Despre concediere
Da, mi s-a intamplat si mie, am simtit pe pielea mea cum este sa fii chemat intr-o vineri dupa-amiaza, cu trei zile inainte de concediu, in biroul sefului si sa ti se spuna un “pa” voalat, sa se ridice umerii nonsalant, iar privirile sa spuna compatimitor “asta e viata”… Motivul evenimentului inopinat nu are sens sa fie dezbatut acum. Experienta in sine insa, merita sa fie comentata.
Primul impact
Trebuie sa recunosc ca sutul primit a fost cam cu elan, iar impactul zdravan. Evident au inceput sa se nasca ganduri de genul: ce fac mai departe (cu atat mai mult cu cat lucram intr-o industrie de nisa), cum ma va afecta pe mine criza, cat de repede imi voi gasi job, ce impact va avea asupra mea experienta concedierii, cat de repede ma voi ”ridica”, daca am gresit eu… si lista poate continua.
Gandurile de dupa primul impact
Pimele reactii nu m-au transformat intr-un munte de optimism, din contra. Totusi, glasul ratiunii si-a facut loc, facandu-ma sa inteleg ca in situatia data nu avea sens sa-mi pun singura piedica printr-o gandire nagativista. Mi-am amintit cum intr-una din frunzarelile de pe net, am dat peste un articol in care Erik Kish vorbea despre o perspectiva mai putin uzuala a concedierii.
Acesta perspectiva se poate naste odata cu modul optimist in care putem alege sa vedem lucrurile. Daca am putea sa vedem partea plina a paharului, sa redescoperim motivatii personale cheie, sau daca ne-am intrece pe sine prin antrenarea unor energii noi, de adaptarea la schimbare, scenariul descris de el nu ar mai parea paradoxal si improbabil de realizat:
„Cel putin 20 de oameni au venit si mi-au multumit ca i-am dat afara. Cand cineva te da afara, iti creeaza oportunitati pe care nu le vezi. Oamenii vad in datul afara un dezastru. Este o oportunitate. Eu imi doresc cateodata sa ma dea cineva afara” a declarat, joi, vicepresedintele Rompetrol Eric Kish, la a treia editie a seminarului PR Forum.
– bloombiz.ro
Am incercat incet, incet, sa fac din concediere, provocarea despre care vorbea Erik Kish, si sa sa vad experienta ca fiind una pozitiva. Citisem pe un blog de self development (dumblittleman.com) cum rezistenta creierului la schimbare se face prin construirea unei retele neuronale, alimentata de ganduri si sentimente noi, care ajuta procesului de familiarizare cu evenimentul in cauza.
Pentru ca acele retele neuronale sunt noi formate, modul de comportare, gandire sau traire, va fi incet si dificil. In timp, insa, prin repetitie, vor deveni un mod natural de gandire.
Aceste tehnici de „antrenare” a creierului nu sunt deloc facile si cum tot doream sa le experimentez, mi-am propus sa incerc sa le asociez cu beneficiile gandirii optimiste. Am vazut partile bune ale problemei.
Si ce ar putea sa fie benefic atunci cand iti pierzi locul de munca? Primul lucru la care ma gandesc este timpul. Timp pentru noi, timp pentru a descoperii carti, cum este cea a lui Tom Hodgkinson, ”Cum am ales libertatea” – mic tratat pentru o viata fara griji, pentru a scapa de agitatia unui zile de munca, timp pentru a sari peste trezitul de dimineata devreme, timp pentru a gandi ce vrem sa facem mai departe… timp mai mult, macar pentru o vreme.
Schimbari acceptate
Fara job si cu timp berechet de aplicat, am inceput in forta cautarea unui alt job. Evident in acelasi domeniu si pe aceeasi pozitie, doar asta imi era cel mai la indemana, nu? M-am gandit totusi daca mi-ar placea sa fac si altceva, si daca sunt cu adevarat convinsa ca acesta de pana acum este drumul pe care vreau sa merg mai departe.
Am alungat insa repede acesta idee… parea a fi mult prea greu de digerat si asta pentru ca lucram de ceva timp in industria IT, acumulasem experienta si se castigau bani frumosi.
Importanta timpului
Pentru ca angajatorii nu s-au aruncat sa ma contacteze imediat ce am depus CV-ul, am avut timp si sa gandesc, sa ma ascult, sa-mi dau seama ce vreau sa fac cu adevarat si care sunt inclinatiile si punctele mele forte. Oare ma folosisem pana acum de ele in alegerile pe care le-am facut?
Mereu am invidiat oamenii care isi fac cu pasiune meseria. Eu m-am numarat printre ei? Daca nu pot raspunde cu un “da” hotarat de ce sa nu privesc acesta schimbare fortata ca pe un pas spre “mai bine”? Am ales acest subiect ca topic principal in discutiile cu prietenii, familia si nu in ultimul rand cu persoane avizate.
Treptat, s-a conturat un sens si am gasit un punct de pornire intelegand ca fiecaruia dintre noi ii este natural si la indemana un ceva anume. Cat eram de constienta de atuurile personale si in ce masura ma ghidesera pana acum in alegerile profesionale facute?
Abia acum realizez ca lucrurile nu trebuiesc schimbate radical si cum, pasii marunti ma lasa sa ma apropii mai incet, este drept, dar mai sigur de ceea ce incerc sa gasesc. De ce sa nu ne oferim timpul de care avem nevoie ca sa intelegem ce vrem sa facem de fapt? Timp sa experimentam mai ales, sa actionam, sa vedem ce ne place si ce nu.
Pornim in viata de mici, invatati ca trebuie sa stim ce vrem sa ne facem cand suntem mari. Raspunsuri ca medic, avocat, invatatoare primesc inapoi mangaieri tandre pe crestet. Cati dintre noi insa urmam aceste vise si ce facem daca mari fiind gasim dificultate in a descoperi acea ocupatie?
Daca analizam evenimentele profesionale mai importante din viata noastra realizam ca putini suntem cei care au devenit la maturitate, oglinda viselor din copilarie. O mare parte din intamplarile care ne-au marcat sunt produsul unei anumite conjuncturi, a unei intersectii de drumuri si fapte, de cele mai multe ori neplanificate. Detasandu-ne de conceptia implacabila a unui “dat”, vedem ca intr-o piesa de teatru, cum, in acele momente decisive au fost prezenti actorii – noi sau persoane care ne-au influentat, scena – locul intalnirii si scenariul – toate faptele si intamplarile care ne-au adus in acel moment si loc.
Navigam intr-o retea de oportunitati, intalniri, despartiri, esecuri sau realizari. De noi depinde insa sa stabilim impactul fiecarei experiente asupra traiectoriei pe care vrem sa o urmam in viata, la un moment dat. O concediere poate fi, de ce nu, un punct propice de schimbare in cariera, asa cum o promovare poate fi confirmarea unui job care nu ne place indiferent de pozitia pe care o ocupam.
