“Inainte de a fi liberi, trebuie sa intelegem in ce fel suntem captivi.” Sa ne intelegem propria captivitate, subliniaza Tara Bennet-Goleman, autoarea conceptului de alchimie emotionala. Inca ma uimesc forta si intelesurile acestei fraze.
Schema este o scurtatura, un fel de algoritm mental. Exista algoritmi folositori, cum ar fi succesiunea de pasi necesara pentru a scoate o suma de bani de la un bancomat, aceea folosita pentru a face o infuzie de musetel din plicuri sau setul de miscari care, unite, se cheama ca inotam. Respectam aceiasi pasi si exista prea putin spatiu pentru inovatii cu adevarat utile.
Interesant e ca la fel facem si cu obiceiurile noastre emotionale: repetam cu obstinatie aceleasi miscari si reactii si ne miram ca rezultatul e similar. Si unele animale alearga minute in sir dupa propria coada si, cu toate astea, rezultatele notabile se lasa asteptate…
Simboluri
Noi oamenii suntem fiinte simbolice, cu o uriasa capacitate de gandire abstracta. Folosim metafore, spunem bancuri, povesti si parabole, compunem cantece, tragem invataminte, pictam, facem fotografii. Toate aceste activitati au in comun crearea, recunoasterea si utilizarea de simboluri.
Din acest motiv deseori extragem din cuvintele celuilalt un sens anume, acea semnificatie care ne atinge pe noi mai puternic. Se intampla chiar sa facem pe traducatorii si sa reactionam la ceea ce credem noi ca a spus. Poate ca ti s-a intamplat pana acum o poveste de genul “eu credeam ca tu credeai ca eu credeam…”. Astfel de situatii ne arata, adesea prea tarziu, ca am construit o realitate pe baza unei simbolistici si mai putin pe realitatea faptica.
Vanatai si julituri sufletesti
Parintele conceptului de schema emotionala este Jeffrey Young. Contributia Tarei Bennet-Goleman este aceea de a imblanzi schemele si a le ruga frumos sa plece prin tehnici meditative precum contemplatia. Acestea sunt doar cateva scheme care apar cu precadere in relatiile noastre importante.
Abandonul. Cea mai mare teama a unei persoane cu schema abandonului este aceea ca ceilalti il vor lasa singur, cum poate ca l-a lasat odata un parinte, o persoana in care avea incredere sau cineva iubit. Confruntata cu o situatie asemanatoare sau cu un abandon simbolic (“raceala” afectiva, prezenta inconstanta), aceasta persoana se va “agata”, va accepta relatii nesatisfacatoare doar pentru a nu ramane singur sau va deveni un mic tiran care pretinde pana si ultima secunda din timpul partenerului sau.
Privatiunea. Cei cu schema privatiunii au o nevoie supradimensionata de iubire, apreciere, acceptare si atentie si reactioneaza la cel mai mic semn ca ar fi neglijati sau insuficient apreciati. Fie cer foarte multe si-i alunga pe cei apropiati, care se satura la un moment dat de acesti eterni nemultumiti, fie devin excesiv de atenti la nevoile celorlalti si se epuizeaza emotional, totul in speranta ca, intr-o buna zi, vor fi rasplatiti cu ceea ce isi doresc cel mai mult: afectiune. Multa afectiune.
Subjugarea. Teama majora activata in aceasta schema este aceea a propriei lipse de importanta, de aceea persoanele care au acest tipar emotional hiper-reactioneaza la orice semn ca nu sunt respectati sau, si mai grav, ca sunt “tinuti sub papuc”. Ei sunt alergicii la autoritate, cei cu tendinte revolutionare. In mod ironic, adesea atrag in viata lor ceea ce declara ca urasc…
Neincrederea. Pe scurt, suspiciune maxima. Nu se poate avea incredere in oameni: sunt rai, invidiosi, “arunca cu pietre” cum te vad ca ai facut ceva bun, te pandesc pe la colturi. Parca pentru a-si confirma ideea, persoanele cu aceasta schema intra in relatii abuzive, care duc la si mai multe dezamagiri, intr-o nefericita spirala. Suspiciunea pe care si-o reconfirma si reintaresc ii tine departe de relatii autentice, deschise si apropiate cu ceilalti.
Deficienta. Cineva cu schema deficientei crede ca el nu merita sa fie iubit pentru ca nu e suficient de. Suficient de orice. “Cadou” facut de parintii excesiv de critici, acest tipar duce de multe ori la construirea unei imagini-paravan sau la o aroganta menita sa-i tina la respect pe cei care s-ar putea apropia prea mult, atat de mult incat sa traga perdeaua, ca in Vrajitorul din Oz.
