Aceasta expresie poate deveni fara probleme o marca inregistrata pentru Romania. La gradinita, scoala sau job, oamenii care locuiesc pe aceste meleaguri sunt asaltati aproape la foc automat cu ordine precum cel de mai sus. Este un atac brutal si inconstient la adresa creativitatii si personalitatii umane. Este o salva de tun constituita intr-o palida consolare pentru cei care se pretind “disciplinati”.
Cum a inceput totul?
Din lipsa de viziune si ambitie. Faptul ca altii nu si-au propus ori nu au reusit mai mult in viata a condus la comportamente tematoare si restrictive. Bariere de neinteles s-au ridicat in calea ascensiunii inimii lor. Au incercat sa se amageasca. Sa isi impuna o “multumire” cu ceea ce au obtinut. Si treptat au sfarsit in butoiul cu tuica al frustrarilor.
Apoi a aparut o alta dilema. Cum e mai bine sa te comporti in societate? Sa lasi mai mereu de la tine, sa fii (tot timpul!) amabil si atent fata de ceea ce isi doresc ceilalti? Sau sa fii tu insuti si sa lupti pentru atingerea excelentei? E adevarat ca sunt persoane care nu isi doresc asta. E la fel de adevarat ca de unul singur nu ai cum sa fii fericit. Dar e si mai real faptul ca societatea contemporana descurajeaza initiativa. E o lege nescrisa si puternica, nimeni nu va recunoaste asta vreodata.
Ce nu inteleg insa cei care practica acest model este ca singuri isi fac un imens deserviciu. Nu vor putea progresa pe o mare linistita. Si asta deoarece un ocean agitat este adevaratul combustibil pentru urcus. V-ati distra de minune daca ati asista la o discutie de analiza a muncii noastre intre mine si ownerii Empower.ro. :)
Concluzia e ca “e bine”, dar de fiecare data “se poate si mai bine”! Pe vremuri, cei care veneau in Iasi la intalnirile de la “Junimea” vedeau cum la asemenea sedinte zburau scaune prin incapere! Iar apoi se gaseau solutii si se luau decizii exceptionale! Paradoxal? Deloc! Asta inseamna sa iti pese cu adevarat, asta inseamna sa fii atat de pasionat de ceea ce faci incat sa faci orice pentru a progresa si mai mult.
Fiecare fapta memorabila de la Olimpiada este legata de un cuvant cheie: personalitate. Judoka Alina Dumitru si gimnasta Sandra Izbasa sunt sportive care, atunci cand au opinii diferite de ale antrenorilor, nu ezita sa le comunice.
“Ne simtim uneori ca Tom si Jerry”, marturisea recent Nicolae Forminte. Maratonista Constantina Tomescu nu doar ca s-a certat, dar a si divortat de antrenor, pentru a ramane insa impreuna ca sa pregateasca uriasa victorie de la Beijing.
In sport si in viata, nimic remarcabil nu se poate face fara personalitate. Relatiile dificile pe lantul conducator – antrenor – jucator dau migrene, dar garanteaza o stare de performanta imposibil de atins cu soldateii de plumb. Personalitatile incomodeaza, dar sunt cele care fac diferenţa.
– Catalin Tolontan (www.tolo.ro)
14 răspunsuri
Ma uit la titlul -Ultimele articole-si citesc „Baga-ti mintile-n cap” iar primele cuvinte ce-mi vin in minte sunt:Ovidiu Miron! Asta ca sa vedeti cum isi pune amprenta un autor pe articolele pe care le scrie.Chiar si titlul unui articol iti sugereaza tipul de personalitate al acelui om .Ovidiu ne „scutura”putin,ne arata ca dincolo de gandirea pozitiva este gandirea optima ,cea care te indeamna sa te intrebi ce poti face cel mai bine cu ceea ce deja ai,sa accepti ceea ce nu depinde de tine si sa lupti pentru a obtine maximum de eficienta.Asadar ,ganditi in primul rand optim apoi -ACTIONATI!
:) :)
„Eficienta” este un cuvant strain pentru multi dintre romani. Probabil ca tara noastra are o repulsie la tot ceea ce tine de domeniul „planificarii”. Si asta ni se trage din vremurile de trista amintire.
