Unele filme sunt adevarate izvoare de intelepciune. Tot ce nu se poate (deocamdata) recunoaste ca fiind real, in orice domeniu, este “pasat” catre filmele “artistice”. Inclusiv o mare intelepciune spirituala.
Cu totii am avut eroi in copilarie. Am fost dintotdeauna fan Superman (interpretat de Christopher Reeve). Nu m-a entuziasmat niciodata Batman. Desi vazusem cateva filme cu el, abia anul acesta, odata cu uriasul succes “The Dark Knight” am inceput sa indragesc si sa vad personajul intr-o alta lumina.
Insa nu despre Cavalerul Negru (interpretat de Christian Bale) vreau sa vorbesc acum. Ci despre prima parte din noua serie, “Batman – Inceputuri” (2005), ce a fost la TV foarte recent. In mod suprinzator, un film plin de idei spirituale practice, din care am retinut patru. Doua dintre ele le vom comenta pe scurt acum, celelalte – data viitoare.
A fi vs a face
Nu ceea ce esti in interior, ci ceea ce faci te defineste.
Se tot vorbeste mai nou despre modul corect de functionare a lucrurilor in viata: A fi – a face – a avea. Ca un exemplu: spre deosebire de ceea ce inca inteleg majoritatea oamenilor (“daca o sa am bani o sa fac o afacere si o sa fiu multumit”), relatia corecta presupune a fi in starea de multumire care va atrage catre tine (aparent din nimic) ocazia de a face o afacere de pe urma careia vei avea bani. E nevoie doar de mentinerea constanta a increderii.
Cu toate acestea, degeaba esti intr-un anume fel (bucuros, atent, amabil, grijuliu etc.) daca pierzi momentul de a actiona si a “materializa” starea ta in ceva benefic – pentru tine si ceilalti. “Rugaciunea fara fapte moarta este” (sau “Credinta fara fapte bune este in van”), se spune. Un mod popular de a transpune ideea actiunii practice care iti dovedeste starea de a fi.
Oamenii isi amintesc faptele, ceea ce ai lasat in urma. Acestea dainuiesc si te definesc in univers – ca o consecinta fireasca a starii tale interioare. Noi ne materializam starile in planul fizic intotdeauna si suntem invitati sa o facem in mod constient, alegand acele fapte care sa ne exprime adevarata esenta. Sa faci lucruri bune pentru tine, pentru oameni si pentru univers.
Compasiunea – slabiciune sau putere?
Compasiunea este o slabiciune pe care dusmanii tai nu o vor avea.
Compasiunea este, probabil, cel mai inalt nivel al experientei umane. Este o stare ce le cuprinde pe toate celelalte, asa cum albul ingemaneaza toate culorile curcubeului. A da dovada de compasiune fata de intreaga umanitate a fost privit ca apanajul unor fiinte inaltate precum Buddha sau Christos.
Cu toate acestea, compasiunea nu inseamna a fi “prost de bun”. Acel “a intoarce si obrazul celalalt” a fost interpretat atat de defectuos incat s-a ajuns uneori ca “lipsa de riposta” sa fie considerata o virtute. “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti” s-a dovedit in atatea cazuri o realitate mult mai valabila…
Privita ca “neimplicare” sau “ajutorarea oricui”, compasiunea pare o slabiciune. Sa-l salvam dintr-o situatie grea pe cel cu care ne “luptam”? Pentru ce? Ca sa isi recapete forta de a ne combate mai cu putere? Sau sa-l lasam sa se piarda singur, scapand astfel de probleme, in mod “elegant”?
Chinezii au o vorba:
Daca cineva te agaseaza incontinuu, la inceput ignora-l. Daca el continua si mai tare, vorbeste cu el, incearca sa vezi care e problema, sa rezolvi situatia amiabil. Daca nu se poate si continua si mai tare, da-i de inteles ca esti mai puternic decat el si va avea de pierdut daca nu se opreste. Daca tot nu intelege si continua – lupta-te cu el si distruge-l definitiv – si fa din distrugerea sa un exemplu dur, astfel incat nimeni sa nu mai aiba curajul sa te deranjeze nejustificat.
Poate veti spune ca nu e vorba de compasiune. Ba da… chiar la un nivel foarte inalt. Pentru propria ta fiinta, si pentru celalalt, intr-un fel. Cu toate acestea, evitarea luptei este de dorit – sa ai nivelul la care sa poti induce compasiunea in celalalt. Dar pana acolo, e o cale lunga (si frumoasa de parcurs)!
