Walter Anderson e un nume de care trebuie neaparat sa auziti. Asta daca nu ati facut-o pana acum. E unul dintre autorii pe care ii asociez cu inceputul dezvoltarii mele personale. E un om care a invatat sa isi infranga ura ce pusese stapanire pe el la un moment dat.
Avand o copilarie traita intr-o zona saraca si foarte periculoasa din SUA, inconjurat zi de zi de oameni de o calitate indoielnica, Walter a stiut sa treaca peste toate aceste lucruri. Si sa isi croiasca drum in viata cu o pofta nebuna de progres si de reusita.
Sangele care da semnalul decisiv
In exceptionala carte „Curs practic de incredere” autorul povesteste ca momentul hotarator pentru ascensiunea sa umana si profesionala a fost intr-o seara ploioasa.
A intrat intr-o cabina telefonica sa sune pe cineva si in momentul in care si-a luat mana de pe receptor a vazut ca era plin de sange. De sangele altcuiva! Era o zona plina de conflicte intre grupari rivale. Era o regiune in care infractionalitatea era la ea acasa. A fost momentul in care si-a spus mai hotarat ca niciodata: “eu plec de aici”! Si pentru prima data in viata lui vorbea serios! Pentru ca nu se mai putea. Era deja prea mult. Se umpluse paharul!
O asemenea scena se petrece de multe ori si in viata noastra. Dar noi? Suntem capabili de a lua taurul de coarne? De a privi adevarul direct in fata? Si de a lua decizia care se impune? De a inainta semeti si sigur pe noi pe drumul cel bun si datator de sperante? Suntem in stare de asa ceva? Sau suntem niste fricosi si niste lasi?! Niste rame care se tot tarasc si spera ca altii vor avea mila si nu le vor strivi!
Sa nu aud de asa ceva! Avem potential pentru mult mai mult decat atat! Avem multe sanse. De a trai bine si de a fi fericiti. Dar trebuie sa fim constienti de faptul ca noi suntem raspunzatori de gasirea acestor solutii care ne aduc bucuria in viata. De ce sa mai asteptam? Actiunea este adevarat solutie! Trecem la treaba?! Si mereu sa ne facem doar griji pozitive. Adica, asa cum spune Walter sa ne transformam temerile in impulsuri puternice de a castiga bataliile vietii!
De ce trebuie sa alungam ura
Pentru ca ne tine pe loc. Sau chiar ne trage inapoi! Ura este o boala sacaitoare. Este viermele care ne macina sufletul. Ne macina judecata. Si ne inteapa puterea de a ne concentra pe solutiile constructive.
Nu vreau sa umblu cu expresii marete si predici de viata. De asta va inteleg. E greu de tot sa renuntam la ura uneori. Dar nu imposibil. Ura este un non-sens pana la urma. Rezolvam ceva daca ne tot gandim la esecuri trecute? A renunta la ura nu inseamna a simpatiza persoana ori situatia respectiva. Dar inseamna ca ne-am asigurat noua insine eliberarea de sub jugul ce ne intuneca vederea.
Walter Anderson l-a urat mult timp pe unul dintre profesorii sai din gimnaziu. Acel profesor a vrut sa il umileasca in fata intregii clase. L-a pus sa se dezbrace de camasa si sa stea asa in fata tuturor. Asta pentru a i se observa maieul plin de gauri. Pentru a i se observa saracia. Ce profesor cretin! (Ups.) Si totusi a reusit sa il ierte! Si sa fie un om fericit. Asa cum toti suntem in stare sa fim.
Vietile noastre se vor imbunatati doar daca profitam de sanse. Cel mai important risc pe care ni-l putem asuma este sa fim sinceri cu noi insine.
– Walter Anderson
7 răspunsuri
Prin anii de liceu incepusem sa am anumite sentimente de geloyie asupra colegilor care aratau mai bine ca mine! Am citit o carte care m-a convins ca nu castig nimic din astfel de sentimente. Au disparut in totalitate! Au trecut de atunci peste 20 de ani, nici „umbra” de astfel de sentimente nu au mai aparut!
E bine de „sortat” sentimentele si starile psihice, functie de puterea lor de influenta asupra viitorului.
Faptul ca a pus mana pe sangele de pe receptor, i-a marit ura fata de locul unde era, iar asta i-a marit impulsul de a face o schimbare.
Uneori ura, duce la schimbare, insa in spatele urii poate fi ascunsa o incapacitate de intelegere. Se zice ca tot ce vedem in altii porneste de la propria persoana.
Nu tot timpul prin a anula raul din viata iti vei imbunatati viata, cateodata raul, patania, intamplarile nedorite te duc la schimbare, la evolutie, la experienta, cel mai important este sa intelegi „raul” si sursa repulsiei tale fata de acel „rau” si evolueaza odata cu intelegerea.
Mult succes !
In mod cert intamplarile nedorite te ajuta sa evoluezi. Asta daca nu te lasi zdrobit de asemenea momente.
Oamenii mari nu s-au lasat vreodata!
Mult succes si tie, Caline! :)
Radu, cred ca orice sentiment are o influenta mai mare sau mai mica asupra vietii noastre, deci si a viitorului.
Ideea este ca ura ne impiedica sa gandim constructiv pentru gasirea solutiilor castigatoare :) .
E adevarat ca, asa cum a scris Calin, acest sentiment reprezinta uneori impulsul care ne ajuta sa facem schimbarea mult dorita.
Rezolvam ceva, pana la urma, si daca nu confundam ura cu depresia. Esecurile nu-ti aduc neaparat ura, cum ar fi cea construita pe umilinta amintita – ura mobilizatoare. Un esec iti aduce fara sa vrei o stare depresiva, de disconfort si daca el se multiplica, starea se poate prelungi pana la patologic. Ceea ce ar trebui sa facem, ar fi sa nu lasam boala sa se instaleze, acea depresie prelungita, orientandu-ne pozitiv gandurile, in urma fiecarui esec.
Corect, Geni.
Ura este ceva, iar depresia este cu totul alta mancare de peste :) . Cred ca de noi depinde sa facem diferenta intre cele doua stari. Si de fiecare in parte depinde sa nu lase depresia sa puna stapanire pe propria viata.
Eu cred ca trebuie periodic sa facem „curatenie” in sufletul si creierul nostru. Iar ce constatam ca ne face rau sa indepartam de acolo. Sa incercam sa inlocuim cu ceva pozitiv. Sau macar s-al ignoram ca il avem.
Cind sotul meu a murit ,foarte tinar, am intrat intr-o stare de soc. Marea tristete din familie am vazut-o pe chipul copiilor intr-un moment de luciditate. Atunci am constientizat ca acea stare de tristete ne pune intr-un pericol mult mai mare decit lipsa sotului.(Situatia familiei era mai grava si din alte cauze ) Am HOTARIT ca trebuie sa uit ca am motive sa fiu trista. Si am reusit sa-mi alung tristetea. Am fost impresionata sa constat apoi cum tot corpul meu ma ajuta sa reusesc sa nu fiu stapinita de tristete. Iar mai tirziu am ignorat si alte evenimente negative din viata mea, tocmai pentru a-mi apara calitatea vietii mele.
Am invatat de la parinti si alte persoane ca ai motive sa simti tristete cind sotul si tatal copiilor tai moare. Dar de la viata am invatat ca astfel de evenimente sunt normale si ca trebuie sa le acceptam ca facind parte din viata, pentru ca altfel, te distrug pe tine si cei din jurul tau. Asa am putut sa fac fata situatiei.