Ca la masina de spalat
Atunci cand repetam un lucru sau o reactie de suficiente ori, devine un obicei. Conexiunile neuronale folosite atunci se intaresc treptat pana cand devin singura cale imaginabila. Simultan, orice legatura care ar insemna un raspuns alternativ devine din ce in ce mai slaba, la fel cum potecile nefolosite se acopera de iarba si buruieni.
Daca nu ne mentinem atentia treaza si daca nu sesizam suficiente lucruri noi, mintea noastra merge pe pilot automat. Adica o ia pe poteca cea mai batatorita, la fel cum o masina de spalat setata pe programul “alb, bumbac, foarte murdar” il va rula pe acesta indiferent de incarcatura din cuva.
Schemele emotionale seamana mult cu programele unei masini de spalat: se declanseaza la fel de usor ca apasatul pe un buton, ignora orice demers analitic si avanseaza, legate la ochi, pana la finalitatea naturala. Adesea dureroasa, intre noi fie vorba.
Contemplatia presupune atentie sporita la detalii. Nu e despre butoane si programe ci despre analiza atenta a tesaturii, pentru a-i cunoaste nevoile si a actiona in consecinta.
Cum poti folosi contemplatia
1. La inceput a fost linistea. Ca sa poti intelege, mai intai intri in starea necesara. Agitatia blocheaza activitatea cortexului, locul gandirii rationale, in favoarea sistemului limbic. Acolo e depozitul schemelor si tiparelor de raspuns primar, invatate mai demult, cand erau singurul mijloc de protectie. Contemplarea respiratiei este perfecta si usor de facut cand iti doresti sa te linistesti.
2. Diseca, nu tricota! Concentreaza-te pe fapte, nu pe simboluri si pe emotiile proprii, nu pe eventualele intentii ale celuilalt. Limitele creativitatii ar fi bine sa se opreasca acolo unde incep sa-ti faca rau. Una e sa pictezi nori si alta sa creionezi scenarii despre ce a vrut ea sa spuna cand spunea.
3. Pentru a constientiza: prin contemplatie creezi spatiul de care ai nevoie pentru ca realitatea sa iasa in evidenta. Ai observat poate ca de multe ori cand ceri o parere unui prieten, acesta observa lucruri pe care tu nu le vazusei. Asta se intampla datorita perspectivei diferite si mai ales datorita distantei: de la distanta poti vedea in sfarsit padurea, fara a te mai lasa inselat de umbrele prea multor copaci.
4. Pentru a percepe realitatea in intregime, asa cum este. Percepe-te pe tine cu tot ceea ce esti. Esti mai mult decat schema. Poate ca esti un puzzle, ceea ce inseamna ca mai ai atatea piese de descoperit inca!
5. Compasiunea. As relua aici indemnul unui poet mort, irlandez si fantastic: sa calcam cu grija, cand e vorba de suflete.
Dar despre compasiune, data viitoare.
11 răspunsuri
Este frumoasa ideea de metafizic in cotidian, atata timp cat suntem constienti ca el, metafizicul, ne scapa de mediocritate. Nu am spus-o eu, a spus-o altul mai destept, dar consider ca este adevarat. Contemplatia tine de metafizic, de fapt, chiar daca nu putem sa acceptam prea mult pe aceasta idee, caci tot ceea ce au spus odata filozofii, noi facem de la sine, azi. Deseori dispretuim filozofia, fara sa stim ca TRAIM filozofia, azi… Descoperim in carti care pornesc de la filozofia orientala sau cea schopenhaueriana ca nu sunt ei primii descoperitori, mai gasim ceva si pe la Socrate, etc., dar mai ales spunem uite-asa: Uite, mai, faceam contemplatie si nu stiam…
Toti suntem pe acelasi drum, de fapt, de la vladica la opinca… Asta imi soptea un cioban in varf de munte, dupa care a dat-o pe TV, probabil ca omul meu traducea ce era pe fata mea uimita ca nu intelegeam ce inseamna sa se uite in gandurile lui si sa inteleaga cum se imbratiseaza cerul cu pamantul in asfintit si rasarit, comparandu-le pe toate cu nasterea omului, cu nasterea Domnului… Si nu era un amalgam, era ceva atat de profund, si omul batran si stirb spunea uitandu-se in zarea ce se aprindea tacuta in apus fara sa-si mai dea seama ca era ascultat. Se asculta pe sine. Se asculta si se vedea pe sine… Se CONTEMPLA si contempla viata… Abia pe urma s-a uitat sfios la mine (Doamne! cat de rara e sfiiciunea in ziua de azi..) si mi-am dat seama ca era convins ca eu credeam ca bate campii… Iesise din contemplatie, intrase in ‘realitate’, pe care credea ca trebuie sa o garniseasca cu TV, bancomate, si alte de-astea… Imi venea sa ma astern acolo, pe iarba, langa cainii care il ascultau cu botul pe labe… contemplandu-l din unghiul lor de vedere…
Si tot omul acela destept, pe care l-am citat la inceput, spunea ca atunci cand ne punem intrebari, iesim din contemplatie. Intram in sfera interogatiei. Atunci poate ajungem sa fim aroganti sau poate doar doritori de cunoastere, depinde de tonul vocii interioare. Pe care nu avem niciodata timpul sa ne-o contemplam…
Dar poate acum, devenind constienti de toate cele scrise.