22 de răspunsuri
parerea mea: compasiunea duce in mod inevitabil la actiune – inseamna ca la un anumit nivel ai rezonat cu celalalt, ai capatat intelegerea asupra acelui lucru/eveniment/ persoana, ai devenit constient de o realitate. iar asta – dobandirea constientei – nu are cum sa te lase inert; actionezi nu pentru ca trebuie, ci pentru ca e singura cale posibila, singura alegere care poate exista la un moment dat.
da, ar fi minunat sa putem atinge nivelul la care sa reusim sa inducem compasiunea in celalalt… sa nu fie nevoie sa perpetuam razboaie, lupte, dispute… ar fi ideal, insa cum sa ajungi acolo, cand de cele mai multe ori monologam?!? fiecare isi sustine versiunea lui de ‘adevar’, fiecare se face ca asculta, si uite-asa in fiecare zi perpetuam un monolog fara sfarsit. sa fie oare altfel?!? la cum arata lumea in ziua de azi, m-as cam mira. in fine, schimbari se fac, nu zic nu, insa atat de plapande…
Vitala mi se pare, insa, evolutia personala a fiecaruia. Sa ajungi ‘sa poti induce compasiunea in celalalt’… Ma conving pe zi ce trece ca mai intai de toate trebuie sa ‘fii tu schimbarea pe care o vrei in ceilalti’.
ps: multumesc pt ultima parte (cu compasiunea) – e raspunsul la o ‘problema’ pe care am ridicat-o mai demult, si pe care o credeam uitata…
Foarte bun comentariu, multumesc ! Chiar nu mai e nevoie sa adaug nimic, e excelent !
As intreba ceva, daca nu te deranjez, buninteles. Care este parerea ta privind diferenta intre mila si compasiune ?
cristiana: ce treaba are una cu alta? mila cu compasiunea? poa’ sa-ti fie mila de ceva/cineva fara sa simti compasiune si invers. compasiune=com+pasiune, deci ceva pus in comun, o traire comuna, daca vrei. ca e mila sau altceva, partea a doua. important e ca e comuna.
compasiunea presupune si responsabilitate/ responsabilizare: vezi ceva, ai o reactie la acel ceva -> compasiune adica, iar apoi actionezi pt ca TE SIMTI RESPONSABIL! nu poti sa ramai cu mainile-n san, pur si simplu acea experienta te transforma – actionezi impulsionat de acea noua realitate, pe care inainte nu o vazusei. Pana la urma, e chestie de unghi, de cum privesti lucrurile…
ce voiam eu sa subliniez de fapt: ne place sau nu sa recunoastem, suntem cu totii responsabili de modul in care arata lumea azi. Unii simt mila – si raman sa vegeteze in continuare, altii compasiune – si actioneaza.
ps: daca intrebarea nu-mi era adresata mie, scuze, m-am bagat singura-n seama… iar :D !
marius: multumesc de aprecieri, dar chiar nu poti sa mai zici si tu ceva, macar asa, de florile marului :D ?
Nu, nu -am o treaba urgenta de fcut acum, dar vreau sa sa multum pentru parerea ta, sa nu ti mai ceri scuze ca doar nu suntem la scoala de moda veche !1 Fb, fb, draga mea, mai intru la noapte si scriu ce urmaresc. spuneti cat mai multi va rog frumos, am facut un studiu cu chestionar printre care si acesta intrebare. ma interes. f mult pareri cat mai multe. Multumesc frumos anticipat.
Da, este foarte importanta aceasta deosebire, se discuta mult in cercurile spirituale despre acest aspect. Rigurozitatea cu care se pune problema nu este doar legata conceptual de literatura de specialitate, ea a fost dezbatuta candva in cercuri largi. Am avut discutii cu oameni de anvergura – laici si religiosi deopotriva – si am hotarat sa fac un studiu aprofundat legat de perceptia oamenilor obisnuiti si modul in care pot fi astfel indrumati spiritual.
Pe scurt, multa lume DISPRETUIESTE MILA, si priveste compasiunea prin prisma acestui punct de vedere,fara sa poata explica de ce simte asa. Aici Marius pune problema compasiunii ca fiind dispretuita, ceea ce este bine pentru mine, personal, caci eu nu am studiat acest aspect. De regula compasiunea – cel putin la noi, la romani – nu este atat de urgisita cum este mila!!
Ei, nu vreau sa va agasez prea mult.. Oricum studiul este aproape gata, mi-ar fi placut sa stiu si pareri de pe aici… Ok, nici o problema..
