Acasa » Cum te ajută cursurile de instalator tehnico-sanitar și gaze în vederea reorientării profesionale?

Cum te ajută cursurile de instalator tehnico-sanitar și gaze în vederea reorientării profesionale?

Din ce în ce mai mulți bărbați cu veleități tehnice, care se pricep la instalații și obișnuiesc să facă singuri unele lucrări de acest gen prin casă își doresc să își schimbe meseria actuală, însă nu au o calificare în acest sens.

Acum au, însă, opțiunea de a participa la niște cursuri de specializare. Cu ajutorul acestor cursuri, nu numai că se vor specializa în domeniu, ci vor putea să fie acceptați pentru un loc de muncă mult mai stabil și mai bine plătit decât cel actual, cu posibilitatea de a face lucrări suplimentare sau de a deveni persoană fizică autorizată.

Acest lucru înseamnă că toți cei care decid să se înscrie la cursuri de instalator o pot face dacă au absolvit cursurile învățământului obligatoriu și dacă sunt dispuși să învețe 20 de săptămâni pentru un viitor mai bun și pentru a obține un certificat de calificare recunoscut la nivel internațional.

Care sunt avantajele meseriei de instalator?

După ce urmează cursurile de instalator, domnii pleacă cu un bagaj foarte bogat de cunoștințe și abilități pentru a-și îndeplimi cu succes meseria. În acest curs, lectorii cu experiență își învață cursanții să taie, să măsoare, să îmbine conducte, să efectueze treceri prin ziduri, să pună în funcțiune instalații și să efectueze lucrări de mentenanță individual sau în echipă.

De-a lungul celor 20 de săptămâni de cursuri, domnii vor acumula atât cunoștințe teoretice, cât și practice pentru a porni cu dreptul în acest domeniu. De asemenea, cursurile vor oferi domnilor și deprinderi adiționale, care le vor fi de folos în parcursul lor profesional, dar și programe de utilizare a calculatorului și de preluare a informației, de contabilitate simplă și de comunicare. Normele de igienă și de siguranță a muncii sunt la fel de importante pentru cei care decid să urmeze aceste cursuri.

Competențele dobândite în urma absolvirii cursurilor de instalator tehnico-sanitar și gaze includ comunicarea în limba română, organizarea la locul de muncă, aplicarea prevederilor legale referitoare la SSM în situațiile de urgență, întreținerea echipamentelor de lucru și asigurarea calității lucrărilor executate.

De asemenea, este asigurată aplicarea normelor de protecție a mediului, montarea instalațiilor interioare de canalizare, montarea instalațiilor interioare de apă de consum menajer, a obiectelor sanitare, a instalațiilor de stingere a incendiilor, a instalațiilor interioare de gaze naturale, a aparatelor de utilizare a gazelor, precum și întreținerea tuturor acestor instalații.

Pe lângă acest curs de instalator, domnii își pot orienta atenția și către alte cursuri care asigură un drum frumos într-o meserie bine plătită, recomandată în special bărbaților, precum cursurile de electrician, de tâmplar, de tranșator, de agent de securitate, de tehnician veterinar, iar lista poate continua.

Important este că cei care se înscriu la aceste cursuri să aibă o înclinație pentru domeniul spre care își îndreaptă atenția, nu doar să își dorească să îmbrățișeze o meserie pentru că știu că se câștigă foarte bine atât la locul de muncă, cât și individual.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!