Este un articol bun. Un articol care deschide calea catre reflectii.. Daca ne oprim o clipa din drumul care a exclus pana acum metafizica. Contemplatia.
Danonino, tu esti desteapta si asta e doar inceputul. vezi ca ti se aude inima cum iti bate de bucurie. Si nu mai zambi asa toata, ca ne-nghiti. :)
Cris, este inteleapta, ea a stiut sa-mi zica cu ciobanul si am intrat in „language” – a se citi cu accent frantuzesc – langaj… :) Ti se vede inoncenta si curiozitatea din avion, si e un compliment, parol.
Odata la munte se apropia un nor de praf de ograda lui badea Ioan… :)
Pe masura ce se aproape, badea distinge ca e vorba despre un elefant. Si cum statea el sprijinit in bata, ii darama elefantul gardul, ii darama jumate de casa, vreo cateva capitze de fan.
Si-n timp ce badea Ioan contempla tacut scena, elefantul ii darama si grajdul si-i calca-n picioare vreo cateva oi, ii culca niste meri si iese distrugand gardul in timp ce-si continua prapadul prin ograzile vecinilor.
Sta el si mai contempla vre-un minut si se uita in directia elefantului si zice:
Ba nu te temi tu ca te-oi bagan-n… ?
cam asa ma trezesc eu uneori contempland… nu stiu sincer inca in ce schema emotionala ma aflu, ceea ce stiu si accept este ca uneori ma surprinde cate-un elefant d-asta.
Sunteti frumosi cu totii!
i
Foarte bune explicatiile automatismelor ! Super !
Cristiana, eu as zice ca poate iei exemplul Mikka, sa ne povestesti si tu ceva din plimbarile si gandurile tale. Fac si plecaciune la invitatie :)
Dupa ce m-am bucurat de descrierea ta, m-am gandit ca situatia in care ne dam seama ca de fapt faceam contemplatie sau filozofie este cea fericita plus. Fata de situatia in care se face doar filozofie si se inlocuieste in exces traitul si simtitul cu analize de tot felul. Si nu toate minunile au corole rezistente :)
Foarte bine punctat ca depinde de tonul cu care ne punem intrebarile daca suntem aroganti sau doar curiosi de nou. Bine ca macar noi avem corole interschimbabile. Totul e sa le identificam. Eu iti multumesc pentru prilejul acestor ganduri bland-interogative.
Multumesc, Marius :) Ma bucur ca ai remarcat asta, mai ales ca mie imi place sa vad cat de plina de mari revelatii este mica lume casnica. Plina ochi de oportunitati filozofice, cum spunea si Cristiana.
Ce-am mai ras, Ioan :D Foarte tare elefantul dar si mai tare badea. Mai ales ca statea in pozitia perfecta pentru a vedea punctul vulnerabil: contempla, sa stie de unde sa-l ia :P
Hi-hi-hiiiii! Am ramas cu ochii la elefant… :)
Thank you! Domo arrrrrigatoooo!
Week-endul asta am lucrat intr-un fel nou cu propriile rani. Crezusem ca dupa multe chirugii pe cord deschis am scapat de multe din ranile mele, ramanand doar cu julituri. Habar n-aveam!
Am avut o fantastica intalnire cu mine, in feluri in care nu ma stiam, si am intrat in blandetea adanca a ingelegerii si vindecarii vindecatorului ranit.
Asa cum spui tu, draga Daniela, sunt cateva crengi mari ale copacului durerilor noastre. Cam aceleasi la multi dinre noi.
In lucrul cu mine am asistat la alchimia transformarii ranii in ceea ce se numeste „medicine”. Este puterea recapatata, care la randul ei da intelgere si ajuta ca altii sa dea de izvorul puterii lor.
Masina de spalat, exact asa e, masina de spalat…
Au intrat in masina abandonul, subjugarea, neincrederea, nascute din frica de a nu fi iubit.
Care au adus fiecaruia daruirea, forta, charisma, increderea.