Ideea cu compasiunea, in contextul filmului, era urmatoarea : ‘ucenicul’ Batman era pus sa-l ucida pe un criminal, ca parte a antrenamentului – si el a refuzat. Profesorul sau i-a spus ‘Compasiunea e o slabiciune pe care dusmanii tai nu o vor avea’ – si chiar asa s-a intamplat. El ajunge sa se lupte cu profesorul, acesta aproape cade de pe un munte, ucenicul il salveaza. Peste ani profesorul se intoarce si incearca sa distruga orasul Gotham, iar ucenicul devenit Batman se lupta cu el. Deci…pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.
Privita din acest punct de vedere, compasiunea este slabiciune. Cand avea ocazia sa-l lase sa moara pe profesor, nu a facut-o (poate avea sentimentul ca-i datora ceva). La sfarsit il invinge in ‘lupta dreapta’ (bine, asa e in filme, in viata reala s-ar putea sa fie oarecum diferit).
De acord cu tine, Animsoc, in ce priveste compasiunea si responsabilitatea. Cat despre noi fiind responsabili de modul in care arata lumea…e ca si cum niste furnici s-ar plange ca furnicarul arata rau si ca ele sunt responsabile, cand de fapt tocmai a fost calcat (de mai multe ori) de niste oameni grabiti…Ne confruntam cu forte mult mai puternice decat noi aici, suntem simple marionete…Responsabilitatea nostra e mult prea mica pentru intreg. Noi suntem responsabili pentru viata noastra.
(P.S. Primul tau comentariu a fost atat de complet incat n-am ce adauga, sincer…)
Cristiana – mila, zic eu, e o ‘stare’ ceva mai apropiata de natura umana. Compasiunea – de natura universala din noi. Ne e mila de o batranica ce cerseste la colt de strada in viscol pentru ca avem senzatia ca ea sufera – si ii dam un ban. Compasiunea din noi ar intelege ca la nivel inalt ea si-a atras catre ea aceasta experienta – si poate i-am da un ban, dar in plus i-am oferi ganduri si emotii pozitive..si poate si altele…
Daca cineva iti da o palma, intorci celalalt obraz.
Daca iti mai da inca una, ii dai si tu una dar FARA SA IL URASTI,fara sa il condamni si iertandu-l in acelasi timp. Ii dai o lectie.
Asta inseamna compasiune.
Referitor la mila si compasiune, am cautat in dex si nu lamureste problema.
Mila este o sentiment de compasiune facil, care apare atunci cand ne este f simplu sa ne fie mila, de exemplu fara de un sarac, atunci cand nu trebuie sa renuntam la resentimente.
Adevarata compasiune, care, din punctul meu de vedere, este cea mai inalta forma de iubire, este atunci cand iti este mila sau ai compasiune si fata de cei care iti fac rau nu doar fata de cei neajutorati care nu te-au ranit in niciun fel.
Plus ca mila are conotatii oarecum joase, iti este mila de cineva intr-o situatie jalnica.
Compasiunea = iubire neconditionata.
Mila = iubire fara de o persoana aflata in necaz, insa fara a fi nevoie sa treci peste anumite resentimente, peste care, in cazul compasiunii, treci.
In cazul compasiunii, intervine si iertarea. ( daca acea persoana ti-a facut ceva). Aceea este compasiunea. Mila este doar o particica …facila din aceasta, sa ii zicem.
OK : intorci celalat obraz, apoi ii dai una fara sa-l urasti. Si daca el iti mai da inca una, si apoi inca una – fara ca tu sa-i fi facut nimic inainte ? Ce faci ? Stai ca ‘prostul de bun’ sa ti-o incasezi ? Sau urmezi etapele pe care le spuneau chinezii (in articol) ?
