Cersetorul din noi

Acum cateva zile am intalnit un cersetor care mi-a reamintit ceva extrem de important.

De fapt nici macar nu cersea. Statea pe un scaun intr-un tramvai, murdar, cu ochii goi, strangand in mana cateva ziare si un pachetel. M-a impresionat in mod deosebit in acel moment… si m-a facut sa ma gandesc la conditia noastra, ca si fiinte umane. Suntem noi oare atat de diferiti de el?

Fantomele societatii

Ii vedem pe strada sau in mijloacele de transport in comun. Unii au chiar cont in banca sau fac parte din adevarate organizatii ca in “Filantropica”. Multi sunt insa extrem de saraci, bolnavi, fara nici o speranta.

Izolati de societate, respinsi de oameni atunci cand cer macar pentru a supravietui zilnic, cersetorii reprezinta limita de jos a unei societati bolnave. O societate ai carei membri se vad pe ei insisi separati, in permanenta competitie, concurenta si lupta pentru “mai mult” si “mai bine”.

Suferim de o adevarata “boala a imperfectiunii”. Nu suntem multumiti cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem, vrem sa fim in alt loc, sa fim altcineva… trecem prin viata ca o fantoma, ca un suflet ce nu-si gaseste locul si bantuie in cautarea linistii “eterne”. Ironia face ca linistea sa fie exact in locul in care cautam cel mai putin – in interior, in echilibrul corp-ganduri-emotii-spirit.

Ideea noastra ca “nu e in regula ce se intampla – in viata mea, a altora, a planetei in general” ne determina sa actionam pentru a incerca sa ne “reparam” viata. De aici lupta pentru a “trage pentru tine mai mult” care face posibile multe situatii oribile pentru mintea noastra, inclusiv saracia extrema si cersetorii. O simpla consecinta a unei intelegeri eronate despre noi insine si felul cum se desfasoara viata.

La mila soartei

Oare e vreo diferenta intre noi si cersetori? Evident, ati spune, e vizibil. Asa este, dar invizibil, e vreo diferenta? Avem noi ganduri si emotii chiar atat de diferite de ale lor? Credinte, convingeri, valori diferite?

Doar intr-o foarte mica masura. La nivel esential, de baza, resortul care ne conduce pe toti este lupta pentru supravietuire, evitarea durerii si cat mai multa placere. Este inscrisa chiar in gene, o mostenim, o transmitem mai departe, ne conduce viata in mod inconstient, involuntar.

Din acest punct de vedere, majoritatea ne comportam ca si cum am fi “la mila soartei”. Si noi, “oamenii respectabili” si cersetorii functionam dupa aceleasi impulsuri. Nu avem puterea de a ne controla propriul destin, astfel ca pasam responsabilitatea altora pentru a “ne fi bine” si dam vina pe “altii” (oricare ar fi ei) pentru “imperfectiunea” propriei vieti.

Nu exista nici o diferenta intre propriile slabiciuni si agonia cersetorilor. Inconstient, majoritatea intretine un mod de a trai “molau” bazat pe institutii ale societatii (apropo, nu e vorba doar de institutii guvernamentale; si religia si casatoria sunt tot institutii!). Iar asta pentru a fi “salvati”, “iubiti”, “apreciati”, “realizati”, “protejati”, pentru a li se induce “starea de bine”.

Cersetorul nu reprezinta decat proiectia pe strada, in vazul lumii, a ceea ce majoritatea dintre noi suntem in interior. Oameni fara o putere reala, dependenti de un sistem bolnav, cu mintea plina de credinte, filozofii inutile, fara prea mare cunoastere clara, practica despre viata sau noi insine.

Pasul “dincolo”

Sa ne simtim jigniti ca suntem la fel ca ei? Sau sa lasam orgoliul la o parte si sa vedem partea buna a situatiei?

Exista si “aspiratii” dincolo de acea lupta la care ne predispun genele si care exprima cersetorul din noi? Bineinteles. Trezirea constiintei noastre de fiinte umane, energetice, spirituale reprezinta un pas important in “eliberarea” noastra de sub impulsul genetic primordial.

Din pacate nu toti ne putem permite luxul de a-l face. Avem nevoie de un minim de “stabilitate” in propriile vieti pe care cersetorii nu il au. Dincolo de ea ne asteapta libertatea adevaratei noastre identitati. Dar despre aceasta vom vorbi in viitor.