Astazi vom lua o lectie de viziune si perspectiva. Printr-o analogie dintr-un domeniu la care ne-am fi gandit poate mai putin, dar din care facem cu totii parte. Este vorba despre Univers si astronomie.
De fiecare data cand privim in Univers, in jurul nostru sau spre cer, privim, de fapt, in trecut. Aceasta deoarece luminii ii ia ceva timp pana ajunge de “acolo” pana “aici”. De exemplu, luminii ii trebuie cca 8 minute sa ajunga de la Soare pana la noi. Asta inseamna ca vedem Soarele asa cum era in urma cu 8 minute. Chiar si cand privim in oglinda, ne vedem pe noi asa cum eram cu o fractiune de fractiune de secunda mai inainte.
Spatiul este o masina a timpului
Dintotdeauna astronomii au scrutat spatiul in cautarea vietii si s-au intrebat cum a luat nastere Universul. In acest scop, au fost construite telescoape din ce in ce mai puternice, care sa fie capabile sa patrunda mai departe in nestiut, mai aproape de originile Universului.
Ei bine, cel mai puternic telescop de pe Pamant, cel de la Arecibo, nu putea vedea atat de departe pe cat si-ar fi dorit cercetatorii pentru a intelege originile Universului. Daca nu ma insel, el poate capta imagini de la 3-4 miliarde de ani lumina departare de Pamant. Ori, din estimarile specialistilor, Universul are o varsta de 14-15 miliarde de ani.
Din aceste considerente, a fost nevoie de un telescop care sa exploreze departarile spatiului chiar din spatiu. Adica de pe orbita. Asa ca a fost construit Telescopul Hubble, cu care se pot vedea imagini ale obiectelor de 10 miliarde de ori mai mici decat cele mai mici obiecte ce pot vazute cu ochiul liber si ale carui lentile capteaza imagini de la 11 miliarde de ani lumina departare de Pamant.
Cam cat inseamna asta ca distanta in kilometri? Pai… nu stiu. Incercati si voi: 11 miliarde de ani trebuie transformati in secunde si rezultatul trebuie inmultit cu 300.000 de km/secunda. Punctele situate la acea departare sunt mai aproape de originile Universului decat au ajuns vreodata oamenii sa vada.
Ei bine, acum e acum
Cum au facut cercetatorii sa “vada” prin intermediul telescopului la asemenea distante?
Raspuns: au indreptat lentilele telescopului spre o zona din Univers in care pe harta cerului – asa cum o aveau ei in acel moment – pur si simplu nu aveau cunostinta sa se afle ceva si au lasat telescopului cea mai mare durata de expunere intalnita vreodata: 1.000.000 de secunde.
Intr-un million de secunde, telescopul Hubble a captat informatie pe care a structurat-o in 400 de imagini, cu grade diferite si din ce in ce mai mari de profunzime si de claritate, reveland un necunoscut care pana atunci era atat de departat incat parea a fi nimic.
Evident, erau galaxii in formare, erau stele de diferite marimi… era o splendoare. Va imaginati ce s-ar intampla daca i s-ar mai lasa telescopului inca un million de secunde, durata de expunere, in aceeasi directie?
Acum vin si intreb: putem noi oamenii sa invatam din asta? Bineinteles!
Nu ne confruntam in fiecare zi cu situatii, evenimente, probleme, lucruri, prezente, trecute sau viitoare, in legatura cu care experimentam diferite grade de “orbire”? Nu exista atatea zone din universul mult mai mic… dar tot atat de complex al lumii noastre, al realitatii individuale, pe care nu le putem cuprinde cu gandirea? Nu exista atatea intrebari, multe din ele importante si foarte importante, la care nu am gasit inca raspunsuri? Ba da!
Si atunci de ce nu am face si noi la fel?
De ce nu ne-am deschide informatiei si nu am lasa gandirea, imaginatia, intrebarile, intelegerea sa se concentreze pentru un million de secunde intr-o directie? Sau macar pentru cea mai mare “durata de expunere” pe care ne-am acordat-o vreodata in viata?
Este evident ca merita efortul, din moment ce raspunsurile ar rezolva chestiuni foarte, foarte importante pentru noi! Va las pe voi sa meditati la asta. La sfarsit vreau doar sa amintesc niste fraze memorabile.
“Nu inseamna neaparat ca sunt destept, doar ca ma ocup mai mult timp de probleme.”
– Albert Einstein
“Oamenii vad doar ceea ce sunt pregatiti sa vada.”
– Ralph Waldo Emerson
“Nu poti cunoaste un univers pana nu-l patrunzi mai intai cu mintea.”
– Fred Alan Wolf
5 răspunsuri
Mi-a placut in mod deosebit articolul, fiind vorba despre astronomie si libertatea de gandire – o asociere extraordinara. Nu stiu de ce, dar citind acest articol mi-au venit in minte versurile mele preferate din tot ce am citit vreodata:
To see a world in a grain of sand,
And a heaven in a wild flower,
Hold infinity in the palm of your hand,
And eternity in an hour.
William Blake, „Auguries of Innocence”.
Nu cred ca exista ceva mai frumos decat un spirit deschis pana la nemarginire, stralucind de lumina precum o stea. A fi deschis este esential.
Poate chiar pentru mai mult de un milion de secunde :) .
Ar fi un salt urias pentru evolutia in plan uman a fiecaruia dintre noi. Ar insemna sa schimbam din temelii lumea in care traim. Iar pentru asta e nevoie de visatori si idealisti.
Adica e posibil! :)
Vero, versurile tale m-au lasat fara cuvinte!
Ovidiu, ce pot sa spun?!? ESTE POSIBIL!!! ACEST SALT URIAS ESTE POSIBIL! Ne este la indemana.
„Everything is within reach!” Jim Rohn
O adevarata placere sa ma alatur voua,sa invat de la voi!:),iar versurile lui William Blake mi-au adus bucurie .Multumesc frumos Vero,nu le stiam,dar cred si simt ca asa este…
Este un articol exceptional, la fel ca si perfoana care l-a realizat. Poate vorbim intr-o zi mai mult despre acest subiect.Este atat de… interesant… incitant… cred ca poate trezi oricui acea curiozitate care intreaba: „Ce e dincolo?” exista posibilitatea sa aflam? wooow… ;)