Cand identitatea ne termina…

Ia mai lasati bazaconiile cu “suferintele” astea de fatada si mofturile astea de cucoane de salon, care ascund de fapt doar firi egoiste, grandomane, iresponsabile…

Toata lumea trece prin criza economica si toata lumea sufera. Nu sunt ei cei mai sensibili, nu va faceti griji. Cum se sinucide careva din lumea artelor, imediat se acuza ba economia, ba teatrul, ba scena, ba regizorii ba unii, ba altii. Nu este nimeni de acuzat. Viata este facuta numai din dureri si din situatii grele carora trebuie sa le faci fata, atat pentru dezvoltarea ta spirituala si umana, cat si pentru cei din jurul tau care tin la tine.

Ca cineva este grandoman, ca aceasta soprana, nerealizata in plan profesional si care a incercat o ultima mediatizare a ei, sau egoist, ca Madalina Manole, nu are de-a face cu nimic din jur. Boala este inauntru, in capetele lor macinate de renume si de propria imagine, si aceste fiinte s-ar fi sinucis orice ar fi fost si in orice societate ar fi fost. Sunt niste rebuturi umane, incapabile sa lupte cu cea mai mica nerealizare in viata. Problema este in faptul ca ele reduc rostul vietii si apreciaza viata numai ca reusita profesionala si imagine publica. Ce vreti mai superficial si mai ridicol?

– comentariu al unui cititor

Imi plac unele comentarii la articole din ziare ale unor cititori anonimi, oameni simpli. Care desi de multe ori folosesc un limbaj “mai din topor” (precum cel de mai sus), spun adevaruri dure, prezentate mai diplomat in toate materialele de dezvoltare personala.

Nu analizam aici motivele ce au dus la dramele de care se vorbeste mai sus. Nu le cunoastem pe deplin, nu are rost sa le judecam. Insa putem desprinde o idee esentiala. Identificarea exagerata cu imaginea de sine duce la probleme grave ce pot impinge o persoana la actiuni extreme.

Manipularea

Cineva povestea recent cum un barbat “a descoperit secretul” unei relatii fericite pe termen lung. Si anume, vezi ce anume doreste femeia, la ce este sensibila (complimente, cadouri, etc) si i le oferi constant. O manipulezi practic, ii intretii imaginea ei de sine din exterior. Daca nu se trezeste niciodata din manipulare, ai sanse ca relatia sa reziste foarte mult cum vrei tu, ca barbat.

De fapt am senzatia ca majoritatea relatiilor sunt asa – cu una dintre parti manipuland iar cealalta fiind “adormita” – pana cand se trezeste si incep disputele. Dar nu pe relatii voiam sa insist, ci pe ideea de manipulare a imaginii de sine pe care sistemul, societatea in care traim, o intretine abil. Si nu de ieri, de azi, ci de foarte mult timp.

Ne putem da seama ca repetam modelele inaintasilor nostri in ceea ce priveste “traiul corect” in societate. Unul din ele presupunand “sa fii cineva” – un nume, o pozitie, functie, avere. Nu e nimic in neregula cu asta, insa mecansimul social complica lucrurile datorita identificarii automate.

Am fost manipulati, in mare parte, sa uitam ca inainte de a fi fiinte sociale suntem fiinte umane. Daca nu am uita asta, prioritatea, energia, atentia noastra ar fi indreptate catre aplicarea cat mai multor modalitati de a fi mai vii pe termen lung. Iar nu de a ne simti bine pe termen scurt, unul dintre mecanismele caruia fiind “imaginea in ochii societatii”.

Si din pacate, dupa o anumita varsta, capacitatea de percepere a manipularii scade dramatic. Si daca mai ai si o functie de conducere sau o imagine de vedeta, in mod realist ea tinde catre zero. Si e aproape imposibil sa mai fie schimbata. Poate doar daca tine de destinul individual.

Extreme

Cu totii suntem atasati de propria imagine sociala, nu putem nega asta. Singurul mod in care poti slabi stransoarea atasamentului este printr-o practica meditativa de lunga durata si constanta, al carui rezultat sa fie “transformarea mintii”. Atunci, atentia trece in mod natural de la identitatea sociala intretinuta de memoria emotionala catre identitatea reala – vidul. Dar pana acolo mai avem.

Aceasta este una din extreme – in care imbratisezi viata pe deplin, simtind si fiind constient ca esti una cu totul, in fiecare clipa. Multi oameni insa ajung din pacate exact la extrema opusa – fuga de viata si intreruperea ei. Mintea, memoria emotionala, ii acapareaza cu totul ducandu-i in pragul nebuniei de unde nu mai e decat un pas pana la autodistrugerea finala.

Este criza economica (sau orice alt tip de criza, sociala sau strict personala) responsabila? Doar in masura in care ea rezoneaza cu ceva deja existent in interiorul cuiva. Pentru unii, e un prilej de a lupta si a creste in constienta, in “fiinta”. Iar pentru altii, un mod de a se adanci in inconstienta pana la punctul in care clacheaza total.

Aceasta unificare intre “eu” si “experienta mea de viata”, pierderea totala a capacitatii de a observa reprezinta mecanismul suprem de manipulare si, in acelasi timp, de supravietuire in sistemul social in care traim. Oamenii devin trairea pe care o simt cand nu se intampla ceea ce vor ei si sufera. Iar suferinta se adanceste pana cand singura metoda de a te elibera este renuntarea la miracolul vietii.

Insa si asta e o parte a existentei ce trebuie acceptata. Putem judeca si condamna sau putem intelege ca aceasta extrema e prezenta tocmai pentru a ne intari si mai mult in drumul nostru catre “eliberarea de cunoscut”.