Capcanele „creativitatii” la romani (II)

Ma intrebam data trecuta daca nu cumva la romani a fi creativ (in sensul “deschis la nou, cu propuneri si solutii originale”) iti aduce beneficii sau, mai curand neplaceri din partea mintilor obtuze de la nivele inalte. Si iata de ce.

Cele doua cai

Sa luam un exemplu din studiul IBM Institute de care am pomenit. O companie (eventual multinationala, dar nu neaparat) si un minister – privati si bugetari, deci.

Afli de astfel de lucruri precum cele descoperite in studiu (si multe, multe altele despre care s-ar putea vorbi – idei noi despre complexitatea vietii ce pot fi de folos in bunul mers al lucrurilor). Astepti ca la varf cei responsabili sa reactioneze intr-un fel (intrucat presupui ca le-au aflat si ei), dar asta nu se intampla. Ce faci atunci?

Sa zicem ca esti de buna credinta si vrei ca lucrurile sa mearga bine in tara ta.

Ai doua solutii:

• sa mergi la cei din varf si sa le arati cum anume implementarea noului va fi de folos pentru toti (inclusiv pentru ei);
• sa raspandesti informatia celor de pe nivelul tau si sa astepti ca, intr-un fel, schimbarea sa se produca de jos in sus.

Daca ne uitam cum stau lucrurile in lume, intr-un fel ati avea dreptate daca ati alege varianta 2. Spiritual vorbind, nu poti impune idei cu forta, oricat de bune ar fi ele. Poti doar sa lucrezi cu cei ce deja inteleg pentru a se forma o “masa critica” si schimbarea sa se produca mai intai la nivel energetic, “subconstient”, si apoi in plan fizic.

Dilema

In teorie asta suna bine. In practica insa, aceasta alegere are o problema serioasa. Oricat de mare ar fi transformarea la niveluri inferioare, schimbarea la varf nu se poate realiza decat „cu forta”. Cu distrugeri fizice, emotionale, poate chiar pierderi de vieti omenesti. Lucruri pe care oamenii obisnuiti nu sunt pregatiti emotional sa le suporte foarte bine.

Rezistenta “varfurilor” la nou, la schimbarea benefica este o realitate si am spus si data trecuta si in multe alte ocazii care este motivul. Poate considerati ca, de vreme ce paturile joase si medii ale populatiei (unei companii sau unei tari, sa zicem) isi schimba “nivelul de constiinta”, varfurile nu au incotro decat sa se transforme si ele. Nici pe departe insa – cate revolutii adevarate s-au facut fara varsare de sange? Si la propriu, si la figurat.

Pe orice nivel s-ar afla, oamenii se vor lupta intotdeauna sa-si pastreze avantajele pe care deja le cunosc. E nevoie de o profunda constientizare sa intelegi ca modul invechit in care “conduci” ceva te va duce la auto-distrugere si asta poate in doar cativa ani, numarati pe degetele de la o mana. Si singura solutie de a evita asta este acceptarea creativitatii, deschiderii catre ceva de neimaginat, poate chiar considerat “scandalos”.

Iar noi romanii, indeosebi “la varf”, avem fobie de lucruri scandalos de reale – atat de reale incat iti intra in ochi desi intorci capul. Dar nu e vina lor – fiecare are sefi in afara, nimeni nu e de capul lui. Si din pacate, putini din acei “sefi” fac parte din grupul celor cu viziuni similare celor intervievati in studiu.

Revenind insa la cele doua solutii, avem o dilema. Ne luptam ca sa ne re-educam liderii? Sa-i scoatem din propia lor imagine asupra lucrurilor in care tot ceea ce fac ei e perfect si sa-i constientizam de unicul lucru ce conteaza in mod real? Si anume a-i aprecia pe oameni cu adevarat, a-i sprijini, a-i privi cu compasiune, a lucra impreuna pentru avantajul pe termen lung al tuturor?

Drumul cel mai greu

Pentru ca daca alegem aceasta varianta, atunci, in ciuda tuturor pericolelor de care am fi pasibili datorita propriei noastre creativitati, am merge la ei, am discuta ca de la om la om si le-am arata adevarul.

Le-am arata ce pierd daca se impotrivesc si nu deschid ochii si inima, mai ales. Cred ca realizati ce se intampla daca intr-o companie sau intr-o tara oamenii se trezesc si isi dau seama ca acei ce ii conduc sunt mai putin inteligenti decat ei, dar mult mai ipocriti. O confruntare pe fata e inevitabila, la un moment dat… si nu se stie cine va castiga. Insa, cu siguranta, distrugeri fizice si emotionale de o parte si de alta ar fi si multi nu sunt pregatiti sa suporte asta, inca.

Pe de alta parte, nu ai nicio garantie ca vei fi ascultat si inteles. Dimpotriva, faptul ca esti prea “creativ” s-ar putea sa-ti produca mai multe neplaceri si astfel multe ocazii de dezvoltare s-au pierdut de-a lungul vremurilor.

E o vorba:

Daca ai cunoastere si intelepciune dar nu ai putere vei deveni un martir. Daca ai putere dar nu ai cunoastere si intelepciune vei deveni un tiran.

N-are niciun rost sa devii martir si sunt prea multi tirani deja.

Voi ce drum credeti ca ar trebui ales?

Sa discuti ca de la om la om cu “varfurile” – si daca da, cum ajungi la ei astfel incat sa ai cat mai multe sanse de a fi inteles? Sau sa discuti exclusiv cu cei de pe nivelul tau, deja pregatiti, sa astepti ca tot mai multi sa se pregateasca – iar cei de sus sa fie confruntati, chiar si indirect, de marea masa deja trezita? Sau mai exista si o alta varianta?

Poate ca avem nevoie sa gasim raspunsuri cat mai rapide. Vremurile nu ne asteapta…