Comentariile tale despre mila si compasiune sunt foarte bune, total de acord.
daca macar 10% din populatia globului si-ar asuma responsabilitatea fata de propria persoana , atunci lumea asta ar fi fost cu totul alta…dar mereu se gasesc scuze de genul ‘nu pot sa schimb eu lumea, actiunile mele sunt nesemnificative, unul impotriva multimii…’ etc. e mai usor, mai comod sa iti pui in cap ca n-ai nici o sansa, decat sa treci la treaba, fara sa vanezi rezultatul. apropo, parca ziceai ca drumul in sine conteaza, calatoria (sa-ti placa ce faci,sa te bucuri de fiecare etapa …), si nu neaparatdeznodamantul…
total de acord cu tine – singura noastra responsabilitate e fata de noi insine; dar nici macar p-asta nu o indeplinim cum trebuie, nici macar aici nu suntem totali. daca era asa, atunci nu am mai fi avut fast-food-uri, nici copii ai strazii, nici caini ai strazii… din respect pt tine insuti si din constientizarea conditiei tale de OM, incepi sa faci binele, incepi sa nu te mai consideri separat de lume, ci existand (deocamdata) in ea… Nu ai cum sa te respecti si sa te protejezi, ingrijesti, iubesti pe tine si sa ti se rupa de altul… sa nu-ti pese de nimic in afara ta. Odata ce ai atins o anumita constientizare, dispare de la sine si egoismul. Nu vreau sa zic prin asta ca ‘te sacrifici’ pt altii – asta e o aberatie crestina, o anomalie; din contra, prin ceea ce faci, facand pt tine tot binele, ii ajuti si pe altii sa faca la fel.
Partial de acord – eu ma refeream insa la faptul ca viata pe pamant, asa cum exista ea acum, a fost ‘setata’ cu mii de ani in urma sa se desfasoare astfel – ca un plan pe etape, bine pus la punct. Ca sa desfaci acel plan …e aproape imposibil, din pacate. Tot ce poti face este sa-ti faci mai frumoasa viata in Matrix. Iar daca vrei sa iesi, o poti face doar in interior.
Asa este, daca nici responsabilitatea fata de noi nu o facem ca lumea, chiar ca ne meritam soarta. Aici intr-adevar putem face ceva si schimba ceva mentalitati, inspira oamenii la ceva mai bun – da. Dar putin probabil sa putem influenta situatia globala pe termen lung. Suntem ca niste furnici intr-o lume a oamenilor. Si multi nici macar nu ne dam seama de asta.
Intru si eu in discutii putin acum (de obicei nu plec repede – dar o am pe mama in spital acum de aceea scriu ceva si fug repede !!)
Parerea mea este cam in jurul celor ale voastre – dar numai din punctul de vedere al milei si compasiunii…
Acum nu ma refer la studiile mele, ci pur si simplu la parerea mea.
Cred ca mila ma opreste sa fac ceva rau sau sa imi fac ceva rau mie insami. Mila ma impinge sa fac ceva bun. Pe loc, concret, cu implicare ‘la locul faptei’. Mi-e mila de omul care sufera si ii dau ajutor pe cat este posibil si pentru mine, si cat (ce) mi se pare ca ii poate fi de folos in acel moment. Chiar si sa nu ma implic in a-i oferi ceva, dar am pe moment sentimentul de mila. Uneori simt ca mi se rupe inima de mila…
Insa, compasiunea, asa cum spunea si Marius, cred ca este o traire universalizata, care cuprinde o gama larga de simtaminte si acceptari. Care are la baza printre multe altele si mila. Dar in primul rand acceptari. Acceptarea universalizeaza si ridica pe trepte, intr-o spirala nesfarsita, sufletul uman (de fapt al oricarui intrupat) in universurile de manifestare spirituala.
Compasiunea poate fi accesul celui ce percepe necesitatile complexe de evolutie ale spiritului, prin prisma caruia CU TOTII invatam un element superior, traim CU TOTII transcedental momentul care reuneste astfel trecut, prezent si viitor deopotriva. Ne traim invatatura fiecare in parte. Este o traire extrem de subtila, care incredinteaza omul ca, oricat de multa experienta sau cultura ar avea, MAI ARE NEVOIE DE FOARTE MULTE …INFINIT DE MULTE LUCRURI DE INVATAT SI DE IMPARTASIT IN LUME… Suntem universali prin gand, vorba si fapta, si prin astfel de implicare da, PUTEM SA SCHIMBAM LUMEA. Nu toata si nu deodata… (chiar asta vrem?? atunci nu stim ce este cu adevarat un sfant…) Dar putin se poate, si pornind chiar de la a accepta sa ne schimbam noi insine.
Compasiunea si blandetea schimba lumea.
Varful de manifestare care sparge o incrancenare momentana (ai ridicat glasul la cineva o secunda, revii in momentul urmator cu hotarare pentru tine insuti pentru a nu ramane insurubat in necaz sau frustrare) contribuie la schimbare. Cert.
