Adult, parinte si copil

De multe ori m-am intrebat care este cea mai potrivita persoana pentru cineva. Exista tot felul de teste de personalitate care sa iti recomande in functie de cum esti tu un anume partener sau altul, zodiace ce studiaza compatibilitati, horoscoape, analize psihologice sau alte asemenea minuni ce nu s-au schimbat din Antichitate. Cand oamenii consultau oracole si preotese ale zeilor ce dupa toate aparentele erau sub influente halucinogene cand iti raspundeau…

Extremele se atrag

O teorie spune ca oamenii cu caractere opuse sunt atrasi unul de celalalt si pot avea o relatie frumoasa pentru ca se completeaza. O persoana destul de diferita de tine te poate atrage din mai multe motive. Pentru ca are ceva ce nu intelegi si astfel pastreaza un anume mister. Pentru ca are multe lucruri pe care nu le cunosti si poti astfel invata de la ea. Pentru ca doua personalitati diferite pot da prin combinatie ceva nou diferit si extraordinar. Pentru ca pur si simplu esti atras de nou. In acest caz ai o relatie de tip adult-adult.

Extremele se atrag, insa nu dureaza. Adauga cineva din ultimul rand. Depinde si cat de extreme sunt. Depinde si in ce puncte exista diferente. Pentru ca acei doi oameni pot sa nu aiba nici o preferinta in comun, sau nu pe cele esentiale, care ii pot face sa stea impreuna. Sau pot fi la momente prea departate in viata. Unul sa fi trecut prin lucrurile pe care celalalt abia le descopera si astfel sa nu aiba aceeasi abordare a lucrurilor, ce poate fi uneori hotaratoare atunci cand trebuie luata o decizie. Astfel, cei doi au o relatie de tip parinte-copil.

Cine se aseamana se aduna

Am intalnit totusi oameni foarte diferiti si ca domeniu de activitate, si ca temperament, ce totusi aveau o relatie serioasa si de lunga durata, chiar daca se certau destul de des, se iubeau. Se asemanau insa avand in comun aceleasi preferinte pentru diverse activitati pentru care cooperau spre a le indeplini, moment in care se intelegeau cel mai bine. Astfel, erau intr-o relatie de tip parinte-parinte.

Asemanatori sunt si cand amandoi partenerii sunt foarte egoisti si vor fiecare sa aiba dreptate si sa se impuna. Ei sunt in acest caz competitivi, indiferent daca au sau nu acelasi temperament, aceleasi preferinte, vor sa il supuna practic pe celalalt, care sa le ofere afectiune sua sa le satisfaca dorintele. In acest caz, cei doi au o relatie de tip copil-copil.

Patru tipuri de comunicare

Fiecare avem in noi o parte de adult, una de parinte si una de copil. Prima este componenta rationala, care ia decizii si este (ar trebui sa fie) responsabila. A doua provine din faptul ca atunci cand eram mici auzeam indemnurile parintilor ce ne-au ramas in inconstient si pe care le reproducem acum sub importanta pe care o dam regulilor si restrictiilor. Ultima, cea de copil, este acea parte care se refera la nevoile noastre de afectiune, la impulsurile, energia si egoismul aferent.

Acum, pentru ca stim ca avem aceste trei parti care de obicei sunt trei voci interioare ce trag in parti diferite cand este vorba de o decizie, trebuie sa ne gandim cum interactioneaza ele cu cele trei voci ale partenerului, fiindca din aceasta intelegere se naste compatibilitatea.

Daca iti dai seama ca un anumit aspect al relatiei pe care o ai este mereu problematic inseamna ca poate una dintre aceste trei parti a preluat nejustificat controlul si nu mai exista o comunicare autentica care trebuie sa fie echilibrata intre parinte-copil, adult-adult, parinte-parinte sau copil-copil.

Aceste patru tipuri de comunicare in cuplu vor trebuie sa fie de asa natura incat fiecare sa aiba de castigat si nu cum am descris la inceput. Iar aceste lucruri se pot intampla doar daca cei doi se resimt a fi la egalitate. Doar atunci relatia parinte-copil poate fi una sanatoasa, data nu de varsta ci de experienta diferita de viata a unuia din care celalalt poate invata daca i se explica.

Relatia adult-adult sa fie nu intre doi oameni ce se atrag fiindca sunt diferiti, ci pentru ca vor sa construiasca cu adevarat ceva impreuna, rational si responsabil. Relatia dintre parinte-parinte sa nu fie sufocata de certuri si restrictii, ci sa fie axata pe intelegerea aspiratiilor celuilalt si pe planificare. Iar in final, relatia copil-copil sa nu consume doar nervi din pricina luptelor egoiste ci sa se bazaze pe afectiune si joc.

Sa invatam, sa fim responsabili, sa planificam, sa ne iubim si sa ne jucam si astfel vom simti ca avem langa noi pe cineva potrivit.