentiei tale (colegul/colega/colegii epuizati de stress si pierduti in rutina) si pe urma fiecare invata sa mearga si chiar sa zburde pe piciorusele sale intr-un mediu deja alcalinizat, fara aciditatile zilnice… De aici incolo, stiu singuri ce le face ziua mai frumoasa, si pot si ei sa dea mai departe.
Si uite-asa, vorba unor prieteni, „practic, nu faci nimic”… doar dai drumul la muzica… Si totusi… intregul „jur” din jurul nostru se transforma, ca prin farmec.
It’s a kind of magic!
Si – ooooo! – asta e doar o felie din uriasa colectie de baghete fermecate cu care suntem inzestrati! Doar sa le descoperim!
Ce placut este in acest „Kind of magic”!!!Iar am luat putina magie,multumesc Daniela pentru articol si tie Mikka felicitari pentru comentariu!O dimineata cu „ferestre deschise” spre soare va doresc:):)
:) I`m living in Stroooke Ciiity, I`m living in Stroke City, I`m living in Stroke City! :)
Ha, ha!
We`re living in Stroke City! We`re living in Stroke City!…
>:D<
Me too,me too,me too!!!Hello,Octav!!Hello,Daniela!Hello Mikka! Hello,everybody!Hello friends!!!It’s so good here!!!:);):)
Mikka, iti multumesc si eu pentru poveste. Are totul de-a face cu Stroke City: la momentul x, un omulet se hotaraste sa schimbe el atmosfera. De schimbarea asta aveau nevoie si altii, insa nu aveau curaj sau li se parea nenatural.
„Nimic-ul” ala din care se face magia e de fapt foarte mare si il cheama suflet :)
Andra si Octav: deci suntem vecini :) Si eu tot pe-acolo stau :P
Stroke City? I’m in! Si-mi place tare mult ideea; am reusit aseara o atmosfera excelenta in plin mijloc de saptamana, de-ai fi spus ca era weekend!!! Cum? efectiv ascultand colinde si luand lucrurile pe indelete, fara un anume „must” si idee de „deadline” cand vine vorba de lucruri ce trebe’ sa le faci prin casa cand vii de la serviciu, dar nu prea ai chef. Cat e de frumos sa pacalesti uneori timpil…si ce multe le poti schimba cu un tonus de zile mari, cu bucuria sincera in suflet de a ajunge langa cel drag, cu o imbratisare sau chiar si cu un zambet larg, din tot sufletul, si-o atmosfera relaxata se instaureaza instant! Mai lucrez la partea cu complimentele: let me compliment you first, draga Daniela, pentru aceasta superba serie despre stroke-uri! Uneori esti necajit cand nu se intorc inapoi asa iute, da’ti vine inima la loc, atunci cand le oferi stiind ca nu astepti nimic la schimb, ci doar pentru ca esti prea plin si ai un saculet doldora de warm fuzzy din care poti oferi as much as you like!
Big hug and a warm smile for all of you!
:) Trei zile de weekend intr-o saptamana nu suna rau deloc, Roxana! Daca te gandesti la cati oameni considera ca traiesc doar in weekend… Si daca nu te gandesti. Oricum, e grozav si felicitari pentru atmosfera. Bis, bis :)
Ma bucur mult de tot ca cele trei articole au fost pe gustul tau, asa de mult incat fac si o reverenta (da’ una mai rezervata, ca azi, in Stoke City, port fusta :P )
Daniela, hai sa facem un site StrokeCity.com sau .ro sau .net! :) Este un concept super!
:) Chiar ca suna bine :) Si sa spuna omuletii numai vorbe frumoase despre ei, despre ceilalti, sa multumeasca, sa-si declare chestii…. Ar fi un fel de coltisor de rai pe net :)
Ambele maini le-am ridicat!!!Sa nu ma uitati,lasati usa deschisa si pentru mine:) :)…Ce bine mi-e ca am trecut pe aici.Multumesc,multumesc,multumesc.
Am revenit,multumesc pentru usa deschisa:),ma bucur ca sunteti aici:)
Daniela ,aveam eu un Strokeblog pe care mai intram sa-mi i-au caloriile pentru suflet dar acum „portile „sunt deschise doar cititorilor invitati.Cioc! Cioc! Cioc! Imi lipsesc mult prietenii de-acolo!
:)Andra, asa e aici, credem in politica usilor deschise. Asa ca poti sa vii cand vrei. Eu cel putin ma bucur foarte tare de bucuria ta :D
(Elena, facem face-lift la blog, sau cel putin asa speram si incercam :) Si-apoi ne intoarcem. Si sa stii ca Ioana si Roman mai trec si pe-aici…)
Vin si euuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!
Ca-mi sunteti tare, tare, dragi!!! :)
Pai, bun-venit in Stroke City, Gabi :P
Multumesc mult!!!! Daniela ,de fiecare data cind ma intorc usile sunt deschise,atmosfera plina de fericire si mici-mari bucurii,de aceea imi place tare mult sa vin la voi,ma asez cuminte intr-un colt ascult o poveste frumoasa,o lectie de viata,un curs de fericire,si sunt incintata ca existati :) ;) :)
Andra, data viitoare cand mai vii, asa fericita, vino direct in poveste :) Usile, ai vazut, sunt deschise. Ma bucur de bucuria ta :)