Da, dar…

Vi s-a intamplat vreodata sa va auziti raspunzand la orice posibila sugestie: “Da, dar …” si apoi sa gasiti cel putin un motiv pentru care respectiva sugestie nu poate fi pusa in practica? Sau sa il observati pe celalalt facand acest lucru?

Probabil ca atunci ati fost in cel mai cunoscut “joc psihologic”, cel pe care Eric Berne (fondatorul Analizei Tranzactionale) il numea “stimulul originar pentru conceptul de jocuri”. (Mai multe detalii despre jocuri psihologice.)

“Jocul” incepe cu o persoana (sa ii spunem A) care impartaseste o problema ca si cum ar cere ajutor, iar celalalt (sa il numim B) ii ofera solutii (sugestii de tipul “de ce nu?”). Da, dar… persoana A va gasi cel putin o obiectie in fiecare solutie propusa.

O secventa dintr-un astfel de joc poate arata asa:

M-am ingrasat foarte mult in ultimul timp, as vrea sa mai slabesc.
De ce nu faci putin sport?
Da, dar nu imi pot permite un abonament la sala.
De ce nu alergi atunci in parc? Asta nu te costa nimic…
Da, dar in parc sunt multi caini si mi-e teama sa nu ma muste.
De ce nu incepi macar un regim?
Da, dar e greu sa tii regim atunci cand muncesti atat de mult…

Aceste joc poate continua la infinit, pana ce imaginatia celui care ofera solutii se epuizeaza si se incheie de obicei prin “victoria” lui A care si-a blocat interlocutorul.

Da, dar… conversatia poate continua. De exemplu, A poate escalada si incepe a se plange ca nimeni nu il intelege si isi confirma credinta de viata “nimeni nu ma intelege cu adevarat si nimeni nu vrea sa ma ajute sincer”. Astfel, va evita efortul pe care ar trebui sa il faca pentru a-si schimba greutatea. Totodata B poate lua o pozitie de “martir” (“Eu doar incercam sa te ajut”) sau sa se poarte arogant (“Fireste ca ai probleme cu greutatea daca nu vrei sa misti un pai”).

La nivel superficial, acest joc ar putea parea o discutie Adult-Adult in care se discuta solutii pentru scaderea in greutate. La un nivel mai profund, distingem pozitia de Copil neajutorat a lui A si starea de Parinte (Salvator) a lui B.

De ce jucam acest joc?

Pentru cel care aduce in discutie problema (A), poate fi un mijloc de a obtine atentie. Ridicand o problema in prezenta unui Salvator este o reteta aproape sigura de a-i canaliza acestuia energie catre problema propusa.

Totodata, este un mijloc foarte eficient de a scapa de efortul necesar pentru a slabi, deoarece tocmai am demonstrat „incompetenta noastra si a celorlalti in aceasta problema”. Cum am putea noi slabi daca nimeni nu pare sa gaseasca o solutie la aceasta problema? Este un rol preferat al persoanelor analitice: ele “despica firul in patru” si tind sa se blocheze inainte de primul pas al unei actiuni.

Pentru cel care adreseaza solutii (B), este un mijloc de a se dovedi util si de a-si demonstra cunostintele. Este pozitia preferata pentru “mama ranitilor” care are grija excesiva fata de ceilalti, infantilizandu-i deseori.

Cum putem iesi din acest joc?

Pentru rolul celui care are o problema (A), este util sa reflecteze la avantajele pasivitatii de pana acum: “Cum m-a ajutat faptul ca pana acum nu am gasit o solutie la aceasta problema?”. (De exemplu, in cazul problemelor de greutate, am putut manca oricat.)

Totodata, poate incerca in mod constient sa inlocuiasca sintagma “da, dar” cu “da, si”. Acest artificiu lingvistic va mai diminua negarea continua a solutiilor si ii va permite neurologiei sale sa le accepte mai usor.

Pentru rolul celui care ofera cu larghete solutii (B), este util sa decida daca poate oferi solutii pentru celalalt si mai putin pentru sentimentul de utilitate oferit siesi.

Daca vrei sa aflati mai multe jocuri psihologice, va invit marti, 29 septembrie, ora 18:30, la seminarul deshis “Cu jocurile … nu-i de joaca!”. Mai multe detalii la chiar aici.