Cristalizarea extremelor

Calea de mijloc a fost prezentata dintotdeauna ca fiind “scopul interior suprem” al vietii. Echilibrul mental-emotional, cufundarea profunda in campul propriei constiinte – efectul vizibil fiind prezenta si campul energetic puternic care insotesc persoana ce a atins starea de pace interioara.

Nevoia de contrarii

Insa e putin probabil ca cineva sa ajunga acolo fara a experimenta mai intai “extremele”. Si intr-un fel e normal – nu poti cunoaste ceva fara a avea mai intai experienta contrariului sau. Important insa este sa nu judeci sau condamni acest contrariu, sa nu arunci asupra sa eticheta de “intuneric”, “murdar”, “pacat”, intrucat pierzi intreaga sa semnificatie.

Contrariul reprezinta, de asemenea, o idee prezenta in toate traditiile dintotdeauna. Semnificativa este povestea calugarului budist din Samsara. Discipolul este trimis in lume pentru a trai acolo si a se intoarce in templu cu o alta viziune asupra vietii, integrand armonios si interiorul si exteriorul.

La fel este si viata noastra – o experienta de perceptii ale creierului care ne scot din centru. Insa exact asta e ceea ce trebuie sa cautam. Finul echilibru, centrul, vortexul care inghite totul si genereaza prezenta, spiritul, forta.

Pericolul

Dar pana la centru, extremele ne consuma viata. Si fiecare dintre noi resimte acest dezechilibru, insa sunt unele categorii in care acesta e vizibil prezent.

Priviti indeosebi “liderii” orbiti de orgoliu care prin masurile lor au impresia ca scot din criza o companie sau o natiune, cand de fapt mai mult o afunda, incapabili de a se “cobori” si a accepta solutii de la cei “mai putin importanti” in ochii lor. Si veti vedea o extrema pe care putini dintre noi o putem concepe, macar in teorie, la nivelul nostru…

Si nu e singura categorie. Absolut peste tot putem observa oameni “orbiti” de propria importanta care isi cristalizeaza identitatea limitata in care ei cred ca au “succes”. Nu e un “pacat”, nu e de condamnat – poate ca la nivelul profund al sufletului au ales sa intruchipeze in acest urias joc cosmic acest personaj. Tocmai pentru ca altii sa vada extrema, sa o inteleaga si sa caute calea de mijloc.

Si eu, ca si noi toti, am nevoie sa trec prin extreme pentru a ajunge in centru. De multe ori am facut asta si inca mai fac in multe domenii. Pericolul apare cand te obisnuiesti cu extremele sau, mai bine zis, cand energia lor se “cristalizeaza” in tine atat de mult incat e aproape imposibil sa o mai poti sparge.

Echilibrul

E mai dificil pentru o persoana cu orgoliul ridicat sa revina la un echilibru. Deja vorbim de o lipsa profunda de constienta, de o identificare cu o imagine de sine limitata. Poate sa existe sanse cand acesta constientizeaza de unde a plecat, cand reuseste sa-si aminteasca si sa retraiasca efectiv momentele dinaintea cristalizarii orgoliului. Insa, din pacate, si asta poate fi dificil, depinzand de cat de multa energie a orgoliului a acumulat.

Asta e o lectie pentru noi toti. Observand asemenea persoane, sa nu lasam sa creasca partea din noi care se aseamana cu ele. Intrucat cu totii o avem, iar daca nu reusim sa o controlam si sa ne mentinem in echilibru, ne va prelua viata fara sa ne dam seama si ne va conduce pe cai ce nu au nicio legatura cu cea de mijloc…