Cu contemplarea respiratiei am lucrat. Mai intai sufland durerea afara, cu toate imaginile in care ne-am vazut pe noi, de-a lungul vietii, suferind de acea rana, sangerand in ea, apoi incet-incet, respirand mai linisitit, pana ce respirul devine abia un firicel, abia clintind abdomenul. Atunci se produce intrarea in „proces”.
Exista un spatiu magic in care se produce alchimia, trecerea de la suferinta la putere, si acolo suntem prezenti si respiram abia perceptibil, asteptand sa se faca. Ceva, din alta zona a noastra, absolut necunoscuta pana acum, coboara ca o aripa uriasa a linsitii, a calmului, a blandetii, deschide si lucreaza in acest spatiu de magie. Privind pe cel de langa mine aflat in acelasi proces, cum isi naste durerea afara, cu dureri ale facerii, si o vede apoi nu ca pe un copil monstruos, ci ca pe cel mai tare instrument de putere, ma umplu de un imens respect pentru fiecare dintre participantii la proces. Oamenii, pietrele, frunzele, Pamantul si Inefabilul.
In fata acestui mister al transformarii si mai ales in fata curajului celor care aleg sa isi vindece ranile si sa-si rupa lanturile m-am inclinat cu respect si dragoste. Fiecare pas facut de cei care aleg sa faca aceasta munca, acest drum, trage pe toti ceilalti cu inca un pas inainte spre libertate.
Si ne duce in a trai compasiunea.
Despre care te astept sa ne povestesti, draga Daniela!
(Aici imi trebuia zambilicul cu palarie de chinez, care se pleaca, plin de recunostinta).
… Si ma uit in continuare la elefant, cate tocmai trage o maaare „incarcatura” de… „substanta hranitoare” peste desenul meu in nisip… :))
Alchimie, Mikka :) Si curaj sa pui microscopul exact unde te doare mai tare, nu sa acoperi. Iti multumesc frumos ca ne-ai povestit cum ai lucrat tu, comentariul tau ajuta mult la intelegerea articolului si a modalitatii de folosire a contemplatiei. (Apropos de ce a scris Raluca si am vazut ca ti-a placut si tie, eu sunt recunoscatoare pentru comentarii si pentru posibilitatea lor :) . Se pare ca absenta feedback-ului duce, pe langa tensiunea inerenta, chiar la boli… )
Ioan, se pare ca elefantul tau e de-a dreptul memorabil. Am povestit unor prieteni faza cu badea si cu elefantul si au fost de-a dreptul incantati :) Probabil ca da rezultate bune in coaching, poate ne povestesti :)
Draga Daniela,in timp ce merg la servici meditez in microbuz.Mainile imi sunt impreunate ca intr-o tainica rugaciune,de parca ar proteja un fluture sau ceva mic si gingas si in minutele pe care le fac de-acasa pana la locul de munca imi incarc sufletul cu energie,privesc oamenii din jurul meu si le trimit tuturor un gand bun si ma rog pentru ei ,sa aiba o zi buna,sa fie cu inima usoara .In acele minute ma cuprinde o stare de liniste ,de relaxare,privesc pe geam si vad fiecare minune a vietii.Oamenii,cerul,uneori senin -alteori innorat,toate fac parte din lumea mea ,depinde de mine daca o vad frumoasa sau nu.Si daca reusesc sa traiesc cu destula intensitate ,sa fiu total prezenta ,asa cum spui tu, dispar automatismele si descopar ca pot crea lumea asa cum vreau eu ,de fapt o vad asa cum sunt in interiorul meu,blanda si linistita sau agitata .totul depinde de mine.Stii cum e lumea mea cand citesc ce-ai scris tu?Minunata,la fel ca si tine!
Elena, bine ai revenit :) N-ai mai trecut pe aici in ultima vreme. Ce povestesti tu este un obicei tare bun, sa folosesti timpul „mort” mancat de transport pentru sufletul tau. E nevoie de foarte multa practica pentru a putea intra in acea stare chiar inconjurata de atat de multa lume, felicitari pentru ca ai ajuns aici. Ai lucrat mult. :)
Super!! Foarte tare mi-a placut articolul asta, Dani! :)
Am sa il mai citesc o data mai tarziu, sa vad, poate ma ajuta sa-mi gasesc cuvintele pe care le-am pierdut :)
Ioan …… foarte interesant elefantul tau! Si badea ala cred ca e ceva ruda cu mine :))
Ioana, ma simt flatata de faptul ca tu crezi ca eu sunt din echipa care da drumul la robinetele cu apa calda, din marea de povesti :P
Sa-l mai citesti :) Da’ sa le vezi pe urmatoarele!