Ce sa fac, eu chiar cred in spiritul de sacrificiu – desi nu il numesc chiar asa, ci daruire: daca spun sacrificiu, parca cersesc sa mi se raspunda cu ceva, chiar si numai cu recunostinta. Este un mare of gestionarea recunostintei… Dar daca darui nu cer nimic. Cel putin asa simt eu.
Intoarcerea obrazului chiar da roade. Este uluitor cat de mult rodeste. Cu conditia sa o faci fara istovire, ori de cate ori este nevoie. Credeti-ma, daca puteti faceti si voi. Dar sa vina din suflet, chiar daca acolo este si durere: este diferenta mare intre durere sufleteasca si manie, suparare. Supararea tine – durerea poate fi ostoita intr-o clipa cu un cuvant sau doar un zambet… MAI ALES CU UN ZAMBET INTERIOR!!!
Unii au putere sa o faca o data pentru totdeauna… altii cate putin – dar constant…
Poate e chestie de acceptare. Cine accepta sa faca asa, reuseste. Indubitabil.
Aberatie crestina… anomalie… Este o parere, o respect prin prisma omului care o are, dar … m-a socat !!! Este prima data cand aud (vad !!!) asta… dar trebuia sa traiesc si un astfel de moment, nu??!! :) E bine… chiar e bine…
(Atentie, nu am spus ca eu cred ca este buna ideea, ci ca este bine ca am aflat despre ea)
Multumesc tuturor. A fost inaltator !!!
Desfacerea… cunoasterea Planului ESTE POSIBILA. Nu a fost facut pentru a nu fi cunoscut, dar a fost furata cunoasterea de catre preotii egipteni si de atunci noi, oamenii de rand am ramas… cu mana intinsa ca a regelui Lear (vorba lui Ionel Teodoreanu) Planul este remarcabil de simplu si este dus la bun sfarsit… dar nu de suprastructurile politice, ci de moshii popoarelor !!! Ei nu se amesteca in hotararile noastre, dar mladiaza EFECTELE LOR catre sfarsitul unei lumi si inceputul uneia noi. In care constientul uman le va sti pe toate.
Curand.
http://www.fondationbrigittebardot.fr
http://www.janegoodall.org
http://www.onevoice-ear.org
http://www.savethedogs.eu
http://www.asociatiabucuresti.ro
bucurenci.ro
http://www.animale.ro/forum/forumdisplay.php?f=68 (oameni care salveaza animale, din banii si din timpul lor!)
http://www.cutu-cutu.ro
http://www.un.org/works/goingon/refugees/angelina_story.html
evident, n-o sa intre prea multi pe site-urile astea pt ca sunt ‘disturbing’, incomode, si cine stie, poate i-ar scoate din culcusu’ cald, poate doamne fereste, ar trece la actiune in loc sa filozofeze de pe margine…
ce zici, oamenii astia asteapta sa vina ‘moshii popoarelor’ sa-i salveze? apropo, de capsunarii din Spania, care intre timp au primit cetatenia spaniola, cine are grija: tata zamolxe sau vreunu’ de la spanioli? sau gaudi? haa? ca pe mine ma cam doare dovleacul de la atata craniat… poate d-aia e mai buna actiunea – te scuteste de chestii penibile…unde mai pui ca asa ajunig la niste rezultate palpabile, care n-or schimba ele lumea, dar in orice caz fac diferenta fie si doar pt un suflet. eu una n-as sta pe ganduri intre a salva biblioteca nationala si viata unui catel – as alege catelul fara sa am nici cel mai mic regret. de ce? pt ca singura care conteaza e viata. restul e vorbarie. pacat ca nu sunt multi care ar face asta. si ne miram de ce suntem calcati in picioare de cei mai puternici decat noi…chestia e ca aia nu stau sa despice firu-n patru, nu, ei chiar fac ceva. ca e gresit, imoral etc – partea a doua… Un lucru e insa, clar: ca nu rezolvi nimic stand pe margine.
Oo, ma bucur mult de tot ca iubesti animalele. Avem nevoie de cat mai multi oameni care sa iubeasca animalele !!
@Marius Stan, daca iti mai da inca una si inca una, ii dau un pumn in stomac.
Il distrug definitiv, scotandu-l din lupta, ii rup o mana de ex. Dar nu „distrugere definitiva”…suna un pic cam exagerat.
Da, corect.
