Daca in articolul trecut am vorbit despre beneficiile coachingului, acum voi aborda una din “tehnicile” elementare ale relatiei de coaching, despre care se “vorbeste” prea putin – tacerea.
Comunicam… in tacere
In studiile dedicate comunicarii orale, exista regula conform careia doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul datorandu-se limbajului paravebal (38% – intonatie, ton, viteza) si a celui nonverbal (55%).
Astfel, desi ne raportam deseori la cuvant ca singurul vehicul al comunicarii, tacerea poate comunica deseori mai mult si mai intens decat cuvantul.
Tacerea este de aur… si in coaching
In coaching, ca si in cazul altor metode terapeutice non-directive (de exemplu, psihanaliza), tacerea este una din tehnicile cele mai folosite, dar si cele mai controversate. Pentru un ochi neavizat, tacerea poate uimi, intriga si genera frustrari – “La urma urmei, platim pe cineva care nu “ne face” nimic, iar pe deasupra mai si tace?”
De ce avem nevoie de tacere in coaching? Pentru a genera spatiul necesar pentru reflectie. Pentru a invita in mod subtil clientul sa inceapa si implicit sa isi asume responsabilitatea.
Tacerea aduce liniste, calm si echilibru. Poate cel mai important, tacerea inseamna prezenta – in tacere, coachul este impreuna cu clientul sau. Astfel, tacerea este diferita de pasivitate, tacerea este o comunicare care nu mai are nevoie de cuvinte.
In coaching, tacerea este de altfel un “indicator” subtil al experientei si profesionalismului coachului. Cu cat coachul se grabeste sa isi aduca pretioasele idei, cu atat putem suspecta ca avem de-a face cu un incepator.
Cum putem folosi tacerea?
In comunicare (deci si in coaching), tacerea trebuie folosita cu masura si intelepciune.
Astfel, ca intr-o reteta straveche de alchimie, ajuta gasirea momentului si a „dozei” necesare, in functie de context si de interlocutor. De exemplu, o persoana poate primi momentele de tacere cu incantare, pe cand pentru altcineva tacerea poate fi interpretata ca indiferenta sau ostilitate.
Acum a venit momentul sa tac si voi reveni saptamana viitoare cu un articol despre tipuri de intrebari folosite in coaching.
5 răspunsuri
Raluca, este o surpriza mare si foarte placuta sa te gasesc aici printre autori. Ca de obicei ai lucruri interesante de spus, si le spui frumos :)
Am sa te citesc cu drag in fiecare saptamana :)
Ioana Dumitrascu
Da, ma bucur ca gasesc si aici – ca si in multe locuri, in ultima vreme – folosirea tacerii. Multa lume spune ca traim epoca comunicarii, a vorbei, a vorbirii, dar trebuie sa atrag atentia de multe ori ca fiecare loc, fiecare moment are necesarul sau de vorba sau de tacere. Avem de invatat de fiecare data, din fiecare eveniment, cate ceva, iar acest aspect este unul dintre cele mai importante – cred – ale vietii noastre.
Trebuie sa folosim acest aspect in viata noastra de toate zilele, caci ne plangem ca nu putem comunica cu cei din jur… Putem fi ‘coach’ in orice fel de discutie, pe orice teme, in orice ocazie a vietii noastre. Si atunci nu vom mai avea poate prea multe ocazii sa ne plangem… (asta doar daca nu gasim .. ca suntem interesanti asa…plangandu-ne!!!)
Imi aduc aminte de un roman pe care generatiile de varsta mea l-au placut la vremea cand mai mult cartile (de beletristica) ne bucurau viata. Se numea ‘Vin ploile’ povestea viata in India si ceea ce la vremea aceea mi-a atras atentia in mod deosebit (punand o piatra solida la temelia felului meu de a fi mai tarziu, ca adult) a fost o fraza aparent banala din primele file ale romanului: personajul principal se simtea bine cu femeile indiene… care taceau intr-un fel ce nu era de loc jenant… umpleau aerul cu prezenta lor, fara ca omul sa se simta ambarasat ca tace…
Hmmm… Hmmm.. Hmmm…
Ioana,
Ma bucur si eu sa te gasesc printre cititori, si mai ales printre cei comentatori :-)
Multumesc pentru cuvintele frumoase,
Raluca
Buna Cristiana,
Mi-a placut tare mult comentariul tau; ar putea fi titlul unui articol – „Tacerea si feminitatea…”
Raluca
Foarte frumos, Raluca!!! Asadar…il asteptam cu drag !!!