Acasa » Identitate si evolutie

Identitate si evolutie

Toate lucrurile “gresite” pe care le facem se datoreaza lipsei noastre de intelegere. De la intelegerea modului in care ceva functioneaza pana la intelegerea a ceea ce este cu adevarat important in viata.

Cele doua sine

Cu totii avem oarecum senzatia ca deja stim cine suntem, ca tot ceea ce facem e bine si ne duce pe calea cea buna – insa asta e departe de adevar.

Alegerile pe care le facem nu provin, in imensa lor majoritate, din Sinele nostru autentic, ci din Sinele limitat – acea parte care crede ca este separata de ceilalti si de tot, care crede ca trebuie sa faca ceva pentru a trai mai bine etc. E vorba de cine credem noi ca suntem – identitatea pe care ne-o asumam.

In general cautam sa facem bani la un serviciul care ne place (sau poate nu) pentru a trai bine, incearcam sa ne intemeiem familii, sa avem copii, sa ne dezvoltam profesional si personal etc etc. Lucruri “meritorii”, sa le numesc asa – dar care nu au legatura directa cu Sinele nostru autentic. E vorba mai mult de “subpersonalitati” interioare care vor cate ceva, unele din ele poate au chiar dorinte contradictorii… Si ideea e ca toate trebuie unite intr-un fel sub o singura “voce” a Sinelui.

A “scapa” de minte

Ce e interesant: dupa mult timp realizezi ca de fapt ai petrecut o mare parte din viata incercand sa inveti tot felul de lucruri – si sa constati ca nu aveau prea mare legatura cu Sinele autentic, ci cu identitatea limitata. Nu e nimic gresit in mod absolut – insa atunci iti dai seama ca singurul lucru pe care ar fi trebuit sa-l invatam este cum sa intram in propriul interior si sa lasam “intuitiile”, “inspiratiile” sa ne conduca.

Deci atunci trebuie sa scapam din mintea noastra de multe lucruri invatate… si e cam greu, creierul e plin si nu prea ne lasa. Astfel ca trebuie sa gasim modalitati sa-l linistim, sa comutam inclinatia lui naturala de “atentie” pe cortexul cerebral (viziunea liniara asupra vietii zi de zi, ca si fiinta umana) catre atentia pe alte segmente ale sale, ce ne pun in legatura cu “inconstientul” nostru.

Orice practica de linistire a mintii (meditatie statica si in miscare) este extrem de importanta si avem nevoie sa gasim timp din ce in ce mai mult pentru ele, intrucat, in cele din urma, asta conteaza cel mai mult pentru a atrage tot ce e bun.

Alchimia

Dezvoltarea personala e importanta pentru sinele limitat, si nu e nimic gresit in asta, avem nevoie si de el pentru a trai pe pamant. Insa cred eu ca mai important e sa ne facem timp pentru a urca la celelalte niveluri (practica energetica si alchimia interioara). Si este pacat ca multi raman pe acel nivel – seducator, bineinteles, insa nu pe termen lung.

De ce e importan ? Putini oameni inteleg de fapt cam ce facem noi pe pamant – cu totii incercam asta, dar nu ne e clar drumul. “Evolutia” inseamna de fapt (din punctul meu de vedere) marirea capacitatii noastre energetice si de constiinta care ne permite sa accesam cat mai multe niveluri ale realitatii in care existam deja – astfel incat, atunci cand “murim” (plecam din acesta realitate) sa intram constienti intr-o alta.

Marirea capacitatii energetice se face prin cultivarea “esentelor corpului” (in principal sange, hormonii sexuali si cei secretati de creier) ce se transforma in “energie” ce duce in final la “intarirea spiritului” (capacitatea, nivelul de constiinta).

E un proces pe care alchimia il parcurge direct, fara alte “inflorituri” – insa e poate greu sa intelegem importanta sa din cauza mintii noastre pline cu altceva. Poate intr-o buna zi oamenii vor fi interesati mai mult de sanatatea, vitalitatea si evolutia lor. Si pentru cel mai important criteriu – gradul de liniste interioara.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

4 răspunsuri

  1. Cat e de adevarat!

    Felicitari!
    Am citit intr o carte ca daca nu extragi aurul interior din tine in mod iubitor, viata iti va oferi ea experiente diverse pana o vei face.

    De fapt suntem suflete care avem corp si minte, nu corpuri care au minte si corp.

    Sufletul ne vorbeste prin intuitii. Intradevar, a calma mintea e superimportant. Intr o carte am citit o sugestie: explica i mintii tale ca unui copil neastamparat ca se afla intr o camera de cristale; se poate juca cu orice si cum vrea insa cu grija pentru ca poate provoca daune.( Fisica dell’anima – Marchesi)

  2. Multumesc – da, evolutia incepe de unde ai spus – realizarea ca suntem suflete, nu corpuri…deci o alta identitate…

    Mintea e ca un copil neastamparat…

  3. Intr-adevar, la concluzia si trairea ca suntem suflete am ajuns si eu dupa ce mi-am linistit mintea, un exercitiu pe care am inceput sa-l fac din senin, impulsul nefiind pornit din judecata. Am realizat ca facem parte dintr-un intreg si ca nu suntem indivizi de sine statatori ci suntem interconectati. De asemenea mi-am perceput toate evenimentele din viata ca zalele unui lant, nu le-am mai vazut haotice si ca fiind rezultatul deciziilor mele. Am avut sentimentul ca de fapt toate circumstantele cu care m-am confruntat mi-au fost date, scopul fiind reunirea cu intregul. De cand am constientizat asta, procesul de integrare s-a accelerat. Spun asta pentru ca mi se da exact ce am nevoie in calatoria de evolutie a sufletului. Insa nu am reusit sa depasesc urmatorul lucru. Nu pot sa imi mentin mintea linistita in momentul in care sunt nevoit sa vorbesc, sa interactionez cu alti oameni. Se produce un click si mintea preia controlul. Oare exista in acest site sfaturi, sugestii in legatura cu mentinerea starii de pace interioara, detasare in momentele de interactiune cu altii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!