„Ganditi” si „actionati”! Bine zici, Elena! Sa ai o zi frumoasa! :)
Ovidiu, asa este : societatea contemporana descurajeaza initiativa – si, bineinteles, astfel isi face un mare deserviciu.
Sunt companii in care nu poti sa-ti exprimi punctul de vedere deschis pentru ca ‘ti se baga mintile in cap’. In acest fel, sefii nu-si dau nici o sansa sa vada si alte solutii la probleme (pentru ca ei stiu mai bine, normal…). Si multe alte cazuri, in alte domenii…
In firme, la scoala si in foarte multe familii din Romania se intampla acest adevarat fenomen nedorit, Marius.
Probabil ca oamenii se vor trezi atunci cand se vor izbi cu capul de pragul de sus. Ori de jos :) .
Nu stiu in ce masura este creativitatea innabusita din fasa in Romania si nu altundeva; sefi cretini sunt peste tot in lume si din pacate superbul „baga-ti mintile-n cap” il vei auzi si-ntr-o tara vestica in care se fac cursuri speciale gen „Planning to promote”-tara in care teoretic planificarea e ca si normala.
Din pacate nu depinde numai de noi_uneori vine de undeva de sus, peste puterile noastre de a controla; mi-a fost dat sa testez pe propria piele cat de usturator poate fi acest „baga-ti mintile-n cap”…numai pentru a fi tinuta pe loc, in vreme ce altii avanseaza;asta asa e cand ai un sef idiot ce vrea sa faci numai cum crede el ca-i bine si-ti cioanta orice initiativa. Cand sunt alte interese la mijloc…nu stiu in ce masura mai e relevant ca „in Romania”, ori „asa e la noi la romani”…Suntem mult mai tari, mai inventivi, mai creativi decat multi dintre vestici, chiar daca n-am avut aceleasi sanse ca si ei pana aici/la momentul de fata. Articolul e fain si-mi place.
Asa e Roxana – ai dreptate. Prostie e peste tot – iar creativitate multa, mai ales la noi. Si daca nu o putem folosi aici, emigram unde suntem vazuti mai bine…
Iti multumesc mult pentru aprecieri, Roxana.
Poate ca ai dreptate. Sefi batuti in cap sunt peste tot. Tocmai de aceea vor sa ii loveasca in aceeasi zona si pe angajati :) . Tu locuiesti cumva in Vest? Foarte interesante ideile tale.
Te mai asteptam pe la noi.
Imagine, prostie, creativitate.
O insiruire interesanta si poate datatoare de solutii :) .
Oau! Marturisesc incantarea de a vedea subiectul tras din nou pe rampa, a nu stiu cata oara saptamana asta, in viata mea cel putin… Si imi place mult toata punerea in scena…
Ani de zile am inaintat cu lopatica prin banchiza, nu cu motoarele spargatorului de gheata, am mers pas-pas, inainte sa scot pieptu-n fata si sa respir, chiar si aer rece, da’ sa respir… Inteleg binisor pe cei care merg in papucii protectori de incaltaminte (aia de ne dadeau la Peles) in loc sa calce normal, facand uneori ceva urme ori chiar zgomot pe parchetul din fata sefilor, sau a partenerilor de relatie de orice fel, atunci cand au ceva de spus, in picioare, drepti si sinceri.
Acest „Baga-ti mintile in cap” mi-a sunt de multe ori ca „scoate-ti mintile tale din cap si baga-le pe ale mele”, adica nu mai gandi, ia de-aici si fa!