Am ajuns sa inteleg intr-un tarziu aceasta „intoarcere a obrazului”. Din perspectiva stricta a personalitatii, a ego-ului de zi cu zi, este de neconceput. Bineinteles, nu spun ca as accepta cu pasivitate sa fiu atacata pe strada si nu as lupta. Nu spun ca as accepta ca cineva sa imi faca rau mie sau celor dragi. Dar vorbesc la alt nivel-a arata compasiune in loc de pedeapsa. Cred ca in momentul in care iertarea este mai puternica decat furia si dorinta de razbunare, intr-un anumit fel te-ai salvat atat pe tine cate si pe celalalt. O salvare la nivel spiritual.Prin capacitatea ta de a fi bun si de a avea un sentiment bun, de a ierta in ciuda a tot-transmiti energie pozitiva la un nivel foarte inalt, pentru tine si pentru cealalta persoana. Poate ca fara ca el sa constientizeze, i-ai facut un bine.Cand ierti, iubesti, sau simti compasiune, vibrezi energie pozitiva si transmiti acest lucru. Daca distrugi, transmiti negativ si rezonezi la randul tau la o frecventa mai joasa. A face rau cuiva intotdeauna este un mod sigur de a-ti face rau tie. Cum ai spus si tu, Marius, adevaratele batalii se dau in planul spiritual, energetic. Daca cineva a putut sa il ierte,inseamna ca merita salvat. Iar pentru tine este o apropiere sau o castigare a unei karme mai bune. Nu stiu cat de bine m-am exprimat, uneori cuvintele nu ma ajuta, dar..sper ca mesajul meu sa fie cat de cat perceput.
Natalia – cand m-am referit la ‘a-l distruge’ a fost in cazul in care propria ta integritate (de orice fel) e amenintata atat de tare incat tu poti pierde prea mult ca sa stai si sa ‘lasi sa treaca’. Nu ma refer la ‘a face rau cuiva’ ci doar la autoaparare, a riposta la un atac. Daca viata sau imaginea cuiva ar fi atacate puternic ce ar trebui acela sa faca : sa fie plin de compasiune si sa ierte, riscand sa dispara sau sa se lupte pentru el insusi ?
Cu adevarat, a te trada pe tine insuti pentru a nu-l trada pe celalalt e cea mai inalta forma de tradare. Compasiunea pentru tine e mai indicata decat pentru altul, daca tu ai totul de pierdut…
Indiferent cum decizi sa actionezi la un moment dat in fata unui atac … ceeace conteaza este ca blindetea si compasiunea … ca stari constiente … iti dau luciditatea sa simti corect calea cea mai eficienta de a actiona … in asa fel incat viata sa fie cel mai putin vatamata … iar lectia sa fie una a umanitatii. Grija pentru viata te conecteaza la inteligenta si puterea vietii. In aceste stari de conectare … stim cand trebuie sa renuntam la pasivitate in favoarea actiunii si invers. Tot acest mod de a pune problema … are insa la baza … intelegerea ca facem parte dintr un sistem inteligent imens si puternic si ca iubirea este linatul discret din spatele interdependentelor dintre noi. Din acest motiv pina nu ne racordam constient la aceasta realitate … viata noastra va evolua impiedicat si dureros pentru a ne face mai atenti la viata si a ne descoperii identitatea impreuna cu mostenirea cuvenita descendentei noastre divine. Stiu ca suna bine … dar realitatea va va lasa muti de recunostinta in fata a ceeace viata a pregatit pentru noi toti.
,,Daca cineva te agaseaza incontinuu, la inceput ignora-l. Daca el continua si mai tare, vorbeste cu el, incearca sa vezi care e problema, sa rezolvi situatia amiabil. Daca nu se poate si continua si mai tare, da-i de inteles ca esti mai puternic decat el si va avea de pierdut daca nu se opreste. Daca tot nu intelege si continua – lupta-te cu el si distruge-l definitiv – si fa din distrugerea sa un exemplu dur, astfel incat nimeni sa nu mai aiba curajul sa te deranjeze nejustificat. ,,lupta-te cu el si distruge-l definitiv,, OK și dacă nu pot? Dacă el sau ăia se ascund în spatele unor ziduri prin care nu pot pătrunde? Îmi plâng de milă și-mi arăt compasiunea față de propria neputință?
Violeta – nu, lucrezi sa capeti puterea de a trece de zidurile lor. S-ar putea ca in acest proces lucrurile sa se schimbe – sa nu mai fie nevoie sa te lupti caci se rezolva de la sine…sau poate nu, poate e inca nevoie de ‘lupta’ dar atunci ai mai multe ‘arme’ la dispozitie. In cele din urma, totul depinde de nivelul la care ne transformam…