Ceea ce poate duce pe bietul nou proprietar-de-mintile-altuia la anularea unei bune parti din propria gama de idei si chiar a valorilor, la inlocuirea, constienta sau nu, a propriei sale harti si mai ales la alunecarea in frustare. Care e de multe ori finalizata cu invinovatirea celui care l-a „determinat” sa-si faca schimbul de continut in capsor…
Asta apare din necunoasterea si neiubirea de sine, o „tema” uriasa si la care avem a lucra toata viata. E mai simplu sa iau ce mi se da si sa dau vina pe datator, decat sa ma uit la mine si sa ma vad asa cum sunt, poate diferit, si poate (OOOOO! ) chiar mai bun…
Lipsa puterii -si mai intai a dorintei – de a ne purta steagul, aratandu-ne cu curaj asa cum suntem, ne face sa devenim, pentru societate, niste „oameni cumsecade”… Ahhh! cand am vazut ce inseamna „om cumsecade”, mi-am propus sa nu ajung la asta… Nu vreau sa fiu omul care arata cum-se-cade… cum se cade din ceea ce este el, ca om… Nu ma atrage deloc caderea, cel putin nu asta… Una e sa inveti arta caderii, ca sa stii cum sa aterizezi bine, in diversele incercari ale vietii, cadere facuta constient, cu aterizare corecta (ca in arte martiale), care e intelegere, facuta pentru ridicare si continuarea jocului, alta e sa imi las autenticitatea si sa pun masti. Care, mai tarziu, or sa ma stranga, sa ma taie, sa ma doara…
Cred ca invigatorii nu isi poarta ca steag personalitatea (ce sa fac, nu agreez chestia cu „persona”, asta e!) ci autenticitatea. Ei invata sa-si vada partile de lumini si umbre si sa lucreze cu ele, facandu-si transformarea interioara si aratandu-se asa cum sunt, cat mai aproape de propriile sisteme de valori. Pe care si le mai si schimba si slefuiesc de-a lungul anilor…
Asta inseama nu sa cazi, ci sa te arati in lume fara frica, perfect constient ca poti gandi diferit de altii, (si asta nu e neparat opus, sunt mai mult de doua directii in care pot tasni ideile) stiind ca acei altii pot sa-ti dea vreo replica de maaaaare „gingasie”…
Se poate, cu arta, rabdare si mai ales intelegere a „mea” si a „celuilalt” , sa ma conduc spre o alegere a popriului comportament care sa imi permita sa ma manifest asa cum doresc. Dar asta cere timp, si , cum ziceam, rabdare, intelegere si lucru cu mine, muuuult lucru cu mine…
Pana una – alta, ma fac a-mi umple mintea cu ceva, si acum chiar mi-o umplu cu ceva placut, caci iata, citesc de doua zile site-ul vostru si ma incant…
Multumiri si urari de bun si de timp pentru scris si impartasit acest bun…
Mikka, te felicit pentru comentariul tau de zile mari! :)
Generatii la rand au fost obisnuite cu astfel de comportamente paguboase. Frica a patruns in oasele si constiinta oamenilor. De asta a ajuns aceasta tara aici, unde se afla in ziua de astazi.
Scrii bine de tot, stiai? :P
Draga Ovidiu,
De la tine s-au tras toate, nu? Caci a ta este lucrarea… Eu doar am venit cu creta colorata…
Multzam fain de apreciere. O iau ca pe o incurajare.
Acu’, ar trebui „sa nu mi-o iau in cap”, nu? :))))
(Mooor ca nu pot pune zambilici!)
Caci acolo nu mai e loc, sunt inghesuite mintile alea bagate…
Zambilici poti pune daca lasi spatiu inainte si dupa semn, Mikka :) .
Nu e incurajare. E recunoasterea meritelor :P .
Ovidiu Miron… Cum sa-l uiti pe tipul asta cand tot Webstock-u’ v-ati intretinut reciproc si ti-a ramas in cap ideea ca vrei mai multi ca el :-)
Mi-a facut mare placere sa citesc aceste randuri si sa ma regasesc in cele de acolo. Eu stau acum si ma gandesc la faptul ca problema e de fapt una la nivel de educatie. Imi motivez ideea prin faptul ca exprimarea asta o intalnim cel mai des la cei de o anumita varsta (+30-40).
Totodata, cred ca acest „bagati mintile-n cap” e cel mai bun mod in care poti insulta pe cineva, facandu-l incapabil de a gandi (adica prost). Asta cred ca e una din cele mai periculoase atitudini pe care le poti aborda fata de un tanar, in special fata de o persoana creativa. Cred ca asta e principala cauza a plafonarii.
Da, asta e principala cauza a plafonarii si a fricii romanilor.
Multumesc mult, A. Faith din Craiova :) .